Au făcut ăia un pomelnic

La început, pe când nu se știa cam despre ce fel de pod era vorba, s-a făcut un glum. Aș fi spus o glumă, dar ăia cu podul și-au luat șeful de echipă în serios. În timp ce puneau cărămidă cu cărămidă, un irlandez l-a întrebat pe celălalt:

-Băiete, care e mai aproape, Luna sau America?

-Luna, că pot s-o văd. America nu se vede.

America a zis:

-Bă, ăia nu ne văd bine, ce-ar fi să luăm curcubeul?

L-a întrebat americanul pe irlandez:

-Frate, ce e, bă, la capătul curcubeului?

-Un pitic cu niște banițe de aur!

Piticul a dat din aur, punând condiții stricte, până aurul s-a gătat, dar, ca să nu piardă clienții, a făcut și la imprimantă, și a făcut și doar pe telefon. Ăia care au apucat să ia aurul i-au făcut pe ăia care vindeau imitație să creadă că au primit, iar pe cei care abia se apucaseră de afaceri că au de primit.

Un poet interesat de drumuri și poduri, Walt Whitman, i-a avertizat pe americani să nu vândă fum, că s-ar putea să ia foc. Americanii au exportat fum, ca să-i treacă și pe alții căldurile. Nici nu-i de mirare că s-au plâns de încălzire globală! Acum însă s-au hotărât să mai vândă niște banițe de fum, pe care să mai ia niște petrol, pe care să-l poată atinge și să urle: „Este!”. Sub conducerea aceluiași sistem bancar, care trage pe nas aur, dar expiră nitrogen.

În România, norocoșii care au primit fum ca să-i convingă pe ceilalți că a înghețat vulcanul au făcut, nu demult, un cântecel, în care ne acuzau pe noi, iubitorii de oxigen, că alergăm greoi, suspicioși și nu ca iepurașii. Unul mai brav dintre ei a publicat un pomelnic, cu aceia care din punctul dumnealui de vedere, cam înghesuit, ar trebui savurați, citiți, lăicuiți, de parcă boții serviciilor nu le-au lustruit deja dosurile. Acela care consideră că și-a servit patria este un domn pe nume Radu Hossu, iar pomelnicul e înșirat pe pagina dumnealui de Facebook.

Când am văzut lista, eram într-un fel de conversație, mai mult de partea mea, cu Dumnezeu, cu privire la anumite texte din Geneză/Facerea. Cu privire la listele de bravi bărbați care s-au trecut acolo, evaluându-se ei înaintea lui Dumnezeu, doar pentru că duceau numele familiei mai departe, femeile nefiind considerate egale, deși au fost create egale. Mă gândeam să-i spun lui Dumnezeu să ia în considerare lista cu femeile care au fost bătute, violate, omorâte, torturate de-a lungul istoriei. Să ia în considerare lista copiilor uciși, vânduți, torturați și violați, și abia mai apoi să evalueze lista bărbaților care au înfăptuit multe din acele crime. Dumnezeu a spus: Să nu ucizi! Abraham a fost cât pe ce să-și ucidă fiul pentru Dumnezeu, chiar dacă Dumnezeu a cerut tuturor să nu ucidă. Vi se pare că oamenii au înțeles ce-a vrut să le spună Dumnezeu? Vi se pare că oamenii pot face diferența dintre Dumnezeu și diavol?

Și iaca a mai apărut un pomelnic, cu cei care se cred frumoși, deștepți, erudiți, pricepuți în ale politicii. Prin comparație cu restul lumii românești, care nu cântă la fel de frumos, care nu dansează la fel de frumos, care nu scrie la fel de subiectiv, fără a deranja conducătorii vremelnici ai diferitor ministere și uniuni, dar deranjându-l pe Dumnezeu.

Un pomelnic al celor care îți cer să spui adevărul, ca să poată ei să spună minciuni.

Pomeniții sunt dintre aceia care nu demult râdeau de țărani, de florărese, de muncitorii necalificați, pentru că ar fi fost muncă grea să încerce să susțină un învățământ de calitate. Ba chiar au amenințat că țara ar putea fi condusă iar de cizmari care să construiască un milion de apartamente pentru săraci pe an. Acești intelectuali, cu siguranță se consideră intelectuali de mare succes, au considerat că dreptul de vot li se cuvenea lor, că trebuiau să umilească votul celor pe spinările cărora s-au înălțat și au crescut. Și ce au ales, și unii și alții? Numai prădători. Doar că ei, cei cu soldă știau ce fac, sărăcanii și proștii nu.

Au făcut ăia un pomelnic, varianta cuprins, pentru varianta extinsă se va tipări, probabil, un volum cu citate care să facă cinste patriei. Mă bucur că s-au extras, că au făcut un pomelnic, ținând cont de Eminescu, ca să îi ia în calcul și Țepeș.

Istoria a fost încă de la început parazitată de astfel de personaje, care și-au dat prea multă și de cele mai multe ori nemeritată importanță. Vremea, ironia sorții, Dumnezeu au râs și au aplicat taxe vamale și corecții și pe valoarea de fum adăugată.