Arhiva Afectivă. Povestea guvernatorului

Îmi plac foarte mult poveștile, în general poveștile care încep cu mine, nu pentru că aș guvernator ci fiindcă nu mai sunt. În provincia noastră evenimentele se țineau lanț. Nu era săptămână fără întâmplări. Se construiau case, se dărâmau case, se semăna porumb, se culegea porumb, se cumpăra bumbac, se vindeau panglici și așa mai departe.

Comerțul cu panglici devenise mândria teritoriului, iar sensul peiorativ de ”panglicari” nu avea căutare. Eu răspundeam pe vremea aceea de măsurători. Ocupam un post modest la depozitul central și eram foarte mulțumit de retribuție. Într-o zi, șeful depozitului m-a chemat la el și mi-a înmânat o hârtie. Te deleg în calitate de măsurător principal pentru a lua parte la simpozionul.. ce va avea loc în ziua.. la data.. Obligația dumitale este să ții un discurs despre procesul tehnologic de transformare a bumbacului în panglică, despre calitățile acesteia și importanța ei pe piața mondială. Poți da la cerere câteva exemple din activitatea noastră. Mi-a semnat delegația și s-a ridicat de pe scaun ceea ce însemna ”la revedere poți să pleci”. Întors la masa mea de lucru (aveam încă de pe atunci un birou personal), m-am așezat și am recitit delegația. Era foarte corect scrisă. Chiar m-am mirat observând că data simpozionului nu corespundea cu ziua în care mă aflam și asta m-a liniștit mult. Apoi am început să mă frământ. Oare eu, un simplu măsurător de panglici, voi putea să mă descurc? Voi putea să reprezint, să susțin onorabil cauza depozitului? Asta rămâne de văzut, mi-am zis golind scrumiera în care se strânseseră niște timbre fără lipici și vreo trei pioneze boante. Am mai stat câteva clipe, impresionat de importanța momentului ce mă aștepta, după care am răspuns la două telefoane externe. Vocea mea devenise mai plină, mai sigură. Îmi amintesc perfect claritatea glasului meu pronunțând cuvintele ”nu mai avem produse de scurt metraj, sunt nerentabile”. După două zile de mobilizare generală a avut loc simpozionul. Între timp mă documentasem învățând cu această ocazie definiția panglicii, calitățile și întrebuințările ei și tot ce ținea de subiectul meu, deși eram, repet – un simplu măsurător. Când am intrat în sala de ședințe am simțit că ceva se întâmplă cu mine, sau că, fără îndoială, se va întâmpla. Din cuvintele antevorbitorilor am înțeles foarte puțin. Eram concentrat asupra discursului meu. Mi-a venit rândul. Am vorbit și am citit, am citit și am vorbit, știind că în felul acesta nu devin monoton. A urmat o liniște înspăimântătoare. Târziu mi-am dat seama că e a simboliza totala recunoaștere a persoanei mele.

A fost o zi minunată. Spre seară, în ziarul local, mi-am văzut fotografia pe prima pagină sub titlul: ”Laudă marelui măsurător, a-toate-pricepător, viitor guvernator!” Cred că acest din urmă cuvânt fusese pus deoarece rima cu primele două. Era o rimă frumoasă. A doua zi după această întâmplare m-am întors la depozit. Aveam mult de lucru. Trebuia să onorez niște comenzi speciale de măsurători de panglici pentru cofetărie, florărie, pompe funebre și pentru o casă memorială. Tocmai începusem măsurătorile când se deschise ușa și în biroul meu intră șeful depozitului. Avea în mână ziarul cu fotografia mea. Ce este asta? mă întrebă pocnindu-și degetele de figura mea imortalizată color. Sunt eu, am răspuns. Văd că ești dumneata! Dar de ce aici? Și de ce viitor guvernator? Mă gândeam ce să-i răspund când în spatele șefului apăru, însoțit de doi vlăjgani, un bătrânel mic și foarte agitat. Începu o discuție atât de aprinsă între șef și noul venit, încât am simțit nevoia să scot afară toate scaunele, riglele, ba chiar și ruleta pe care cu greu am prins-o din zbor în timp ce se îndrepta spre capul mai marelui meu. Am înțeles imediat că întreg scandalul avea drept sursă o veche râcă personală pe clasica temă a panglicilor, bineînțeles, și că el, bătrânelul, fusese măsurător principal la acest depozit în urmă cu câțiva zeci de ani. Mi se părea ciudat, însă, că și pe bătrânel îl speriase articolul din ziar. Ba mai mult chiar decât îl speriase pe șef. În acest moment al discuției cei doi căzură de acord asupra ideii că un măsurător principal nu poate fi sub nici o formă guvernatorul provinciei! Mi-am permis să-i întrerup amintindu-le că era deja ora prânzului. M-au aprobat și au hotărât să continue peste o oră dezbaterea. Timp de un ceas rămas de unul singur, jumătate îngrozit jumătate fericit, am adunat toate panglicile din sertare, am golit toate rafturile ce conțineau hârtii și diverse comenzi, le-am dus în curte și le-am dat foc. Pe când cei doi, șeful și bătrânelul, se întorceau, bine hrăniți și pregătiți pentru noi parlamentări, eu mă retrăsesem în birou. Stăteam în picioare în fața ferestrei admirând fumul și scrumul operei mele. Ce se întâmplă aici? întrebă șeful văzând camera aproape goală. Ce s-a întâmplat acolo? strigă subțirel bătrânelul arătând spre mormanul cenușiu din curte.

Mai nimic.. Au ars toate, am șoptit ca pentru mine. ”Toate” ce? întrebară ei într-un glas. Alea, i-am lămurit eu arborând o mină indiferentă. Am continuat apoi cu un glas sigur și convingător, exact ca în ziua simpozionului – Trebuie să plantăm bumbac! Să vindem bumbac! Ne trebuie materie primă, nu panglici! Cei doi se luminară la față și sunt sigur că în sinea lui se vedea fiecare – unul delegat comercial, celălalt patron pe plantație, ceea ce le am și sugerat mai târziu. Eu, sincer vorbind, niciodată nu mă gândisem la triumful materiei prime, niciodată de când mă știu. Am vrut să ajung guvernator, ce-i drept, dar nu avusesem încă prilejul.

Au fost cu toții adepții ideii mele, dar deși lumea se cam plictisise de panglici mai rămăsese ceva neclar și anume – unde vom planta bumbacul? Trecuseră aproape șapte luni de când eram guvernator, dar nimeni nu știa unde va crește planta visurilor mele. În grădina fiecărei case, au spus unii. Pe câmp, lângă porumb, au spus alții. Pe faleză, fu părerea șefului de depozit care vorbea deja în calitate de patron. A avut loc o consfătuire urgentă și cum lucrurile erau cam încâlcite s-a ajuns la următoarea concluzie: fiecare cetățean al provinciei să crească bumbac în ghivece așezate pe marginea ferestrei sau pe balcoane, iar din exportarea acestor produse originale, unicate mai bine zis, să se obțină fonduri maxime.

S-a văzut că soiurile de bumbac cultivate în felul descris mai sus au fost foarte apreciate și folosite în colecții muzeale, ca ornamente în încăperile de oaspeți, la butonieră, sau în ultima perioadă ca reclame-semne de carte inscripționate The governor’s cotton 100%.

București, Balta Albă, 1976.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii