Au dansat până la moarte, la propriu. O poveste despre ciuma dansantă

Ciuma dansantă din 1518 reprezintă evenimentul în cadrul căruia sute de cetățeni din Strasbourg (pe atunci un oraș liber în cadrul Sfântului Imperiu Roman, în prezent în Franța) au dansat necontrolat și aparent fără voia lor zile întregi. Mania a durat aproximativ două luni și s-a încheiat la fel de misterios precum a început.

În iulie 1518, o femeie cunoscută drept Frau (doamna) Troffea (sau Trauffea) a ieșit în stradă și a început să danseze. Părea că nu se poate opri și a continuat să danseze până când s-a prăbușit din cauza epuizării. După ce s-a odihnit, și-a reluat activitatea frenetică și compulsivă. A continuat așa zile întregi, iar în decurs de o săptămână peste 30 de alte persoane au fost afectate în mod similar. Au continuat mult timp după ce au depășit punctul de rănire. Autoritățile orașului au fost alarmate de numărul tot mai mare de dansatori. Liderii civici și religioși au emis ipoteza că soluția era să danseze mai mult, așa că au amenajat locuri speciale în care dansatorii să se adune, au angajat muzicieni care să acompanieze dansul și dansatori profesioniști care să-i ajute pe cei afectați să continue să danseze. Acest lucru nu a făcut decât să exacerbeze contagiunea și până la 400 de persoane au fost, în cele din urmă, ucise de obsesia dansului. La începutul lunii septembrie, mania a început să se diminueze.

Evenimentul din 1518 a fost cel mai bine documentat și, probabil, ultimul din mai multe astfel de izbucniri în Europa, care au avut loc în mare parte între secolele al X-lea și al XVI-lea. De altfel, cel mai bine cunoscut dintre acestea a avut loc în 1374. Acea frenezie a dansului s-a răspândit în mai multe orașe de-a lungul Rinului. Explicațiile contemporane pentru ciuma dansatoare au inclus posesia demonică și sângele supraîncălzit. Anchetatorii din secolul XX au sugerat că persoanele afectate ar fi consumat pâine făcută din făină de secară contaminată cu ciuperca ergot, cunoscută pentru producerea de convulsii. Sociologul Robert Bartholomew a emis ipoteza că dansatorii erau adepți ai unor secte eretice, care dansau pentru a atrage favoarea divină. Cea mai larg acceptată teorie a fost cea a istoricului medical John Waller, care și-a expus în mai multe lucrări motivele pentru care credea că ciuma dansului era o formă de tulburare psihogenică în masă. Astfel de izbucniri au loc în circumstanțe de stres extrem și, în general, iau forma bazată pe temerile locale. În cazul ciumei dansante din 1518, Waller a citat o serie de afecțiuni gastro-intestinale și prezența unor boli precum variola și sifilisul drept factori de stres copleșitori care îi afectau pe locuitorii din Strasbourg. El a mai susținut că exista o credință locală potrivit căreia cei care nu reușeau să îl mulțumească pe Sfântul Vitus, patronul epilepticilor și al dansatorilor, ar fi fost blestemați fiind obligați să danseze până la moarte.
La apogeul maniei dansului, 50 de rezidenți mureau în fiecare zi din cauza atacurilor cerebrale, a atacurilor de cord și a epuizării totale.

Foto: Weird History