Nicolae Ciucă: Vom negocia cu toate forțele responsabile, astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să reușim să alcătuim guvernul și să poată să fie aprobat în Parlament

Arhiva Afectivă. Taina rezervistului

Rafailă lipsise din sat doar câteva zile. După întâmplarea absolut banală de la centrul de recrutare, mai zăbovise în Sibiu la Mimi Benedek, sora Ravecăi. Nu putea, în ruptul capului, să se întoarcă imediat acasă. Avea nevoie să facă ceva, orice, dar să uite acel ciudat incident. Femeia cu barbă l-a privit în ochi cum nimeni nu îl privise vreodată. Așadar, două zile petrecute la Sibiu au trecut cu bine. Mimi și Tibor Benedek l-au omenit și au fost bucuroși să-l găzduiască, iar Rafailă, timp de trei zile, i-a inițiat pe amândoi în tainele androidului. Mimi, ca fostă vătmăniță, le avea cu tehnica, iar Tibor și mai și, fiindcă lucrase câțiva ani într-un atelier de reparații auto. Totuși, soții Benedek au căzut de acord că dacă tehnica ar fi fost dintotdeauna digitală nu toate ar fi mers prea bine.
— Cum adică? se întreba Mimi cu glas tare. Să țin oamenii în stație că trăbă actualizat softu’ ? Da’ nu m-ar fi fugărit ăia care mereau la gară, ori aveau de prins ultima cursă de noapte?
— Taci tu, că nu-i chiar așa, zicea Tibor. Parcă dacă să lua curentu’ nu tot așa ședea lumea pe loc? La tramvaie să mai întrerupe alimentarea.
— Să întrerupe da’ să reia. Uite ce zice Rafailă — dacă softu’ nu-i compatibil musai să resetezi sistemu’. Puteam io să resetez un tramvai? Nu puteam.
— Are dreptate Mimi, zise Benedek. Și la noi la atelier, tot așa. Dacă vine omu în servis că trăbă schimbat burduful la o planetară, nu merge așa simplu numa’ dând un click pă capota mașinii.

Mimi sări la gâtul lui Tibor și îl gratulă cu trei țucături zgomotoase.
Zâmbind mucalit cu ochii spre ușa dormitorului, spuse:
— Nu-i așa că Tibike al meu îi cel mai deștept?

Androidul lansă un acord ca de țambal și Rafailă primi un mesaj.
— Așa face când capeți mesaje? își reveni Mimi din reveria erotică.
— Și dacă ești la priveghi ce faci? întrebă Tibor mimând o jale de-a dreptul cinematografică.
— Nu faci nimic. Îl pui pe silențios, sau numa’ pe un bâzâit.
— Bâzâit ai spus? Și ăla nu s’ aude?
— Îl auzi numa’ tu.
— Nu cred. Hai, pune-l pe silențios, zise Mimi.

Rafailă activă opțiunea vibrație.
— Ui la el cum face! Zâci că-i o muscă într-un borcan. Faină treabă! Și cât ai dat pă androidu ăsta? întrebă Tibor.
— L-am căpătat de la …
— Nu pot să cred! Ginerele lu’ Raveca umblă cu mobil de căpătat!
— Stai, tanti Mimi, că nu-i ce crezi. Ăsta o fost telefon de servici. Și după ce m-or trimis în șomaj mi-or spus că pot să-l păstrez da să-i pun cartelă cu alt număr.
— Ce servici o fost ăla care vă făcea cadou telefoane când vă concedia?
— O firmă de vânzări utilaje. Și firma s-o desființat, nu numai noi am fost desființați.
— Atunci înseamnă că n-ați intrat în șomaj? Sau ați intrat? Lămurește-mă.
— Păi io ce spun? Da n-ați înțeles de la început.
— Ce să înțelegem? Că tu și Vetuța trăiți din pensia lu Remus și a lu’ Raveca, asta știm.
— Nu-i chiar așa, haideți nu fiți … că nu-i chiar așa. Mai lucru, mai sap, mai mut un gard, mai încarc o căruță cu piatră. Mai descarc niște scânduri. Nu-i chiar așa. Atâta doar că nu mă pot angaja din cauza depresiei.
— Remus știe?
— El o văzut primu’ că am boala asta. Acum îs bine. Și la centrul de recrutare mi-or spus că-s apt.
— Și când începi armata?
— Ce s-o mai încep, îs rezervist. Mă cheamă când trăbă să mă cheme. Acuma o fost mai mult așa, o verificare.
— Ați fost mulți lăsați acasă, adică rezerviști?
— Nu prea.


Rafailă se opri din derulat amintirea timpului petrecut la Sibiu. Trecuse de gardul casei lui Stoia și tot nu era hotărât unde ar fi mai bine să meargă: la Vetuța sau la casa părintească.
Deschise androidul. Ecranul se lumină o clipă. Cartela expirase. Reluă mersul. Fără grabă, cu grijă. Simțea că dacă n-are grijă de gândurile lui, toate s-ar fi răspândit. Tot așa cum s-or împrăștiat odată corcodușele adunate în cămașă atunci când Floarea Talion, văzându-l în pom, i-o spus să pună picioru p-o cracă mai zdravănă, pă una care nu să rupe.

Ai de capu’ meu că n-am cu cine vorbi. Nu, sigur nu. Nu pot să-i spun nevestei că ea pe loc interpretează. Vetuța, cum află ceva, dintr-un lucru de nimic face o mare descoperire. Hotărât, ei nu pot să-i spun. Lu’ Remus, musai să-i zâc da’ numa’ după ce vine de la biserică, în niciun caz înainte. Lu’ Raveca să-i zâc? Da cum? Nu știe el Miheț Remus, cum s-o lămurească pe Raveca? Dacă mă gândesc bine, mai întâi o să-i spun ei. Posibil ca Remus să fie așa de speriat dacă află, încât îi capabil să creadă că gata, o venit sfârșitul lumii. O să-i explic io di ce n-o venit încă. Așa o să fac. Deci îi spun mai întâi la soacră-mea, că ea are nervii cei mai tari din familie. Dup’ aia Raveca o să-i spună — eventual — lu’ Suzi. O să-i povestească la Suzi fie când o țesală, fie când îi schimbă paiele. Suzi o să ‘nțăleagă din prima di ce fata aia cu barbă, de la recrutare, o făcut reclamație. Avea barbă, era cam de-un metru obzăci și purta fustă și pantofi cu toc. O făcut reclamație prin telefon și în scurt timp o venit comandantu care ne-o trimis în curte. Restu nu știu c-am plecat. Am băut apă de la dozator.

Ne-or anunțat dup’aia că rezerviștii să plece acasă. Napăi. Așa o fost să fie să mă duc dejaba la centru. Și cu Feier ăsta… Ce chestie! Cum o putut, într-un timp așa de scurt, să capete microbuz? Și la cine o fi ajuns ailantă mașină? Poate or luat-o ai lu Ciulete s-o facă bufet sau cantină, cine știe? Ai lu’ Ciulete îs gabori cu rostul lor. Știu să facă bani și din piatră seacă, d’api dintr-un autobuz părăsit.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog