Politică prin șantaj

Săptămâna trecută, președintele ALDE a acordat un interviu Mediafax în care a încercat să ofere sub mina preocupării, amenințări spre cei din PSD. Așa cum am scris pe acest blog de câteva ori, am argumentat că până la ruperea Alianței PSD-ALDE nu mai este mult. Și acest lucru vine din dorința liderului Călin Popescu Tăriceanu de a candida la prezidențiale, susținut de PSD. Cum PSD nu-l susține acesta se comportă de această manieră. Ce-l macină pe liderul ALDE? Din interviu, aflăm că își dorește un nou program de guvernare (acesta care este susținut și de el, trebuie abandonat) o altă asumare de obiective (o altă abandonare a celor din prezent, este optimă), reforme ale instituției statului cât și schimbarea unor miniștrii competenți (mulți dintre cei de acum nu sunt competenți). Ideea schimbării programului și a obiectivelor este o strategie pentru următoarele alegeri. În fond, multe dintre promisiuni nu s-au produs iar un alt program vine tocmai în acest sens. Surprins de lipsa autostrăzilor, Călin Popescu Tăriceanu reproșează guvernului incapacitatea de a construi. Nu cere prin miniștrii săi, nu propune în cadrul întâlnirilor din Coaliție, nu depune cum este mai nou în Parlament, un proiect de lege în acest sens. Constată și atrage atenția! Evident, ca fost prim ministru sau ca președinte al partidului din coaliția de guvernare, sau ca politician cu 30 de ani vechime acesta are toate motivele să fie nemulțumit! Citiți tot articolul

Turnul Babel al lui Dumnzeu, Ierusalimul

O zi la Ierusalim e ca o mie de zile, o lună ca o mie de luni și un an ca o mie de ani. Să mori acolo e ca și când ai muri în prima sferă cerească În tumultul pașilor care se îndreaptă spre Orașul Vechi, istoria vorbește prin semne. Fiecare zid, piatră, poartă, clădire, grotă are o istorie, chiar mai multe având în vedere de câte ori a fost orașul distrus și reconstruit. Bazarul din jurul locurilor Sfinte, unde hainele care poartă numele firmelor internaționale, contrafăcute stau pe tarabe în mirosul de tămâie, de fructe și legume, echipe de soldați sunt prezente la tot pasul iar din difuzoare se aud cântece religioase islamice. Ajungând in orașul vechi ești înconjurat de pelerini și clerici ai celor trei religii monoteiste. Este imposibil să nu te întrebi de ce acest loc, de ce a ales Dumnezeu Ierusalimul, de ce a ales Dumnezeu Ierusalimul ca centru al celor trei religii? Ce are de gând cu acest loc? Ca istoric te întrebi de unde a pornit și cum se va termina această ”sfântă” luptă pentru izbăvirea sufletelor. Au dreptate evreii când proclamă dreptul în întregime la Muntele Templului sau musulmanii care se bucură de proprietatea unei mari părți din Muntele Templului? Au procedat corect musulmanii când au hotărât să construiască moscheea Al-Aqsa în centrul Sfântului Templu? Unde vor duce aceste tensiuni inimaginabile care fac din Ierusalim un oraș în care ”sfântul” nu pare a avea corespondent în practică, dacă ne referim la sutele de mii de morți de-a lungul timpului cât și a conflictelor ce au ținut și vor mai ține un loc central pe arena relațiilor internaționale. Citiți tot articolul

Declarațiile președintelui

Să gândești este dificil. De aceea, majoritatea oamenilor judecă. Carl Jung Românii sunt emoționali. Influențele balcanice, chiar dacă suntem europeni, ne fac să acționăm instinctiv, să acționăm de multe ori pe baza unor rațiuni sentimentale și nu calculate. Evenimentele de la Caracal ne arată din plin acest lucru. Nu voi scrie despre acestea (nu sunt în aria expertizei mele) dar voi analiza declarațiile președintelui. Un fapt atipic pentru acesta este că a dat trei declarații de presă în trei zile consecutive! Spre deosebire de restul celor implicați, este un președinte care cere și face declarații. Nu este un președinte constructiv, un președinte faptic, unul care se pune la dispoziția instituțiilor în scopul eficientizării acestora. Nu este un președinte care se oferă model ci unul care provoacă, politizează orice eveniment, dramă, cu scopul câștigării celui de-al doilea mandat. În afara declarațiilor și a participărilor la evenimente, care este activitatea președintelui? Mai trebuie menținută Constituția actuală care produce din ce în ce mai multe coliziuni între puterile statului sau ar fi cazul să fie schimbată iar românii să opteze pentru instituția care să dețină puterea? Vrem un sistem prezidențial, parlamentar sau executiv? Acum avem un președinte care cere și numește șefii serviciilor! Pentru a observa aceste lucruri, mai jos facem o analiză după ultimele sale declarații. Citiți tot articolul

Călin Popescu Tăriceanu, beneficiarul all inclusive al PSD

Este Călin Popescu Tăriceanu o variantă mai bună ca Viorica Dăncilă? Este candidatul ALDE o alternativă mai bună ca cel al PSD? Cu ce este acesta mai bun ca ceilalți candidați? Din declarațiile lui C.P. Tăriceanu am dedus că acesta se înscrie în cursă pentru a merge până la capăt. Vor putea cei de la ALDE să nu-și atace colegii de guvernare în campanie? Vor rămâne parteneri de coaliție sau vor încerca să cadă guvernul Dăncilă cu prețul trecerii într-o altă coaliție? Eventul o alianță cu Pro România? Par mai responsabili cei de la ALDE în detrimentul celor de la PSD? Poate fi vorba de o Coaliție cu șanse egale ale celor două partide având în vedere procentele aduse de partide? Vor înghiți rectificarea bugetară sau o vor folosi ca pretext pentru a da vina pe ”guvernarea PSD”? Care sunt ideile implementate de ALDE în legislatura actuală? Sunt doar câteva dintre întrebările care se pun în acest moment cu privire la Coaliția PSD, după ce Călin Popescu Tăriceanu ține să candideze. Ce poate face un partid ca ALDE, mânat de ambiția lui Călin Popescu Tăriceanu de a ajunge președinte? În mod normal, ar trebui să se preocupe de a rămâne partid parlamentar și de a ieși la pețit pentru a fi luat la guvernare. Alegerile europarlamentare au dus la ieșirea ALDE din Parlamentul European. La ce pretenții are liderul ALDE este foarte probabil să ducă ALDE și în afara Parlamentului de la noi. Dorința de a conduce, jocurile de culise care-i dau speranțe președintelui ALDE nu fac altceva decât a rupe o Coaliție în care nu există niciun document sau promisiune că președintele ALDE trebuie să fie candidatul comun la președinție. Citiți tot articolul

Premieră mondială! O familie vrea să candideze la Președinție

Într-un interviu prietenesc luat de Marius Tucă Gabrielei Firea aflăm că actualul primar al Bucureștiului își dorește să câștige și următorul mandat de primar al Capitalei dar în același timp își dorește să candideze la prezidențiale. Pentru a dovedi cât de important este partidul pentru ea, lasă de înțeles că ar putea candida și independent, dacă nerecunoscătorii ei colegi, nu o desemnează pe ea ci pe Viorica Dăncilă. Recomandată doar de funcție, actualul primar al Bucureștiului și-a propus să se bată cu Iohannis pentru postul cel mai râvnit de un politician. Singura asemănare între cei doi este aceea că nu au făcut mare lucru (de fapt au încurcat mai mult) ci au încercat prin declarații critice să transfere capital politic. În România, mulți nu se uită la fapte ci la imagine. Gabriela Firea, după Dragnea, a revenit în partid și vrea să candideze, probabil pentru a-i dovedi soțului ei, F. Pandele că poate și ea să candideze. Preocupată de ”soarta partidului”, soția candidatului F. Pandele la președinție, face apel nu doar la PSD ci și la ALDE și Pro România să susțină candidatul comun care ar putea fi ea. Care sunt realizările sale ca politician? Ca primar? Ce o recomandă? Citiți tot articolul

De la lovitura de stat la rachetele S-400

Este Turcia, membru NATO amenințată din punct de vedere al securității? Există dubii ca în cazul unei amenințări aliații din NATO nu și-ar respecta obligațiile? Sau este o decizie de schimbare a direcției diplomatice și militare a Turciei? Dincolo de motive, realitatea este evidentă. Pentru prima dată în istoria NATO, un stat membru a cumpărat armament din Rusia. De ce? Pentru că Federația Rusă este aliatul de încredere al Ankarei în acest moment. O astfel de apropiere a mai existat. Ignorate la Tratatele de Pace de la Paris, la 16 martie 1921 Rusia sovietică prin Lenin și Turcia lui Mustafa Kemal, semnează la Moscova un tratat de prietenie prin care este stabilită frontiera turco-sovietică din Transcaucazia. Cu aceste tratate încep practic relațiile (sub o nouă formulă) dintre cele două state. Neconsolidat, statul turc, prin conducătorii săi manifesta interes deosebit față de Uniunea Sovietică. Fiind cel mai puternic vecin al său, Turcia a căutat soluții pentru a coopera benefic cu sovieticii. Pe parcursul perioadei interbelice a ”ascultat” de prietenul rus. Spre exemplu, Turcia nu a semnat Pactul Balcanic (1934) înainte de a avea permisiunea Moscovei. La trei ani de la evenimente, în Turcia și în toate ambasadele sale se sărbătorește Ziua Democrației și Unității Naționale. Ce pot înțelege oficialitățile care trec pragul ambasadelor turcești? Că ziua în care s-a tras cu tancurile, elicopterele și avioanele pe străzile din Turcia este ziua democrației? Că până atunci nu era democrație? Că președintele turc a instaurat democrația? Că ”democrația turcească” diferă de celelalte democrații? Sau că unitatea națională înseamnă răbdarea societății turce în preocuparea oficialilor de a rezolva problemele economice? Citiți tot articolul

Prioritate – ororile comuniste

A fost comunismul mai rău ca nazismul? Este o ideologie extremistă, de preferat în dauna alteia? De ce nu reușim să arătăm totalitarismul în adevăratul lui sens ci ne preocupăm să scoatem în evidentă doar etape din trecutul stângii și nu și din partea dreaptă? Mergem pe ideea că tot ceea ce s-a întâmplat pe perioada în care regimul a funcționat a fost rău sau încercăm să cuprindem epoca în complexitatea ei? Într-o societate precum România, aflată în derivă din punct de vedere cultural, considerăm că este nevoie de cât mai multe muzee. Cu siguranță, cei care trec pragurile unui muzeu, află, cunosc, pleacă cu idei despre specializarea muzeului vizitat. Cu condiția ca poveștile să fie bazate pe documente istorice, pe adevărul istoric. Spre exemplu, cu aviz din partea unor istorici preocupați de adevărul istoric și nu de genul unora precum Lucian Boia sau Vladimir Tismăneanu. De-a lungul timpului au mai existat tentative de înființare a unui muzeu al Durerii la Cluj-Napoca din inițiativa deputaților PRM la acea vreme, Ioan Miclea și Radu Ciuceanu, în 2003. În 2012, parlamentarii Giurgiu Mircia, Movilă Petru, Amet Aledin și Tudor Ciuhodaru au depus un proiect de înființare a Muzeului Comunismului pentru ca un an mai târziu să apară un alt proiect al deputatului Todirașcu Valeriu pentru preluarea Casei Radio din București și transformarea ei în Complex Muzeal care să cuprindă Muzeul Dictaturii Comuniste. Citiți tot articolul

Oportunitatea oportuniștilor

Cum în domeniul nostru, al istoricilor, ești numit istoric nu fiindcă ai o diplomă, ci pentru ceea ce ai produs ca și cercetător, ce ai adus nou în specializarea ta, așa ar trebui să-i catalogăm și pe politicienii noștri. Așa zisa bătălie a celor trei candidați ar fi trebuit privită în special după criteriul performanței. Cu ce sunt mai buni Dăncilă – Teodorovici – Fifor decât fosta conducere? Actuala conducere ar fi trebuit să ne explice un plan de acțiune, o strategie rezonabilă (promisiunile se întorc tot timpul împotriva omului politic) sau măcar a identificării ”dușmanului”. De ce PSD este mai bun ca celelalte partide, de ce trebuie ca românii să aleagă o persoană de stânga la Cotroceni? Mai mult, de ce PSD este un partid în defensivă și nu unul care atacă? Nu este în stare să facă agenda publică? Nu are comunicatori? Urmărind activitatea membrilor social democrați de când au ajuns la guvernare cât și prestația lor de la Congresul din week-end constatăm fără prea multă greutate că alegerile au fost mai degrabă o răfuială decât o luptă, că până și candidații au știut că vor pierde în fața Vioricăi Dăncilă, că cei înscriși în cursă au vrut să se audă nu să câștige poziția de președinte al Partidului. Citiți tot articolul

Erdoğan pierde și Istanbulul

Ekrem İmamoğlu a câștigat alegerile din Istanbul cu 54,03%. Binali Yıldırım a strâns 45,09%. În Istanbul au fost 31186 secții de vot, 10570222 de votanți, 8868664 de voturi exprimate dintre care 8696552 validate. Spre deosebide de alegerile din martie, de data aceasta, candidatul CHP a câștigat în plus 11 sectoare. Pentru președintele turc Erdoğan cât și pentru Turcia aceste alegeri au adus o imagine dezastruoasă. În caz că protejatul său devenea primar al Istanbulului, toată lumea considera că a fost impus de el în fruntea orașului. În cazul de față, câștigătorul Ekrem İmamoğlu a dovedit că alegerile nu au fost furate, așa cum declarase liderul Turciei ci pur și simplu oamenii au dat un semnal că s-au săturat de măsurile ”benefice” luate de conducerea Turciei care au dus la creșterea șomajului, situarea la limita recesiunii economice, dezastrul diplomației care a încordat relațiile cu U.E., cu Israelul, cu Statele Unite și cu multe state vecine. Citiți tot articolul

Relațiile greco-turce la 100 de ani de la război

Zilele trecut m-am aflat la Salonic unde am participat la o conferință dedicată războiului greco-turc. O sută de ani este o perioadă suficient de mare ca istoricii să poată ajunge la concluzii bazate pe știință și nu pe subiectivism. La noi, anul trecut, în Anul Centenarului, istoricii au evocat Marea Unire și din prisma împlinirii acesteia. Acum, în Grecia, am ascultat istorici greci care au evocat războiul greco-turc cu amărăciunea neîmplinirii. Pentru grecii din 1919, războiul era oportun și punea în discuție recuperarea Constantinopolului cu toată zona Traciei și a Izmirului. În fond, cei mai mulți greci locuiau la Izmir (Smyrna) iar sediul Patriarhiei era (este și acum) la Constantinopol. Toți știau că aceste zone au fost ale grecilor, că le-au pierdut când Imperiul Otoman le-a preluat cu forța iar momentul declinului Imperiului Otoman le aducea șansa istorică de a reveni și a îndrepta un fapt istoric. Turcii se vedeau neputincioși în fața celor care îi ocupaseră, creștinii reușiseră să ajungă în Constantinopol după aproximativ 500 de ani. Grecii credeau că aliații au ocupat capitala imperiului pentru ei, iar Venizelos o să conducă Grecia de la Con­stan­tinopol. Armenii încurajați de ideile președintelui american W. Wilson sperau și ei la construirea vechii Armeniei iar kurzii aspirau la rândul lor la independență. Nu erau acestea ideile exprimate la Tratatele de Pace de la Paris?
Interesele Marilor Puteri
La Tratatele de Pace de la Paris se manifesta un reviriment al opiniei publice favorabil Ankarei. Vechile simpatii pentru turci s-au redeșteptat subit, inima patriotică a francezilor arătându-se mișcată de lupta lor curajoasă pentru existența națională. Italia, la rândul său se exprima în favoarea unei Turcii independente. O Grecie puternică în Mediterană nu-i convenea, chiar dacă noile teritorii acordate lui Venizelos în Asia Minoră de vest pentru ajutorul său militar s-au dat pe seama sferei de interese italiene. Prin supărarea Franței și Italiei se poate explica de ce s-a oprit înaintarea trupelor grecești. Cu totul neașteptat pentru turci, aceștia au primit un cadou nesperat. Citiți tot articolul
1 2 3
Cazul Caracal: Un scenariu căruia i se tot caută finalul
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: