Astăzi, de la ora 17.00, ÎN DIRECT la cristoiuTv și pe cristoiublog, un nou dialog cu H. D. Hartmann despre alegerile prezidențiale din S.U.A.

Tot astăzi, după conferința de la ora 18.00, a președintelui Iohannis, Ion Cristoiu va comenta ÎN DIRECT la cristoiuTv și pe cristoiublog, declarațiile acestuia

Arhiva Afectivă. Păsări nu mai sunt demult pe aici

2020. August. Ies din casă o dată pe săptămână. Dorm prost din cauza lipsei de mișcare. Ațipesc, și pe la ora trei dimineața am un vis. Bizar ca orice vis. Mă visez într-un grup de oameni, călătorind. Așadar, suntem într-un tren. Nu știm de unde vine trenul și prin câte gări va trece. Nu știm. Câtă vreme trenul merge, e bine. Drumul poate să fie sau să nu fie lung. Pasagerii pot urca, pot coborî, pot opri trenul ori de câte ori doresc. Unii călători privesc pe fereastră, alții urmăresc ce se întâmplă pe coridor, unii citesc, mănâncă, dorm, alții stau la taclale. Mă așez lângă cei care povestesc. Unii spun câte și mai câte. Îmi place să ascult povești în tren. A fost odată ca niciodată… începe unul. Trecem peste chestia asta, spun doi băieți stând în picioare în ușa compartimentului. Unul dintre băieți are un păr frumos, nisipiu. Povestitorul admite că se poate și fără formula clasică și continuă. Păi, a fost odată „ceva”, dar neexistând dovezi scrise, alfabet, curaj, afinități, într-o bună zi, acel CEVA și-a pierdut consistența, ba chiar și denumirea. Cool! exclamară cu toții. Apoi, după clipe de tăcere, câțiva de pe coridor intră în compartiment și se năpustesc la fereastră. Aha! Am ajuns iarăși lângă satul acela cu berze, zice povestitorul. Dar nimeni nu îl ascultă. Degrabă satul cu berze a rămas în urmă. Fiecare încearcă să-i explice povestitorului ce a văzut. Dar, deși entuziasmați, ei nu reușesc să denumească păsările. Mai mult, nu știu că ceea ce văzuseră fuseseră păsări. Povestitorul întreabă: Dar voi ce credeați că sunt? Niște chestii vii. Ba nu, erau forme albe în mișcare, spun cei doi băieți care stătuseră mereu în picioare în ușa compartimentului și care se buluciseră și ei la fereastră când trenul a trecut prin satul cu berze. De unde știți voi asta? întreabă o fată în blugi, rasă în cap. Am citit ce scria odată pe o ilustrată, răspunde unul din băieți, cel având părul nisipiu împletit într-o coadă lungă adunată pe creștet. Da, așa scria pe ilustrată, „forme albe”, continuă celălalt. Are un tricou pe care scrie „vultur”, observăm cu toții. Fata rasă în cap privind literele de pe tricou, continuă – dar ce înseamnă „vultur”? Nu cumva e tot o „formă albă” în mișcare? Nu, nu e așa ceva, zice băiatul. Dar ce e, ce e? Povestitorul revoltat ridică glasul spre fată: Cum să fie „vultur”, o „formă albă”? E o pasăre răpitoare! Ești un prost nene, spun băieții pe rând. Cum o să fie „pasăre răpitoare”! Păsări nu mai sunt demult pe aici. Iar „vultur”, e satelitul de emisie-recepție al școlii. Hai pa! Băieții au oprit trenul. Coboară și se pierd unul după altul spre linia de orizont a lanului de bălării ce se întinde în zare.
Ce vis stupid…

2020. Septembrie. Ciudat și fără noimă visul de acum câteva nopți. Și, totuși, mi-au rămas în minte prea multe detalii. Azi elevii încep școala. E primul nou an școlar care diferă de tot ce am trăit până acum. Sunt iarăși în vigoare uniformele. De data asta unisex și numai pentru față. Băieți și fete vor purta cu toții măști.

2018. Plecăm din Deva spre Timișoara. E numai bine! Nu e aglomerat, trenul ajunge la timp, e curat, în cușetă e plăcut, la vagonul restaurant au mâncare bună, bere de Azuga, chifle proaspete, șalău meuniere, arahide cu sare. Șinele sunt la locul lor, terasamentul e sigur, podurile sunt sigure. Citesc anunțurile: Nu vă aplecați în afară. Ne pas se pencher au dehorsNicht hinauslehnen. E pericoloso sporgersi. Îmi aranjez bretonul în oglinda aflată deasupra fotoliilor. Citesc pe o tăbliță sub fereastră: Non aprire prima che il treno sia fermo. Mă așez mai aproape de perdeluța geamului, mă sprijin de brațul albastru plușat al fotoliului, mă ridic, îmi netezesc faldurile fustei, aranjez juponul, în fine mă așez cu grijă să nu-mi șifonez prea tare ținuta, și-l aud pe tata vorbind într-o italienească afectată : Sabina, prego, șezi cuminte și non tirare la manila! Apoi pufnim în râs amândoi.

2019. Citesc ce povestește un instructor de schi: Mergeam cu trenul la Petroșani timp de șase ore, noaptea, și urcam pe jos până la baza institutului, un drum de trei ore și jumătate. Căram în spate tot echipamentul care trebuia să ne țină o lună. Eu, pe deasupra, căram tot timpul după mine un magnetofon. Eram responsabil cu atmosfera și aduceam muzica în Parâng.Condițiile erau extraordinar de grele iarna acolo: peste noapte te trezeai cu un metru jumătate de zăpadă. Au căzut cablurile de la teleschi, iar noi, ca studenți, trebuia să refacem toate conexiunile și să deschidem toate căile de acces către cabană și în incintă, precum și accesul către pârtiile unde lucram.

2020. Citesc ce povestește un mecanic de locomotivă: Cariera unui mecanic de locomotivă începe de jos, de la nivelul șinelor. Până să ajungă la înălțimea de doi metri a postului de comandă, acesta trebuie să parcurgă teancuri de cărți, să se murdărească pe mâini „până la coate”, să învețe fiecare părticică a mașinăriei de sute de tone. Abia apoi, încep manevrele de conducere, în gară. După ce locomotiva a devenit o prelungire a corpului tău, ieși pe „traseu”. Acesta este, de fapt, adevăratul test. Dacă ești slab de înger, mai bine renunți. Dacă nu te pierzi ușor cu firea și reușești să stai cu simțurile în alertă continuu, felicitări! Tocmai ai obținut permisul de mecanic de locomotivă și dreptul de a transporta pasageri.

2021. Nu citesc nimic. Mi-am pus și mănușile. Aer rece, insular, de martie. E ora 15:04. Voi parcurge drumul: Londra, Lille, Bruxelles. În tren e frig, nu sunt prize pentru încărcat telefonul, aerul condiționat merge dar căldură, nu prea. Viteza trenului 117 km/h. Vocea unui bărbat din echipaj anunță într-o engleză cu puternic accent francez „ü ar invaitid” la cafea, sau ceai, în vagoanele 5, 8 sau 6. Deci noi, ăștia de aici, nu. Eu și încă vreo patru persoane suntem în vagonul 11. Ce bine că am băut cafeaua aia, chiar și în grabă, în gara St Pancras înaintea plecării. Am la mine sticla cu apă, un ziar și un sandviș. E întunecată această după amiază de martie călător. Intrăm în tunel. Apoi, după vreo oră, pe telefon apare afișajul “bun venit în Franța!”. Afară, deși cerul e acoperit de nori gri de ploaie, la un moment dat se înseninează pentru câteva minute, exact atât cât peisajele ce se perindă în goana trenului să-mi amintească tablouri cunoscute. Unele sunt crâmpeie de cer din pictura lui Vermeer, altele aduc în planul îndepărtat pâlcuri de copăcei văzuți odinioară în pânzele lui Sorin Ilfoveanu. La ora 18:05 am ajuns la Bruxelles. Prima dată am văzut orașul în 1972. Atunci când soții Tytgat* m-au dus să vizitez Grand Place. Acum, în drum spre strada unde mă așteaptă fata mea, care debutează în Teatrul La Monnaie, văd din taxi ceva inedit. Hotelul Stalingrad.

 


https://life.ro/cum-arata-turismul-romanesc-in-anii-70-prin-ochii-unui-instructor-de-schi-ii-duceam-in-padure-unde-ne-atacau-haiducii-aveam-un-mistret-pe-care-il-imbatam-si-apoi-l-am-inventat-pe-dracula/

https://revistacariere.ro/leadership/oameni-care-ne-inspira/mecanicul-de-locomotiva-intre-pasiune-si-stres-asumat/

*Medard Tytgat junior (1916-1997) pictor belgian.

http://www.galeriedupistoletdor.com/gdpo/tytgatmedard.html

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii