Au existat cu adevărat comuniști fanatici?!

Mihail Sidorovici Mostovskoi, bolșevic din Garda leninistă, fost activist al Kominternului, cade prizonier la nemți. Dată fiind poziția sa, Mostovskoi e dus într-un lagăr din Germania mai aparte, folosit de Goebbels pentru propaganda germană pe Frontul de Est.

Pentru Vasili Grossman, autorul romanului „Viață și destin”, al cărui personaj e Mihail Sidorovici Mostovskoi, lagărul e un bun prilej pentru a creiona în Mostovskoi tipul bolșevicului fanatic.

În lagăr sunt internați și prizonieri ruși care nu sunt membri de partid, ba chiar unii dintre ei manifestă dușmănie față de bolșevism. Date fiind condițiile, aceștia își pot permite să-l abordeze pe fostul activist cu atacuri la adresa Tătucului de la Kremlin.

Lui Mostovskoi nimeni și nimic nu poate să-i strecoare în suflet îndoiala față de credința comunistă. Nu e singurul. În lagăr înmugurește o organizație de rezistență. Sufletul acestei inițiative e un comunist, Erșov, bun organizator, dar criticat de ceilalți bolșevici din lagăr că nu respectă disciplina de partid. Oricât ar părea de ciudat, aici, în marginea Morții, prizonierii comuniști duc o viață prin nimic diferită de cea dintr-o întreprindere sovietică sau dintr-un colhoz fruntaș de Republică.

Disciplinei de partid stricte i se adaugă cultul lui Stalin, dar și teama de a vorbi liber despre regimul stalinist. Erșov își primește pedeapsa. Comuniștii sovietici din lagăr fac în așa fel în cât el să ajungă în lagărul morții de la Buchenwald. Află asta Mostovskoi de la un alt prizonier, Osipov:

„Dar Osipov spune:
– Sunt dator să vă informez, ca pe un tovarăș mai vechi de partid: Erșov nu mai e în lagărul nostru.
– Ce spui? Cum adică nu mai e?
– A fost dus cu un transport în lagărul de la Buchenwald.
– Ce vorbești! strigă Mostovskoi. Dar e un băiat extraordinar!
– Și la Buchenwald va rămâne un băiat extraordinar.
– Păi cum așa, cum de s-a întâmplat asta?

Încruntat Osipov zise:
– S-a observat deodată o dezbinare în conducere. Mulți se simțeau puternic atrași înspre Erșov și asta i-a sucit lui mințile. El nu s-ar fi subordonat în nici un caz centrului. E un om suspect, străin nouă. Cu fiece pas, situația se încurca. Știți doar că prima regulă a clandestinității este o disciplină de fier, iar la noi se conturau două centre: unul fără de partid și altul de partid. Am dezbătut situația și am adoptat o hotărâre. Un tovarăș ceh, care lucrează la cancelarie, a introdus fișa lui Erșov în grupul unor cazuri selectate pentru Buchenwald, așa că a fost automat trecut pe listă.
– Nimic mai simplu, rosti Mostovskoi.
– Aceasta a fost hotărârea unanimă a comuniștilor, adaugă Osipov.

Stătea în fața lui Mostovskoi, în îmbrăcămintea lui jalnică, ținând în mână cârpa, sever la chip, neclintit, convins de dreptatea lui de fier, e dreptul lui cumplit, mai presus decât cel al lui Dumnezeu, de a pune ca judecător suprem, deasupra destinelor oamenilor, cauza pe care el o slujește.
Iar bătrânul despuiat, sfrijit, unul dintre întemeietorii marelui partid, ședea ridicând din umerii slabi, secătuiți, cu capul mult aplecat și tăcea”.

Mulți dintre cei care au trăit ultimii ani ai comunismului, inclusiv spectacolul jalnic al colaboratorilor lui Nicolae Ceaușescu, în frunte cu Ion Iliescu, devenind peste noapte adepții „democrației burgheze” și ai „capitalismului exploatator” vor avea îndoieli că fanatici bolșevici în genul celor surprinși de marele scriitor sovietic Vasili Grossman au existat în realitate. Da, au existat. Și comunismul s-a prăbușit în clipa când lor le-a luat locul nomenklaturiștii oportuniști, cei pentru care carnetul de comunist era doar un mijloc de a avea acces la privilegii mic burgheze.