Așteptând ca la dentist

 

 

                                                          „Pe-un picior de plai”

                                                          „Do not make much ado about nothing.”/”Nu face din țânțar armăsar.” (Baltasar Gracian, „The Art of Worldly Wisdom”)

 

Era doar câmp. La dreapta câmp, la stânga câmp, peste drum câmp, câmp până la bărbie. Soarele se gândi că plictiselii i-au spus mai întâi câmp. Își tras un nor pe față și se puse pe moțăit. Taman când începu să se deruleze Actul I.

Două mașini, venind din direcții opuse, se opriră una în fața celeilalte. Șoferii se priviră pentru câteva minute prin parbrize, îngândurați. Coborâră aproape în același timp.

-Cu treabă?

-Au zis că aici ar trebui să vină … toate profețiile alea, tot ce am citit …

-Și mie mi-au trimis un raport de la Măgurele, cam ăsta ar fi locul.

-Nu i-o fi plăcut la Maglavit.

-Crezi că vine?

-Cine? Petrică?

-Dumnezeilă! Te faci că nu știi! Ce vrei, interviu în exclusivitate?

-Hai să nu ne certăm, că poate se răzgândește.

Fiecare se întoarse la propriul portbagaj, de unde reapărură cu două scaune pliante, de pescari. Se așezară și începură să se uite, mai atent, în jur.

-Mai fumezi?

-Nu, am dat și la ziar.

-Că nu mai fumezi?

-Că nu e bine să fumezi!

-Aha!

-Faci mișto?

-Și ce-ai să faci, te dai mai încolo?

-După ce? Aici nu-i nimic: nu tu copac, nici măcar o tufă! Nimic! Pârlog!

O mașină opri la marginea drumului.

-Căutați pe cineva?

-Nu.

-Dar ce faceți aici?

-Toloaca asta … e a cuiva?

-Vreți să cumpărați?

-Întrebăm și noi …

-E a unora care au plecat în străinătate, nu scoteau nimic de pe ea. El a primit o ofertă de serviciu și, chiar dacă abia puseseră răsaduri, și-a luat nevasta și copilul și duși au fost! Au ieșit cartofi … și ceva ardei. Au furat tot … și după ce că au furat tot, nici măcar nu au pus la loc, ca să aibă ce fura și în anul următor. De vândut, nu vor să vândă, poate vreți în arendă.

-Nu, nu. Am oprit să ne odihnim un pic și să privim peisajul.

-Care peisaj?

Bărbatul plecă bombănind. De undeva se auzi un guițat. Omul se întoarse cu un porc în brațe.

-Nu vreți să cumpărați un porc?

Ceilalți doi bărbați îl priviră siderați.

-Ce să facem noi cu un porc? întrebară la unison.

-Da’ ce, la oraș nu mâncați? Am și capră, pentru lapte!

-Nu, nu, noi stăm la bloc.

– … din ăia?

-Nuuuuu! Separat!

-N-am vrut să … dar s-a stricat orzul, dom’le! Am plecat. Sănătate! Dacă vă răzgândiți, întrebați de Emil.

Bărbatul puse porcul înapoi în portbagaj și se urcă în mașină. Capra privea, neîncrezătoare, pe geam.

Apoi se lăsă liniștea. Niciunul nu mai voia să vorbească.

Nu dură mult. Opri mașina Poliției. Polițistul ieși din mașină și se îndreptă spre cei doi.

-Bună ziua. Cu ce treburi pe la noi?

-Așteptăm pe cineva.

-Ce-i asta, schimb de prizonieri sau ceva? La noi nu-i cazul de așa ceva, vedeți-vă de drum, că altfel îi chem pe cei de la județ. Mi-a zis mie nea Emil că ceva nu e în regulă cu așteptarea asta.

-Nu, domnule, suntem ziariști, cineva ne-a dat un pont că pe aici ar putea trece o persoană importantă:

-Cine? Președintele? Smiley? Nu ne-a anunțat nimeni, că scoteam copiii de la școală, aduceam niște flori …

-Nu e nevoie, e mai degrabă un fel de filosof, foarte excentric …

-Mă, voi sunteți mafioți … actele la control!

-Poftim actele. Suntem ziariști, domnule!

-Nu mai sunt ziare, la ce scrieți?

-Mai apărem la televizor.

-Nu v-am văzut. Cam bătrâiori, nu v-ați pensionat?

-Ba da, dar din când în când mai luăm câte un interviu, când e vorba de o persoană specială, … pentru România Cultural.

-Aaaaa. Eu și cu nevastă-mea ne uităm doar la filme. Ați apărut și în filme?

-Nu.

-Nu.

-Persoana pe care o așteptați a apărut în filme?

-Da.

-Nu.

-Mă, voi n-ați scăpat de la un azil sau ceva?

-Nu, domnule, verifică numerele de la mașini!

Polițistul s-a întors la mașină și a sunat să verifice. Nu și-a luat privirea de pe ei. După o vreme s-a întors, potrivindu-și chipiul.

-Dacă sunteți amabili să-mi arătați ce aveți în portbagaje, ca să nu avem vreo surpriză.

Bărbații și-au dat ochii peste cap, dar s-au conformat.

-Arme aveți?

-Ce arme, domnule, ești nebun?

-Deschideți torpedourile!

Nimic.

-Scoateți ce aveți în buzunare!

Prostii.

-Bine. Ceva nu-mi sună mie tocmai bine, aveți grijă să nu plecați cu ceva, că vă dau prin stație la cei din satele vecine!

-Ce să furăm, domnule, nici nu ai ce fura de aici?! Nici șanț nu aveți!

-Am avut, chiar am avut, dar a dispărut după ce au furat sistemul de irigație.

-Au furat șanțul???

-Nu l-au furat, a plecat singur. S-a astupat. Auziți, dacă vă e mai ușor puteți veni să așteptați la sediu. O sun pe nevastă-mea să aducă ceva de mâncare, o țuiculiță …

-Mulțumim frumos, dar noi chiar așteptăm pe cineva.

-… și v-a zis că vine?

-Nu ne-a zis, bănuim noi … am avut un pont.

-Dacă așteptați și nu vine … sau poate vine mai târziu, vreți să-i transmit ceva?

Bărbații se priviră stupefiați.

-Să-i spuneți că noi am crezut că vine.

-De unde ar trebui să vină? Din ce direcție? Să pun o patrulă, avem voluntari.

-Nu, nu, nu-i nevoie. Mai așteptăm un pic, dacă nu vine, nu vine și gata. Luăm interviu altcuiva.

Nu trecu nici jumătate de oră și drumul se umplu de mașini și de căruțe. Care cu pături, care cu băncuțe, care cu scaune pliante, toți se aliniară pe câmp, ca la cinema. La început ziariștii se enervară, dar apoi se gândiră că poate era semn că vine. Așteptară împreună.

Soarele își trase norul de pe față, se simți învigorat. Un câmp plin de oameni se uita la el, cu ochii holbați, ca la cinema. Îl apucă veselia.

Nu-i fu dat să se bucure, apusul îl trase de coadă în jos.

Fără niciun avertisment, se porni ploaia. Toți alergară la mașini și la căruțe. Câmpul răsuflă ușurat.