Au furat treapta de la scara tramvaiului

Cum se deschid uşile

Uşile se deschid la întîmplare, după cum îi e fiecăruia norocul. La o staţie funcţionează prima. Scîrţîind bătrîneşte sau, mai degrabă, scheunînd ca un căţel pe care-l doare lăbuţa.
Întreg vagonul dă fuga spre partea din faţă. E sigur că uşa din faţă e cea care se va deschide. La următoarea staţie însă, o surpriză: uşa din faţă e blocată; se deschide doar cea de la mijloc.
Disperaţi, călătorii se întorc în pas alergător la mijlocul tramvaiului.

Trec vreo cîteva staţii. Mersul uşilor pare să fi intrat în normal. Deşi se deschide numai una, nesiguranța, atît de dăunătoare firii, a dispărut. E vorba de una şi aceeaşi uşă: cea din mijloc. La gară însă, totul se prăbuşeşte: uşa din mijloc nu se mai deschide!

Exasperaţi, călătorii se năpustesc s-o rupă. Cîţiva s-au întins la sistemul electric de deasupra, orbecăind cu degetele printre sîrme şi sîrmuliţe. Alţi dau cu pumnii. Furioşi, deopotrivă, pe uşă, pe vatman, pe transportul în comun în special şi pe Istoria umanităţii, în general. Zgîlţîită, lovită, trasă încolo şi încoace, uşa se deschide puţin, cu prudenţă parcă, gata să se închidă la loc.

Un picior energic o obligă însă să cedeze: în sfîrşit s-a deschis.
Lumea coboară, sărind, pentru că uşii îi lipseşte o treaptă.
Placa de metal, care constituia treapta, a fost furată.

Cu şerveţelul de hîrtie

Lacto-Bar în Centrul Oraşului.
Muşte verzi, grase, se lasă greoaie, ca nişte elicoptere supraîncărcate, pe mesele pătate de sosuri.

Tocmai au terminat de mîncat un bărbat şi o femeie – soţ şi soţie – veniţi la Talciocul de duminică să cumpere un ceas cu cuc. Femeia îşi şterge dinţii puşi, sclipind în lucirea metalului rece, cu şerveţelul de hîrtie, mînuit încolo şi încoace ca o perie de dinţi.
În tot acest timp, bărbatul, sănătos şi înfloritor, glumeşte cu ospătăriţa, o fetişcană smiorcăită, într-un halat larg, ca o manta.

Cu sticla goală

Cîțiva inși veseli aşteaptă tramvaiul, vorbind tare. La ferestruica buticului Smîrdan, un ins înalt, cu o pereche de pantaloni peticiţi stînd să-i cadă, tîrguieşte o sticlă de vin ieftin.
Pe străzile laterale, pornind din artera cu tramvai, e linişte.
Biserica de cartier stă cu uşa larg deschisă.
O tînără într-o rochie subţire de vară, cu bretele, se opreşte, se întoarce spre biserică, şi-i arde cîteva cruci zdravene.
Din interiorul umbros vine bîzîitul unei cîntări pe nas.

O pisică dă să treacă strada.
Din motive doar de ea ştiute, renunţă şi o şterge pe sub gard, fără să-şi rupă şira spinării. Bubuie o minge, bătută de cîţiva adolescenţi în treninguri şi maiouri. La vila din colţul străzii, numită de cîţiva vecini Vila cu V mare, uşile şi ferestrele zac ferecate în lacăte ruginite. Un pisoi dă fuga de pe trotuar ca să se linguşească de picioarele celor rătăciţi întîmplător pe acolo. Peste drum, o familie curăţă rigola de frunze uscate, înşelată c-ar fi venit primăvara.

Pe treptele unei case vechi, scoţînd în faţă peronul inutil, adastă cei doi cîini ai proprietarului: unul mic şi nervos, isterizîndu-se la toţi cei care trec prin faţa porţii, şi unul mare, cu urechi clăpăuge, stînd lîngă el nepăsător şi, de ce nu? niţel contrariat de această agitaţie fără rost.

Trece o familie tînără: el, mîncînd o tartină cu gem de prune; ea, întrebîndu-se unde să ducă la reparat pantofii, al căror toc e pe ducă; prichindelul, chinuind degeaba o zornăitoare de iarmaroc. Se ţine de ei un căţel de vînătoare, dotat cu lăbuţe harnice şi, mai ales, cu un bot iscoditor. I-a venit să ia în dinţi şi să care după stăpîni o sticlă de plastic goală. Pune în treaba asta o conştiinciozitate exemplară. Cînd sticla îi cade din gură, se opreşte din lipăit şi se repede la gîtul ei. O prinde cu greu, scăpînd-o de mai multe ori, şi, cu ea în dinţi, dă fuga-fuguţa, să-şi ajungă stăpînii din urmă.
Aceştia nu-i dau nici o atenţie, deşi, dacă ar avea simţ civic, ar lua sticla şi ar pune-o în cutia de gunoi ecologică de pe trotuar, la compartimentul Doar obiecte din plastic, plin însă cu fier vechi.