Kremlin: „Toată lumea vrea să evite o ciocnire directă între Rusia și NATO. Rusia va fi pregătită să dea cel mai decisiv răspuns țărilor care se vor implica în războiul din Ucraina”

Arhiva Afectivă. Vin boierii sau matadorul?

Cine să-i înțeleagă pe români, dacă noi între noi comunicăm cu dificultate? Conviețuirea românilor cu românii s-a petrecut mereu în condițiile unor realități deloc agreabile, pe care le putem numi fără ezitare zâzanii ancestrale. Mi-a venit acum în minte o secvență preluată dintr-o repetiție a bunei noastre prietene, regretata Sorana Coroamă Stanca, soția actorului și poetului Dominic Stanca, bun coleg de liceu și prieten din adolescență al tatei. Regizoarea Sorana Coroamă lucra de ceva timp la serialul Mușatinii* și când ne vizita sau vorbeam la telefon avea o vorbă nostimă: „Vin boierii!”. Prin asta ne atenționa când cineva o întrerupea contrazicând-o inutil în timpul vreunei discuții. Dar ea se inspirase dintr-o replică întâlnită în dramaturgia lui Delavrancea. Din Trilogia Moldovei, alcătuită din cele trei piese: Apus de soare (1909), Viforul (1910) și Luceafărul (1910). Din Trilogia Moldovei, descriind domniile încercate și încurcate, dar mai ales pline de nesfârșitele intrigi ale boierimii întotdeauna împărțită între înavuțire, complot și falsa dragoste de domn și țară.
Așadar, ”vin boierii” devenise atunci, în anii șaptezeci, expresia-cheie folosită în familia noastră când ceva mergea anapoda sau când lucrurile luau o întorsătură neașteptată.

Chiar și astăzi, după treizeci de ani de libertate a cuvântului scris, rostit, parcă refuzăm cu bună știință, fără vreun motiv anume, să răsfoim mai atenți, măcar așa, din curiozitate, propria noastră istorie cu încâlcelile ei cu tot. Fie că refuzăm să o răsfoim, fie că ezităm, tot una e. Și chiar nu ar fi zadarnică reamintirea unei vederi de ansamblu a istoriei locurilor acestora, fie ea vedere din avion, din tren, din dirijabil, din velociped sau din hâțăneala vreunei căruțe. O vedere, sau cum vreți să-i spuneți dumneavoastră istoriei noastre, o imagine-text existentă în tipărituri ieri foste interziseazi permise, sau tipărituri azi interziseodinioară permise, pentru a înțelege ”ce a fost”, ”de ce a fost”, ”cum am ajuns aici unde suntem”, ”înspre ce ne îndreptăm” etc.

La un asemenea îndemn, răspunsurile unora sunt ”nu mai e timp”, ale altora ”nu e potrivit momentul” sau ”vă pierdeți vremea cu prostii”, în timp ce ființe ca mine, care, înduioșător batem câmpii scormonind trecutul recent, spunem ”e timp berechet să aflăm că nu-i nimic nou sub soare”.

Din categoria asta a lui ”nimic nou sub soare” fac parte și coridele. Nu, ele nu sunt noi sub soarele torid (era să spun corid) al Spaniei, cum nici dezbaterea asupra abolirii luptelor cu tauri nu mai este chiar nouă. Dar, cum noi, românii, comunicăm cu dificultate, un subiect precum ”corida” nu doar că ar fi respins din start, dar ar fi detestat cu argumentul ferm: ”Coridele nu mai există! Ele sunt azi interzise! Voilà de vezi!” Și da, mi-ar da cu linkul peste nas. https://www.huffingtonpost.fr/roger-lahana/la-corrida-est-radiee-du-_b_7510366.html

Ba mai mult decât atât, mi s-ar spune că, într-un articol scris de Agnès Rotivel în La Croix, intitulat ”În Spania, luptele cu tauri au devenit un punct de dispută”, se arată negru pe alb că în urma unei analize făcute la data de 19 august 2021, primarul din Gijon, Asturias, a reînviat controversa legată de luptele cu tauri din Spania prin interzicerea acestora din sărbătoarea locală. În cauză fiind taurii numiți „Feminist” și „nigerian” precum și crudul joc al luptei cu tauri, barbarie numită ”artă”, practicată în Spania de mai bine de cinci sute de ani, și care a divizat societatea.

