Arhiva Afectivă. Nemurirea care sălășluiește în țara zăpezilor veșnice  

În America, pe data de 6 noiembrie 1956, Dwight D. Eisenhower începe al doilea mandat.
În Ungaria, pe 4 noiembrie a aceluiași an, trupe sovietice invadează țara pentru a înăbuși revolta începută la 23 octombrie. Acțiunea se soldează cu mii de morți, treisprezece mii de răniți, deportarea a șaisprezece mii de persoane și exilarea a peste o sută de mii. Este impus guvernul condus de Janos Kadar.

Orăștie, noiembrie 1956. Eu am șapte ani și mă aflu în curtea învățătorilor Cezar și Valeria Ivașcu, bunicii mei.
Nenea Ion alege butucii mai mari și îi așază la rând. De ieri a început în curtea noastră stivuirea lemnelor. „Ajut” și eu mutând câte o frunză de colo colo sau culegând coaja căzută de pe vreun ciot mai zdrelit. Picură. Nenea Ion îmi spune să‒ l anunț „pe bunicu, sau chiar pe doamna” că „începe să plouă”, adăugând: ”atât”. Urc în goană treptele, tropăi pe coridor, zăbovesc formal pe ștergătorul din pănuși împletite, intru în holișor gâfâind. Fac doi pași spre măsuța cu „ziare de aruncat” din antreu, constat bucuroasă că printre ele nu mi‒ au pus că altă dată „din greșeală”, revista Luminița. Mă îndrept spre bucătărie. Bunicul veghează un ibric mare în care fierb niște frunze de nuc. E clar, azi e zi de spălat pe cap. Fac doi pași spre mașina de gătit Vesta. Două bucăți de pământ umed se desprind de talpa ghetelor mele.
‒ Iar nu ți-ai curățat la intrare tălpile încălțămintei așa cum trebuie.
‒ Am să le iau cu măturica, bunicule, scuză-mă, dar nenea Ion o spus să știi că „începe să plouă, atât!”

Bunicul mută ibricul spre marginea plitei și prin ușa întredeschisă a bucătăriei lansează o propunere:
‒ Valeri, eu zic să-i spunem omului să ducă lemnele în șopron și restul să le mai așezăm la perete. Zilele astea le-om pune, pe vreme uscată, nu așa, pe ploaie. Și așa, lemnele or venit multe din ele ude, acum dacă rămân toate afară, or să mustească de apă.

Bunica Valeri iese în antreu cu țvicării pe nas și cu arătătorul prins între paginile romanului „Secretul Anei Florentin”.
‒ No, ce-i? Numa picură și voi vedeți rupere de nori? Ai fiert frunzele alea cum te-am rugat?
‒ Asta-i grija ta? Frunza de nuc?

După două ciocănituri amabile în rama ușii dinspre antreu, nenea Ion își caută disperat batista apoi, acoperindu-și aproape toată fața, trage un strănut cât două fanfare militare.
‒ Răciși, constată bunica punând „Secretul Anei Florentin” pe măsuța cu ziare „de aruncat”.
‒ Ba nu, am asudat la lemne și acu, dacă am venit de la răcoare la căldură, no, mai strănută omu’.
‒ Cât ai făcut din stivă?
‒ Am ales butucii mari, am pus o grămadă de găteje, am…
‒ Cezare, ieri or descărcat căruța cu lemne chiar în mijlocul curții și or plecat . Azi o venit Ion să facă stivă. Nu poate sângur. Dacă plouă, o oră două, ce să facem, stăm până trece ploaia, dar nu putem rămâne cu lemnele răsturnate prin curte toată săptămâna.
‒ Anul trecut în curte or stat, stivuite sub prelată.
‒ Și‒ or fost ude toată iarna. Da’ acum doi ani când le-am clădit aproape pe toate în șopron, nu s-or udat, că erau la loc uscat.
‒ Și io di ce am vint? Nu ca să le duc la fereală ? Ba le duc, cum să nu le duc?
Bunicul, în sfârșit, pricepe. Se îndreaptă spre bufetul din sufragerie, alege două păhărele mici de țuică și revine în antreu. Sticla, de un fascinant verde închis, suplă, trapezoidală, stil Art Deco, plină cu țuică, este adusă de bunica cu un aer sever care îndeamnă la cumpătare fără vorbe, doar din priviri. Nenea Ion e fericit. Ciocnește și după un „Doamne‒ ajută!” mai mult șoptit, golește dintr-o suflare păhărelul.
‒ Ei, cum facem domnu Ion? Lăsăm lemnele să le mânce găinile?
‒ Ce vorbim noi aicea? Acum le duc pe toate în șopron.


Afară se însenina și după amiaza părea nesfârșită. Măsuram timpul urmărind plimbările, cu pauze gânditoare, Soficăi (roșcata noastră ouătoare). Pe la ora patru, după ce mai vânduse niște nuci la piață, venea și Mariți să-l ajute pe nenea Ion la adăpostirea lemnelor. Până seara era totul gata și eu eram sigură că în orice clipă ar sosi iarna, noi vom fi fericiți să o întâmpinăm cu șopronul plin de lemne. Mirosul de pădure înghesuită în acel șopron îmi dădea și jale și bucurie în același timp. Cu timpul am aflat că lemnul pentru încălzit nu se tăia la întâmplare.
Eram cu bunicii și cu lumea lor de fiecare zi. Nu aveam altă grijă decât să fiu sănătoasă, să cresc, să învăț, și să simt că nemurirea care sălășluiește în țara zăpezilor veșnice din basme, se poate topi pe obraz odată cu sărutul primului fulg de nea.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Arhiva Afectivă. Nemurirea care sălășluiește în țara zăpezilor veșnice  ”

  • azi ai fost Muza! 🙂
    …creca e tare dragut sa fii Muza!
    poate ca odat si odat…o sa simt si eu cum e sa fii Muza! :))
    …simt ca Omul e si Muza! :))
    poate tocma daia simt ca orice act de Creatie e purtat pe aripile unui Zambet, adica pe zambetul Inimii… 🙂

    …esti un om tare frumos!
    🙂
    acu daca asa esti, io ce sa ti fac!:))

Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | După referendumul pe justiție al lui Iohannis, Guvernul Meu dă OUG uri pe organizarea judiciară