Atenție, cod roșu de austeritate

În zadar zilele acestea am încercat să scriu un articol despre tema zilei, austeritatea. Oricât am încercat nu mi-a ieșit. Am însă circumstanțe. Lipsa de spor poate mi s-a tras de la senzația de scârbă pe care o am ori de câte ori ascult minciunile și dezinformările odioase pe care politicienii, experții dar și media le produc pe această temă. Și acum, fie vorba între noi, despre ce naiba (mai) puteam scrie?

Despre politicieni sociopați care se dau preocupați de salvarea țării în timp ce joacă barbut cu ministere și controlul resurselor? Despre patronatele care s-au înfipt în poartă la Cotroceni din prima zi de mandat pentru a fi sigure că austeritatea nu le atinge? Despre ,,experții” în economie care au ridicat un cordon de sfătuitori ,,imparțiali” în jurul președintelui? Să vorbesc despre marii ,,finantriști” ai națiunii, ăia de ies la fiecare criză din seifurile BNR și de sub catedrele prăfuite ale ASE, bocind de grija marelui capital în timp ce spun sever sărăcimii să taie din banii de parizer? Să scriu despre lăudătorii talibani ai mediului privat, userizați în cerul gurii, care, decât să ridice cu un singur procent impozitul pe profitul corporațiilor, ar tăia, cu evident sadism, până și numărul de respirații al norodului? Puteam scrie despre eternii bugetari de partid și de stat, aceia care țipă preventiv ca nu cumva să li se ia sporurile de amantă, somn și inutilitate. Să mai fi amintit de primarii și funcționărimea de cumetrie din primării care deja apasă cu disperare pe butoanele puterii locale de partid pentru ca austeritatea să nu-i afecteze? Puteam scrie despre ANAF, cel plin de șefi milionari din salariul de bugetar, și care nu este capabil să încaseze taxe de la imensa hoardă de evazioniști? Puteam să facem vorbire despre pensionarii speciali care se tem pentru pensiile alea babane luate la tinerețe și pe care acum le vor scutite de orice fel de taxă de solidaritate? Puteam scrie cu nedisimulată scârbă despre antreprenorii evazioniștii proclamați salvatorii economiei sau despre salariații cu salarii de zeci de mii de euro plătite pe ,,drepturi de autor”, PFA, SRL și alte șmecherii de ,,optimizare”. Puteam critica și demola cu argumente pe cei care se tem de impozitul progresiv deși acest sistem este regula în Europa. Puteam vorbi despre CCR și despre faptul că acum era momentul perfect să dea o ,,bulă papală”, din aia de tot dau ei pe bandă de un an încoace, prin care să amintească președintelui, parlamentului și guvernului că România, conform Constituției, este un stat social și că sistemul legal de taxe și impozite trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale. Trebuia să fi scris despre patronii cu firme de milioane de euro care umblă cu Porsche luat pe firmă și care ,,trec pe cheltuieli” sau ,,pe firmă” până și florile amantei sau hârtia igienică de la ei de acasă? Ce naiba să mai scriu și cu ce folos când este evident că toată lumea cu influență încearcă să nu fie ea aceea pe care ,,cade” austeritatea. Acesta este jocul momentului și orice altceva nu mai contează zilele acestea.

Geaba ies sindicatele în stradă! Geaba urlă și spun salariații harnici de la stat și de la privat, pensionarii, fermierii, antreprenorii onești, liber profesioniștii, cum că nu mai au de unde da și că punerea poverii austerității pe spinarea lor îi va demola definitiv. Săracii strigă în gol deoarece nu au putere politică reală și nimeni nu-i ia în seamă. Mă mir că noi ăștia mulți nu primim deja mesaje pe RO-Alert cu textul: ,,Atenție! Cod roșu de austeritate! Ați fost selectat să vă cadă austeritatea pe cap! Pericol de sărăcie! Se vor înregistra averse de răbdări prăjite, lipsuri și grindină de nevoi! Dacă nu vă convine, părăsiți urgent România!”.

Mai mult, după ce și criza aceasta va fi trecut pe contul nostru, fix ca la precedenta, ne vom trezi că milionarii și-au mărit averile, că angajații pe funcții babane la stat s-au înmulțit, că primăriile nu au dat pilele afară, că firmele abonate la contracte cu statul au primit și mai multe comenzi, că avem o nouă generație de ,,îmbogățiți ai austerității”, cum am avut îmbogățiți de război, de tranziție, de pandemie.

În tot acest peisaj de oportunism și nesimțire fără margini, ce ar mai fi de scris și cu ce folos de vreme ce milioane de oameni nu au fost și nu sunt luați în seamă? Poate că ar trebui ca noi, cei mulți, fără fir direct cu puterea, noi toți cei care am dus povara crizei trecute, a pandemiei, a războiului, ar trebui să ne cerem în stradă dreptul de a fi iertați de data asta. Din păcate, ca și cum ni s-a dus și ultima fărâmă de instinct de conservare, stăm și ne uităm molâi, fleoșcăiți și neputincioși cum o minoritate de șmecheri decide zilele acestea cum că austeritatea e musai să cadă iar pe capul nostru și nu pe al lor.

Ar fi fost timpul, mai ales după șocul alegerilor din 2024 – 2025, ca politicienii să realizeze că ieșirea din fundătura economică în care ne aflăm trebuie făcută prin solidaritate, punând toți umărul, fiecare după puteri și, mai ales, prin efortul celor care beneficiază cel mai mult și mai ușor de roadele prosperității. Înainte de a pune încă un bolojan, pardon, bolovan în cârca unor segmente sociale deja sărăcite și aduse la limita exasperării economice și sociale, politicienii ar trebui să elimine risipa, regimurile preferențiale și speciale, excepțiile de taxare, ineficiența sistemului și să  taxeze marele capital, luxul și bogăția, măcar la nivelul mediei europene. Desigur, sunt naiv să am asemenea așteptări de la niște hoți și sociopați. Pentru a realiza și a face acestea politicienilor le-ar trebui două lucruri, minte și inimă, mai bine zis, pricepere și compasiune, lucruri pe care au demonstrat că nu le posedă.

Și ar mai fi ceva de spus, despre noi toți și o să o spun chiar dacă nu este un lucru popular. Trebuie să acceptăm că, într-o țară normală și care se vrea unită, TOȚI ar trebui să ducem în spate povara austerității. Este și aceasta o datorie cetățenească și patriotică. Într-o societate care are pretenția de a fi ceva mai mult decât o adunătură de interese separate, toți ar trebui să punem umărul, de la cel mai sărac până la cel mai bogat, în mod corect, progresiv, proporțional și după puteri, asta în timp ce statul adoptă măsuri echitabile pentru toți. Nu este normal să încercăm să ne fofilăm, indiferent cât de mult sau puțin câștigăm. Într-o țară normală, statul ar trebui să valorizeze efortul fiecăruia, de la cei 10 lei impozit dați în plus de salariatul cu salariu minim pe economie și trei copii la masă până la milionul dat în plus de capitalistul de top, deoarece este posibil ca sacrificiul celui care dă doar 10 lei în plus să fie mai mare decât al celui care dă milionul. La fel, într-o societate cu adevărat solidară, efortul micului antreprenor care dă 0,2% în plus la impozit cântărește cât efortul corporației care dă cu 20% în plus. Oricât de puțin sau de mult am da, toți ar trebui să înțelege și să acceptăm povara asta comună și să contribuim cu ceva. Acesta ar trebui să fie mesajul public și lumea l-ar înțelege. Și statul ar trebui să înțeleagă că numai o asemenea justă și suportabilă așezare a poverii austerității are șanse de a fi acceptată de popor fără convulsii sociale majore.

Trebuie să realizăm că în orice mare criză sau încercare este și o oportunitate, oportunitatea de a o lua de la zero pe baze noi și corecte. Din păcate, istoric, noi am ales mereu oportunitatea de a face și mai mulți bani pe seama celor mulți și lipsiți de putere.

Din acest motiv, zilele acestea am senzația că mă uit la scena scufundării Titanicului. Șmecherii sunt deja în bărci, salvați și cu burta plină, în timp ce norodul stă bleg și se uită cum cântă orchestra, fericit că încă nu i-a ajuns apa la izmene și sperând că vasul nu se va duce la fund. Când se va opri muzica vom constata că toate scaunele au fost deja ocupate de șmecheri, fix ca data trecută, și că nu ne rămâne decât să scăpăm cum putem, mâncându-ne între noi precum câinii și înotând încă 3 – 4 ani din viață împotriva curentului. Fiind evident ce va urma, mă întreb, de criza asta, câți români vor mai migra spre alte zări și dacă nu cumva, de lehamite și nevoie, voi fi și eu printre ei?