Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Arhiva Afectivă. Valsul Coppeliei

Foto Studio Erdös, Brad. Suntem în anul 1956, în unicul Studio Foto din raionul Brad, regiunea Hunedoara, cu reședința în orașul Deva. De menționat că în acea vreme Deva, ca reședință de regiune, avea aeroport. De acolo plecam uneori în vacanțe spre Timișoara, București, Constanța, Sibiu. Fotografia a fost făcută după concursul de trotinete din ziua de 1 Iunie. Dar aici poza nu spune în totalitate adevărul. Trotineta câștigătoare a fost una marca Flaro Sibiu, ușoară, din lemn, roșie cu dungă albă pe margini, având un rulment la roata din spate. Am decis totul în minutul dinaintea startului. Văzând cum lângă mine, în rândul al doilea, o fetiță care avea trotinetă de lemn, admira trotineta mea cu-sonerie-apărătoare-metalice-și-frână, am întrebat-o dacă vrea să facem schimb. A fost de acord și bucuroasă am urcat pe Flaro Sibiu, roșie, ușoară, cu dungă albă și rulment. Așa s-a întâmplat că după o cursă palpitantă pe traseul: Centru, Cinema Steaua Roșie, Gară și înapoi la Podul Crișului lângă magazinul de electrocasnice Lanțul, am devenit fericita premiantă a concursului. Adică locul trei. Mă rog, atâta s-a putut (fără antrenament prealabil și cu doar două înghețate în stomac).
Imediat după primirea diplomei am rugat-o pe mama să mă ducă la Studioul Erdős unde, după ce doamna fotograf a aprins toate reflectoarele, mi-a spus să așez un picior pe trotinetă și celălalt lângă. Aici s-au scurs minute bune fiindcă nu mă puteam hotărî care picior să fie sus. Atunci Doamna Erdős mi-a spus: cu aia cu care bateți pentru fugit, cu aia stați jos, adică puneți aia picior jos, érted*? Igen**, am strigat eu. Atunci am auzit declanșatorul și aplauze din partea lui Tommy, fiul doamnei fotograf Erdős.


Foto Studio Erdös Brad, 1958 vara. Serbările școlare în anii copilăriei noastre aveau cam același repertoriu. Era musai să se prezinte (în orice serbare!), Țarina de la Abrud, prin care noi, copiii din “școala de pe Horia”, încheiam prima parte a spectacolului. Partea a doua se termina, uneori, cu o poezie, sau cu un număr de coreografie***. Așa am avut eu prilejul să mă dau în stambă prima dată în viață. Nu împlinisem nouă ani și profesoara de balet, care studiase la Kiev, mi-a încredințat valsul Coppeliei. Urma să fiu acompaniată la pian de domnișoara Moga de la Casa pionierilor din Brad. Dar în preziua serbării, domnișoara Moga a făcut o indigestie și nu a putut veni la program. Deși se anunțase că numărul de balet va fi reluat cu un alt prilej, eu am vrut să arăt că mă descurc și fără acompaniament. Păi cum să dansezi fără muzică, dragă, nu se poate așa ceva – a spus doamna Muscă, profesoara de balet. Păi ..păi ..îmi cânt eu din gură, am zis. Ha! Auzi, își cântă ea! Da, da, îmi cânt, vă rog să nu mă scoateți din program! Zis și făcut. Sunt anunțată: fragmentul din baletul Coppelia de Delibes va fi interpretat de eleva Ivașcu Sabina din clasa a treia. Ne cerem scuze pentru absența tovarășei Moga, pianista. Eleva a insistat să se prezinte fără acompaniament. Să-i urăm succes! Sala a zâmbit, a aplaudat și a așteptat ridicarea cortinei. În culise, dar mai ales pe scândura scenei era un nor de praf rămas după o bătută moțească. Am intrat în scenă, m-am oprit, am strănutat și am început să lăcrimez în lumina reflectoarelor. Am făcut o mică plecăciune și am pornit valsul. Cântam, vocea se auzea binișor. Pași, arabesc, brațele sus, mică piruetă, pași .. Sala se amuza. Mai tare! Nu se aude! Altă piruetă, pași de vals, mic salt.. Nici eu nu mă mai auzeam. Printre gâfâituri și icnete, valsul devenise ceva „pe viață și pe moarte” deoarece nu îmi puteam coordona mișcările, salturile, piruetele, cu respirația necesară și cântatului. Am vrut să duc fragmentul de balet până la capăt, dar din culise cineva mă îndemna „gata, destul, e bine, destul”. Sala a continuat să se amuze. Un glas de la balcon a strigat: „Opriți-o că nu mai are aer, ce e aiureala asta?” S-a lăsat cortina peste capul meu. Luptându-mă cu faldurile ei grele, am ieșit în fața publicului și am mai făcut o plecăciune. Apoi, oarecum mulțumită, dar fără pic de zâmbet, m-am retras. Plopii aruncă umbre lungi. Pe trotuar se aud doar tocurile mamei, fiindcă tata și-a pus pantofii cu tălpi de microporos. Tata, câteodată e cam malagambist, dar improvizează destul de bine jazz la pian. Când se întâmplă să ne viziteze Puiu Stanca, actorul, fost coleg de școală și prieten, aducând noi partituri, atunci întreaga casă devine scena unui teatru de revistă. Bine că a apucat doamna Erdös să-i facă fotografia înainte de serbare șoptește mama spre urechea tatei, crezând că eu nu văd, nu aud. Dar tata, care știe că aproape întotdeauna eu văd și aud, spune cu glas tare: ei dragă mămico, înainte sau după serbare fotografiile trebuiau făcute fiindcă drăguța doamnă Erdös ne scrisese în caiet, eram programați astăzi, nu-i așa Sabina? Purtând în brațe rochia de tifon scrobită, încă reavănă în urma efortului depus, aranjându-i din mers volanele, am răspuns : da tăticule, eram trecuți în caiet înainte sau după nunta lui Erji. Așa se face că imaginea mea de balerină strângând la piept flori din hârtie cu tije de sârmă, a apărut în vitrina Foto Studio Erdös alături de fotografia lui Erji care zâmbea fără lacrimi ca domnișoară de onoare, fiindcă propria ei nuntă se amânase.


*exprimare locală pentru coregrafie

** înțelegi? Magh.

*** da. Magh.

https://youtu.be/dixdXcZouZ8


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *