Arhiva Afectivă. Reporterul de la Stănilești

Bunica Alexandra și unchiul Constantin
1672. Catrina, fiica vistiernicului Iordache (nepoată de frate a stolnicului Constantin Cantacuzino, măritată cu vistiernicul Enache Neculce, originar din Moldova, neam cu Vasile Lupu, om întreprinzător, bogat, cu faimă, învățat), naște, la 1672, la Prigorenii Mici, lângă Târgu Frumos, pe Ion. Copilul abia împlinise șapte ani când tatăl său, Enache, este ucis la drumul mare de niște polonezi. Mamă-sa, Catrina, se mărită cu Ienache grămăticul. Dar nefiindu-i drag să-l vadă în casă pe noul soț al mamei, Ion va sta mai mult la Blăgești, în grija bunicii Alexandra. De la ea va auzi povești despre Ștefan cel Mare, Petru Rareș și multe altele scrise apoi în O samă de cuvinte. Iar darul de a povesti îl va primi prin dragoste multă, tot de la bunica Alexandra.

În 1686, niște cătane polone puse pe jefuit incendiază conacul familiei ucigându-l pe cel de-al doilea bărbat al mamei Catrina, pe Ienache grămăticul. Bunica Alexandra și mama Catrina iau copiii, fug din Prigoreni și se adăpostesc în Țara Românească, la rudele Cantacuzino. Aici vor sta patru ani. Ion va primi binefăcătoarea influență a unchiului său, stolnicul Constantin Cantacuzino și va fi instruit în spirit umanist.

Rubedenie de rang înalt
1691. Întors în Moldova, Ion Neculce se află rareori în primul plan al vieții politice; excepție fac domniile lui Antioh și Dimitrie Cantemir, a căror rudă devenise prin căsătoria cu nepoata lor de soră. Hatman în timpul celui din urmă, este nevoit să pribegească în Rusia după lupta de la Stănilești (1711). Prudent, se întoarce în țară abia după nouă ani – doi petrecuți în Rusia și șapte în Polonia- și numai cu firman de iertare de la Poartă. Repus în drepturi, va ocupa, până la sfârșitul vieții, diverse dregătorii și, aproximativ din 1733, începe să-și scrie cronica, Letopisețul Tarii Moldovei de la Dabija Voda până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat. Operă mai mult de memorialist, Letopisețul este precedat de 42 de legende istorice, O samă de cuvinte,reprezentând prima culegere de folclor românească. Bucurându-se de o largă circulație și fiind un permanent izvor de inspirație pentru scriitori, legendele au consolidat faima lui Ion Neculce. Dar cronica, în întregul ei, prin excepționalul talent de povestitor al autorului, rămâne o operă de seamă a literaturii române și, prin caracterul firesc, popular al discursului, o piatră de temelie pentru formarea limbii noastre literare.

Tot Letopisețul apare ca o nesfârșită înșiruire de zvonuri, de vorbe strecurate la ureche, pe care până și cronicarul abia mai prididește să le noteze. Tonul este mereu acela de comentator critic. Dar ceea ce îl interesează îndeosebi pe cronicar este nota de senzațional. Tot ce iese din comun, toate bruștele răsturnări de situație îl atrag și el pare incapabil să li se împotrivească. Realitatea, ne spune mereu Neculce, nu este doar ceea ce pare să fie, ci fiecare fapt are în spatele său ceva misterios, o a doua față, expresivă, dramatică, demnă de interes.

„Ștefan-vodă cel Bun și cu fiiul său Bogdan-vodă, de multe ori au avut războaie cu leșii. Și multe robii au făcut în Țara Leșească, cât au pus pe leși în plug de-au și arat cu dânșii, de au sămănat ghindă, de au făcut dumbrăvi pentru pomenire, ca să nu să mai acolisească de Moldova: Dumbrava Roșie la Botășeni, Dumbrava Roșie la Cotnari și Dumbrava Roșie mai gios de Roman. Și leșii încă nu tăgăduiescu, că scrie și în cronica, în letopisățul lor. Numai mă mier de Miron logofătul, cum au acoperit acest lucru de nu l-au scris. Și așè vorbăscu oamenii, că, când au fost arând cu dânșii, cu leșii, i-au fost împungând cu strămurările, ca pre boi, să tragă. Iar ei să ruga să nu-i împungă, ce să-i bată cu biciușcile, iar când îi bătè cu biciușcile, ei să ruga să-i împungă.”

Știristul Ion Neculce
„Iar băcăliile sta vărsate pre uliță, de era sătui și copiii. Strafide, smochine, alune era destule pre la toate babele. Iar pre care turci nu-i tăiè, îi ducè, cu pieile, de-i da robi domniei. Iar pre unii să tâmpla de-i ascundè prietenii, care scăpa păn’ la prieteni. Carei mai pre urmă de mare folos au fost turcii acelor prieteni ce-i ascunsese.” Capitolul XIX (Domnia lui Dumitrașco Cantemiru-voevoda, în anul 7219)

Iată aici un exemplu „clasic” de manipulare a comerțului:

„Iară când au fostu în al doile anǔ a domniei, început-au a vini mulțime de taberi de cară tătărești cu mălaiu de vândut în Ieși. Dece Dumitrașco-vodă pus-au de au făcut mierța mare ș-au pus de au strâgat crainecul să nu cumpere nime păn-în trei dzili, că-l va înțepa care va cumpăra. Și așè au rumtu prețul mirțâi câte un leu bătut, și peste doo, trei săptămâni s-au scoborât mierța și la zlot. Dece au început săracii oameni a să sătura. Numai era greu, că muriè, că era hămnisiți.”

Scenaristul Ion Neculce
„Și îndată s-au și rădicat cu obuzul de acole, de lângă Casele Banului, și au purcesŭ noaptea în sus prin tuneric, de nu să vedè mâna. Și au mărsu toată noaptea, și păn-în dzuo au agiunsu la Stănilești, supt deal. Iar de focurile turcilor și a tătarâlor era cuprinsă costișa pănă pre suptu pădure, tot câmpul acela, pănă în Huși. Iar turcii și tătarâi de la focuri audziè hreamătul obuzului, și nemică nu să clintiè, ca cum ar fi niște oameni morți în răvărsatul zorilor.” Capitolul XIX (Domnia lui Dumitrașco Cantemiru-voevoda, în anul 7219)

Folosindu-se de trăsăturile morale și fizice ale personajelor sale, de vârstă, de fizionomii, de calități, de defecte, de vorbele lor de duh, Ion Neculce creionează o paletă extrem de largă și de variată de figuri omenești. Autorul a știut să insiste acolo unde personajele aveau ceva aparte, caracteristic în firea și comportamentul lor. Notele particulare, fie ele morale sau fizice, conturează perfect individul și la fiecare portret există o trăsătură sau două esențiale, prin care rămâne în mintea cititorului. Personajele sale istorice sunt în mare măsură eroi de roman. Chiar dacă uneori nu sunt personalități istorice și n-au roluri epice, cronicarul știe să le contureze fizionomia și să le sugereze caracterul, printr-un simplu gest, o acțiune, un tic. Continuator al cronicii lui Miron Costin, Ion Neculce duce letopisețul până în vremurile contemporane lui. Opera sa cuprinde evenimente petrecute între anii 1661 și 1743, o etapă dramatică a istoriei moldovenești, marcată de războaie, intrigi, decădere și de începuturile domniilor fanariote. Predoslovia cronicii precizează izvoarele de inspirație. Spre deosebire de Grigore Ureche și Miron Costin care, scriind despre o perioadă mai îndepărtată, au fost nevoiți să folosească surse istoriografice autohtone și străine, Neculce apelează, în primul rând, la tradiția orală, utilizând informații din „audzitele” celor bătrâni boieri. La multe dintre întâmplări fie a fost martor, fie a participat direct, de aceea ele au fost scrise dintru a sa știință, fără să mai recurgă la un alt izvor, căci istoria aceasta au fost scrisă în inima sa, de unde pronunțatul caracter memorialistic al textului.

„Iară de la Dabija-Vodă înainte îndemnatu-s-au şi Ion Neculce, biv-vel-vornic de Ţara de Sus, a scrie întru pomenirea domnilor. Însă pană la Duca-Vodă cel bătrân l-au scris di pe neşte izvoade ce au aflat la unii şi alții şi din audzitele celor bătrâni boieri; iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte, pană unde s-a vide, la domnia lui Ion-Vodă Mavrocordat, nici depre un izvod a nemărui, ce au scris sângur, dintru a sa ştiinţă, cât s-au tâmplat de au fost în viiaţa sa. Nu i-au mai trebuit istoric strein, să citească şi să scrie, că au fost scrisă în inima sa. Deci vă poftescu, cetitorilor, pre unde ar fi greşit condeiul mieu, să priimiţi, să nu gândiţi că doară pre voia cuiva sau în pizma cuiva, ce, precum s-au tâmplat, cu adevăr s-au scris. Doar niscaiva veleaturi a anilor de s-or fi greşit, iar celelalte întru adevăr sau scris. Mai socotit-au şi din letopiseţul lui Evstratie logofătul şi a lui Simion dascălului şi a lui Misail călugărului nişte cuvinte câteva, de nu le-au lăsat să nu le scrie, ce le-au scris, măcar că dumnealui Miron logofătul şi cu Nicolai fiiu-său nu le-au scris, şi-i ocărăşte. Şi să cade să-i ocărască, unde face că sunt moldovenii din tâlhari. Bine face că-i ocăreşte şi dzice că sunt basne. Iar pentru Dumbrava Roşie, cum că au arat-o Bogdan-Vodă cu leşii, Miron logofătul au lăsat de n-au scris. Dar acee dzicu să nu fie basnă. Şi pentru neamul Movileştilor, şi cum li s-au numit acest nume, dintru Ştefan-Vodă cel Bun, Moghilă, iar nu-i basnă. Şi altele multe n-or fi ştiut istoricii streini, ca să le pomenească toate. Deci o samă de istorii mai alese şi noi nu le-am lăsat să nu le scriem. Însă nu le-am scris la rândul lor, ce sau pus de o parte, înaintea domniii Dabijii-Vodă s-au scris. Ce cine va vre să le creadă, bine va fi, iar cine nu le va crede, iarăşi bine va fi, cine cum îi va fi voia, aşa va face. Că mulţi istorici streini, de alte ţări, nu le ştiu toate câte să fac într-alt pământu. Tot mai bine ştiu cei de locu decât cei streini, însă ce să face în viiaţa lor, iar nu în îndelungate vremi, iar istoriile celi vechi mai bine le ştiu istoricii, că le au scrisă, iar nu audzite. Deci, fraţilor cetitorilor, cu cât veţi îndemna a ceti pre acest letopisăţu mai mult, cu atâta veţi şti a vă feri de primejdii şi veţi fi mai învăţaţi a dare răspunsuri la sfaturi ori de taină, ori de oştire, ori de voroave, la domni şi la noroadele de cinste.”


1964. Noi, colegii mei și cu mine suntem în clasa a opta. Clasa a VIII-a A este clasa de la ultimul etaj. Suntem în prima săptămână a noului an școlar la Liceul Mihai Viteazul din București. Domnul Profesor de Limba și Literatura Română, Constantin Marinescu, cu emoție în glas ne vorbește despre povestitorul Ion Neculce, ca precursor al învățătorului povestaș Ion Creangă sau al pe marelui romancier Mihail Sadoveanu.


https://ro.wikisource.org/wiki/Letopise%C8%9Bul_%C8%9A%C4%83rii_Moldovei

https://ro.wikisource.org/wiki/Letopise%C8%9Bul_%C8%9A%C4%83rii_Moldovei/Capitolul_X

https://ro.wikisource.org/wiki/Letopise%C8%9Bul_%C8%9A%C4%83rii_Moldovei/Glosar

https://www.autorii.com/scriitori/ion-neculce/

https://www.slideshare.net/xwq3ras3fsf/formarea-contiinei-istorice

https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2012/10/23/ion-neculce-o-sama-de-cuvinte-si-letopisetul-tarii-moldovei-sec-xviii/

Comentarii

Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | Eroii din linia întâi, condamnați penal, fac apologia Covidului de frica închisorii
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
📹 Videoblitz 📹
Loading