Prețul civilizației și al comodității. Natura nici nu mai dorește vreo confruntare cu specia noastră, ci doar așteaptă să ne distrugem singuri

Unul dintre cititorii articolului anterior a comentat astfel: „Cum a supraviețuit omenirea atâtea mii de ani fără toate aceste măsuri de igienă duse la extrem? De ce nu am moștenit în codul genetic deprinderea de a nu duce mâna la față, dacă e o măsură absolut obligatorie supraviețuirii ca specie?” Comentariul mi s-a părut excelent, motiv pentru care am decis să-i dedic actualul articol. Pe scurt, răspunsul ar suna astfel: Măsurile – cu adevărat exagerate – de igienă sunt prețul pe care omenirea îl plătește astăzi pentru comoditatea dusă la extrem. Pentru ruperea de natură, pe care o numim civilizație. Natura nu ne-a introdus astfel de deprinderi în codul genetic, pentru că nu erau necesare, atunci când am apărut pe lume. Louis Pasteur spunea: „Natura e cel mai bun medic: vindecă trei din patru boli și nu-și vorbește de rău colegii.” Citiți tot articolul

Cu mâinile spălate

Acest articol nu are ca scop amplificarea panicii în fața germenilor – care ne însoțesc la tot pasul și fără de care nu am putea exista –, ci dimpotrivă, încearcă prin explicații și exemplificări să reducă teama și să facă posibil un comportament rațional, bazat pe înțelegere. Fiindcă numai cine își cunoaște bine „dușmanii” poate să se apere și să acționeze corect. De câte ori vom fi auzit, din februarie și până acum, aceste îndemnuri? Să ne spălăm – bine – pe mâini, să purtăm masca de protecție și să păstrăm distanța… Aici unii o recomandă pe cea socială, alții pe cea fizică, se înțelege, însă, ce se dorește de la noi. Oare așa să fie? Citiți tot articolul

Porunci și interdicții – polii pandemiei

„Crede și nu cerceta”, un lucru cât se poate de firesc pentru toți cei care descoperă și urmează apoi cu smerenie și sfințenie drumul spre lăcașurile de cult de tot felul. La polul opus se situează aceia care, dorind la rândul lor să creadă, vor ca mai întâi să cerceteze. Între cele două „tabere” se interpun o mulțime de alte convingeri, presupuneri, temeri și scepticisme, a căror manifestare ia amploare ori de câte ori se prefigurează un eveniment inedit, unul care amenință să perturbe echilibrul și așa precar al colectivității. Citiți tot articolul

Copiii pandemiei

Fără pretenția de exhaustivitate – un lucru de domeniul imposibilului în condițiile actuale –, acest articol încearcă să facă puțină lumină în hățișul incredibil de opinii exprimate și publicate din martie și până acum de experți din mai multe țări de pe mapamond referitor la rolul și poziția copiilor în contextul actualei pandemii de Covid-19. De ce m-am oprit tocmai la copii? Fiindcă aici mi se pare că am cam exagerat, atât cu presupunerile, cât și cu măsurile adoptate, care par să nu se verifice pe deplin, ba mai mult, să conducă la pagube colaterale greu de controlat mai târziu. Citiți tot articolul

Cultura ca un virus

Pentru Marin Preda viața era ca o pradă asupra căreia trebuie să te repezi, cu care e musai să te confrunți, să-i smulgi puțin câte puțin din secrete, să încerci s-o supui și să învingi piedicile pe care ți le pune în cale, să ajungi într-un final să te bucuri de reușită. A ta asupra vieții. Dar era și un prilej de cunoaștere și de conviețuire. De coabitare cu viața, oricât de paradoxal ar suna. A răspunde provocărilor vieții nu înseamnă a îngenunchea viața, ci a încheia un bun și profitabil compromis. Citiți tot articolul

Virusuri și ascunzișuri

Încă din secolul al XIV-lea, atunci când ciuma – moartea neagră – a decimat o treime din populația Europei (nu vom afla niciodată cifrele exacte, așa cum le aflăm astăzi oriunde pe mapamond și aproape în timp real), iar locuitorii Dubrovnikului au încercat să se ferească de molimă ascunzându-se și instaurând carantina, am învățat să recurgem la acest mijloc ori de câte ori suntem „atacați” de invadatori microscopici, cu care nu ne putem lupta față în față, ca pe front. Citiți tot articolul

Ce ne spun pandemiile?

Până acum, că a vrut sau nu, a aflat fiecare dintre noi ce este o pandemie. Din februarie, nu a trecut o zi fără a se face uz de acest termen pe toate canalele informative și nu numai. Chiar dacă nu cunoaștem cu toții pe dinafară definiția din dicționar, știm că cei care folosesc cuvântul se referă la boala ajunsă în fruntea tuturor clasamentelor de popularitate – COVID-19, o boală cauzată de un virus cu nume complicat, dar pe care-l putem rosti și în somn: SARS-CoV-2. Citiți tot articolul

Igiena: o chestiune de bun-simț

Cândva, un medic pe nume Billroth spunea: „Igiena nu este totul, dar fără igienă totul e nimic”. Medicul respectiv era chirurg și se pare că înțelesese destul de devreme (secolul al XIX-lea) faptul că, oricât de talentat e doctorul și oricât de reușită e operația, respectarea regulilor de igienă este un imperativ, dacă dorim ca într-un final pacientul să… nu moară. Altfel ne trezim cu intruși microscopici, precum bacteriile sau virusurile, care profită de calea de acces reprezentată de plaga operatorie și tot efortul chirurgului va fi fost de prisos. Citiți tot articolul

Cine zădărnicește combaterea bolilor?

(Text de Steliana Huhulescu - medic la Direcția de Sănătate Publică din Viena) În 24 martie 1882 Robert Koch descoperea o bacterie – un bacil – drept cauza bolii sărăciei, tuberculoza. Acel bacil îi poartă numele: bacilul Koch. Boala se transmite pe calea aerului și se manifestă de multe ori ca o gripă. De atunci s-a declanșat războiul împotriva acelor bacterii care făceau ca plămânul să arate ca mâncat de molii, iar bolnavii să-și piardă și ultima fibră de carne... Citiți tot articolul