Arhiva Afectivă. Cinemascop*

Brad, 1958, decembrie. Filmul s-a terminat. Un film de desene animate - Crăiasa zăpezii. Ne reamintim că afară e frig. Ne căutăm căciulițele, mănușile căzute pe sub scaune, ne scotocim fularele înghesuite în mâneci. Afară e încă lumina aia gri-albăstruie cu miros de zăpadă topită. Nu mai ninge. Podeaua dată cu motorină arată urme de galoși, șoșoni, cizmulițe, bocanci. În oraș se simte miros de cărbune, cetină și portocale. Au adus portocale! Unde, unde? La Cofetărie, la Alimentara! La noi au adus și la cantină! Au pus pe farfurii o portocală, trei bomboane de pom și o crenguță de brad! Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Fiecare din noi are în memorie răbojul întâmplărilor

Cuvânt înainte Știu că veți citi oarecum stânjeniți această stranie și stufoasă poveste-confesiune. Veți simți nevoia să reluați anumite pasaje, care par fragmente din scheciuri cu Stan și Bran. Sau cu Marin Moraru și Marian Hudac. Sau cu Stela Popescu după ce a visat cu Ava-Ava, Eva-Eva etc. Vă veți întreba, la sfârșit, care o fi rostul acestui text. Răspunsul e unul simplu. Trăim vremea statisticilor. Vremea cifrelor. Fiecare din noi are în memorie răbojul în care au rămas însemnate pierderile sau câștigurile din timpul meciului cu viața. Pentru unii, încercările prin care au trecut s-au redus la o simplă luare la trântă. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. De unde luăm apă la iarnă dacă îngheață pompa?

Orăștie, 1958. Un abur discret se ridică spre tavanul înalt al bucătăriei. Miros acrișor de măceșe. Întreaga casă e învăluită în parfum de Hetschenpetsch, denumirea săsescă a pastei de măceșe.  Bunica fierbe fructele, le trece prin sită, apoi iarăși le fierbe. Învârte în oala mare de tuci cu linguroiul ăla imens din lemn și, la răstimpuri, bombăne sau fredonează. Am spus că nu mai fac anul ăsta pastă de măceșe, da' m-am luat după gura voastră, și uite-mă păzind la oală. Frumoasa mea cu ochii veeerzi, ca doo-uă mistice smaraaalde, te duuuci spre alte țări mai caaldee, melancoliia să ți-o pieeerzi. Cincinat Pavelescu a scris versurile pentru romanța asta, Sabinuca, dragă, să nu uiți. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Am început pur şi simplu cu un patefon

Brad, 1959. Sunt în parcul „Unu Mai” cu verișoarele mele venite de la Timișoara. Mama le-a invitat într-o scurtă vacanță fiindcă părinții lor zugrăvesc casa. Le-am adus aici, în parc, pentru că vreau să le ofer o surpriză. Înghețata de vanilie la cornet, făcută de doamna David, a fost foarte bună, le-a plăcut. Dar nu asta era surpriza. Fetele privesc trecătorii cu un nedisimulat interes. Am crezut că vom vedea peste tot moți, țărani moți, spun ele. Și uite, vedem doamne elegante, domni cu ochelari de soare și băieți cu biciclete. Am un ghem în stomac. Mi-e ciudă. Nu înțeleg, cred că nu-i voi înțelege niciodată pe locuitorii orașelor mari. Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Aproape întotdeauna locu’ ăla-i liber

Autobuzul zdrăngăne din toată tăblăria. E prima duminică a lunii iunie. Fiind ceva mai cald, am voie să-l însoțesc pe bunicu la „căsuța de la grădină”. Mergem la Sibișel* să vedem dacă s-a mai avansat lucrul la acoperiș, să mai ducem o lampă cu petrol și să culegem pentru bunica ‒ „dacă se poate” ‒ niște ceapă verde. Drumul plin de hârtoape abia a început. Un stâlp de telegraf al Orăștiei a rămas în urmă. Mă apucă cântatul. Cânt încetișor mai mult spre guler să nu mă audă decât geamul care acum nu mai aburește, fiindcă da, suntem în iunie! Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Povesteam probând pe rând, fără oglindă

‒ Pălăria asta cu flori și cireșe care par din sticlă de când o ai? ‒ Nu e sticlă obișnuită. E Murano. ‒ Cum Murano? La pălărie? ‒ Așa am spus? M-am ramolit. Nu mai știu de când o am. Cred că eram în ultima clasă de liceu când mi-a adus-o fratele meu de la Deva. Sau de la Alba Iulia, nu mai știu. ‒ Prin ce an? ‒ Să mă gândesc... Prin 1915, împlinisem optsprezece ani. ‒ Începuse Războiul? ‒ Care din ele? Citiți tot articolul

Arhiva Afectivă. Nemurirea care sălășluiește în țara zăpezilor veșnice  

În America, pe data de 6 noiembrie 1956, Dwight D. Eisenhower începe al doilea mandat. În Ungaria, pe 4 noiembrie a aceluiași an, trupe sovietice invadează țara pentru a înăbuși revolta începută la 23 octombrie. Acțiunea se soldează cu mii de morți, treisprezece mii de răniți, deportarea a șaisprezece mii de persoane și exilarea a peste o sută de mii. Este impus guvernul condus de Janos Kadar. Orăștie, noiembrie 1956. Eu am șapte ani și mă aflu în curtea învățătorilor Cezar și Valeria Ivașcu, bunicii mei. Citiți tot articolul

Vouă ce v-a dat azi la sms?

SUP*? Toata lumea e OK ? În regulă, atunci pregătiți-vă pentru că va fi muult mai bine! Dacă așa stau lucrurile și dacă proiectul aici atașat va fi aprobat, mă întreb ce statut vor avea elevii care vor învăța în particular? Vor fi ei primiți în examenele de bacalaureat? Mă îndoiesc. Deși, poate, cu puțină înțelepciune și bună coordonare a realităților, cine știe? Așadar...IDC**, Sunt optimistă și cred în viitorul luminos! Citiți tot articolul

Dar de câte ori să mergi la Paris, dacă nu de trei ori pe săptămână?

1960. Anul când s-au născut câțiva din autorii unei cărți cu coperți negre având desenat un bec stins pe copertă. Biiing, biiing, biiing, baang, baaang, și iarăși! Brad,1960. Îmi amintesc sunetul ritmic al pisălogului în mojarul greu de bronz. Trebuia să fie pisat zahărul ars, nucile ușor caramelizate, toate pentru minunata nuga întinsă între foi Lica. - Sabina mai trebuie un pachet de foi, haide, fugi! Abia așteptam! Mirosul din Băcănie era diferit de cel din Alimentara. Uneori, însă, mirosurile se suprapuneau. Când camionul aducea marfă proaspătă, atunci dominant era mirosul lăzilor de curând descărcate. Citiți tot articolul

Despre călătorii în Artă (II)

Deriva situaţionistă lansată în 1957 de Guy Debord privind emigranții, expatriații, exilații, refugiații, „rătăcitorii” rămâne în mod paradoxal o provocare permanentă și o trimitere directă la condiția dintotdeauna a creatorului, atât a „exploratorului” de odinioară, cât și a celui contemporan. Figura „străinului” apare într-o paletă variată de stări și definiții plecând de la călătorul obișnuit ajungând la colonizator, figură ce nu poartă întotdeauna o mască zâmbitoare. Citiți tot articolul
1 2 3 4 5 13
Invitații cristoiublog
⚐ Circulă pe net ⚑