România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Aşteptînd autobuzul

De aici, din staţie, se vede stînd la stop autobuzul mult aşteptat.
Din ciorchinii atîrnaţi de scări, se desprind cîţiva inşi, care o şi rup la fugă, auzind ţignalul agentului.
S-au speriat degeaba. Agentul nu se repede după ei, să-i prindă.
Îşi vede mai departe de datul din mîini în scopuri de dirijare a circulaţiei. Fluierase mai mult mecanic, îmboldit de mecanismul reflexului condiţionat. Cum vezi o încălcare a Regulamentului, fluieri fără să-ţi dai seama.

Staţia dă în clocot.
Toată lumea s-a adunat de pe unde se găsea risipită, pregătindu-se de atacul decis şi crunt al scărilor. E în aer o febrilitate ascuţită, ca înaintea unei contraofensive cu tancuri a duşmanului. Degetele bărbaţilor se încleştează pe mînerele servietelor diplomat. Ai impresia că, dintr-o clipă într-alta, le vor arunca în autobuz, ca pe nişte grenade. Cu degete grăbite, femeile îşi încheie nasturii paltoanelor şi cojoacelor. Unele îşi potrivesc basmalele. Chipurile tuturor capătă o înfăţişare dură.

Cei doi îndrăgostiţi, care s-au privit în ochi pînă acum, se desprind de lîngă gard, luînd şi ei poziţie de atac în gingia trotuarului.
Un IMS de piaţă, încărcat cu mere, garează cu spatele. Mulţimea aşteaptîndă se dă la o parte. Fără grabă, cu gîndurile la autobuzul ce stă să se pună în mişcare.
În fine, stopul a trecut pe Verde. Eliberată, tromba de maşini se dezlănţuie spre depărtarea Pieţii. Trec autoturisme, autocamioane, motorete pîrîitoare, tractoare săltînd din şale sau dînd din roţile uriaşe ca nişte rădăşti, dubiţe, autobuze. Trece în viteză o Dacia cu număr de Braşov, transportînd pe caroserie o masă răsturnată cu picioarele în sus, ca o oaie înjunghiată.

Gemînd din toate încheieturile de cauciuc, autobuzul trage la marginea trotuarului. Spre nenorocul celor din staţie, coboară abia doi-trei inşi. Înăuntru, se zbate disperat un ins care nu poate să răzbească pînă la uşă ca să coboare. Şi mai într-o rînă ca înainte, maşina se pune în mişcare.

Din nou staţia e pustie.
Mai încolo, căţărat pe stîlp, un ins în salopetă albastră deşurubează ochiul galben al semaforului.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *