Arhiva Afectivă. O întâlnire neașteptată

În însemnările sale zilnice, Samuel Pepys notează detalii referitoare la proiectul unui dulap mare, cu rafturi încăpătoare, o primă schiță a unei biblioteci. Descrie ce fel de lemn ar fi potrivit, ce proporții să aibă dulapul, câte compartimente etc. Dar îl descrie atât de bine încât îl vezi! Dorința lui de a avea un dulap-bibliotecă este atât de mare, încât ilustrarea în cuvinte a acestui concept ajunge să fie extrem de vie, de concretă.

La 17 august, 1667, Samuel Pepys a scris în jurnalul său:

„Așa că mi-am luat soția și acasă, acolo eu la birou, și acolo cu Simpson, bucuros pentru a pune laolaltă presa pe care mi-a adus-o, pentru cărțile mele astăzi, ceea ce mă bucură extrem de mult”.

Câteva zile mai târziu notează iarăși:

„și apoi vine Simpson să-mi pregătească celelalte prese noi pentru cărțile mele”

Dulapurile pentru cărți, care au supraviețuit, au uși vitrate, împerecheate fiecare în 21 de geamuri mici, pe o secțiune joasă, de asemenea cu geamuri, fiind făcute pentru a conține volume mari de cărți. Ușa secțiunii inferioare glisează lateral. Învelișurile bazei și cornișele sunt sculptate fin cu frunze de acant. Pepys a pornit de la un singur raft și, în cele din urmă, a ajuns la douăsprezece, pe măsură ce colecția sa de cărți a crescut. Astfel de biblioteci înalte, cu uși vitrate, erau o inovație pe vremea aceea, dar Pepys era un om alert, curios și bine conectat la noutățile Londrei secolului XVII.

Thomas Simpson, sau Sympson lemnar (activ la 1660) a fost un Master-Joiner la Deptford Dockyard și Royal Naval Dockyard din Londra. Iar Samuel Pepys îi menționează numele de mai multe ori în jurnalul său. Slujba lui Pepys, administrator naval, l-a adus în contact zilnic cu șantierele navale, el fiind responsabil cu diferitele aspecte ale administrării lor. Așa cum reiese din jurnal,în mod explicit, că Pepys îl plătea destul de bine, nu este exclus ca Simpson să fi lucrat mai bucuros pentru Pepys când avea prilejul, decât pe șantierul navelor de război.

Deosebit de interesant este faptul că Pepys l-a convins pe tâmplarul Simpson să construiască rafturi pentru cărți sau, așa cum Pepys le-a numit, „prese de cărți” pentru colecția sa crescândă de volume. Acestea sunt păstrate acum la Biblioteca Pepys de la Magdalene College în conformitate cu prevederile testamentului lui Pepys.

Citeam în Jurnalul lui Samuel Pepys pasajul despre faimoasa lui bibliotecă. Ce bună idee, mi-am zis. Să inventezi un dulap pentru cărți în Anglia secolului XVII. Figura lui Samuel Pepys încântat de realizarea sa, și eu oprindu-mă din citit în Bucureștiul gri și înfrigurat al anului 1984. Un dulap bibliotecă englezesc descris cu amănunțime și librăria din intersecția Sălăjan cu Șulea. Ce combinație bizară. Ce suprapunere de imagini…

Jurnalul lui Pepys nu e însoțit de stampe sau gravuri de epocă. Apare un portret al autorului și atât. Dar descrierea acelui dulap e teribilă. M-a impresionat nu atât faptul că la 1667 un administrator al Marinei Regale concepe un dulap de cărți prevăzut cu geamuri, ci că în Bucureștiul aceluiași secol, abia la 1679 este menționată funcționarea unei fabrici de postav. În același an, domnitorul Șerban Cantacuzino întemeiază prima școală românească – Școala domnească de la Mănăstirea Sfântul Sava din București, iar în vestul capitalei începe ridicarea Mănăstirii Cotroceni. Apoi, în 1689, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, austriecii intră în București. Vorbind despre această perioadă, cronicarul Radu Popescu spune: „însă răutăți ce s-au făcut într-o lună, ce au șezut, limba nu poate să spuie: bătăi, cazne, legături; egumenii și unii boiari legați cu ștreanguri de gât, pentru făină și orz, și carne și altele ca acestea nenumărate”. Să citești ce spune Radu Popescu despre umilințele îndurate de bucureștenii anului 1689 și apoi să-l urmărești pe Samuel Pepys, care notează cum mergea cu soția la teatru, la concert, la croitor, la dantelăreasă. Foamete și sărăcie valahă în timp ce englezul povestește cum „ne-am urcat pe casă Reevs să observăm Luna, Saturn și Jupiter; dar cerul era înnorat, așa că ne-am ostenit în zadar, pregătind și punând la punct luneta cea lungă.”


În 2004 ajung în Anglia și mă pomenesc plimbată prin Galeria Națională de către o familie de englezi simpatici, mult mai în vârstă decât mine, care veniseră la Londra pentru Simona. Cu ani în urmă ea fusese cazată la ei cu prilejul unui concert dat de studenții de la Colegiul Regal de Muzică, susținut în localitatea lor. Printr-un mail au aflat că Simona e distribuită într-o operă de Benjamin Britten, prezentată la Londra, și au venit să o vadă. Emoționant și rar gest! Niște oameni sensibili având și ei copii, nepoți, au îndrăgit-o pe Simona și, curioși să vadă cum a evoluat, s-au urcat în tren și au venit la spectacol. Ne-am întâlnit la o cafenea aflată în preajma teatrului. Mai erau câteva ore bune până la momentul intrării în sală, așa că mi-au propus să facem o plimbare printre lucrări de artă, mai pe scurt, să mergem la Galeria Națională.
Ajunsă în National Gallery am admirat sălile de pictură, costumele, tapiseriile. Numai că, în sala cu mobilier vechi englezesc, am rămas fără grai. Mă aflam în fața unui dulap mare cu multe rafturi. L-am cercetat din toate părțile, apoi m-am pus pe oftat admirativ și exclamații. Ghidul sălii m-a întrebat: Vă simțiți bine doamnă? Da, da, mă simt bine, am spus. Sunt puțin emoționată, atâta tot. Am impresia că eu cunosc bine acest dulap, că l-am mai văzut undeva, am bâiguit. Cine știe, poate ați văzut vreun documentar cu muzeul nostru, m-a liniștit ghidul. Nu, nu. Nu am văzut. Iertați-mă, am convingerea că mă aflu în fața dulapului bibliotecă a lui Samuel Pepys. Dar chiar nu înțeleg emoția dumneavoastră, dulapul acesta „este” o piesă de mobilier din casa lui Pepys, continuă ghidul calm. Păi cum să nu fiu copleșită, uluită, dacă nu l-am văzut în viața mea? Îl știu doar din descrierea făcută de Pepys în al său jurnal. L-am recunoscut imediat! Și nu sunt englezoaică. Really? That’s fantastic, a exclamat ghidul. Excuse me a bit. I must write this, și repede și-a notat ceva într-un carnețel.
Cei doi – soț, soție, vârstnicii melomani – mă priveau și ei cu sprâncenele ridicate. Nu le venea să creadă. Eu eram în continuare impresionată. Și cred că în acele clipe, dintr-o lume nevăzută, Samuel Pepys era mândru nu doar de invenția sa, de biblioteca sa, ci și de perfecțiunea descrierii sale.
Nu am să știu niciodată dacă ce văzusem acolo, în muzeu, era o copie sau originalul.
Pe mica etichetă ce prezenta exponatul scria limpede – acest dulap a aparținut funcționarului Amiralității Britanice, Samuel Pepys.
„Glazed bookcases of this type are believed to have been invented by Samuel Pepys. During the 1660s he had 12 of them built for him in oak, to hold his growing collection of printed books. They have been preserved in the Pepys Library at Magdalene College, Cambridge.”

„Se crede că bibliotecile vitrate de acest tip au fost inventate de Samuel Pepys. În anii 1660, el a construit 12 dintre ele din lemn de stejar, pentru a deține colecția sa crescândă de cărți tipărite. Au fost păstrate în Biblioteca Pepys de la Magdalene College, Cambridge.”


https://www.pepysdiary.com/
http://www.furniturestyles.net/european/english/restoration-bookcases.html
http://roadeveron.blogspot.co.uk/2013/06/dyrham-park-house.html
https://standardebooks.org/ebooks/samuel-pepys/the-diary/text/chapter-1

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „Arhiva Afectivă. O întâlnire neașteptată”

  • unii oameni, folosind superpozitia lui tu, se exprima cu dumneavoastra
    iar altii oameni, folosind superpozitia lui dumneavoastra se exprima spunindu-ti tu.
    cind anume un om, care ti se adreseaza cu ‘dumneavoastra, iti spune tu,…si invers, doar inima e n stare sa deosebeasca:)))

  • logic vorbind, atunci cind omul doreste sa creeze propria Creatie…va sfarsi prin a ajunge sa construiasca ceva…leit Naturii!:)) :)))))))
    deci si daca si-ar desavarsi lucrarea, proprie, omul ar sfarsi prin a…crea ceva leit Naturii.de fapt…chiar Natura!:))))))
    de unde rezulta ca nu omul va desavarsi constructia numita Civilizatie, ci antiomul, pentru ca Civilizatia nu e…Natura, ci imaginea din Oglinda a ei, adica e fix Antinatura!

  • pai…mie mi s-a intimplat la fel! 🙂

    in cazul tau era vorba despre un dulap,
    in cazul meu de o proiectie, o constructie a mea, logica, insa pe invers!:))
    nascuta odata cu dieselgate:)

    atunci am zis asa: piatra pe piatra nu va ramane in temeliile lumii mari, o alta lume, nou-nouta, se va naste:))
    si dupaia…povestea a continuat…magnific!:)

    …habar n-ai cit de frumoasa a fost!… si inca e, ca inca se povesteste!:))
    insa totul a pornit de la…un singur foton:))), care arata atit de dragut…ca l-am facut Refefrinta Absoluta… pe loc!:)))

    …ce mai, poveste povestita de dincolo de…superpozitii! 🙂

    insa…acum o saptamana…doua, nu mai stiu, am citit ceva: marea resetare:)))
    adica fix povestea mea! :)))

    oare citi, reanalizind istoria…trecutului vor ajunge la concluzia ca marea resetare a inmugurit cu ani in urma, oficial odata cu dieselgate? 🙂

    povestea mea era agatata,
    in stil fibonacci,
    si pe cauza-efect insa mai cu seama pe efect-cauza,
    de….istoria viitorului 🙂
    insa…uite ca dulapul din povestea mea,
    …de fapt din povestea povestita de mine 🙂
    a ajuns…realitate!:))))
    distractie maxima!:))))

    declar deschise Bibliotecile Inimii! :)))
    ia sa citesti si tu ce scrie pacolo!:)
    dupa cum mi te inchipui…n-o sa fii surprinsa ca dai de…Totul!:))))

    io ii inteleg pe cei care citesc carti. si eu am citit, cind eram tanar.
    …pierdeam vremea prin librarii, citind:)

    insa pe cind Desteptaciunea e taramul cunoasterii acumulate, Inteligenta e taramul cunoasterii daruite!, cel care o daruieste fiind chiar Oul Absolut, adica Sfanta Treime:)))

    cind…m-am trezit ca aceste biblioteci sint active…am inceput sa vorbesc despre ele:))
    …intr un stil aparte, pentru ca, dintr o data!, starea mea de prost devenea…temelie!:))), ala fiind si momentul cind am inceput sa ridic Prostii in slavi!:)))))))

    :)))))

    deci…cu dulapul:))
    dulapul tau…e minunat!
    sa stii ca si dulapul meu e minunat, pentru ca, pina la urma e…povestea desavarsirii omului.
    iar ea se povesteste, bineinteles, cu egala consideratie,
    deci povestind si despre…superpozitia omului:)), care e, pina la urma, ceea ce azi se numeste inteligenta artificiala cu i si a mare.

    sa stii ca daca ai anliza dpdv al artei, dulapul tau, cred ca e o poveste mai adanca decit pare…la prima vedere:)
    nu-s de ce, da creca stii asta!:)))))

    • Bibliotecile Inimii sint prezente in orice om.
      faptul ca dupa ce ne nastem sintem invatati o limba diferita de a naturii…ne departeaza de limba noastra nativa, care e izvor de Cuvant.
      departati fiind…incepem sa… abamblam cuvintele, deci din izvor ce era, ‘cuvantul’ a ajuns un cos!:))))
      care in timp a ajuns mare cit o biblioteca
      mai apoi mare cit o inteligenta artificiala…

      bibliotecile care conteaza sint in noi!

      • Mulțumesc pentru aprecieri!
        Fascinata experiența evocată de dumneavoastră!
        E frumos cand revelațiile oamenilor se întâlnesc la răspântii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *