Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Arhiva Afectivă. Internet café, fără zahăr și fără cafea

Primesc deseori invitații la cafeaua de dimineață, cafea în format electronic. Citesc mesajul „Bună dimineața! Hai la o cafea!” Urmează o poză cu o frumoasă ceașcă de cafea. Apoi, în altă dimineață, altă cafea se prezintă într-o ceașcă mai frumoasă, mai cu flori, mai cu abur în formă de inimioară. Cu lapte sau fără, cappuccino sau latte. Dar toate aceste invitații sunt la o cafea-poză, atât. Avea scriitorul Șalom Alehem o înțeleaptă și mucalită zicere – „Vorba mamei să trăiască, plăcinta din vis, nu e plăcintă, e vis”. Așa erau și acele cafele oferite în imagini ce se porneau la început de săptămână atingând în weekend viziuni apoteotice cu păsări, fluturi și zâne zburând în jurul cafelei. Doamne, cât de ciudată e senzația comunicării pe net. E un fel de a vorbi la perete. Ping Pong la perete! Stăm cu toții și ne urmărim în commenturi, încercând să sincronizăm – pe cât se poate – întrebările cu răspunsurile. Uneori reușim cu succes. Alteori reușim degeaba, fiindcă ori nu avem viteză de conexiune mulțumitoare, fie se întâmplă să „pice netul”, fie brusc se ia curentul, fie tot brusc se blochează computerul. Spun că e o senzație ciudată și nu pot să nu mă mir cum de reușim să ne acomodăm cu parșivenia acestui stil de comunicare. Unde-s cafenelele de altă dată? Unde e barul Katanga, terasa Grădinița sau bufetul de la Arhitectură? Dar cu toate ne învățăm. Și cu uitarea vechilor obiceiuri și cu noua configurare a societății, care stă cu un picior în realitate dar cu restul corpului în virtual.

Partea bună a socializării online este că îl ajută pe cel timid sau introvertit să-și depășească inhibițiile (pe unii îi ajută chiar mai mult decât trebuie).
Partea proastă este că dacă, în sfârșit ai descoperit cât poți să fii de prietenos, sociabil etc., nu prea ai ce să faci cu această descoperire. Camera e la fel de goală, pustiul e la fel de pustiu. Undeva, niște posibili prieteni te salută dimineața și seara, îți trimit poze, muzici, prăjituri sau fripturi, toate bine etalate în imagini cu rezoluție mai mult sau mai puțin bună. Comunicarea audio/video este și ea un substitut destul de confortabil al comunicării reale. Dar e comunicare prin sârmă, nu prin descoperirea sau recunoașterea de departe a unui priviri.

Idealul, însă, este capacitatea de a socializa la propriu. De a reuși să-ți aduni prietenii live și, în ciuda unui vacarm de nedescris, să îi vezi și să îi auzi cu adevărat. Ce înseamnă adevărat? Ce este adevărul? Cel care mă ajută să deosebesc virtualul de real. Ce este realul? Cel care mă ajută să descopăr autenticul de făcătură. Care este omul pe care mă pot bizui ? Nu doar cel care îmi spune «uite aici adresa mea de mail», ci acela care mă convinge că de azi, nu de mâine, începem împreuna să construim ce au dărâmat alții în viața noastră.

Pe vremuri ne întâlneam mai des cu colegii și prietenii. Povesteam, mâncam, cântam, urcam pe munte, ne certam, ne împăcam. Erau și atunci animozități de tot felul, simpatii sau antipatii. Dar sentimentul ăsta straniu, indus de ambianța sonoră ciudată, în care torsul cooler-ului se amestecă cu zgomotele de afară sau cu liniștea odăii în care te auzi clămpănind la taste, această singurătate „navigând” în virtual seamănă uneori cu un vis pe care nu crezi că l-ai dorit cu adevărat vreodată. Toate acestea aici înșirate sunt părerile subiective ale unei ființe încă încrezătoare în comunicarea tradițională, de la om la om și nu de la server la server. Sunt părerile aceleiași ființe care, aflată în tranzit pe un aeroport, era să piardă legătura spre casă din pricina unui blocaj al computerelor. Fără îndoială, internetul are rolul său în societate așa cum din scurtul istoric ce urmează ne putem cu toții da seama.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Internet_caf%C3%A9


Scurtă istorie a internetului

1982, primul emoticon. Deși multă lume crede că Kevin MacKenzie a fost inventatorul emoticonului, în 1979, de fapt Scot Fahlman, în 1982, a venit cu propunerea folosirii unui ? după o glumă, în schimbul -) propus de MacKenzie.

1989: Propunerea pentru World Wide Web

1989 a venit cu propunerea WWW ( World Wide Web) scrisă de Tim Berners-Lee.

1990: Primul ISP comercial 

ISP sunt companiile care oferă internet. In 1990, a apărut prima astfel de companie care oferea conexiune tip dial-up. Aceștia se numeau The World. Tot în acest an, Arpanet se închide.

1990: Protocoalele World Wide Web sunt finalizate

Codul scris de Tim Berners-Lee, bazat pe propunerea sa cu un an în urmă, împreună cu standardele pentru HTML, HTTP si URL-uri a fost finalizat in 1990.

1991: Prima pagina web

In 1991 au apărut inovații majore privind lumea internetului. Prima pagina web a fost creată. Aceasta explică ce este World Wide Web.

1991: Primul protocol bazat pe căutarea conținutului

Tot în acest an apare și protocolul bazat pe căutarea conținutului și nu pe numele fișierelor, numit Gopher.

1991: MP3 devine un standard

Formatul de fișier MP3 devine un standard în 1991. Acestea erau foarte compresate și mai târziu devin populare datorită împărțirii melodiilor și albumelor pe internet.

1991: Prima cameră web

Prima cameră web a fost implementată la Universitatea Cambridge și singurul său rol era să monitorizeze un aparat de făcut cafea. Astfel cei din laborator nu mai pierdeau drumul până la aparat dacă acesta nu avea cafea.

1993: Mosaic – primul navigator grafic disponibil pentru publicul general

Primul cel mai descărcat navigator de internet a fost lansat în 1993 și se numea Mosaic. Deși nu a fost primul navigator de internet, este considerat primul navigator (browser) care face Internetul accesibil celor care sunt atehnici.

1993: Guvernele se alătură Internetului

In 1993, atât Casa Albă cât și Națiunile unite au propriile pagini web. Astfel încep și extensiile de domenii de tipul .gov și .org.

1994: Netscape Navigator

Primul mare competitor al Mosaic-ului este Netscape Navigator, lansat în 1994.

1995: Comercializarea Internetului

1995 este considerat anul în care Internetul a început sa fie comercial. Deși existau firme online înainte de 1995, abia in acest an a apărut SSL. Această inscripție a fost creată de Netscape și făcea tranzacțiile online financiare să fie mai sigure (cum ar fi plățile cu cardul).

În plus, două mari companii și-au început activitatea online în acest an. Prima vânzare făcută pe Echo Bay a fost realizată în acest an. Mai târziu Echo Bay devine eBay. Amazon a început tot în 1995, dar a făcut profit abia peste 6 ani în 2001.

1995: Aparitia JavaScript, Vaticanul este online și Geocities

S-a lansat Geocities în 1995, care a fost închis în 2000.

De asemenea, Vaticanul are propriul site în 1995.

Java si JavaScript (original având numele de LiveScript și era creat de Brendan Eich care îl considera parte din browserul Netscape Navigator) a fost introdus publicului. În următorul an apare și ActiveX lansat de Microsoft.

1996: Primul client web de email

În 1996 apare HoTMail, primul client web de email (HTML de la limbajul hypertext).

1997: Apare termenul weblog

Deși primele bloguri erau de câțiva ani pe internet, abia în acest an weblog este folosit cu adevărat.

1998: Prima oară când o poveste apare pe internet în schimbul presei clasice

1998: Google

Google apare pe internet în 1998 revoluționând modul cum oamenii caută informațiile pe internet.

1998: Apar programele de împărțire a fișierelor

Napster este lansat și oferă posibilitatea de a împarți fișiere audio prin internet.

1999: Proiectul SETI@home

Lansarea proiectului SETI@home se face în 1999. Programul analiza datele telescopului radio pentru a căuta semne extraterestre.

2001: Lansarea Wikipedia

Skype apare în 2003 făcând populare apelurile prin internet.

2003: MySpace devine cea mai populară rețea socială

Apare și MySpace în 2003 devenind cea mai populara rețea socială.

2003: CAN-SPAM

Se semnează actul care controla maiurile nesolicitate numit CAN-SPAM.

2004: Web 2.0

2004: Social media și Digg

2004: Apariția The Facebook

Aplicația The Facebook este deschisă liceenilor. Facebook-ul de azi era denumit atunci The Facebook.

2005: Lansarea YouTube

În 2005 vine și YouTube care oferă găzduirea fișierelor video pe care le puteai împărți cu cei dragi gratuit.

2006: Twitter

2007: Mutarea serialelor pe internet

Platforma Hulu a lansat in 2007 împreună cu canalele de televiziune ABC, NBC și FOX o platformă online prin care puteai vedea seriale

2007: Apariția iPhone și a internetului mobil

Apare iPhone și odată cu el și interesul mărit pentru aplicațiile web mobile.

2008: Voturile prin Internet

Primele voturi prin Internet au avut loc în 2008, odată cu alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii. Fiecare candidat a avut propria sa pagina de Facebook sau Twitter. Unii apăreau în campanii video pe Youtube.

Unde se îndreaptă Internetul? Putem presupune că odată cu apariția tehnologiilor cum ar fi realitate virtuală și realitate augmentată, vom avea site-uri care vor folosi aceste tehnologii. Aplicații mobile și filme au apărut deja. În plus, putem discuta și despre aplicații 3D și odată cu filmele 4D ne putem aștepta la orice.

https://digitalcraft.ro/istoria-internetului-pe-scurt

https://www.electroretail.ro/servicii/studii-de-piata-servicii/internetul-a-implinit-30-de-ani.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Internet

https://youtu.be/2Uj1A9AguFs


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii