Arhiva Afectivă. Când venea de la Viena, după ceasuri multe de mers călare…

București, 2015. Stră-străbunicul meu, Ion Ștefănescu din Munții Orăștiei, nu a fost istoric, nu a fost dacolog, nici dacopat, nici legionar, nici comunist, nici popă. Deși contemporan cu Hașdeu și Densușianu, nu i-a cunoscut și nici nu a apucat să citească articolele lor. Deci nu avea cine și cum să îl îndoctrineze. Preotul din sat, care îi era și cumnat, nu ținea slujbe de pomenire dacilor sau regelui lor, Decebal. Pomenea în cuvinte simple, cu evlavia cuvenită pentru cei stinși, pe toți cei știuți a fi „din neamul lor cel adormit.” Străbunicul Ion Ștefănescu a fost pădurar în Munții Orăștiei. În fine, generații mai școlite preferau să spună ca a fost „inginer silvic”. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Despre incredibilul „lanț trofic” al unor războaie

Dacă mă gândesc bine, povestea spusă de Tavi a lu' Floruț lângă Pădurea de Salcâm din munții Orăștiei a avut, până la urmă, asupra mea un efect tainic. La scurtă vreme după aducerea ei în prezent, așa, ca simplă relatare, am avut o nouă viziune asupra pandemiei. De ce s-a întâmplat asta? Din simplul motiv că dintr-odată am observat cum trâmbițat-orchestrata informare despre pandemie vizează în primul rând numărul contaminaților sau deceselor de covid, a oamenilor ieșiți pe stradă sau a oamenilor stând în casele lor și nicidecum numărul soldaților pieriți pe vreun câmp de bătălie. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Mâine îți arăt strada Cristofor Columb, dacă vrei

București,1962. Pe lângă forfota și soarele Lipscaniului, în librărie e răcoare și liniște. Părinți și copii cercetând spre rafturi caută să-și amintească, pe loc, ce e important de cumpărat, alții, vorbind în șoaptă, privesc prin sticla vitrinelor noile stilouri. Uite, doi băieți s-au decis! Își iau avânt și veseli încep: Vă rugăm două... Cu un aer sever vânzătorul de la rechizite/papetărie le ponderează entuziasmul : ... două ce? aveți lista făcută? Auzind asta, îl privesc pe tata și prinzându-l de mână vreau să-l conving că nu trebuie să mai zăbovim în librărie. Da' ce s-a întâmplat? Abia am ajuns. Nu avem listă, murmur eu spășită. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. În curte, stau de vorbă liniștiți sub umbrar…

Orăștie,1954. He-hee! Unde-i biata tanti Mariți a noastră care venea la șase dimineața, odată pe săptămână, și pe care, bunica o aștepta cu ibricul de cafea fierbinte ținut pe Primusul din bucătărie? Mariți, după ce își sorbea laptele cu pâine dintr-o farfurie de supă, „altfel nu”, adresa câteva cuvinte, mereu aceleași, ceșcuței de cafea căutând-o din ochi pe bunica și apoi strigând spre coridor „Săru’mâna, cofeiul nu acu; poate capăt un vinars mai târziu”. Bunica îi răspundea din cămară: „Când gați treaba, numa când gați treaba capeți vinars, da nu-l bei aici, îl duci acasă”. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Subsemnatul, fiind nepot de iobagi…

Brad 1957. Ne-am trezit foarte devreme astăzi. Tata, care acum pleacă la sanatoriu, are de operat și ieri, până seara târziu, a tot vorbit cu mama și cu bunicul despre silicoză, pneumotorax, despre faptul că trebuie să-și cumpere un aparat Roentgen. Bunicu’ când aude de Roentgen iese în curte și fumează, apoi se întoarce. Tata are o vorbă, care se tot repetă: Să știți că dacă nu ne ajung banii trebuie să vindem fâneața de la Cugir. Uneori mă trimite după flaconul de carbaxin de pe noptieră. Nu-i pe noptieră, spun cu ochii pe pereți, după ce studiez îndelung coșulețul de porțelan din nișa somierei. E un coșuleț-vază mititel pentru pus în el flori cu tija mică cum ar fi viorele, ghiocei. L-am luat eu, zice mama. Tata e îngrijorat. Tu de când iei carbaxin? Nu iau dragă, l-am pus în dulăpiorul cu medicamente din cabinet. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Ai tu un leu pentru cinci cireșe?

