Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Așteptări iluzorii

Cu ani în urmă, mi-a venit ideea – credeam eu originală – unei luări de poziție din partea Uniunii Scriitorilor de limbă germană aflați în exil față de atacurile tot mai dese îndreptate împotriva emigranților, atacuri care, nu de puține ori, degenerau – mai ales în Germania – în acte de o deosebită violență. Era la scurt timp după ce clubul nostru își modernizase site-ul de prezentare, o „performanță” de care eram cu toții foarte mândri. Sigur că mai circulaseră din când în când pe e-mail tot felul de petiții formulate de președinte și semnate digital de unii dintre noi, dar acum, că exista accesul și la cele mai circulate rețele de socializare, m-a străfulgerat gândul că n-ar strica să ne folosim talentul în șlefuirea cuvintelor publicând texte online prin care să ne exprimăm împreună protestul față de actele reprobabile și adeziunea la soarta refugiaților aflați momentan în bătaia puștilor… ignoranței.

Aveam în vedere texte prin care fiecare dintre noi să relateze din experiența proprie sau din cea de grup, să prezinte destine emoționante, să abordeze teme care să impresioneze, să vorbească despre problemele multiple cu care se confruntă refugiații etc. Un fel de (auto)prezentare a acelei minorități dezavuate – din care făceam și noi parte –, prin condeiul unor exponenți care știu să se facă înțeleși mai bine decât cei mai mulți dintre membri. Fiindcă, gândeam eu, doar o bună și reciprocă cunoaștere poate pune capăt reticențelor și resentimentelor și mai ales prejudecăților.

Într-o scrisoare semideschisă (așa îmi denumisem contribuția proprie!) pe care urma s-o publicăm pe pagina noastră de facebook, mă adresam acelei elite aflate la putere și de a cărei intervenție binevoitoare depindea stârpirea și înăbușirea în fașă a acelor porniri și într-un final soarta minorității pe care o reprezentam. Gândeam că dacă aș fi scris o scrisoare convențională închisă, adresanții nu s-ar fi obosit s-o deschidă, fiindcă m-ar fi trădat imediat numele. Nici cu o scrisoare convențională deschisă n-aș fi repurtat vreun succes, deoarece mass-media s-ar fi ferit să o publice. Prin urmare, una pe jumătate.

Speranța mea era aceea de a interveni ca uniune, un fel de toți ca unul și pentru o cauză comună, împotriva devierii de dreapta, tot mai evidente. Cu excepția președintelui uniunii, niciunul dintre colegii de litere nu mi s-a alăturat, ba dimpotrivă. Ca de obicei când cineva venea cu vreo propunere, marea majoritate s-au învăluit în tăcere, iar printre ceilalți s-a iscat o vie controversă pe grupul de e-mail, în care abunda de: „Nu e treaba noastră” (!); „Există probleme mai importante”; „Dacă îi apărăm pe unii, ar însemna să-i susținem și pe ceilalți și unde am ajunge?” etc. Unul dintre colegi mi-a spus apoi pe șleau într-o discuție pe care am avut-o cu el la telefon: „Ce intenționezi tu de fapt să rezolvi cu scrisoarea? Peste tot în lume politicienii sunt niște nimicuri. Cu toții știm asta. Cine se bagă în politică nu are respect nici măcar pentru propria persoană, darămite pentru alții. Imaginează-ți politicienii așa, sus de tot, într-un avion ce zboară pe deasupra capetelor noastre, iar undeva acolo jos, într-o pivniță sordidă, cineva ca tine flutură disperat o hârtiuță… Scrisoarea… Nimeni n-o va lua în seamă, în niciun caz cei de la putere. Și atunci, ce rost are efortul?”

Mărturisesc că am fost foarte dezamăgită după discuția cu colegul scriitor. Dar după ce am reflectat îndelung, am ajuns să-i dau dreptate. Politica a fost, este și va rămâne o afacere murdară peste tot în lume. De-ar fi doar politicienii aceia cu care trebuie să ne luptăm! Dar ei sunt de mult vânduți altora, acelora care conduc de fapt lumea și ca ei există o mulțime de funcționari în poziții-cheie, care încep să degaje mirosuri pestilențiale de îndată ce se instalează pe fotoliul puterii. Peștele se împute întotdeauna de la cap. Oricâte parfumuri s-ar folosi și oricâte spălături s-ar face, mirosul de putreziciune nu se duce. Cel mult se poate propaga și în restul corpului. Cu fiecare vorbă pe care o rostesc, destinată să ne spele creierele, duhnește. Și din păcate vorbesc mult. E musai să vorbească mult, pentru a putea să (nu) spună nimic. Oricine și-a ascultat cu atenție „căpeteniile” știe că disimularea adevărului necesită multă dibăcie. Și multă vorbărie. Doar puțini dintre autoproclamații Mesia sunt în stare să împacheteze nimicul și minciuna într-un ambalaj ușor din doar trei fraze goale. Cel mai puternic ridicător de ziduri în fața adevărului (nu, nu mă refer la baronul Münchhausen) tocmai a fost tras pe dreapta, inclusiv de pe rețelele de „socializare”. Să sperăm că nu doar temporar. Majoritatea celorlalți trebuie să depună eforturi uriașe pentru a distrage atenția publicului, a-l obosi și persuada, până când acesta își uită întrebările și renunță la setea de… cunoaștere.

Populiștii nu fac decât să dea mai departe comanda de (auto)distrugere primită pe căi – cred ei – numai de ei știute. Nu știu să vorbească coerent și mai ales nu știu să asculte. Să și vrea și nu pot sau nu știu cum se face ascultarea. Atunci când își „ascultă” interlocutorii o fac cu gândul la ce au de spus ei înșiși. Nu-i aud pe alții vorbind și nu le înțeleg nici spusele. Nu-și dau osteneala să priceapă nici vorba scrisă. Și pentru că vorbele întâmpină tot mai multe dificultăți în a se face înțelese, vorbirea însăși a început să sufere. De ambele părți ale barierei lingvistice. Frazele sunt din ce în ce mai scurte, supraviețuiesc doar cuvintele făcute din puține litere, schilodite și murdărite de „popularitatea” căreia i se supun. Ajunge să ne uităm la cei care-și „vorbesc”, cum asudă în rostogolirea vorbelor fără punct și fără virgulă.

Vorbirea demagogilor atinge și lovește mulți, e ca un bici șfichiuitor la adresa și persoana altora, în timp ce propria persoană nu suportă atingerea… nici măcar cu o floare. Discursul lor abundă de tot atâtea virtuți pe care și le atribuie, pe cât de multe defecte le descoperă altora. Cu greu și-ar recunoaște mici metehne, și chiar și atunci când o fac, o fac sperând în sinea lor că vor putea sugera de fapt contrariul în mintea celor cărora li se adresează. Măcar un mic protest de complezență, un „Vai, dar nu sunteți așa!” Și-or asculta măcar prietenii și pe cei mai apropiați? Le vorbesc măcar lor cu vorbe încărcate de sinceritate? O fac măcar în intimitatea proprie? Sau evită totul cu aceeași dibăcie cu care se prezintă publicului larg? Cu ani în urmă am participat la niște cursuri de comunicare pentru a reprezenta institutul nostru în mass-media. Acolo se afla și un grup de proaspăt botezați politicieni, cărora tocmai li se preda – chiar de către reprezentanți mass-media! – cum să răspundă la întrebări nerăspunzându-le. Sau cum să nu le răspundă răspunzându-le, totuna. Dezgustător, cum ne transmitem unii altora impostura și cum ne susținem în a ne însuși arta manipulării.

Colegul meu avea dreptate. Ce ne face mereu să credem că printre politicieni, oameni de stat sau manageri s-ar afla mai multe genii și oameni de omenie decât în orice alt domeniu al vieții? De ce ne amăgim cu gândul că ar urca treptele carierei doar caractere ireproșabile? Istoria ne-a dovedit necontenit contrariul: Puterea naște abuzul de putere. I-am tot adus la putere și pe unii și pe alții, până am epuizat toate variantele. Cu siguranță capul peștelui nu merită consumul imens de energie și mai ales de timp. Pentru ce ne uităm în gura lor și le analizăm fiecare vorbă, când știm prea bine că spun doar minciuni? Nu capul peștelui ar trebui să fie centrul preocupărilor celor care vor să schimbe ceva, ci… coada. Cei din urmă. Aceia care ar putea fi cei dintâi, dacă li s-ar acorda atenția și răbdarea cuvenite. Astfel încât putreziciunea să nu ajungă să pervertească și cele mai curate dintre suflete. Astfel încât acele suflete să poată fi ajutate să înțeleagă lumea și să-și facă ordine în gânduri și în viață. Să nu se mai lase vânduți și cumpărați de unii și de alții. Să nu mai fie dirijați și dirijabili, precum se lasă „convinse” celulele corpului de către ARN-ul mesager injectat cu forța. Să-și dea seama de momeală și să nu mai înghită ce și cum li se cere, ci să-și pună singuri întrebări și să le caute răspunsuri. Să nu mai aștepte la infinit sosirea numitului Godot, când de fapt se pot ridica singuri de pe marginea drumului și pot porni în căutare. Poate că ei așteaptă doar un semn că ne pasă de ei. De ce am tot ațâțat focul la soba căpeteniilor, când celorlalți poate că le era de ajuns doar o scânteie? Cu cât vom întârzia mai mult, cu atât mai anevoioasă ne va fi misiunea. Prea multe generații au fost lăsate pradă ignoranței și întunericului.

Cine dorește schimbarea mizeriei trebuie să se orienteze către alegători. Ei sunt aceia care trebuie treziți din somnul etern, nu profitorii politicii și marionetele marilor corporații. Doar atunci când masele vor înțelege câtă fățărnicie și câtă superficialitate se ascund în spatele așa zisei libertăți, democrații, ori al mult-cădelnițatei corectitudini politice, cu care se bat toți în piept și de care se agață ori de câte ori au nevoie de pretexte care să-i scape de responsabilitate, putem nutri din nou speranța. Arma de care se tem cel mai mult plebicolii se cheamă educație. Prin educație și cultură putem contribui la reîmprospătarea după care tânjim cu toții. De-abia atunci când o să fim mulți, dar educați, o să ajungem să nu ne mai pese de intrigile și vicleșugurile celor care acum se cred puternici, deși nu sunt, în fond, decât niște paiațe jalnice.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

13 comentarii pentru articolul „Așteptări iluzorii”

  • Dragi cititori,
    nici eu nu răspund la toți și întotdeauna, dar să știți că apreciez toate comentariile și că ele îmi dau mult de gândit și mă inspiră adeseori 🙂
    Rămâneți așa cum sunteți!

  • Sunteti cea mai buna, doamna doctor. O sa va citesc întotdeauna cu placere, dar nu o sa mai comentez.
    Va salut cu respect si drag.

    • Mulțumesc mult, Geo.
      Mă voi strădui să fiu la înălțimea așteptărilor, deși scrierile mele sunt inspirate din viață 😉
      Toate cele bune.

    • Subscriu. Mai ales din „Plagiatorii naturii” am invatat enorm, facand biologia interesanta si pentru mine, eu fiind din cu totul alt domeniu. Practic, pot sa o trec pe doamna doctor la profesorii mei. Am si salvat toata seria de articole.
      (Si nu prea comentez, ca ar fi ca si cand as iesi dupa profesor sa-i spun ce curs minunat a tinut. Stie. 🙂 )

    • @ geo, …ai mai ziz asta!:)

  • ‘I-am tot adus la putere și pe unii și pe alții, până am epuizat toate variantele’

    poate toate variantele de politicieni-oameni!, ca varianta aia care chiar conteaza in mod absolut, adica aducerea la putere a ‘inteligentei artificiale’, dabia acum se naste.
    deci n-am epuizat toate variantele.

    tocmai daia, ca la putere va ajunge ‘inteligenta artificiala’, adica un simlu soft care gestioneaza un, spre ex, oras, iar aceasta tendinta e implacabila, stim si spre ce se indreapta politicienii-oameni: spre propria contradictie
    vor face nazbatii intr atat de mari,…io zic ca deja le fac, incat vor fi scosi plenar din joc, alegerea oamenilor indreptandu-se…cu toata energia care le mai ramane!, catre alegerea pe post de ‘conducator’ a unui…soft.

    asteptarile sint iluzorii doar daca speri ca Pamantul sa fie…Cer:)), daca le iei asa cum sant…asteptarile devin…chiar pasnice:)), adica astepti ca Civilizatia sa inunde…Pamantul si…mai ales!, invers:)))
    dar stai!, asta deja se intampla, si se intampla cu o viteza…fibonacci!:))

    cei mai multi oameni au impresia ca istoria trecuta…o sa se mai invarte odat’!:)), insa faza e ca tintele spre care istoria se invarte sint doar doua, insa sint doua, nu una:
    Minte
    inima

    despre aceasta lume s-a spus deja ca e a Mintii, deci…sa astepti ca ea e a Inimii…e, intr adevar, o asteptare iluzorie.

    patria omului e…sinele sau.
    in afara lui…e o alta lume, e lumea antiomului, care…chiar asta va face, va parasi sinele omului pentru a locui in…patria asta, din afara omului:)

    dar…am intalnit si crestini care neaga apocalipsa:)), asa ca asteptarile iluzorii sintchiar…cuminti:)

  • @Steliana,

    Te referi la „éducatia” lu’ Mos Ion Roata?… 🙂

    • De ce nu? Istoria se tot repetă…Trebuie doar să fim pe fază 🙂

      • @ Istoria se repeta tot asa cum dalta unui cioplitor ‘se repeta’. la un moment dat statuia e…desavarsita.
        cam asta e cazul lumii de azi, in care ‘raul’ devine Raul, adica faza in care toate apele se despart.

  • Educatia fara Credinta nu face nici cat o ceapa degerata. Se vede azi la destui educati!

  • cel care conduce e cel care genereaza dorintele bune de dorit. oamenii isi doresc dorinte care se gasesc e taraba lumii, iar pe taraba lumii se gasesc dorinte extrem de clar definite, care urmaresc implinirea unor tinte la fel de clare.

    prin urmare lumea e condusa folosind…dinamica dorintelor, mai simplu spus oamenii, implinindu-si ‘ propriile dorinte’ implinesc tintele pe care altii si le au definit. asta e…Antiintelepciune, iar cu ea nu te joci ca…lucreaza cu ‘antinonactiuni’

    le poti lua tinerilor telefonul din brate? nu prea cred, …si-l doresc cu ardoare.
    insa el a fost initial…o dorinta buna de dorit pusa pe taraba lumii:))
    ai cumparat-o, ti ai insusit o, e a ta, o implinesti, insa ceea ce implinesti, implinindu-ti dorinta, e…tinta altuia!:))
    e cu ‘momeli’, mai nou, nu mai e cu ‘biciul’, ci cu ‘momeli’:)
    intri in tirla…singurel, nu te mai mana nimeni:))

  • din pacate politicienii au ajuns la un nivel superior, fac din educatie…dresaj:)), si sint buni. nu gluma.
    educatia care nu e si dresaj se manifesta, nu zic altfel, insa ea nu mai poate fi generalizata, ca Lumea e a Mintii, nu a Inimii.

    in mod miraculos oamenii isi vor ridica intuitia la nivelul maiestriei instinctului, trecand peste vremuri…la limita, insa sa retinem ca trec!:))
    vor intuiii…in mod instinctiv, dincolo de constructiile celorlate minti care intuiesc si ele, insa in alta paradigma, a Artificialului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *