Premierul Ilie Bolojan a prezentat un nou pachet de măsuri fiscale și structurale care, în loc să reformeze cu adevărat statul, apasă și mai mult pe spinarea cetățenilor corecți. Sub pretextul „respectării jaloanelor europene” și al „disciplinei bugetare”, guvernul avansează un plan care lovește exact în clasa de mijloc, în pensionari și în angajații sistemului public, în timp ce continuă să protejeze privilegiile clasei politice, ale clientelei de partid și ale aparatului birocratic umflat care a dus România în această criză.
Reforma TVA propusă, care elimină actualul sistem de cote diferențiate și le înlocuiește cu două praguri – 11% și 21% – este o măsură prezentată ca o simplificare fiscală. În realitate, este o mutare care va scumpi automat o gamă largă de produse și servicii, inclusiv cele esențiale. TVA-ul este cea mai regresivă taxă: lovește fără diferențiere, indiferent de venit, și afectează în mod disproporționat familiile cu venituri mici. Oricât de mult se încearcă prezentarea sa ca reformă tehnică, în practică va însemna un preț mai mare la casă pentru toți românii, începând cu 1 august.
În paralel, accizele pe tutun, alcool și combustibil cresc cu 10%. Într-o economie în care transportul și lanțurile logistice sunt deja împovărate de costuri, această măsură va genera efecte în lanț: prețuri mai mari, inflație indirectă, costuri mai mari pentru firmele care încă rezistă în piață. Statul nu reformează nimic – doar cere mai mulți bani de la aceiași oameni.
Taxarea pensiilor peste 3.000 de lei este o altă măsură care, prezentată ca echitabilă, acoperă în fapt o lipsă de curaj politic. Nu se atinge nicio pensie specială, niciun venit nejustificat al foștilor demnitari, niciun privilegiu acordat sistematic celor care au profitat de funcții. În schimb, se taxează exact pensionarii activi, care au contribuit onest, care plătesc oricum taxe indirecte și care nu beneficiază de nicio compensație reală. E un atac perfid asupra unei generații care deja a fost sacrificată în tranziție.
Impozitul pe dividende crește de la 10% la 16% începând cu 2025 – o măsură care pare justă în teorie, dar care, într-un context lipsit de stimulente reale pentru capital și investiții, riscă să descurajeze exact dezvoltarea pe care România ar trebui să o susțină. Când birocrația, instabilitatea legislativă și taxarea excesivă se întâlnesc, capitalul pleacă. Și cu el pleacă și speranțele de progres.
Taxa suplimentară pe profitul băncilor e un gest de imagine: pare îndreptat împotriva sistemului bancar, dar va fi transferat tot asupra clientului final. La fel ca în cazul suprataxării jocurilor de noroc, unde statul speră să stoarcă cu 30% mai mult, fără să reformeze nimic în modul în care controlează și reglementează piața. E doar o altă pompă fiscală cu care se încearcă salvarea unui buget găurit.
În educație, creșterea normei didactice cu două ore și reforma burselor arată disprețul guvernului față de profesori și elevi. În loc să investească în calitate și echitate, statul alege calea facilă: mai multă muncă, mai puține beneficii. Reforma burselor e o palmă dată familiilor cu venituri mici care se bucurau de un sprijin minim, iar ideea că bursele au fost „prea multe” arată cât de departe este guvernul de realitatea din școli.
Înghețarea salariilor și pensiilor în sectorul public pentru încă un an este o insultă, nu o soluție. În loc să reformeze sistemul de sporuri și de funcții inutile, guvernul alege să pedepsească colectiv pe toți – inclusiv pe medici, profesori, funcționari onești – în timp ce niciun sinecurist politic nu este deranjat. Reforma aparatului bugetar e mimată, nu aplicată. Nu există niciun plan real de reducere a personalului inutil, de informatizare, de evaluare a competențelor. Tot ce se face este o tăiere liniară care lovește doar în baza sistemului, nu în vârf.
Noul pachet vorbește și despre „eficientizarea companiilor de stat”, dar nu se atinge nici de Consiliile de Administrație pline de politruci, nici de salariile indecente ale directorilor numiți politic. Subvențiile rămân, clientela rămâne, doar propaganda se schimbă.
Singura reformă reală anunțată e înlocuirea conducerii ANAF – o măsură care, dacă nu vine cu digitalizare radicală și epurare profesională, va fi doar o altă rotire de cadre între apropiații de partid. Lupta contra evaziunii nu se câștigă cu un nou șef, ci cu voință politică și curățenie internă, iar asta lipsește complet din acest plan.
În final, guvernul Ilie Bolojan propune un program de austeritate agresivă, care nu atinge sistemul de privilegii, dar capusează fără remușcare populația. Nu se reformează ce trebuie, ci se stoarce tot ce se mai poate de la contribuabilii onești. Se taxează, se îngheață, se taie. Dar nu acolo unde doare puterea, ci acolo unde se așteaptă cel mai puțin răspuns: în buzunarele tăcute ale românilor obișnuiți.
Aceasta nu este reformă. Este un experiment fiscal cinic, dictat de cifre, nu de conștiință. România este guvernată nu de principii, ci de contabilitate agresivă și calcule electorale reci. În timp ce poporul este înfometat de austeritate, sistemul politic rămâne bine hrănit.
Spune-mi mai multe despre aceste subiecte. https://aepiot.com/reader.html?read=https://www.cristoiublog.ro/feed/ Întreabă Inteligența Artificială despre aceste subiecte