În L’Express, Style de vie, din 20/10/2016 citim: Dintre cele 17 regiuni ale Spaniei, Arhipelagul Canare este singura regiune care a interzis luptele cu tauri. Și această rezistență este organizată într-o țară care a perfecționat, timp de secole, arta confruntării cu taurul. În 2015, a fost creată o fundație pentru apărarea taurilor de luptă, fundație în care sunt angajate, direct sau indirect, aproximativ 200.000 de persoane. În 2013, romancierul sud-african și laureatul Premiului Nobel pentru Literatură J.M. Coetzee le-a scris parlamentarilor spanioli condamnând luptele cu tauri: „Torturarea și uciderea taurilor de dragul spectacolului aparține Epocii Întunecate și nu Spaniei secolului XXI”.

Cam așa stau lucrurile. Și da, în ciuda minunatelor desene, gravuri și picturi ale lui Goya, Manet, Picasso și ale altora (mai puțin cunoscuți) înfățișând matadori, picadori, toreadori sau arene cu mulțimi în delir, admit și eu că uciderea unui animal ”în reprize” este o impardonabilă cruzime, o crimă cu spectatori aplaudând o luptă pe viață și pe moarte. În ciuda curajului, desfășurând cu mândrie strania coregrafie a fandării/fentării morții, evoluția matadorului în cercul arenei conține întreg tragismul încleștării celor două vieți urmărite de mulțimea din tribune. Matador și taur, încercând fiecare să descopere calea, mai lungă sau mai scurtă spre final, transformă în spectacol o presupusă demnă agonie. Pe scurt, aceasta ar fi definiția unei coride – felul în care taurul cedează. Felul în care un biet animal admite că după agonia acompaniată de oleee-ul însetaților de sânge, singura eliberare este ultima sa suflare.

Cu gândul la coridele intrate parțial în desuetudine, am avut o “viziune”. Era o imagine a luptei care împarte lumea în buni și răi, în animale sălbatice și în presupuși civilizați inocenți. Viziunea era cam așa: O arenă imensă, cu mulțimea în delir strigând oleee la fiecare zvâcnire a capei roșii vânturate de toreador. Toreadorul, un tip cam cât un țânțar, tropăind și țopăind în jurul unui taur gălbui și chel. Taurul clipește, fornăie dar stă pe loc, fiind în orice clipă gata să se năpustească spre toreador. Toreadorul-țânțar are bărbuță și în loc de costum cu fierturi poartă un tricou căcăniu. Spectatorii, aventuroși și dornici de senzații tari, se gândesc că taurul scos din minți va da iama prin tribune făcând prăpăd fără să-i pese de nimeni si de nimic. Mulțimea aruncă flori și aplaudă la fiecare banderillă înfiptă în coapsa taurului. Restul, desigur ține de imaginație.


*Realizat în 1972, de Sorana Coroamă Stanca după trilogia istorică a lui Barbu Ştefănescu Delavrancea, serialul se constituie într-o adevărată lecţie de istorie ce urmăreşte destinul a trei generaţii şi a trei figuri legendare ale neamului, voievozi din familia Muşatinilor: Ştefan cel Mare, Ştefăniţă şi Petru Rareş. Serialul reconstituie cu rigoare, pe parcursul a 13 episoade, atmosfera Evului Mediu românesc, dominat de lupte pentru putere sau pentru păstrarea fiinţei naţionale.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „Arhiva Afectivă. Vin boierii sau matadorul?”

  • spre ca interventia mea sa-ti initieze Zambetul, ca ceea ce ti spun, mai nainte de a fi…cum o fi!, e zis cu Zambetul…deja cu minecile sumese!:))))

  • ‘Cunoasterea de sine’ e…Seaca!
    pur si simplu nu te poti Cunoaste pe tine insuti!, pentru ca e un proces care se intinde pina la Infinit.
    prin urmare preotii care propovaduiesc ‘Cunoasterea de sine’ propovaduiesc…vlaga vitei de vie lipsita de seva!:))

    abia Recunoasterea de sine e… chiar Seva!,
    pentru ca ceea ce ti se cere e ‘sa renasti’!, nu ‘sa te nasti’,
    adica sa te Recunosti, nu sa te Cunosti!

    Recunoacindu se pe sine insusi omul…se naste a doua oara.

    sa se nasca a doua oara e tot ce i se cere, Recunoscindu se pe sine insusi ca fiind…’cel care E!’, deci care poate fi Recunoscut in mod Absolut si Cunoscut exclusiv in mod Relativ.

    Sobino, …hai sa ne Recunoastem pe noi insine,…vrei?:))

  • in fiecare…Clipa putem naste cicluri ale Anotimpurilor si dupa cum le e Inceputul asa le va fi samanta, asa le v fi si fructul 🙂
    daca omul ar ‘lucra’ cu seminte, semnanand Ogorul Anotimpurilor, oare cu chiar asa, si numai in felul asta, si ar deschide orice…’posibilitate’ ?
    le putem Cunoaste pe cele ale Timpului, insa Vremurile, in fapt Anotimpurile, pot fi doar Recunoscute…:)

    culoarea Cunoasterii este culoarea Timpului, iar ea este Rosu.
    culoarea Recunoasterii este culoarea Anotimpurilor iar ea este …Seninatatea cu cale le petreci! 🙂

  • Sobino,…Sobino, 🙂
    ‘intimplarea’ e din Povestea Cunoasterii’?…sau din cea a Recunoasterii ?!:)


    doar lasand Iarna sa se astearna peste fiecare ‘intimplare’ vei sustine armonios manifestarea ‘Primaverii Vesnice’ 🙂

  • nimic nou sub soare?

    io zic ca ‘putinta de a recunoaste’ se innoieste cu fiecare manifestare a Anotimpurilor.
    se primeneste cu fiecare ‘ciclu al anotimpurilor’.

    cunoasterea de sine e in fapt…o recunoastere a sinelui, insa ‘recunoasterea e un proces care se innoieste in stil fibonacci.

    Cunoasterea a Patria Timpului.
    insa Recunoasterea e Patria Anotimpurilor.

    despre Clipa n-avem nimic impotriva sa spunem ca e o…clipita,
    insa spunem, din toata inima, ca e si ea Patria Anotimpurilor.

    Clipa care e si…clipita e Caramida Infinitului, e a Pluralului Acumularii,
    insa Clipa care e Matricea Anotimpurilor e nimic altceva decit Caramida Vesniciei.

    sa spui, …doar spre ex :))), ‘martorul Clipei’ e ceva…neclar, pentru ca nu reiese doar din exprimarea asta daca e vb despre Infinit sau despre Vesnicie :))

    prin urmare pun la indoiala zicerea care spune ca ‘nimic nu e nou sub soare’ :), pentru ca ‘putinta de a recunoaste’ se primeneste pe Calea Anotimpurilor in stil…fibonacci, spre exemplu :), pentru ca mai sint si alte ‘stiluri’ 🙂

    in Creatie o fi vorba despre Timp, …treaba lui!,
    insa e vorba despre Anotimpuri.

    in timp ce Cunoasterea si stiintele care-i largesc frontierele folosesc in Stiintele Naturii mai cu seama Timpul,
    Recunoasterea se foloseste de Anotimpuri 🙂
    prin urmare mai intai Stiintele Recunoasterii si abia mai apoi Stiintele Cunoasterii, pentru ca mai intai Cerul si abia dupaia Pamantul…

    definitia Timpului, pe care Stiintele Naturii o folosesc, e…o juma de Aripa, doar :), tocma dasta sint si Impotente Stiintele Naturii care sint parte a Cunoasterii 🙂
    Stiintele Naturii folosesc alta ‘unitate de timp’, iar aceasta este asta: Anotimpurile!

    cum va inchipuiti, nenica, voi, desteptii lumii asteia, ca veti Cunoaste fara sa Recunoasteti?!
    Cunoasterea e, la limita, Relativa la modul Absolut, abia Recunoasterea e Patria Absolutului, Patria Oului Absolut.
    Cunosti in mod relativ, insa aceasta e…suficienta! pentru a Recunoaste in mod absolut!

    daca Invatamantul e Povestea Recunoasterii SI Cunoasterii atunci…Bravo!, daca e doar ‘povestea Cunoasterii’, a largirii granitelor stiintelor catre Infinit, atunci…poate ca e mai cu folos sa o aruncati la cosul de gunoi 🙂

    nici macar ‘cunoastere de sine’ nu exista, ceea ce E! este ‘cunoasterea care naste ‘recunoastere de sine’.
    in mod…creca stiintific! si ‘recunoasterea de sine’ a fost ghilotinata, fiind redusa la masura ‘cunoasterii de sine :)))

    draga Sobino, cind cineva vorbeste despre Anotimpuri, Daruire, Vesnicie…parca te si aud zicind: Vin boierii! ….care ne vor povesti despre virtutile Timpului, Acumularii, Nemuririi :)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog