Arhiva Afectivă. Scrisoarea de la Vatra Dornei

Chiar dacă pe neașteptate s-a trezit cu un iepure în brațe, Ortansa și-a retrăit pentru câteva clipe copilăria. Privind bucuria din ochii băiatului, urmărindu-l cum pedalează, își aminti cum învățase ea, cu mulți ani în urmă, mersul pe bicicletă, ocolind toți salcâmii de pe ulița satului.

Floarea Talion era în curticica plină de salvie și iasomie din jurul casei. Luă între degete scrisoarea și semnă confirmarea de primire. Apoi o invită pe Ortansa în casă, la un șerbet de zmeură. În răcoarea acelei cămăruțe cu miros de mentă și levănțică Ortansa descoperi minunate peisaje-miniaturi în ulei și câteva goblenuri înfățișând flori și fluturi. Am vrut să le duc la târg, spuse Floarea, dar nu m-am îndurat. Ascultară în liniște un cor bărbătesc interpretând Valurile Dunării la pickupul așezat lângă radioul cu lămpi marca Bicaz.

— Mai merge radio ăsta vechi? Prinzi ceva posturi cu el?
— Cum să nu. Îți arăt imediat! N-are paraziți defel de când avem releu aproape.
— Făină casă! Micuță, curată. Picap, radio, tablouri. Fain! Amu plec, trăbă să ajung să duc avizele. Aci în sat mai cunoști lume care are abonament tv de la firma aia desființată?
— Unii aveau, da mai de mult. Mai sunt care au cablu și mobil, toate odată, da nu știu de la care firmă.
— Apăi, de unde să știi mneata, am întrebat și eu.

Poștărița plecă, poarta se închise singură.
Floarea se întoarse în casă și puse discul pe cealaltă parte. Avea nevoie de sunete orchestrale, de muzică, de zgomot, de orice ar fi putut acoperi bătăile inimii.

Deschise scrisoarea. Găsi înăuntru o carte poștală veche și o fotografie. Era o copie a fotografiei în care ea se afla într-un grup alături de pionierul Dimancea. Aceeași fotografie pe care o avea și ea, imaginea făcută în ultima zi de tabără, la Ocna Mureșului în 1960, tremura acum în mâinile Floarei.

— Nu se poate, nu se poate! Se învârti în cameră și camera părea să se rotească cu ea asemenea discului de pe platan. Corul Armatei tocmai intona Valurile Amurului de Sokolov. Discul „Valsuri” editat de Electrecord în 1966 fusese premiul Floarei Talion la olimpiada de matematică pe raion din acel an. De afară, fără vreun motiv sau grabă anume, o strigau de zor surorile Stoia. Floarea ieși la fereastră și le spuse că are mâncarea pe foc. Fetele plecară și Floarea reveni la măsuță.

Pe cartea poștală datată 18. 09. 1961 era numele ei cu adresa școlii din sat, iar deasupra fusese pusă ștampila „adresă necunoscută”. Pe verso era scris: „Doamnă secretară, Vă rog să-mi spuneți adresa elevei Floarea Talion din clasa a șaptea. Salut voios de pionier! Dimancea Sorin, clasa a șaptea Vatra Dornei.”

În continuare, pe aceeași carte poștală era scris:

„Dragă Floarea, după mulți ani cartea mea poștală s-a întors la mine. Nu am semnat când am trimis plicul decât cp nr. 12, Vatra Dornei. Recunosc, nu trebuia să fiu atât de discret. Acum îți retrimit cartea poștală, dar și fotografia pe care sigur și tu o ai. Dimancea Sorin, strada Mureșului, Nr. 8, Vatra Dornei , judetul Suceava. Te rog, daca poți, răspunde-mi și să-mi spui dacă ai un număr de telefon, fix sau mobil. Știu, poate ai familie, copii, nepoți, dar o veche prietenie din copilărie nu poate deranja pe nimeni niciodată. Cu drag, Sorin.”

Închise cutia pickupului, își puse un șorț și porni spre casa surorilor Stoia. Știa de ce au chemat-o. Era ziua culesului de fragi pentru firma aceea nemțească.
O familie de antreprenori din Bavaria deschisese o mică făbricuță de dulceață aici, la doi pași de Salcâmu Mic. Afacerea prospera și bavarezii vindeau cu succes borcănele cu dulceață de fragi, zmeură, mure de la Salcâmu la prețuri destul de bune. În scurt timp au reușit să acopere o bună parte a investiției, mâna de lucru fiind foarte ieftină.
Printre culegătoarele și producătoarele dulcețurilor nemțești cu fragi românești se afla, desigur, încă de la începutul primului transport de marfă spre München, Floarea Talion și surorile Stoia.