Brad, mai 1955. Azi e puțin răcoare afară. Mama a plecat la școală cu pardesiul cel nou, adică cel transformat de doamna Aliman. Cu bătătorul de covoare la subțioară, ținând în mâini ligheanul cel mare, Mărioara împinge ușurel poarta cu vârful piciorului. Eu alerg după ea cu măturica de despletit ciucuri. Cerul e înnorat, iar pe pământul curții nu se mai zăresc umbrele liliacului. Când e soare puternic poți număra pete de lumină printre lui frunzele lui  răcoroas.  Din covor ies mici pâcle de praf. Când își ia avânt pentru o nouă lovitură, Mărioara e puțin încruntată și cam ocoșă. Se oprește din bătălia cu persanul și îmi ia măturica. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Despre ruși, așa, pe sărite

Lumea de pe aici de pe la noi, din zilele noastre, știe despre ruși o grămadă de lucruri, așa, pe sărite. Majoritatea românilor de azi știu că rușii beau vodcă dansând Kazacioc înfrângându-i apoi pe nemți. Alții știu că rușii au trimis în spațiu niște căței* și că după această ispravă Hrușciov a izbit cu pantoful** în masă la Organizația Națiunilor Unite. Unii, mai școliți, știu că rușii înseamnă Tolstoi, Război și Pace, Anna Karenina, Învierea. Alții, mai tineri, când vine vorba de ruși se gândesc la filme precum Doctor Jivago, Călăuza sau la Rubliov. Mai sunt persoane care la întrebarea „Ce știi despre ruși?” răspund scurt: Omar Shariff, adăugând râzând: „ah, da, și matrioșka!” Sau mai sunt așa zis cinefili de modă veche care vorbesc despre ruși gândindu-se la Yul Briner în frații Karamazov. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Ora când se aud lingurile în supă

Brad, august 1957. Ieri, după amiază, am fost în vizită la familia lui nenea Sereș Lajos. Familia lui nenea doctorul Sereș locuiește lângă stația trenuțului. Am ajuns la barieră destul de devreme, adică nu era ora cinci fix când tata a întrebat-o pe mama dacă nu era mai bine să nu-și pună cravata pe căldura asta. Ba era mult mai bine a zis mama. Eu mă întorc acasă să mă îmbrac cu ceva mai comod. O să plesnesc de căldură în costum. Tată dragă, e aproape ora cinci. Mamă, nu-i așa că trandafirii din fața casei lui nenea Lajos sunt mai galbeni decât cei ai lui Potty neni, care sunt galbeni cu roz? Nu știu, zice mama privindu-și ceasul. Unde au soneria? Nu au sonerie, au clopoțel. Au și câine? Habar n-am. Uite-o pe tanti Sereș*, coboară treptele! În casă e plăcut, e răcoare. Pe masă sunt aduse pahare cu apă rece și șerbet, cafea, biscuiți Victoria și cornulețe cu nucă. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Ermitajul în conexiuni

Astolphe-Louis-Léonor, Marquis de Custine, încurajat de Honoré de Balzac pentru a scrie note de călătorie, nu doar despre Spania, dar și despre alte părți ale Europei, vizitează, în 1839, sudul Italiei și Rusia. În America sfârșitului anilor 1830 apăruse „Democrația” lui Alexis de Tocqueville, al cărei ultim capitol conținea profeția că viitorul aparținea Rusiei și Americii. Inspirat de munca lui Toqueville, Custine a decis că Rusia va face obiectul următorului său efort de scriere. Așa se face că mai târziu, Custine a ajuns să fie numit de unii istorici un fel de „Tocqueville al Rusiei”. Custine a vizitat Rusia în 1839, petrecându-și cea mai mare parte a timpului în Sankt Petersburg, dar vizitând atât Moscova cât și Iaroslavl. „La Russie en 1839”, scrisă de Astolphe-Louis-Léonor, Marquis de Custine, a trecut prin șase edituri și, deși a fost citită pe scară largă în Anglia, Franța și Germania, oficial ea a fost interzisă în Rusia. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Bulgakov – Rog guvernul URSS să-mi ordone să părăsesc de urgență granițele

2010. Jurnal de șomaj. Am recitit Bulgakov „Scene moscovite”, cu aceeași veselie a lecturii ca atunci când a apărut, în 2004. Apoi, celălalt volum, absolut genial „Cupa vieții”, tot al lui Bulgakov, apărut la Polirom în 2001. Este atât de bun, oh, n-am cuvinte. L-am recitit și pe acesta și mi-a mers la suflet. Râd și plâng în același timp. Tipic rusesc, umor, așa zis sovietic, scris de doctorul Mihail Bulgakov (care pentru mine e un soi de Cehov istorisind întâmplări ce aparent ocolesc depresiile), care și-a dat seama că până și Stalin gustă poantele lui atâta vreme cât nu instigă ci doar constată. Câte ciudățenii! Pentru noi, ciudățenii, pentru cei din vremea aceea chestii firești și anume: pe Gorki, care a pus o vorbă bună pentru Bulgakov, l-au bănuit de „trădare”, pe Bulgakov nu. Pe Bulgakov nu l-au bănuit, dar l-au hărțuit. Citiți tot articolul
1 8 9 10 11 12 13