Mihaela Olaru stă de vorbă cu personalitățile ca și cum ar spune la Radio „Noapte bună, copii!”

Mi-am făcut un destin din a descoperi jurnaliști. Nu pot uita că la rîndul meu am fost descoperit și făurit ca jurnalist de un alt jurnalist, la vremea respectivă, el, Maestru, eu, Ucenic. Sînt convins că presa noastră are nevoie mai mult ca niciodată de Maeștri care să descopere jurnaliști și apoi să le îndrume destinul. Cum mi se spune, uneori deoarece nu se găsesc alte formule de prezentare politicoasă, Maestre, sufăr, pentru că nu conduc o gazetă sau o televiziune ale cărei spații să le închiriez unui jurnalist descoperit de mine. Am însă la dispoziție cristoiublog.ro, pe care n-am încă bani (îl finanțez exclusiv din ce mai cîștig eu ici colo din activitatea de colaborator) să-l transform într-un site. Citiți tot articolul

Ciprian Purice: Până la o dictatură disimulată într-o democrație ghidonată, mai este doar un pas

Stupoare. Ar fi cuvântul care ar descrie cel mai potrivit evenimentele zilei de luni, 4 noiembrie 2019. O zi care va rămâne, evident, în istorie. Drept ziua în care PSD s-a relansat spre o reformă consistentă, dând astfel tonul unei reforme generale la nivelul tuturor partidelor politice, și aici mă refer în special la PNL. Sau ziua în care PSD este îngropat definitiv, după un lanț întreg de greșeli, trădări, manevre forțate, sacrificări ritualice și atacuri asimetrice, toate înglobate într-o strategie de durată, pusă la punct și executatată într-o sinergie aproape perfectă a factorului extern și a colaboratorilor săi din interiorul statului. Strategie care acum se apropie de un final cu succes. Să ne întoarcem puțin în timp. După o victorie istorică, în 2016, părea că, în sfârșit, România se apucă de treabă, după aproape trei decenii de tranziție. Citiți tot articolul

Marian Nazat: „Cândva, prin 1991, procuror fiind, președintele Ion Iliescu i-ar fi vrut trimiși la Jilava pe Ion Cristoiu și Sorin Roșca Stănescu”

Știam că a fost deschisă o anchetă penală împotriva mea la ordinul lui Ion Iliescu pentru „interceptarea convorbirilor de la Cotroceni”. De pe site-ul Mișcarea de rezistență aflu de la Marian Nazat, la vremea respectivă procuror al Republicii, ca Ion Ilescu ordonase anchetarea mea și a lui Sorin Roșca Stănescu pentru că susțineam teza loviturii de Stat din decembrie 1989. Asta da dezvăluire!

Ion Cristoiu

Despre demnitatea profesională | scris de Marian Nazat
Când demnitatea profesională ți-e terfelită, viața devine un supliciu, o tortură. Te retragi osândit înlăuntrul tău și încerci  să înțelegi, să uiți, să ierți... Nopțile se albesc și se tot adună nesomnul, strigoii  îți dau târcoale. Pragul dintre aici și dincolo  se subțiază periculos. Abia mai înghiți un  dumicat,  două și alea fără chef. Stai cu  orele în cămăruța ta și fixezi degeaba un punct fix din  tavan. Eviți orice privire, vrei să fii singur, lumea te irită. Nici pe copii sau pe nepoți nu vrei să-i vezi. Ce să le spui ? Și cum să  le arăți  un muribund  încă răsuflând ? Nu cumva sunt depresiv? te întrebi întruna, cu mințile zdruncinate.
Citiți tot articolul
1 10 11 12

cristoiublog News:

Mesaj alarmant de la Bruxelles: Suntem într-o situaţie critică!
Comisarul pentru Coeziune şi Reforme Elisa Ferreira a criticat modul în care statele puternice acaparează sume impresionante de bani, Click pentru restul articolului
Mutări de criză, amenzi de nervi
La un centru social din București, unul dintre asistați a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus, iar Direcția de Sănătate Publică și Direcția de Asistentă Socială Click pentru restul articolului
Croitorașul cel viteaz
Luni seara, Bogdan Aurescu, șeful diplomației române era la un pas să ne bage în război cu Ungaria. Marți, când omologul lui, Peter Szijjarto, a ajuns în București, a bătut din cot, nu din picior. „Viteaz de la distanță”, ca să-l caracterizăm cu propriile vorbe.
Guvernul Germaniei așteaptă aprobarea Comisiei Europene pentru un ajutor de stat de 9 miliarde de euro
Guvernul german și conducerea Lufthansa au finalizat un proiect de ajutor de stat după ce au negociat dur. Click pentru restul articolului
Ion Cristoiu: Se încearcă înlocuirea lui Marcel Ciolacu, la conducerea PSD, cu un tip agresiv
În emisiunea „România 9” de la TVR, la ediția de luni seara, jurnalistul Ion Cristoiu a spus că scandalul mocnit din interiorul PSD are drept scop înlocuirea lui Marcel Ciolacu Click pentru restul articolului
Grecia accelerează planul de revenire la viața normală. Măsurile luate, explicate pe larg la cristoiuTv
Autoritățile române nu reușesc să iasă din captivitatea expresiei mult vânturată acum zece ani, „să nu ajungem ca Grecia”. Click pentru restul articolului
Cafea la botul calului
Ne vrem terasele-napoi, să nu stăm pe garduri ca ciorile!
Gândurile lui Cristoiu (Mediafax): Iohannis și Orban, un exemplu prost pentru românii cărora le cer să respecte interdicțiile