Decembrie 1989. Zece zile cât o viață | Pe 22 decembrie 1989, la ora 12, l-am sunat pe Dumitru Târcob, redactorul șef al ziarului Informația Bucureștiului, pentru a-i spune să pregătească varianta nouă a ziarului. Așa a apărut Libertatea!

Pe la orele 8:30 am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe Dumitru Târcob, redactorul șef al ziarului Informația Bucureștiului, întrebându-l în ce stadiu este cu ziarul. Și el, care era împreună cu Dan Constantin, redactorul șef adjunct, amândoi ziariști de excepție, serioși și cumpătați, voiau să mă întrebe cum să procedeze cu acest număr care trebuia să iasă din tipografie pe la orele 13:00. Le cer un răgaz să dau și eu o fugă prin Piață să văd cum evoluează lucrurile. Participanții erau cu zecile de mii, se grupaseră în jurul intrării principale a C.C., dar și a celor lăturalnice, dar ocupaseră și străzile adiacente. Voiau să intre în clădire. Citiți tot articolul

Decembrie 1989. Zece zile cât o viață | Era prima mare zi roșie a muncitorimii din București, de după cel de-al doilea război mondial

22 Decembrie, 1989 Să fi fost ora 6:30 – 7:00, când deasupra Academiei Militare a început să huruie, ca un guzgan înțepat de viespi, un elicopter al armatei. A făcut un rotocol pentru observare și s-a ridicat abrupt tăind-o spre cartierul Militari. Statuia Leul rămăsese în urmă, buimăcită de zgomotul bondarului verde; dar fu martora unui alt elicopter care, de data asta, o smuci spre sud, probabil spre platforma industrială de la I.M.G.B. Mirosea a război adevărat când deasupra capitalei defilau amenințător elicoptere de luptă acoperind aproape toate arterele de afluire spre Centru a căilor dinspre platformele industriale periferice. Citiți tot articolul

Decembrie 1989. Zece zile cât o viață | Ca un semn rău, unui copil, din primul rând, îmbrăcat în costum popular, i-a căzut din mâinile înghețate, portretul Tovarășului

Joi, 21 decembrie, 1989 Noaptea plouase puțin, pe jos era o mâzgă slinoasă, iar dimineața o ceață amăruie tocmai bună de clocit ouă. Pe străzile din jurul Pieții Palatului treceau grupuri mari de oameni ai muncii spre locurile de adunare după care să se amplasau în piață. De abia pe la orele 11:00 dispozitivul adunării era pregătit, iar manifestanții se așezau la locurile lor. Dar cei mai mulți erau obosiți venind și din schimbul al III-lea. Din  cele spuse de colegi se pare că  în învălmășeala creată au pătruns printre  demonstranți și persoane străine colectivelor de muncitori, arătoși și de regulă foarte gălăgioși. Citiți tot articolul

Decembrie 1989. Zece zile cât o viață | Din culisele Mitingului fatal

Miercuri, Ora 15:00, 20 decembrie, 1989 Se apropia furtuna, sau uraganul, sau amândouă la un loc. Era ora când ateriza Secretarul General al Partidului din Iran. Un soare sângeriu bătea în aripile avionului prezidențial iar cei care veneau, pe covorul roșu, erau parcă niște umbre ce se fâțâiau pe fundalul vechiului Boeing, ieșit aproape din uz. Delegația de primire era și ea foarte restrânsă și nici vorbă de culoar al oamenilor muncii. Tovarășa, îmbrăcată într-un pardesiu zebrat, căută să-l sărute pe conducător dar acesta se retrase vădit supărat și întrebă fulgerător: Ce mai e la Timișoara? S-au potolit lucrurile? Citiți tot articolul

Decembrie 1989. Zece zile cât o viață | A fost o capodoperă a propagandei străine

Miercuri, 20 decembrie, 1989 Din seara zilei de marți până-n dimineața celei de miercuri, posturile de radio Europa Liberă și Vocea Americii au transmis continuu știri halucinante de la Timișoara; mai mult, s-a difuzat atunci de la un post din cele două o bandă înspăimântătoare cu zgomote de arme automate și urlete de copii care au produs o undă de șoc și de revoltă în întreaga țară. A fost o capodoperă a propagandei străine. Citiți tot articolul
1 2
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Gândurile lui Cristoiu (Mediafax): Clasarea Dosarului 10 august nu mă surprinde. Va rămâne încă una din enigmele postdecembriste