Arhiva Afectivă. Un puzzle aproape complet

În istorie, deseori oamenii se comportă asemeni copiilor pe terenul de joacă. Se adună, se cunosc, se împrietenesc, își descoperă simpatii sau antipatii, interese comune sau dezinteres total pentru vreo cauză. Azi bat palma să înceapă un proiect, mâine totul pică fiindcă cineva a spus că „nu e momentul”. Azi se bucură și suflă în lumânări la vreo aniversare, mâine vine cineva și spune că nu e bine să ai relații cu sărbătoritul. Azi se ridică zmeul lucrat cu trudă de grupul înălțătorilor de zmeie, când, pe neașteptate, nu se știe de unde, apare „cel trimis să taie sfoara” când zmeul atinge cea mai mare înălțime. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. În meniul istoriei nu e trecută niciodată barbaria

Crengile copacilor și acoperișurile caselor abia se zăresc. E ceață. Se apropie cu pași repezi decembrie. Un decembrie care ne dă fiori pe șira spinării. Oare pâcla de afară este aceea pe care o știm dintotdeauna? Nu cumva natura vrea să ne arate, în felul ei, cum trebuie privită „încețoșarea”? Mulți ani, cei din generațiile care mai aveau deprinderea judecății limpezi și a bunului simț, se vor înfiora la gândul că se apropie luna decembrie. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Contoarele lumii sau când viitorul desființează trecutul

Nu-i tocmai ușor să dai noutate vechiului, autoritate noului, strălucire - locului comun, lumină spațiului obscur, atracție pentru demodat, credibilitate pentru îndoială, darămite să arăți natura tuturor lucrurilor și toate proprietățile lor în natură. Cam așa încerca Pliniu cel Bătrân să explice în câteva cuvinte gândul său înainte să pornească uriașa muncă la cea mai veche lucrare enciclopedică care a supraviețuit până în vremurile moderne – Naturalis Historia, Istoria Naturală. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Povestea unei fotografii neclare

Așa cum apare în Anuarul 1964 -1965, fotografia consiliului pedagogic adunat în cancelaria Liceului Mihai Viteazul din București e ștearsă, neclară. Și chiar dacă a fost gândită ca imagine care să-i cuprindă pe toți profesorii, așezați de-o parte și de alta a mesei lungi, unora din ei abia le poți distinge profilul, altora doar mâinile, iar din șugubățul nostru Prunică, profesorul de sport, se vede mai mult un umăr generos. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. „Din jale s-a întrerupt electrica”

Pe vremea când plopul făcea nu doar pere, ci și mere, și răchita micșunele*, mai ales în cadrul congreselor umanizate prin proverbe și cimilituri, oamenii spuneau tot soiul de bancuri. De fapt, în toată țara găseai mereu pe câte cineva grăbit să-ți spună noi și amuzante vorbe pe șleau având drept temă: vizitele peste hotare, utilizarea cheii de contact la vreo mașină primită cadou, datul din mână la demolări etc. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Obișnuitele zile

Animație mare în preajma sărbătorilor. Mare alergătură, zbatere, emoții. Era. Acum, nici vorbă de așa ceva. Astăzi "orice forfotă" ar aduce pe dată sirena poliței, cu poliție cu tot. Ei bine, nu chiar toată poliția, ci numai cea semnalată la 112 de vreun denunțător silitor. Sau anunțată de vreun jandarm stradal prin stație: veniți, veniți degrabă, cu echipaj, cu mascați, cu scutieri, cu ce știți, deoarece în strada...în piața...în scuarul... în holul...pe scara...sub balconul... în pivnița... în cămara... în fine, într- unul din locurile astea - E FORFOTĂ ! Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Pâinea și sarea

București, 1965. Ușa se trântește zăngănindu-și cele patru geamuri. Un elev în uniformă, fără palton, doar cu un fular de lână în jurul gâtului iese în fugă, dispărând apoi pe intrarea alăturată ce duce la coridorul internatului. Un fragment de chit, desprins din gemulețul de sus, cade pe prag. După zloata și frigul dușmănos de afară, lumina difuză din cantină pare atât de pașnică. Căldura celor două sobe de teracotă, ce tronează în mijlocul peretelui lung, opus zidului ferestrelor ce dau spre curte, îmbie la moțăială. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Telespectatorii revoluției

Sinaia, 1940. Se refugiase cu familia lui. Tocmai terminase ultimele pagini din „Istoriologia umană”. A fost ridicat de un grup de legionari, în după-amiaza zilei de 27 noiembrie, și ucis lângă pădurea Strejnicu. A fost împușcat de nouă ori, cu pistoale de 7,65 mm și 6,35 mm. Asasinarea lui Nicolae Iorga a avut şi în străinătate un profund ecou: 47 universități din întreaga lume au arborat steagul de doliu. Într-o emoționantă cuvântare, pronunțată la un post de radio american, istoricul de artă francez Henri Focillon, adresându-se conaționalilor săi, arăta că asasinarea savantului român reprezenta „o victorie” a reacțiunii europene. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Linia ferată nu trebuia să treacă prin prerii

În anul 2010, Muzeul American de Istorie Naturală din New York fost de acord să restituie Comunității Apache șaptezeci și șapte de obiecte din colecția sa cuprinzând: pălării, pene, arcuri și săgeți, inele terapeutice și săculețe conținând cristale și talismane. Dar niciunul dintre articole nu s-a întors din cauza unui neobișnuit și persistent dezacord cu reprezentanții Apașilor. Ei insistă asupra faptului că atâta vreme cât muzeul nu va desemna oficial obiectele ca fiind relicve sacre, acestea nu ar trebui să fie restituite niciodată. Citiți tot articolul
1 2 3 13