Arhiva Afectivă. Portalul lui Valer

Nu era prima dată când Simion Cloambă cobora în pivnița familiei Miheț. De data asta, scara era cam abruptă pentru gabaritul său. Ținându-se cu grijă de balustrada firavă din lemn Simion regretă că timpul a trecut atât de repede și din sprințarul de acum câțiva ani a devenit un fel de poloboc mergător. Respirând greu, cu grijă să nu se împiedice în coborâre, întrebă:
— Când făcurăm petrecerea heia după primul an de la nunta lu’ Filă cu Uța, tăt scara asta o fost aci sau asta-i una noauă?
— Tot asta. D’api di ce să fac una noauă? Găsăști că asta nu-i bună?
— Parcă aia nu apărea așe șubredă…
— Undhe vezi că-i șubredă, mă Simioane? Ești tu pre măroc și poathe dhe aia o sâmți c-ar fi jingașă. Îi scară veche dhe când îi șî casa. Lemn dhe plop, din ăla tare.
— Poate dhe-aia să hâțăne așe, că-i dhe plop.
— Nu scara să mișcă. Poathe numa on pic țânătoarea care s-o hâit odată când am scăpat on stălaj păstă ea. Am reparat-o bine acu-s doi ani.

Remus, ajuns primul pe pământul beciului, îl aștepta răbdător pe Simion care cobora cu greutate. În lumina slabă și gălbuie apărură rafturile cu uscături și murături, merele, poamele, cutiile cu scule, cele două cântare vechi.

— Ăsta de la Balanța Sibiu n-o fost la noi? întrebă Simon isprăvind coborârea.
— Niciodată! spuse ferm Remus cumva înciudat de așa o bănuială.
— Samănă mult cu al nost.
— Să poathe.
— Ai șî unu cu tijă șî cârlig. La ce-ți trăbă doauă?

Lumina gălbuie pâlpâi de două ori și se stinse.
În răcoarea întunecată a beciului Simion întrebă:
— Ai p-aci oarece ghiufe și v-on lămpaș?

Remus nu-i răspunse.
— Mă, cuscrule, acuma dacă s-o ars becu’ tu ai șî surzât?

Remus tăcea în continuare și aștepta. Era aproape sigur că iarăși urma să apară Valer Miheț de pe lumea aialaltă. Zgomotul unor pași pe scara de lemn îi scoase pe amândoi cuscri din starea lor de film mut fără pianină.
— Ce faceți pă-ntunerec? Io-te că iară s-o ars becu’! Mamă, adă, fi bună, becu de la veioză. O rămas socru mare și cu hăl mic în beci fără lumină.

Remus, renunțând la experiențe paranormale zise:
— Da, tu Vetuță, ce-ț trăbă? Cauți oarece?

Dialogul purtat între Vetuța, aflată undeva pe scară, abia zărită în lumina dinspre chepeng și bărbații casei aflați în bezna beciului avea un farmec aparte.
— Vă caut pă voi, că mama Leontina o zâs că-i târzâu șî vrea să plece acas. Că mâne să duce la oraș cu cursa dhe șasă.
— Cu Feier?
— Nu zâsăi nainte? Mere la cursa dhe șasă, heia care vine dinspre Pădurea Covaciului. A lu Feier mașână are stațâie numa la Tri Plopi. Schimbași vorba tată și tot nu zâsăși ce meștereați voi in beznă.

Cu lanterna de frunte cobora de data asta Raveca. Familiarizată cu pivnița și pe întuneric, trase scăunelul de sub stelajul cel mare, se urcă, deșurubă becul ars și îl înlocui cu unul nou.
Simion și Remus se poftiră unul pe altul să se întoarcă în bucătărie. Tot cu greu și tot oftând socrul mare își înșira nedumeririle legate de toată această ciudată escapadă.
— Mi-ai făcut semn când am vrut să mânc șî io o dărabă de plăcintă că ai să-mi zâci ceva. Ce-ai vrut să-m zâci, dhe nu să putea aci la masă? Ce mare secret o fost ăla? întrebă Simion când femeile spălau și ștergeau farfuriile. Apoi mai spuse:
— Blidu meu să nu-l luaț! Porția me o rămas acolo! Să faceț bine și să-m daț porția me!

Leontina ștergând de zor un pahar se aplecă spre urechea lui și iritată îi șopti printre buze:
— Ne-o făcut cuscra pachet cu restu de prăjâturi și plăcinte, taci acuma!

Raveca scotocind prin dulapuri mai găsi un bec și îl duse în dormitor la veioză. Acolo îl găsi pe Remus întins pe pat.
— Rădhică-the, mei în cunie, și șăz frumos pă scun ca o gazdă cu bun sâmț până pleacă oamenii ăștia. Becurile estea noi să ard una-doauă.
— N-ar trăbui, că-s filips.
— Ie, dară, filips chinăzăsc.
— Auz tu Ravecă…
— Zâi, dragule.
— Oare Valer Miheț, bunu nost’…
— Ce-i cu el? Valer, fie iertatu, îi dus în lumia drepțîlor dhe păstă patruzăci dhe ani.
— Da dacă el să folosăște de pimnița asta care o fost a lui, ca dhe un portal?
— Ce portal? Poartă adică?
— Nu, Ravecă, alduită să fii. Nu poartă ca hei dhin curthe. Portal! Locu ăla ca on târnaț între tărâmuri.
— Bine, bine. Cum zâci tu așe-i.

Dincolo de perdeluța cu porumbei Vetuța si Rafailă se îmbrățișau de rămas bun cu Leontina și Simion. Afară se înnoptase de-a binelea. Raveca alergă după ei cu un coș nu prea mare cu vin, plăcintă cu mere și trei pisoi de la Cheți.