Atacarea PSD soluția care nu-i dă bătăi de cap comodului Klaus Iohannis

Blestemul postdecembrismului stă în eternul război dintre președinții Republicii și partidele cu care se dușmănește formațiunea din care a parvenit șeful statului. Constituția României atribuie președintelui – mai mult sau mai puțin explicit – rolul de arbitru al confruntărilor dintre partide, dintre puterile statului, dintre stat și societate. Prevăzută de articolul 80, aliniatul unu, primul articol din capitolul consacrat președintelui, această ipostază a fost rezultatul unei atente studieri a scenei politice românești. Mai mult decît în alte locuri din lume, în România cearta, guerila, hărțuirea, păruiala dintre partide alcătuiesc esența vieții politice. Asemănător, indiferent de ce partid e la Putere și de ce partid e în Opoziție, Guvernul nu va găsi o dată în Opoziție un colaborator, fie și în cazuri de siguranță națională. O singură dată Opoziția s-a abținut de la postura ei de Gică Contra față de Guvern. E vorba de decizia din 22 aprilie 1999 de autorizare a avioanelor NATO să survoleze teritoriul României pentru bombardarea Serbiei. Atunci, PDSR, condus de Ion Iliescu, a acceptat să se abțină de la vot în Parlament pentru a facilita trecerea deciziei. N-a făcut-o la rugămintea lui Emil Constantinescu, nici din conștiința interesului național (intervenția NATO e dovedită azi ca o eroare), ci la presiunea ambasadei SUA în România. În rest, perioada postdecembristă stă sub semnul păruielii între partide, între Servicii și chiar între diferitele grupări dintr-un Serviciu. Sînt însă momente cînd păruiala trebuie să lase loc unei minime înțelegeri, și această înțelegere n-o poate administra decît președintele, singurul impus de Constituție ca arbitru al scenei social-politice. Asemenea momente sînt inevitabile în destinul unei țări. De aceea a prevăzut Constituția un rol de arbitru pentru președinte. Ca să întărească acestă postură, Constituția prevede prin articolul 84, aliniatul 1, că „în timpul mandatului, președintele României nu poate fi membru al unui partid”.

Interdicția își are o explicație de bun simț.
Doar prin această condiție, președintele poate fi deasupra chelfănelii dintre partide. De precizat că, prin alăturarea cu articolul 80, articolul 84 se referă la o distanțare autentică și nu formală a președintelui de partidul din care a făcut parte pînă nu demult. În realitate însă, președinții postdecembriști n-au reușit să atingă ipostaza constituțională de arbitru al scenei politice. O dată ajunși președinți, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu s-au comportat, într-o mai mică sau mai mare măsură, ca lideri ai partidelor din care au făcut parte pînă la parvenirea la Cotroceni. S-au războit cu partidele dușmane ale partidelor lor și s-au alintat cu partidele din care au provenit. Ion Iliescu s-a războit din 1990 pînă în 1996 cu partidele istorice. În al doilea mandat, deși mai înțelept decît în primul, Ion Iliescu s-a războit cu PNL și cu PD, partide aflate în Opoziție. Evident după trecerea PSDR în Opoziție, Emil Constantinescu a continuat să considere drept dușman partidul lui Ion Iliescu. Despre Traian Băsescu n-are rost să mai spunem cît de arbitru a fost. Concomitent, președinții au fost aliați ai partidelor din care au parvenit. Nu numai că au sprijinit Guvernele lor, dar mai mult s-au amestecat în viața internă a partidelor din care au făcut parte.

Acest blestem postdecembrist își are rădăcinile în schizofrenia Constituției cînd vine vorba de caracterul Republicii. Părinții Constituției aveau de ales, în condițiile României, între două posibilități: Republica parlamentară și Republica prezidențială. Ca și în prezent, legile, inclusiv Lega fundamentală, au fost create sub puterea conjuncturii. În 1991, cînd s-a votat Constituția, mărul discordiei era Ion Iliescu. Raportarea la Ion Iliescu, fără a trece cuiva prin cap că Ion Iliescu nu va fi etern la Cotroceni, a dus la soluția capro-varzistă a Republicii semiprezidențiale. Majoritatea FSN-istă a refuzat republica parlamentară, pentru că nu și-a dorit un Ion Iliescu decorativ. Opoziția, de care s-a ținut cont la vremea respectivă, a refuzat Republica prezidențială de teama că Ion Iliescu va avea puteri prea mari.

Așa s-a ajuns la blestemul postdecembrist al președinților chibiți electorali. Nici un președinte postdecembrist n-a coborît însă atît de jos funcția, pentru a fi un chibiț electoral al partidului său, precum Klaus Iohannis. Toți ceilalți președinți au atacat partidele adversare. Da, dar ei au tras de urechi și partidele proprii. Cînd Guvernele acestor partide au luat-o razna, președinții le-au criticat în public. Mult mai important, președinții respectivi și-au asumat proiecte de țară la îndeplinirea cărora a chemat să se angajeze toate forțele politice.

În postdecembrism, Klaus Iohannis e singurul președinte care și-a consacrat întreaga viață și activitate atacării unui partid adversar al partidului său. Cînd a venit un Guvern de-al Lui – Tehnocrat, în 2016, PNL-ist din 2019, Klaus Iohannis nu numai că n-a avut o virgulă de reproșat, dar mai mult, s-a afirmat drept sluga cu vorba a Guvernului alcătuit de partidul respectiv.

Timp de cinci ani, în primul mandat, Klaus Iohannis n-a făcut nimic. Dar nimic, nimic, nimic. S-a mulțumit să atace PSD. Mulți au spus c-a fost constrîns la asta de majoritatea PSD-istă de după 2016, deși anti-PSD a fost și pe vremea lui Victor Ponta. N-a avut nici un proiect. România educată a fost doar un anunț. Între timp a uitat de el și Klaus Iohannis. S-a crezut că Proiectul va fi în al doilea mandat. De aceea, toată lumea a așteptat cel de-al doilea tur. Spre stupoarea tuturora, în Discursul învingătorului Klaus Iohannis a anunțat drept Proiect al celui de-al doilea mandat Lupta împotriva PSD. Deși printr-o Operațiune a Sistemului a ajuns la Guvernare PNL, Klaus Iohannis n-a încetat să atace PSD. Culmea, nu de puține ori, mai violent chiar decît PNL.

Discursul halucinant din 30 iulie 2020, prin care a acuzat PSD că a pus la cale o tărăgănare a Legii în Parlament pentru a provoca morți și infectați numai și numai pentru a micșora mărețele victorii ale Guvernului pe ogoarele Pandemiei, e un exemplu perfect de josnicie electorală a Președintelui, văzut de Constituție ca fiind deasupra partidelor.

Pe de-o parte, Klaus Iohannis a atacat un partid adversar al PNL. Pe de alta, a elogiat Guvernul PNL.
Nici măcar Ludovic Orban n-a îndrăznit să acuze PSD de crimă în masă.
Și nici măcar purtătorul de cuvînt al Guvernului n-a atins culmile de slujire cu vorba a Guvernului precum președintele țării.

S-au lansat multe explicații ale intervenției lui Klaus Iohannis, toate plecînd de la premisa falsă că președintele pune la cale lovituri politice grozave.
Una dintre acestea îi atribuie lui Klaus Iohannis intenția de a-l da jos pe Ludovic Orban prin Moțiunea de cenzură depusă de PSD.
Prin acuzațiile aduse PSD de partid al crimei în masă, Klaus Iohannis ar fi vrut să incite PSD să depună Moțiune de cenzură.
Care Moțiune l-ar scăpa de Ludovic Orban.

Lansate de jurnaliști altfel inteligenți, astfel de scenarii nu țin cont de uriașa, incredibila comoditate a lui Klaus Iohannis. Și a concepe un asemenea scenariu presupune bătaie de cap, d-apoi să-l mai și pui în aplicare. Își imaginează cineva un Klaus Iohannis făcînd efortul de a se lupta cu președintele PNL Ludovic Orban, cel care stăpînește PNL cu o mînă de fier? Pe cine să pună Klaus Iohannis în locul celui care ar rămîne președintele PNL fără a risca să-și ridice partidul în cap?

Nici vorba – după părerea mea – de vreun scenariu.
Confruntat cu o revenire a Pandemiei, din cauza administrării catastrofale de către Guvern, Klaus Iohannis a apelat la soluția cea mai simplă pentru el, soluția care-i asigură tihna de lux de la Cotroceni:
Atacarea PSD.
O soluție ideală dacă ne gîndim că din partea PSD nu-l pîndește nici o bătăie de cap.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Invitații cristoiublog
Gândurile lui Cristoiu (Mediafax): Marcel Ciolacu a primit deja binecuvântarea ambasadei americane la București