De ce-a intrat Erdogan în Siria

Turcia este în NATO dar nu are tangență cu valorile democratice împărtășite de statele membre. Turcia a încercat o perioadă să adere la Uniunea Europeană dar tradițiile și mentalitatea turcului nu corespundeau cu cele occidentale. Era doar o idee de a se apropia de fondurile U.E. În ultimii ani, președintele turc nu a mai putut juca la ambele capete ci a fost nevoit să rămână, așa cum a fost de la început, un islamist convins care nu poate accepta valorile occidentale. Citiți tot articolul

Umilire și toleranță

Dorința implementării neo-otomanismului Turciei în statele din Balcani în special, se bazează pe religie, istorie și politică. Pierdea influenței și a rolului din peninsula balcanică nu poate fi uitat la Ankara și nici acceptat. Implicarea în Kosovo, Bosnia cât și parțial în celelalte state din regiune arată dorința de a recupera. Sub pretextul apropierii umanitare (vezi proiectele TIKA, chiar și în România) investițiile în regiune sunt substanțiale. Factorul comun îl constituie religia iar Turcia de azi se străduiește să scoată în evidență tradițiile și trecutul comun cu evitarea superiorității din trecut. Citiți tot articolul

Sloganul președintelui

În lipsă de idei, dezbaterile politice pălesc în fața subiectelor ce țin de cazul Caracal de bună vreme. Parcă, mass-media, prinsă cu cazul Caracal, se vede nevoită să mai distribuie știri și despre alegerile prezidențiale. Factorul extern joacă un rol primordial în aceste alegeri, altfel nu s-ar înțelege de ce primii trei candidați cu șanse, au mers în Statele Unite. Cât contează un slogan, cât contează comunicarea sau mesajul pe care un candidat îl transmite alegătorului sau trecutul candidatului. Alege alegătorul funcție de mesajele primite în campanie sau alegerea lui este de mult făcută? Ce face candidatul la președinție pentru a atrage cât mai mult nehotărâți de partea sa? Pentru acest demers vom analiza sloganurile de campanie a celor mai cunoscuți dintre ei. Citiți tot articolul

Duplicitatea securistului care condamnă comunismul

Știrea conform căreia Traian Băsescu a colaborat cu securitatea, în fapt, nu este o știre. Toți cei care cunosc cât de cât regimul trecut cât și cel actual sigur nu au îndoieli privind colaborarea sa cu securitatea. Pentru istorie, Traian Băsescu rămâne colaboratorul securității (primul?) care a avut multe demnități în statul român, de la secretar de stat, la ministru, primar al Bucureștiului și desigur președinte al României. Acesta conducea CSAT-ul, din postura de președinte al României. Indiferent cu ce serviciu colabora, trebuie subliniată reușita sistemului. Să-ți pui omul în cea mai informată funcție, nu este un lucru simplu. Cred că ar trebui să ne dea tuturor de gândit cât de fragil este statul român și cât de ușor se pot infiltra diverși colaboratori în funcțiile cele mai înalte. Acum, și cei mai naivi și creduli susținători ai lui Traian Băsescu observă că au crezut într-un om cu multe fețe. Un om duplicitar, un om asupra căruia trebuie să ne întrebăm dacă a fost colaborator al Securității până în 1990 sau este și astăzi. Cu cine a colaborat, după pseudonimul Petrov, este evident. Se poate aprecia că Traian Băsescu este cel care a accelerat accesul needucaților în politică. De la propria fiică, agramată, la Monica Ridzi (condamnată), Traian Igaș, Monica Macovei, Cristian David (condamnat), Mihai Stănișoară, Luminița Plăcintă, Gheorghe Pogea, Gabriel Berca (condamnat) și mulți alții. Citiți tot articolul

Fâsul Alexandru Cumpănașu

Din 1990 România a cunoscut din păcate o degradare constantă în multe domenii. Nu în toate. Cu siguranță cel mai important domeniu care ne afectează pe toți este Educația. Desele reforme ratate de-a lungul anilor ne-au afectat pe toți cei care am trecut prin școală sau avem copii, nepoți ori cei care se văd nevoiți să se ofere cobai noilor reforme. Schimbarea materiilor, diluarea altora precum istoria au produs un elev nou, unul cu mai puțină cultură, cunoștințe. Și nu din vina lui! Ca rezultat, valorile societății noastre nu sunt de multe ori selectate pe merit. Democrația prost înțeleasă le oferă tuturor drepturi iar televiziunile nu mai selectează de mult invitații, ținând cont de specializarea acestora pe subiectul tratat ci pe impactul pe care invitatul îl transformă în rating. Cu alte cuvinte, ratingul contează mai mult ca subiectul. Cu cât te exprimi mai neacademic, cu cât îți scapă o înjurătură sau cu cât perorezi mai mult pe lângă subiect cu atât de califici ca „persoană publică”. Azi avem o serie de candidați la prezidențiale. Dintre aceștia sunt câțiva care se declară  independenți, că ei nu au treabă cu partidele. Că ei nu mai pot fără a face ceva pentru noi. Și pentru că țara aceasta este plină de naivi, apar și tot felul de profitori care fac jocurile unor regizori pentru a bătători calea alesului la încă un mandat. Unii dintre ei, Mircea Diaconu sau Alexandru Cumpănașu se bucură de o popularizare excesivă. Unul joacă rolul popularului, celălalt al justițiarului. Unul a apărut brusc cu premeditare, altul a avut nevoie de ajutor familial pentru a se erija în salvatorul nației. Nu contează cât de goi sunt, ci că sunt popularizați. Cel care se bucură mai mult de popularizarea mass-media are mai multe șanse. Citiți tot articolul

Între Centenar și Tratatele de Pace

Centenarul României Mari a fost un moment al timpului nostru care ne-a demonstrat că societatea este atât de divizată încât nu putem construi nici măcar cultural. Oricât s-ar strădui oamenii de bună credință, politicul îi blochează. Istoria, materia esențială din programa școlară, a fost ciuntită atât de des, încât mulți profesori de istorie nu mai sunt concentrați pe materie ci sunt preocupați de formarea normelor. De la orele de istorie, de la materie de Bacalaureat, am ajuns la ora de istorie. O istorie semnificativ diluată. Ce se poate preda ”într-o oră de 50 de minute”, o dată pe săptămână? Este normal să avem în programa școlară mai multă istorie universală decât istoria românilor? Se preocupă cineva de cultura generală a generațiilor de elevi? Sunt preocupați specialiștii în educație de materiile care stau la formarea culturii generale, a cunoașterii identității naționale? A cunoașterii istoriei românilor (nu istoriei României cum din păcate scrie pe multe manuale). Spre deosebire de multe alte state, românii au demonstrat că au avut continuitate, că aportul românilor la cultura universală este unul de luat în seamă și demonstrează că în momentele cheie, elitele și-au pus toată priceperea pentru realizarea scopului suprem, înfăptuirea României Mari. Au crezut în scopul lor și au identificat și argumentat crezul românilor. Cine ar fi crezut la începutul primul război mondial că la sfârșitul acestuia, românii vor avea România Mare? Momentele de continuitate din perioada 1848 – 1859 – 1878 – 1918 merită popularizate și cunoscute ca exemplu de continuitate pentru scopul primordial al românilor. Câți din generația de astăzi mai sunt preocupați de trecutul nostru? Câți mai au disponibilitatea de a se apleca și înțelege că trăiesc într-o țară care nu s-a format deodată ci printr-un complicat proces istoric pe parcursul câtorva epoci. Cu multe sacrificii. Citiți tot articolul

De la regizori la actori gen Cumpănașu. Utilitatea traseismului politic

După ce Ion Cristoiu a anunțat candidatura lui Mircea Diaconu susținut de ALDE și PRO România, mi-am amintit că prin aprilie am auzit de candidatura actorului. Evident că suntem mințiți, luați de proști de către politicienii ALDE și Pro România când ne spun că ei, după ce au auzit de candidatura lui Mircea Diaconu și-au propus să-l susțină, că tot nu aveau pe cine. Scopul unui partid este de a guverna, de a avea cadre prin care să câștige alegerile de toate tipurile. Când aleg o persoană din afara membrilor partidului, reiese că sunt suficient de pregătiți pentru alegeri. După ce Ion Cristoiu a anunțat acum câteva săptămâni că Alexandru Cumpănașu va candida la prezidențiale, celebrul Justițiar s-a grăbit să nege „asemenea aberații”, ca acum să ceară vreo 2 ani la Cotroceni pentru a se bate cu clanurile, cu interlopii: Alexandru Cumpănașu, 31 iulie 2019: „Atât de mult s-au chinuit unii nemernici să spună că voi candida după ce am înființat CNMR în urma cu patru ani… Unii au ținut-o langa că voi candida. Nu am avut niciodată gândul de a candida. Daca mi-aș fi dorit aș fi făcut-o. Dacă voiam să conduc țara (președintele conduce țara???) as fi încercat să candidez. Dar nu vreau. Forța coaliției pe care am înființat-o are o forță mult mai mare decât daca aș fi mâine președintele României. Una peste alta, nu voi candida la nicio funcție, stați liniștiți! Si mai încetați dracului cu propaganda pe subiectul acesta!” Citiți tot articolul

Actori politici sau politica actorilor

Săptămâna încheiată a fost una plină de semnificații politice. De la lăsarea în așteptare a liderilor ALDE de către premierul V. Dăncilă la expirarea termenului dat de Călin Popescu Tăriceanu la acuzațiile mincinoase (a câta oară) ale lui Victor Ponta, la inactivitatea PNL pe orice subiect. La sfârșitul săptămânii am avut Congresul PSD prin care Viorica Dăncilă a devenit oficial candidat la președinția României doar din partea PSD, cât și jocul cu Mircea Diaconu care, de când nu mai este europarlamentar, și-a dat seama că nu poate să nu se implice să ne facă viața mai bună. Așa că va candida și acesta. Iar niște partide de bine ca PRO România sau ALDE, vor sprijini un om de bine, un actor, Mircea Diaconu. De departe, știrea actorilor candidați la președinție ne arată o regie proastă.  Cel mai slab actor dintre politicieni sau cel mai mare actor dintre politicieni, funcție de gusturi, fost ministru al Culturii revine în atenție ca o ciorbă reîncălzită sau ca o strategie gen Victor Ponta. După scenariul prin care a reușit să ajungă europarlamentar (promisiunile din acea campanie mulți le-au uitat) eficiența sa ca europarlamentar a rămas nesemnificativă. De aceea, într-o zi de duminică, la Ateneu, Mircea Diaconu, pe persoană fizică, s-a întâlnit întâmplător cu presa și a anunțat că o sa candideze. Așa, de capul lui. Cei care vor să-l susțină, trebuie doar să semneze. Nu contează doctrina, ideologia sau programul. Ci doar că el o sa schimbe România. Ca ultimul actor-politician care mai poate schimba în bine România! Faptul că președintele, conform Constituției nu poate schimba mare lucru, rămâne un mic detaliu care va fi trecut sub tăcere. Citiți tot articolul

Politică prin șantaj

Săptămâna trecută, președintele ALDE a acordat un interviu Mediafax în care a încercat să ofere sub mina preocupării, amenințări spre cei din PSD. Așa cum am scris pe acest blog de câteva ori, am argumentat că până la ruperea Alianței PSD-ALDE nu mai este mult. Și acest lucru vine din dorința liderului Călin Popescu Tăriceanu de a candida la prezidențiale, susținut de PSD. Cum PSD nu-l susține acesta se comportă de această manieră. Ce-l macină pe liderul ALDE? Din interviu, aflăm că își dorește un nou program de guvernare (acesta care este susținut și de el, trebuie abandonat) o altă asumare de obiective (o altă abandonare a celor din prezent, este optimă), reforme ale instituției statului cât și schimbarea unor miniștrii competenți (mulți dintre cei de acum nu sunt competenți). Ideea schimbării programului și a obiectivelor este o strategie pentru următoarele alegeri. În fond, multe dintre promisiuni nu s-au produs iar un alt program vine tocmai în acest sens. Surprins de lipsa autostrăzilor, Călin Popescu Tăriceanu reproșează guvernului incapacitatea de a construi. Nu cere prin miniștrii săi, nu propune în cadrul întâlnirilor din Coaliție, nu depune cum este mai nou în Parlament, un proiect de lege în acest sens. Constată și atrage atenția! Evident, ca fost prim ministru sau ca președinte al partidului din coaliția de guvernare, sau ca politician cu 30 de ani vechime acesta are toate motivele să fie nemulțumit! Citiți tot articolul

Turnul Babel al lui Dumnzeu, Ierusalimul

O zi la Ierusalim e ca o mie de zile, o lună ca o mie de luni și un an ca o mie de ani. Să mori acolo e ca și când ai muri în prima sferă cerească În tumultul pașilor care se îndreaptă spre Orașul Vechi, istoria vorbește prin semne. Fiecare zid, piatră, poartă, clădire, grotă are o istorie, chiar mai multe având în vedere de câte ori a fost orașul distrus și reconstruit. Bazarul din jurul locurilor Sfinte, unde hainele care poartă numele firmelor internaționale, contrafăcute stau pe tarabe în mirosul de tămâie, de fructe și legume, echipe de soldați sunt prezente la tot pasul iar din difuzoare se aud cântece religioase islamice. Ajungând in orașul vechi ești înconjurat de pelerini și clerici ai celor trei religii monoteiste. Este imposibil să nu te întrebi de ce acest loc, de ce a ales Dumnezeu Ierusalimul, de ce a ales Dumnezeu Ierusalimul ca centru al celor trei religii? Ce are de gând cu acest loc? Ca istoric te întrebi de unde a pornit și cum se va termina această ”sfântă” luptă pentru izbăvirea sufletelor. Au dreptate evreii când proclamă dreptul în întregime la Muntele Templului sau musulmanii care se bucură de proprietatea unei mari părți din Muntele Templului? Au procedat corect musulmanii când au hotărât să construiască moscheea Al-Aqsa în centrul Sfântului Templu? Unde vor duce aceste tensiuni inimaginabile care fac din Ierusalim un oraș în care ”sfântul” nu pare a avea corespondent în practică, dacă ne referim la sutele de mii de morți de-a lungul timpului cât și a conflictelor ce au ținut și vor mai ține un loc central pe arena relațiilor internaționale. Citiți tot articolul
1 2 3
Cătălin Ivan: „Aceste alegeri nu sunt alegeri libere”

Interviu cu Cătălin Ivan, candidat Partidul Alternativa Pentru Demnitate Națională, în cadrul emisiunii „Gândurile lui Cristoiu”, 17 octombrie 2019, transmisă pe Mediafax și Gandul.info

Transcrierea interviului o puteți urmări la rubrica Interviuri

Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”:



Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi