Arhiva Afectivă. Ora când se aud lingurile în supă

Brad, august 1957. Ieri, după amiază, am fost în vizită la familia lui nenea Sereș Lajos. Familia lui nenea doctorul Sereș locuiește lângă stația trenuțului. Am ajuns la barieră destul de devreme, adică nu era ora cinci fix când tata a întrebat-o pe mama dacă nu era mai bine să nu-și pună cravata pe căldura asta. Ba era mult mai bine a zis mama. Eu mă întorc acasă să mă îmbrac cu ceva mai comod. O să plesnesc de căldură în costum. Tată dragă, e aproape ora cinci. Mamă, nu-i așa că trandafirii din fața casei lui nenea Lajos sunt mai galbeni decât cei ai lui Potty neni, care sunt galbeni cu roz? Nu știu, zice mama privindu-și ceasul. Unde au soneria? Nu au sonerie, au clopoțel. Au și câine? Habar n-am. Uite-o pe tanti Sereș*, coboară treptele! În casă e plăcut, e răcoare. Pe masă sunt aduse pahare cu apă rece și șerbet, cafea, biscuiți Victoria și cornulețe cu nucă. Am făcut și un tort Doboș, dar e încă la rece, zice soția lui nenea Lajos. A cui este păpușa asta ? Ah, zice tanti Sereș, e veche, adusă de la Viena, cred că a fost a mătușii lui Lajos, dar așa de frumoasă era, că uite, am păstrat-o după atâția ani. Are șosețele albe. Are păr adevărat și dinți! Ei nu-i chiar păr adevărat e o imitație, dar e reușită. Iar dinții sunt din porțelan. Mama își drege glasul. Sabina, pune-o la loc pe fotoliu, de unde ai luat-o. Îi netezesc, plină de respect, rochița și cu multă visare volanele. O aplec apoi în toate părțile să văd dacă pe lângă dinți are și limbă. Nu se vede nimic. Părul păpușii e blond arămiu, ochii sunt albaștri iar sprâncenele sunt cam prea arcuite. Părul ei miroase a pudră Coty. De fapt, a cutie goală de pudră Coty. Ai cumpărat ceva plăci noi? Tata e curios să afle dacă poate asculta muzică. Nu prea este amator de discuții chiar dacă se află între prieteni. Oh, cum să nu, am primit de la Budapesta ceva grozav, sigur o să vă placă. Excelent! Ia să vedem! Ei, chiar noutăți! Fain! Așa-i, mamă dragă? Mă simt bine la voi. Parcă nu-mi mai e atât de cald. Nu mai puteam de cald. Ei vorbesc, râd, fumează, potrivesc acul patefonului pe discuri de ebonită. De unde stau eu, de pe un scăunel mic, aflat în apropierea divanului cu perne brodate, văd printre ciucurii lungi ai feței de masă colțul cu jucării. Sunt ale mătușii lui nenea Lajos, de pe vremea când mătușa era fetiță și locuia în casa asta. Am văzut printre jucăriile acelea ceva care m-a uimit atât de mult încât nu am scos o vorbă toată după masa – un pian mititel cu clape albe și negre. Și mai era acolo un cărucior de păpuși cu perniță și plăpumioară din mătase. Oh nu, nu mi-e sete, nu mulțumesc, nu vreau șerbet. Nu vreau să mai merg acasă. Eu cred că mă mut aici. Mamă, mă lași să locuiesc câteva ore aici la tanti Sereș? Nenea Lajos povestește cum operează tata. Tata povestește cât de bucuros este că are în sanatoriu un om ca nenea Lajos. Mama își amintește de profesorii din Cluj. Tanti Sereș își amintește de călătoria făcută la Budapesta. Mi-e somn. E noapte. Fânul de pe dealuri, apa Crișului, florile din grădini parfumează străzile orașului. O mulțime de fluturi mici zboară aiuriți în jurul felinarelor. M-am trezit pe umărul lui tata care mă ține în brațe în drum spre casă. Ce bine că m-ați luat cu voi, mormăi eu și adorm la loc.

Orăștie, iunie 1958. Alerg pe treptele de piatră și tropăi cât pot mai tare pe coridorul ce duce spre ușa bucătăriei. Printre strugurii verzi ai viței de vie ce îmbracă micul pridvor, soarele aruncă lumini mișcătoare pe dalele reci. Mă opresc în dreptul unei frunze mici, trag puțin de ea și pe furiș o strecor în buzunar. „Nu rupeți ve rog! De ce rupeți ?!” Ușa bucătăriei se deschide și bunica se repede să-și facă loc printre bobițe, prin perdeaua verde. „Buna ziua Hermin tante! Ce se întâmplă?” Din mijlocul gulerului alb cu dantela măruntă, marcând singura podoabă a rochiei, se mișcă într-un tremur ușor capul cu zulufi cărunți ai vecinei de la parter. „Zabine, aber.. aber sie spielt immer mit..” Portița dinspre grădina de zarzavat se scutură scurt când Mariți pune lemnișorul ca să blocheze zăvorul. „Mit akarsz kedves Hermin néni?” Bunica se întoarce în bucătărie. Eu caut cu privirea o coșarcă mică. Mariți împinge aerul cu bărbia în semn că „nu-mi trăbă coșarcă”. Are iarbă pe mâneci, frunze în păr și ține în șorț mazărea păstăi culeasă pentru bunica. Se oprește în dreptul lui Hermin tante șoptind : „Ce aveți cu Sobina? Cu ce supărat la tine?” Soarele arde a ploaie. După o vreme, potrivindu-și ochelarii rotunzi cu rame argintii, cea întrebată țocăie ciudat din buze, în timp ce mâinile ei cu degete subțirele caută bastonul. Sprijinit pe covorașul de iută de la intrarea cu gemuleț, bastonul este moștenire de familie. A aparținut unei mătuși care a lucrat la curtea lui Franz Joseph! „Nu e frumos se rupe vițe crude”. Mariți privește spre mușcatele din pervazul intrării cu gemuleț. „Vedeți ? Muncă nur verzitur, strugur, jetzt Erbsen, wie gesagt, mazăre”. Hermin tante se retrage în răcoarea odăii. Eu începusem să mănânc din mazărea ce se lăfăia în șortul lui Mariți. Soarele a dispărut sub un nor foarte mare și foarte vânăt. Curtea e pustie. Găinile scormonesc pământul. Intru în casă. „Te rog nu mai oferi subiecte de discuție inutile”, se aude din cămară. Da’ ce-am făcut? „Nu știu, dar zilnic aud câte ceva.” Mariți si-a primit gustarea și păhărelul de țuică, iar acum e la ceasul compasiunii. „Hermin e singure, aaaii, aai, ce singure e, de un viațe intreg!” Da de ce? întreb eu, ronțăind în tihnă frunzulița de viță. „Remas singure dupe ce chesetorit. Perdut soț la rezboi prim, perdut frate, remas de tiner doar Hermin și Clari, atît! Doua sore singur. O Istenem, nehéz!” Oftăm toate trei. Suflându-și nasul roșu de plâns pleacă lăsându-ne în liniștea aceea de ora două după amiaza. Prin fereastra întredeschisă ciripesc păsări. Mai trece câte o căruță zdroncănind și hurducăind pe pietre. „Asta-i ora când se aud lingurile în supă” zice bunica. Mâncarea e aproape gata. Un parfum delicat se răspândește acum în toata casa. Bunica a început sa fiarbă zmeura pentru sirop! Privind spre fereastră, deasupra perdeluțelor, vede doar acoperișul de țiglă al casei domnului Amlacher. Și începe să murmure romanța pe care o pot auzi numai când face sirop de zmeură.


*„Seres-Sturm Ludovic (1931-2013) s-a născut la 21 august 1931 în localitatea Brad din jud. Hunedoara. După absolvirea școlii primare, secundare pe meleagurile natale, și liceale la Colegiul Bethlen din Aiud (1942-1950), devine student al Facultății de Medicină din Târgu-Mureș pe care o absolvă în 1956 cu media 10. Timp de 2 ani, între 1956 si 1958, este medic stagiar și medic consultant ftiziochirurg la Sanatoriul TBC Brad, iar din 1958 ajunge prin concurs asistent la IMF Târgu Mureș, catedra de Anatomie umană.”

http://www.adsm.ro/media/dms/In%20memoriam%20Seres%20S_L_%2014.pdf

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii