Arhiva Afectivă. Tasi dragă, doamna asta îmi zâmbește atât de frumos

Brad, 1958. E o după amiază obișnuită. Prin perdele, lumina unui septembrie blând înviorează culoarea învechită a pereților. Mama mă urmărește cum scriu. Așteaptă cu nerăbdare să termin primul rând caligrafiat. Apoi îmi dictează o nouă propoziție. Auzi, mămico, soneria de la intrare? Se ridică și cu pași grăbiți se îndreaptă spre antreu. Eu cu penița suspendată deasupra caietului dar cu privirea spre ușa întredeschisă, ciulesc urechile. E glasul lui nenea Ionică vizitiul. Bine, ne pregătim imediat zice mama. Aud deschizându-se ușa dulapului care cam scârțâie. Tata ne cheamă. Acum seara? Ce să facem în cabinet? Trebuie să ne îmbrăcăm mai gros. În drum spre sanatoriu, prin pădure, cu trăsura, e mai răcoare. Îmi pun pe umeri tricoul de la trening. Nu așa, nu pe umeri, îmbracă-te ca lumea. Ieșim. În fața casei ne așteaptă birja sanatoriului. Nenea Ionică stă pe capră. Bățul acela lung din lemn, cu fâșii subțiri din piele împletită care se termină cu un mic ciucure albastru, e înfipt în dreapta lui, lângă rama spătarului. Trăpașii murgi scuturându-și din când în când spinările alungă, cu cozile lor lungi, când muștele, când doar plictiseala. Nu-i frig, domnucă, în Pădurea Sanatorului. Nu trăbă să vă înfofoliți. Mai răce-i dimineața, da sara nu. Pornim. Legănarea și balansul trăsurii mă duc cu gândul la vacanța ce abia s-a terminat. Și la lecții. A rămas dictarea neterminată. Capacul sticluței de cerneală l-am pus doar așa, la repezeală. Când să ieșim m-a întrebat mama dacă am astupat bine călimara. Pădurea Sanatoriului e cumva tainică. Sunt atâtea ciudățenii în adâncimea ei. Oare dacă m-aș rătăci aici câte zile le-ar trebui alor mei să mă găsească? Sau câte ore? Aș putea să mă hrănesc cu ghindă? Știu și un râuleț pe aproape. Dar aici nu sunt stejari, numai fagi. Fagii de ce nu fac ghinde, mamă? Mama a ațipit. E atât de plăcut să ațipești în trăsură. Se zăresc porțile sanatoriului. Caii fornăie. Mama vrea să mă ia în brațe să mă ajute să cobor. Dar eu, dintr-o săritură, sunt deja în fața intrării salariaților. Intrarea principală e în față, spre parc. Ajungem la etajul unde este cabinetul lui tata. E obosit, are ochii aceia încercănați și cenușii de atâta privit în ecranul Roentgen*. Acum, însă, nu are șorțul de cauciuc. Însemnă că a terminat mai demult lucrul în radiologie. Am operat azi o lobectomie**, am făcut și câteva bronhoscopii***, dar am vrut să fiți aici cu mine pentru că am o surpriză. Am cumpărat pentru clubul celor internați în sanatoriu ceva cu totul deosebit. Și am vrut să fiți și voi aici, să vedem cum merge drăcia asta. Pe o măsuță a cabinetului trona ceva care semăna cu un radio, numai că era un fel de ecran mult mai pătrățos și fără atâtea butoane cum știam că avea radioul nostru Stassfurt. Fetelor, acesta este un televizor și în curând vom vedea Bucureștiul de aici de la Brad! Stăteam amândouă, și eu și mama, pe câte un scaun și nu îndrăzneam să scoatem vreun cuvânt. Ia să vedem. Tata era ca un copil în fața unui trenuleț electric. Tot ce trebuie să faci este să apeși pe niște butoane, zice el și branșează televizorul. Apoi, citind cu atenție cărticica de instrucțiuni ia la rând câteva butoane. A spus ăsta e potențiometrul, de cel puțin cinci ori. Așaa. Selectorul de programe. Păi, l-am deschis! L-am băgat în priză! Nu ai văzut, mamă dragă, când l-am pus în priză? Mama își aprinde o țigară. Simt nevoia să-mi dau și eu cu părerea: tată, mamă, de ce nu stingem lumina? Poate pe întuneric o să înceapă să meargă. Așa e și la cinematograf. Câteodată se văd purici pe ecran și apoi după o vreme se vede imaginea clară. Sora Radu de la sterilizare intră în cabinet. Dom doctor, o venit nevasta lui nenea Banciu, e programat mâine, vrea să știe dacă scapă? Tata învârtind butoane: vrea să știe dacă se scapă pe el?  Dom doctor, nu mă faceți să râd, femeia lu nenea Banciu plânge pe coridor. Dragă, spune-i să nu mai plângă și mai spune-i că noi aici tratăm pe oricine are nevoie de ajutor, dar cu alcoolicii e mai greu. Adică, noi îl punem pe medicație și dup-aia el o dă pe țuică și pe rom? De ce a mai venit la spital dacă nu e în stare să se țină de tratament? Cheam-o înăuntru pe femeie, dragă tanti Radu. Femeia intră în cabinet roșie de plâns. Haide liniștește-te. Îi facem mâine toracoscopia****, va sta două, trei zile cu dren și curând se va duce acasă. Dar spune-i să nu mai bea. Daca ține la familia lui, să facă bine și să nu mai bea. Tanti Radu, ai văzut televizorul nostru? Femeia lui nenea Banciu s-a așezat și ea pe un scaun și privește minunăția la care în curând se va vedea Bucureștiul. Da oare, dom doctor, cât o costa să mă duc cu el la București? Crezi că medicii de la București îi vor prescrie țuică și rom și îl vor pune pe picioare? Femeia iese supărată din cabinet. De ce vorbești așa cu ea? E destul de amărâtă. Și eu nu sunt amărât? Că trebuie să fac prin toate saloanele controale ca bolnavii să nu mai bea în timp ce primesc antibiotice? Trebuie să le spun de câteva ori pe zi că fetele fierb în etuvă așternuturile, le calcă, le asigură tot confortul și ei se culcă nespălați în paturile curate? Ei, haide, că exagerezi zice mama. Nu toți sunt nespălați. Am văzut mulți pacienți îngrijiți în parc, femei, bărbați, țărani, oameni sărmani, dar curați. Bine, bine că i-ai văzut. Acum, gata. E târziu. Televizorul nu merge și pe deasupra …Ce-i, tanti Radu? Dom doctor, o venit tata fetiței la care i-ați făcut pectus excavatum anul trecut. Și? Și o venit să ne spună că fetița e bine și ne-o adus la toți aici pe secție o ladă cu mere. Foarte bine! Împărțiți merele la toată lumea, dar lăsați-mi și mie de-un compot. Haideț dom doctor.. Unde să vin? Haideț..e așa o vorbă. Ai auzit, Sabina, ce zice tanti Radu? Tata vorbește, mama vorbește, sora Radu vorbește, eu nu-i mai aud. Îmi imaginez cu vom vedea în fiecare seară câte un film stând acasă în halat și în papuci de casă.

Brad, 1959. Bunicii de la Timișoara au venit să stea cu noi de Crăciun. E prima dată când ne vizitează aici, la Brad. Mama are emoții. Ce va spune bunica aflând că trebuie să se spele în lighean. Mama își piaptană frumosul ei păr castaniu la oglinda din dormitor, eu stau lângă ea și îi întind agrafele. Îți dai seama cum va reacționa bunica Tasi, care din copilărie a avut baie? Dar de ce nu a avut lighean? întreb. A avut. A avut și lavoar, dar și baie. Și tu știi că odaia bunicilor de la Timișoara chiar dacă e modestă, are în apropiere chiuveta, cada și cazanul de încălzit apa. Deschizi ușa și țup, ești în baie!  Acolo te poți spăla cu apă caldă fără să cari găleți, ibrice și ulcele. Aici, însă, nu avem așa ceva. Avem apa din fântână. Mergem și scoatem apă cu găleata, învârtim roata, vine găleata, turnăm apa în altă găleată, apoi sus pe scări, din curte în bucătărie, și cam atât. Iar apa o încălzim în cazanul de fiert rufe pe mașina de gătit. Nu avem apă curentă, înțelegi? Da, înțeleg. Dar mămico, să știi, că eu am în clasă copii care nu au pompă pe stradă. Merg pe alte străzi, sau se învoiesc să ia apă de la vecinii care au fântână. Noi măcar avem fântână în curte. Mama și-a pus toate agrafele și acum are părul mai strâns. Mă ia de mâni: Eu îți spun că vine mama mea de la Timișoara, care are apă în casă. Și eu o să-i spun că noi avem apa în curte, asta e! Am făcut-o pe mama să zâmbească. Până la urmă, bunica Tasi, care a trăit în anii războiului mai mult prin refugii, a liniștit-o pe fata ei amintindu-i că în timpul bombardamentelor nimeni nu mai știa ce înseamnă să faci un duș în liniște și că mereu complică lucrurile. Spre seară au început să se audă de afară colindele. Dar de nins nu a nins.

Brad, 1960. Anul Nou. Bunicii s-au instalat în fața televizorului. Mama a rămas pe canapea. Tata învârtește butoane, fixează imaginea, mișcă antena de cameră, în fine apare doamna Cleo Stieber.

Se anunță programul de Revelion. De îndată ce o vede pe doamna Cleo Stieber, bunicul jenat cere să i se aducă halatul. Tasi dragă, doamna asta îmi zâmbește atât de frumos și eu să stau în fața ei doar în pijama, nu se cade.


”La finele anului 1956, un număr restrâns de români vizionau prima transmisiune TV din țara noastră, un film pe peliculă, „actul de naștere” al TVR, după cum susțin reprezentanții televiziunii publice. La nivel mondial, primul program de televiziune a avut loc în 1924, în SUA, țară urmată în acest domeniu, la doar câțiva ani, de către Marea Britanie. Pe 31 decembrie 1956, într-un studio improvizat din București, de pe strada Floreasca, a avut loc prima transmisiune TV din țara noastră, după cum arată reprezentanții televiziunii publice, pe site-ul tvr50.ro, înființat cu ocazia împlinirii a jumătate de secol de existență. Un an mai târziu, TVR transmitea și primul program de Revelion din țara noastră. Prima emisiune pe peliculă a fost urmată de alte transmisii de filme artistice (2-3 pe săptămână) și, ulterior, de emisii din exterior, realizate cu carul de reportaj. Toate programele – piese de teatru, varietăți, spectacole-maraton de revelion – se difuzau în direct, neexistând mijloace de înregistrare și de montaj. Baza tehnică era modestă, dispozitivele și aparatele erau construite cu forțe proprii. Din 1958, a fost posibilă redarea filmelor de 16 mm, iar din 1 septembrie 1958 s-a trecut la producția proprie de filme: primul subiect de actualitate filmat de operatorii studioului din Floreasca fiind festivitatea de deschidere a anului școlar”, au mai precizat reprezentanții TVR.  Aceștia au mai arătat că abia în 1968 TVR a început să transmită zilnic. Mutarea în sediul de pe Calea Dorobanților, unde activează și în prezent a fost făcută în 1970 acesta fiind construit după modelul BBC. Începând cu 1981 la TVR se fac probe de trecere pe format color, lucru ce avea să se petreacă pe 23 august 1983. După 1990 apar și studiourile regionale, pentru ca în 1995 să se treacă la televiziune digitală, după cum mai arată sursa citată. ”

*  https://dexonline.ro/definitie/roentgen

**   https://dexonline.ro/definitie/lobectomie

*** https://dexonline.ro/definitie/bronhoscopie

**** https://dexonline.ro/definitie/toracoscopie

***** https://en.wikipedia.org/wiki/Pectus_excavatum

https://ro.wikipedia.org/wiki/Stelian_Iva%C8%99cu

https://editiadedimineata.ro/prima-transmisiune-din-romania-cu-prilejul-anului-nou-va-uram-la-multi-ani/

https://www.youtube.com/watch?v=t5jXeEXBBO8

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/89/Bici_din_Racovita%2C_Sibiu.jpg

https://www.youtube.com/watch?v=7Se3NifPlk8

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Invitații cristoiublog
⚐ Circulă pe net ⚑