Arhiva Afectivă. Pe scară

Mai sunt două zile până la Crăciun. Stăm de vorbă pe scară, în șopron, acasă la Lelica. Îi cam frig. Trage dinspre gardul grădinii și atunci ne mutăm mai la fereală, pe lada cu porumb peste care tanti Lucreți ne-o pus un lepedeu. E o liniște ca de ora patru după masa, cu miros de coceni și scârțâit de scândură veche. Nici un pic de praf pe jos. Tocmai terminarăm de măturat rumegușul rămas de la firez. O vrut bunica Lelicăi să-l măture, dar am zis c-o ajutăm noi. Mi-am agățat de nuielele măturoiului șireturile de la ghete și acum le leg din nou. Îmi scutur de praf genunchii nădragilor de trening și-i spun prietenei mele:

‒  Bine că s-o făcut liniște. Da ce larmă o fost! Guițatu ăla .. Acu, parcă nici n-o fost. Și era așa grozav și așa de ascuțit, de ai fi zis că s-aude din toate curțile.
‒  N-are cum să s-audă tu, din tăthie curțîle.
‒  Di ce?
‒  Pă ce? Tu crez că tătă lumia are porc dhe tăiat?
‒  N-are?
‒  Dapi… N-are. Ăia săraci dacă taie on pui, îi sărbătoare. Doară șthii și tu.
‒  Ie.
‒  Dacă șthii di ce întebași?
‒  N-am întrebat. Am zâs numa că s-aude ca și când ar fi din tăthe curțîle când guiță porcu.
‒  Fiincă să face ecou. Șthii ce-i ăla ecou, nu?
‒  Ie. Când strigi în văiugă și să-ntoarnă ce-ai strigat.
‒  În văiugă, nu. În pădure, da. Numa unde nu-i desiș.
‒  Da curtea nu-i pădure.
‒  Așe-i.
‒  Ș-atunci di ce s-aude ecou?
‒  Io cred că atuncea porcu imită cuțâtu.
‒  Și io cred.

‒  Ce faceț aci fethelor? Gata? Făcurăți curat?
‒  Sărumâna, ședhem de povești.
‒  Și heia poveste faină mi-o zâceț și mie?
‒  Apăi, nană Lucreție, nu știm di ce face porcu ecou.
‒  Ce zâsăși??
‒  Di ce s-audhe dintr-o curthe dhe parcă l-ar tăia în tăthe curțîle dhin Brad.
‒  Api doară multă lume …
‒  ……..

‒  Ați gătat cu paile tanti Lucreți?
‒  Hăă.. Dhe două ceasuri. L-or și pârlit. Da voi di ce nu veniți să vidheț?
‒  Nouă ni milă.
‒  Da unsoare cu boia di ce mâncați dacă vi milă? Da cârnaț? Da jumări? Da cotoroaje?
‒  Poathe fincă zăuităm că ni-o fost milă.
‒  Ocoșe mai suntheț voi.
‒  Di ce zâceți așa, tanti Lucreți?
‒  Dapi voi abia acum aflarăț că nucile trăbă bătuthe cu poca, că prunii trăbă scuturaț, că porcu trăbă tăiat și tot așe. Acu abia v-ați dumirit?
‒  Lelica zîce că deaia îi lumea rea, fiincă după grija mare ce-o are, să-i dea să mânce tătă vara, p-ormă îl taie.
‒  Sabinuță, tu ce crezi, di ce crește omu porc?
‒  Ce să cred? Nu cred nimic. Lelica zice că îs oameni care n-au nici măcar un pui de tăiat.
‒  Lelica îi miloasă, d-aia gândhește așe.
‒  Ba nu. Nu-s miloasă. Da nu-i drept unii să mânce numa la pomeni. Noi avem în clasă copii care mâncă de-ale porcului numa la pomeni…

‒ Tu crezi că s-o supărat pe noi tanti Lucreți? Iute o plecat.
‒  Ba nu. Da am văzut-o cum i s-o micit sufletu când ai zîs de pomeni.
‒  Mergem diseară la colindat?
‒  Dacă nu ploaie, merem.