Arhiva Afectivă. Mic dejun în Străinezia

Ceaiul cald e bun. E și mai bun cu puțină lămâie, știu, dar lămâile s-au terminat. Le-am stors în așa zisa „supă à la grecque” de ieri. Da, supă. Boierie și alta nu. Cine știe, anul viitor pe vremea asta, ce apă cu morcovi voi lăuda. Dacă bineînțeles va curge apa, dacă vom avea gaze și dacă, desigur, se vor găsi morcovi. Și oare, țara asta își va păstra numele sau va primi un pseudonim? De ce vorbesc așa? De unde atâta pesimism? Răspunsul e atât de simplu – am mai trecut prin așa ceva. De aceea, știu cum e să stai în propriul apartament înfofolit ca în tranșee, fără lumină, fără apă, cu gazul abia pâlpâind, cu cămara goală. Voiai în anii 80 să faci o supă? Reușeai să o faci perfectă, dar numai în vis. În realitate, era aproape imposibil. Sau ce ieșea, cu multă bunăvoință, era un soi de apă cu sare sau apă cu vegeta și fidea.

Prin anul 1986 am hotărât să fac o vacanță în Ardeal cu fetița mea care abia împlinise șapte ani. Am vrut să cunoască locurile copilăriei mele, să o duc la școala de pe strada Horia, să-i arăt minunățiile de pe dealul Lia și, la întoarcere, să ne oprim în Alba Iulia să vizităm împreună faimoasa bibliotecă Batthyaneum. Fiind vară ne-am descurcat mulțumitor cu gustările pe parcursul acelei săptămâni. Puțină brânză din piață, roșii, covrigi, pere mici de sezon. Mai greu era la ora prânzului când aflam că mâncarea de la restaurant era și scumpă și dubioasă. Noroc mare aveam cu unii chelneri care, pesemne la rândul lor părinți, dădeau din cap dezaprobator când întrebam ”ce ne-ați recomanda pentru domnișoara noastră?” Am găsit, în cele din urmă, la sugestia unui ospătar de la braseria hotelului o ușă deschisă la popota din oraș. Acolo am găsit înțelegere și bună primire. Așa am reușit să-i ofer copilei mele o porție de ficăței de pui cu cartofi fierți. După Alba Iulia am ajuns la Sibiu. Ne plimbăm prin oraș. Găsim la o librărie cărticele frumoase pentru copii. Apoi, la o mercerie, șosete cu dantelă. Nu vreau șosete. Bine, nu-i bai, nu-ți iau. Mămico, Sabina, hai înapoi la librărie. Ne întoarcem. Vânzătoarea ne zâmbește. Așa repede v-ați întors? Ei, fata mamei ia spune, ce  vrei de aici? Să cumpărăm un joc – zice fetița – ceva să ne jucăm. Apoi, explică ea privind spre vânzătoarea din librărie, dacă nu avem televizor în cameră, și nici radio, vrem un joc. Ești sigură că vrei să luăm rachetele alea de badminton? Da! Aveți și fluturași? Desigur, sunt cuprinse în set.

Cu merele și doi covrigi într-o plasă, cu rachetele în cealaltă ne întoarcem la hotel. Ți-e foame? Nu. Ieșim în curtea interioară și jucăm de zor. Mai mult ne aplecăm după fluturaș de fapt, dar asta-i altă poveste. Vine seara. Nu avem decât biscuiții ăștia, îi spun fetei mele. Ea desface pachetul scoate un biscuit și vrea să îmi dea și mie unul. Nu vreau. Mănâncă tu. O aud cum ronțăie. După al doilea biscuit îmi spune – mamă, să nu fii tristă, nu suntem acasă și e mai greu cu mâncarea, îmi dau seama. Dar să știi, chiar dacă ar fi să mâncăm toată viața numai biscuiți, important este să fim împreună. La auzul acestei declarații chiar și o îmbrățișare era mult prea puțin. Am adormit amândouă cu gândul că poate nu va fi nevoie să mâncăm biscuiți toată viața.

Ultima zi am petrecut-o în compania unor foști colegi de facultate, acum muzeografi la Brukenthal. Mai aveam de așteptat câteva ore până la plecarea trenului și stăteam cu toții într-un atelier de pictură aflat pe o stradă din apropierea muzeului. Le-am povestit că totul a fost minunat mai puțin grija legată de alimentația copilului. N-apăi, așa-i cum spui. Nu prea găsești ce vrei. Doar știi bine, nici pe aici nu mai e ca pe vremuri. Dar tu, micuțo, cum ai petrecut? Ce ți-a plăcut la noi? Mi-au plăcut cărțile vechi, sobele alea mari, sala de muzică și turnul mare cu ceas. Bravo! Ai ținut minte atâtea noutăți. Ai văzut, Sabina? Fetița nu s-a plâns că nu i-ai oferit ”bunătăți de Ardeal”, așa cum aveam noi altă dată. Ce să facem, asta-i viața. Mai mâncăm și noi ce găsim. Ce ”sandviș” i-ai pregătit pentru drum?, mă întreabă râzând o colegă. Am găsit niște mere și două pachete mici de biscuiți, spun. Sper să găsim un ceai la vagonul restaurant. Glumim, povestim, râdem. Bem must. Unul dintre băieți încearcă niște acorduri la o chitară veche. Vrem să-l întrebăm de când are chitara. Nu ne mai aude. E ocupat cu acordarea chitarei. Se apropie ora plecării. Pornim pe jos spre gară. E răcoare. Trenul e tras la linia întâi. Vagonul e aproape gol. În compartiment, doar noi două. Scot jerseul meu și îi acopăr umerii și spatele. A adormit imediat. I-am descălțat sandalele și i-am pus picioarele pe banchetă. Pornim. Luminile gării rămân în urmă. Noaptea acelui drum, dinspre Sibiu spre București rămâne suspendată în timp. Mereu mă pot întoarce cu gândul în orice stație a traseului Sibiu – București, 1986. În acea călătorie, deși într-un vagon în mers, eram amândouă acasă.

București, 2020. Liniștii matinale ce încă plutește ca un fum nevăzut umplând toate cotloanele odăii, i se alătură treptat zgomotul deșteptării orașului. Aerul cu miros de frunze lipite pe asfaltul ud al zilei trecute mă scoate din visare. Credeam, până acum un minut, că sunt suficient de bătrână ca să scriu ceva deosebit despre dimineață. Dar nu, încă nu am ajuns ”acolo”. În ciuda vârstei și a experienței multor începuturi, aproape totul se repetă – lătratul câinilor, frânele mașinilor în intersecții, motorul pornit al ascensorului. Dar chiar dacă – gândindu-mă la zgomotele dimineții – aproape totul se repetă, totuși simt că ceva e pe cale să se risipească, să se destrame, să se deșire. Și mă simt în propria mea țară ca și când aș fi undeva în Străinezia.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

7 comentarii pentru articolul „Arhiva Afectivă. Mic dejun în Străinezia”

  • asistam la o ‘punere la indoiala plenara’, deci la o…desirare, dar plenara, pina dincolo de ‘impletitura’, insusi caierul fiind pus la indoiala.
    Pentru ca insasi Natura e pusa la indoiala,
    Pentru ca insasi Inima e pusa la indoiala.

    …astea sint vremuri de Granita. atunci cind si-ul dintre Bine si Rau devine SI, joaca devine plenara.

  • Lumea Mare are, azi, de ales intre
    Dinamica Fibonacci, adica stiinta care tinde sa descifreze ‘ecuatia de miscare a Universului’
    si
    Dinamica Curcubeului, adica insasi ‘ecuatia de miscare a Creatiei’.

    cu toate ca Dinamica Fibonacci va povesti despre Nemurire, in fapt despre Perpetuum Mobile,
    ‘povestea Creatiei’ e Povestea Vesniciei.

    iar Omul, alegind si el, va face din si, SI, privindu-le pe ambele cu egala consideratie, Radacina Cerului fiind insasi Nemiscarea. ( Nemiscarea fiind si ea o ‘miscare’, insa proprie Oului Asolut, …care e Cubul. ( :)))) )

  • in termodinamica exista un singur principiu, si el e absolut.
    Q, Caldura, e o constanta absoluta a Creatiei,
    iar Q=Caldura Cerului+Caldura Pamantului.

    …precizarea Caldura Cerului=caldura sufleteasca e de folos, in mod cert, intelegerii dinamicii caldurii in creatie.
    Temelia Stiintelor Naturii e Dinamica Curcubeului. iar Stiintele Naturii sint tot atit de capabile, azi, pe cit de prezenta e Dinamica Curcubeului la temelia acestora.

    Dinamica Curcubeului e una, iar Dinamica Fibonacci, adica stiinta acestor vremuri e doar proiectia pe aripa Pamant a Curcubeului, a Dinamicii Curcubeului,
    pentru ca in timp ce Dinamica Fibonacci e o poveste a Matematicii, Dinamica Curcubeului e povestea Iubirii.
    Iubirea fiind Ecuatia de miscare a naturii, iar Matematica fiind chestia asia seaca, dar care e in stare sa cloneze umbra Iubirii, adica a ecuatiei de miscare a Creatiei, pe aripa Pamant.

  • io zic sa retinem esenta:
    pentru ca noi doi sa privim ‘groapa cu nisip’ a Creatiei…cu aceiasi ochi, am demolar ‘principiul al doilea al termodinamicii’ :))))))))))

    oricum nu era bun de nimic, insa acum demolarea are si farmec!:)))))))))))

  • hai sa-ti zic ceva, …dupa care doar noi doi o sa stim asta! :))

    la scoala ne invata, …si i sa zis, pompos, ‘principiu’, al termodinamicii, ca transferul de Q, adica de caldura, se face de la sine doar de la temperatura mai înaltă la temperatura mai joasă.

    ca multe chestii pe care te invata scoala, si principiul asta e fals! :))), mai simplu spus…’principiul al doilea al termodinamicii poa sa fie aruncat, fara emotii,…fix la cosul de gunoi!:))))

    …pentru ca transferul de Q se face, in mod absolut echilibrat, SI de la temperatura mai joasa la una mai ridicata.
    am spus SI pentru ca,
    …hai sa-i spunem si noi doi…tot’principiu’, ca vad ca astora, paici, pe lumea ata, le place cum suna!:))),
    Principiul, cu p mare, care se refera la Q, adica la Caldura, dupa cum tocmai am zis
    se refera la Caldura,
    nu la ‘caldura’, doar,
    este urmatorul:
    cu masura cu care Cerul isi cauta Caldura…o cauta si Pamantul, Cerul si Pamantul fiind Aripile Curcubeului:))) :)))))

    ceea ce se pierde din vedere, atunci cind se studiaza Natura e faptul ca ea are ‘doua aripi’,
    prin urmare, in cazul Q, fizica studiaza exclusiv o aripa, a Pamantului, …pailalta, a Cerului, uitind-o pe undeva…:))

    cum sa uitam,…si pentru ca imi place tare mult cum suna numele dealului copilariei tale, Lia, asa o sa-ti zic si eu:)),
    deci…cum sa uitam, Lie, ca Q, adica insasi Caldura, are SI componenta pe care batrinii au numit-o ‘Caldura Sufleteasca’ ?:))))))

    mai altfel si mai simplu spus, Q, adica celebra ‘caldura’ despre care vorbeste pomposul ‘principiu al ii-leatermodinamicii’…functioneaza in ambele sensuri, prin urmare in timp ce caldura…clasica, adica a ‘pamantului’, e transferata de la o temperatura mai mare la una mai mica, si caldura…asta nou nouta!:))), a ‘cerului’, e transferata, ‘in oglinda!’, de la corpul care are o temperatura sufleteasca mai mica…la cel cu o tempratura sufleteasca mai mare, cu precizarea ca in cazul caldurii sufletesti ‘temperatura sufleteasca maxima’ presupune manifestarea ‘caldurii de ip ‘pamant’…minime!, deci cea mai inalta temperatura sufleteasca are valoarea ‘zero absolut’

    :)))
    Lie, acuma…ca am demolat al doilea pricipiu al termodinamicii, aruncindu-l direct la locul binemeritat, adica la cosul de gunoi:))))), hai sa-ti zic de ce am insirat cuvintele de mai sus:

    Cadura Sufleteasca intr o parte, Caldura Trupului, adica a Pamantului, in cealalta, iar la mijloc Verdele, Pacea, Echilibrul Absolut, adica Viata.

    Lie, sintem copii… si sintem batrani. insa starea absoluta a omului e cea care priveste cu egala consideratie aceste doua stari, de copil, de batran.
    prin urmare toti oamenii care se privesc in mod absolut…au aceeasi varsta!, care e ‘dincolo de Timp’, si ‘dincolo de Spatiu’

    prin urmre…uite, in starea asta nou-nouta, pe care abia am identificat-o, cu gindul la tine:))), putem face din intreg Universul, ba chiar din toata Creatia…o ‘groapa de nisip’ in care, cu drag, ba si cu gratie!, sa ne turnam nisip in cap, dupa ce tot cu el am ridicat, cu inima, ‘castele de nisip’!:))) :))))

    …haaai!, imi daruiesti barim…un zambet? :))))))))))))))))