Un roentgen pentru fiecare | Despărțirea de comunism. Se putea altfel?

Constatarea Curţii de Apel Bucureşti privind calitatea de colaborator al Securităţii a dnei Roxana Wring, fost lider al USR Bucureşti, fostă lucrătoare la ONT înainte de ‘89, va fi atacată cu recurs de împricinată, care spune că n-ar fi adevărat, că n-ar fi colaborat cu Securitatea ca poliție politică. Istoria a debutat anul trecut, când, în preajma campaniei electorale pentru prezidențiale, CNSAS s-a activat, pe nepusă masă, și a deschis proces. Citiți tot articolul

Un roentgen pentru fiecare | Presa care manipulează

Proteste sângeroase au mai existat în istoria recentă a Statelor Unite, iscate în special pe fond de abuz al Poliției față de cetățeni sau de răspuns disproporționat al autorităților față de încălcarea legii, dar cenzurarea unui președinte pe o rețea de socializare – niciodată. Însă în țara libertății de exprimare, partizanatul politic începe s-o ia împotriva principiilor de neutralitate, obiectivitate, echidistanță, statuate de părinții fondatori și atât de propovăduite în străinătate (iată, din ce în ce mai fariseic), inclusiv în democrațiile emergente din Europa de Est. Citiți tot articolul
1 2
📹 Videoblitz 📹
Loading