Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale a fost validat. Turul doi are loc în 8 decembrie cu candidații Călin Georgescu și Elena Lasconi

Atunci când Otto Skorzeny l-a salvat pe Mussolini

Este puțin spus că anul 1943 nu a fost unul bun pentru dictatorul italian Benito Mussolini. Dorința sa de a deține controlul asupra întregii Africi de Nord s-a soldat cu o înfrângere umilitoare, decizia sa dezastruoasă de a trimite trupe dezinteresate pe Frontul de Est pentru a lupta împotriva unei Uniuni Sovietice din ce în ce mai încrezătoare a dus la pierderi uriașe, iar invazia aliată în Sicilia a adus cel de-al Doilea Război Mondial chiar la „poarta” din spate a Italiei. Spre deosebire de Germania, unde Adolf Hitler și cercul său de apropiați conduceau țara cu o mână de fier, Italia avea încă un rege și un consiliu care, dacă doreau, puteau să-l înlăture de la putere pe Mussolini, lucru care îl făceau pe cel din urmă din ce în ce mai disperat. La începutul lunii iulie, Mussolini dorea să reziste, însă pentru cât timp?

La data de 19 iulie 1943, bombardierele aliate au apărut deasupra „Orașului Etern”, Roma. Nu era pentru prima dată când orașul era bombardat, dar avea să se dovedească a fi un punct de cotitură crucial în căderea dictatorului. Bombardierele au spulberat zona San Lorenzo, care era în mare parte destinată clasei muncitoare, au provocat pagube importante la două dintre aeroporturile Romei și au redus la ruine părți din vechea Bazilică Sfântul Laurențiu din afara zidurilor. Destul este destul, păreau a gândi mare parte dintre italieni. Membrii furioși ai guvernului lui Mussolini s-au întors împotriva liderului, culminând cu un vot de neîncredere din partea Marelui Consiliu la data de 24 iulie. A doua zi, Il Duce a fost convocat la palatul regelui Victor Emmanuel al III-lea pentru ceea ce el credea că va fi doar una dintre întâlnirile lor obișnuite bisăptămânale. Regele i-ar fi spus că va fi înlocuit de mareșalul Pietro Badoglio. „Dragul meu Duce, nu mai e bine”, i-ar fi declarat regele dictatorului abătut. „Italia s-a dus de râpă. Soldații nu mai vor să lupte. În acest moment sunteți cel mai urât om din Italia.” Mussolini a părăsit palatul în stare de șoc. Conducea Italia încă din anul 1922, iar acum fusese dat afară din funcție fără ceremonii, după ce fusese trădat de către membri ai propriului guvern. Starea sa de spirit s-a întunecat considerabil când a fost imediat arestat de către carabinieri și încarcerat la ordinul regelui.

Când Hitler a primit vestea căderii lui Mussolini, a fost îngrozit. Dacă Mussolini a putut fi înlăturat atât de ușor, poate că aceeași soartă îl aștepta și pe Adolf Hitler? Furios și temător de implicațiile unei potențiale alianțe între Aliați și ceea ce presupunea că va fi acum o Italie ostilă, Hitler a decis că singura cale de acțiune era să anexeze fostele teritorii italiene și posesiunile de peste mări și să-și salveze colegul dictator din captivitate. Italienii bănuiau că Hitler ar putea organiza o tentativă de salvare, așa că Mussolini a fost mutat în permanență de la arestarea sa pentru a-i deruta pe nemți. Cu toate acestea, Hitler anticipase această tactică, așa că l-a trimis pe Hauptsturmführer Otto Skorzeny în Italia pentru a-l urmări pe dictator și a organiza o tentativă de salvare. Operațiunea de salvare a lui Benito Mussolini avea să poarte numele de cod Operațiunea Eiche. Skorzeny fusese implicat în timpul invaziei Uniunii Sovietice din anul 1941 și, după ce a fost lovit în ceafă de șrapnel în 1942 (primind Crucea de Fier pentru asta), a fost repartizat la Berlin, unde a început să dezvolte tehnici de război de tip comando neconvențional. Lui Skorzeny nu i-a luat mult timp ca să dea de urma dictatorului destituit. Transmisii radio interceptate au dezvăluit că Mussolini era ținut sub pază armată în Hotel Campo, o stațiune de schi situată în Munții Apenini, în regiunea Gran Sasso din sudul Italiei. Acum problema era cum să-l scoată de acolo. Fotografiile de recunoaștere aeriană au arătat că amplasarea hotelului în vârful unui munte excludea un asalt cu parașuta. Cu toate acestea, fotografiile au dezvăluit o mică porțiune de teren adiacentă hotelului. Skorzeny a stabilit că era zona perfectă pentru aterizarea unui escadron de planoare. În dimineața zilei de 12 septembrie 1943, Skorzeny și o echipă de comandouri SS și parașutiști „Fallschirmjäger” s-au îmbarcat pe zece planoare DFS 230 și au plecat de pe o mică pistă de aterizare din apropierea Romei spre hotel. Pe măsură ce se apropiau de locul de aterizare, Skorzeny și-a dat seama că terenul destinat aterizării era, de fapt, o pantă abruptă și stâncoasă și nu terenul plat pe care fotografiile aeriene îl ilustrau. Trupele nu au avut de ales decât să aterizeze forțat pe pantă, provocând rănirea unor soldați. Între timp, în valea de mai jos, două unități de parașutiști conduse de comandantul-șef al Operațiunii Eiche, maiorul Harald Mors, au capturat funicularul care, de obicei, ducea turiștii până la hotel. Mors a ordonat ca toate liniile telefonice să fie tăiate, întrerupând astfel comunicarea cu lumea exterioară. Odată ajunși pe uscat, Skorzeny și trupele sale de șoc au luat cu asalt hotelul. Hotelul și singurul său oaspete erau puternic păzite de două sute de membri ai carabinierilor, dar Skorzeny avea un plan care spera să-i facă să se predea. Îl adusese cu el pe generalul italian Fernando Soleti. În timp ce trupele dădeau buzna pe ușile hotelului, Soleti a strigat gărzilor să nu tragă. Confuzi, carabinierii au depus armele și s-au predat. După ce a distrus radioul gărzilor, pentru ca nimeni să nu cheme întăriri, Skorzeny a urcat în fugă la etaj și a început să-l caute pe Mussolini prin camere. Când, în sfârșit, l-a găsit, a strigat: „Duce, m-a trimis Fuhrerul! Ești liber!” Mussolini a fost copleșit de emoție. „Știam că prietenul meu Adolf nu mă va abandona”, i-ar fi spus el lui Skorzeny. Între timp, maiorul Mors își croise drum pe munte și a intrat în hotel. L-a salutat pe Mussolini și s-a prezentat. Dictatorul italian rânjind a pozat pentru fotografii, în timp ce Skorzeny a cerut prin radio un avion Fieseler Fi 156 STOL (Short Take Off and Landing) să vină să-l ia pe dictator. Avionul a fost proiectat să transporte doi pasageri, dar Skorzeny a insistat să îl escorteze pe dictator, ceea ce a făcut ca avionul să fie periculos de supraîncărcat. De ce ar fi riscat Skorzeny misiunea în această fază târzie? Supraîncărcarea avionului ar fi îngreunat decolarea. Răspunsul a fost simplu. Dacă i se întâmpla ceva lui Mussolini în drumul său spre ieșirea din Italia, Skorzeny ar fi fost considerat personal responsabil. Nefiind cunoscut pentru firea sa iertătoare, Hitler ar fi cerut fără îndoială ca Skorzeny „să cadă” dacă Mussolini ar fi fost pierdut. Dacă avea moară, putea la fel de bine să piară în flăcări. Și astfel, avionul supraîncărcat a coborât pe pista improvizată și a reușit să se ridice în aer. A existat un moment de cumpănă când avionul părea că se va prăbuși în valea de jos, dar pilotul a reușit să redreseze cursul aeronavei și avionul a zburat spre Roma, în timp ce restul salvatorilor lui Mussolini se pregăteau să se întoarcă pe jos spre teritoriul prieten. Operațiunea Eiche a fost un succes spectaculos, fără să se tragă niciun foc de armă. Hitler a fost șocat să-și vadă vechiul prieten atunci când cei doi dictatori s-au reunit, pe 14 septembrie, în buncărul „Vizuina Lupului” al Fuhrerului din pădurile din afara orașului Rastenburg. Mussolini avea o înfățișare jalnică, deoarece slăbise considerabil de la ultima întâlnire cu Hitler. Dar ceea ce era important era că vechiul său prieten era în siguranță. Bineînțeles, după cum s-a dovedit, salvarea a fost o victorie goală pentru Mussolini. După ce fusese înființat de Hitler ca lider marionetă al nou-createi Republici Sociale Italiene, Mussolini a recunoscut că acum nu mai era decât unul dintre subalternii lui Hitler. Într-un interviu cu Madeleine Mollier, soția unui atașat de presă al ambasadei care îl intervievase pe dictator în 1938, Mussolini știa că sfârșitul era aproape. „În urmă cu șapte ani, eram o persoană interesantă. Acum, sunt puțin mai mult decât un cadavru’, i-a spus el lui Mollier. „Da, doamnă, sunt terminat. Steaua mea a căzut. Nu mai am nici un pic de vlagă în mine. Muncesc și mă străduiesc, dar știu că totul este doar o farsă. Aștept sfârșitul tragediei ciudat de detașat de tot, nu mă mai simt actor. Simt că sunt ultimul dintre spectatori”.

Sfârșitul, atunci când a venit, a fost unul rapid. În timp ce Aliații își croiau drum prin nordul Italiei, Mussolini și amanta sa, Clara Petacci, au încercat să fugă în Elveția neutră. La 27 aprilie 1945, Mussolini, amanta sa și anturajul lor au fost capturați de către partizanii italieni în apropierea satului Dongo, pe malul lacului Como. În dimineața următoare, Il Duce, odinioară puternic, a fost împușcat mortal de către un pluton de execuție. Cadavrul lui Mussolini, alături de cel al amantei sale și al câtorva dintre susținătorii săi, a fost atârnat fără ceremonie pe acoperișul unei benzinării Esso din Milano. A fost un sfârșit nedemn pentru omul care a condus Italia timp de peste douăzeci de ani, deși puțini italieni i-au plâns moartea, cel puțin imediat după. Dar, până la urmă, ce tip de sfârșit e demn?

Skorzeny și Mussolini imediat după operațiunea de eliberare. Foto: Veritas


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Atunci când Otto Skorzeny l-a salvat pe Mussolini”

  • Giulino di Mezzegra… Tastatura, bat-o vina!

  • Ce rost are, aici, acest „articol”?! E plin de locuri comune, unele prost asimilate din orice enciclopedie, iar cel puțin într-un caz, se „afirma” un neadevăr istoric: Mussolini (împreună cu Clara Petacci) nu a fost impuscat „de către un pluton de execuție”, ci lichidat pur și simplu, în sătucul Giulino și Mezzegra, de către „colonelul Valerio” (numele conspirativ al conducătorului grupului de partizani comuniști, grup care i-a capturat, la Dongo, pe Il Duce și alții din suita sa ce-si căutau salvarea în Elveția).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *