Între Centenar și Tratatele de Pace

Centenarul României Mari a fost un moment al timpului nostru care ne-a demonstrat că societatea este atât de divizată încât nu putem construi nici măcar cultural. Oricât s-ar strădui oamenii de bună credință, politicul îi blochează. Istoria, materia esențială din programa școlară, a fost ciuntită atât de des, încât mulți profesori de istorie nu mai sunt concentrați pe materie ci sunt preocupați de formarea normelor. De la orele de istorie, de la materie de Bacalaureat, am ajuns la ora de istorie. O istorie semnificativ diluată. Ce se poate preda ”într-o oră de 50 de minute”, o dată pe săptămână? Este normal să avem în programa școlară mai multă istorie universală decât istoria românilor? Se preocupă cineva de cultura generală a generațiilor de elevi? Sunt preocupați specialiștii în educație de materiile care stau la formarea culturii generale, a cunoașterii identității naționale? A cunoașterii istoriei românilor (nu istoriei României cum din păcate scrie pe multe manuale). Spre deosebire de multe alte state, românii au demonstrat că au avut continuitate, că aportul românilor la cultura universală este unul de luat în seamă și demonstrează că în momentele cheie, elitele și-au pus toată priceperea pentru realizarea scopului suprem, înfăptuirea României Mari. Au crezut în scopul lor și au identificat și argumentat crezul românilor. Cine ar fi crezut la începutul primul război mondial că la sfârșitul acestuia, românii vor avea România Mare? Momentele de continuitate din perioada 1848 – 1859 – 1878 – 1918 merită popularizate și cunoscute ca exemplu de continuitate pentru scopul primordial al românilor. Câți din generația de astăzi mai sunt preocupați de trecutul nostru? Câți mai au disponibilitatea de a se apleca și înțelege că trăiesc într-o țară care nu s-a format deodată ci printr-un complicat proces istoric pe parcursul câtorva epoci. Cu multe sacrificii. Citiți tot articolul

De la regizori la actori gen Cumpănașu. Utilitatea traseismului politic

După ce Ion Cristoiu a anunțat candidatura lui Mircea Diaconu susținut de ALDE și PRO România, mi-am amintit că prin aprilie am auzit de candidatura actorului. Evident că suntem mințiți, luați de proști de către politicienii ALDE și Pro România când ne spun că ei, după ce au auzit de candidatura lui Mircea Diaconu și-au propus să-l susțină, că tot nu aveau pe cine. Scopul unui partid este de a guverna, de a avea cadre prin care să câștige alegerile de toate tipurile. Când aleg o persoană din afara membrilor partidului, reiese că sunt suficient de pregătiți pentru alegeri. După ce Ion Cristoiu a anunțat acum câteva săptămâni că Alexandru Cumpănașu va candida la prezidențiale, celebrul Justițiar s-a grăbit să nege „asemenea aberații”, ca acum să ceară vreo 2 ani la Cotroceni pentru a se bate cu clanurile, cu interlopii: Alexandru Cumpănașu, 31 iulie 2019: „Atât de mult s-au chinuit unii nemernici să spună că voi candida după ce am înființat CNMR în urma cu patru ani… Unii au ținut-o langa că voi candida. Nu am avut niciodată gândul de a candida. Daca mi-aș fi dorit aș fi făcut-o. Dacă voiam să conduc țara (președintele conduce țara???) as fi încercat să candidez. Dar nu vreau. Forța coaliției pe care am înființat-o are o forță mult mai mare decât daca aș fi mâine președintele României. Una peste alta, nu voi candida la nicio funcție, stați liniștiți! Si mai încetați dracului cu propaganda pe subiectul acesta!” Citiți tot articolul

Actori politici sau politica actorilor

Săptămâna încheiată a fost una plină de semnificații politice. De la lăsarea în așteptare a liderilor ALDE de către premierul V. Dăncilă la expirarea termenului dat de Călin Popescu Tăriceanu la acuzațiile mincinoase (a câta oară) ale lui Victor Ponta, la inactivitatea PNL pe orice subiect. La sfârșitul săptămânii am avut Congresul PSD prin care Viorica Dăncilă a devenit oficial candidat la președinția României doar din partea PSD, cât și jocul cu Mircea Diaconu care, de când nu mai este europarlamentar, și-a dat seama că nu poate să nu se implice să ne facă viața mai bună. Așa că va candida și acesta. Iar niște partide de bine ca PRO România sau ALDE, vor sprijini un om de bine, un actor, Mircea Diaconu. De departe, știrea actorilor candidați la președinție ne arată o regie proastă.  Cel mai slab actor dintre politicieni sau cel mai mare actor dintre politicieni, funcție de gusturi, fost ministru al Culturii revine în atenție ca o ciorbă reîncălzită sau ca o strategie gen Victor Ponta. După scenariul prin care a reușit să ajungă europarlamentar (promisiunile din acea campanie mulți le-au uitat) eficiența sa ca europarlamentar a rămas nesemnificativă. De aceea, într-o zi de duminică, la Ateneu, Mircea Diaconu, pe persoană fizică, s-a întâlnit întâmplător cu presa și a anunțat că o sa candideze. Așa, de capul lui. Cei care vor să-l susțină, trebuie doar să semneze. Nu contează doctrina, ideologia sau programul. Ci doar că el o sa schimbe România. Ca ultimul actor-politician care mai poate schimba în bine România! Faptul că președintele, conform Constituției nu poate schimba mare lucru, rămâne un mic detaliu care va fi trecut sub tăcere. Citiți tot articolul

Politică prin șantaj

Săptămâna trecută, președintele ALDE a acordat un interviu Mediafax în care a încercat să ofere sub mina preocupării, amenințări spre cei din PSD. Așa cum am scris pe acest blog de câteva ori, am argumentat că până la ruperea Alianței PSD-ALDE nu mai este mult. Și acest lucru vine din dorința liderului Călin Popescu Tăriceanu de a candida la prezidențiale, susținut de PSD. Cum PSD nu-l susține acesta se comportă de această manieră. Ce-l macină pe liderul ALDE? Din interviu, aflăm că își dorește un nou program de guvernare (acesta care este susținut și de el, trebuie abandonat) o altă asumare de obiective (o altă abandonare a celor din prezent, este optimă), reforme ale instituției statului cât și schimbarea unor miniștrii competenți (mulți dintre cei de acum nu sunt competenți). Ideea schimbării programului și a obiectivelor este o strategie pentru următoarele alegeri. În fond, multe dintre promisiuni nu s-au produs iar un alt program vine tocmai în acest sens. Surprins de lipsa autostrăzilor, Călin Popescu Tăriceanu reproșează guvernului incapacitatea de a construi. Nu cere prin miniștrii săi, nu propune în cadrul întâlnirilor din Coaliție, nu depune cum este mai nou în Parlament, un proiect de lege în acest sens. Constată și atrage atenția! Evident, ca fost prim ministru sau ca președinte al partidului din coaliția de guvernare, sau ca politician cu 30 de ani vechime acesta are toate motivele să fie nemulțumit! Citiți tot articolul

Turnul Babel al lui Dumnzeu, Ierusalimul

O zi la Ierusalim e ca o mie de zile, o lună ca o mie de luni și un an ca o mie de ani. Să mori acolo e ca și când ai muri în prima sferă cerească În tumultul pașilor care se îndreaptă spre Orașul Vechi, istoria vorbește prin semne. Fiecare zid, piatră, poartă, clădire, grotă are o istorie, chiar mai multe având în vedere de câte ori a fost orașul distrus și reconstruit. Bazarul din jurul locurilor Sfinte, unde hainele care poartă numele firmelor internaționale, contrafăcute stau pe tarabe în mirosul de tămâie, de fructe și legume, echipe de soldați sunt prezente la tot pasul iar din difuzoare se aud cântece religioase islamice. Ajungând in orașul vechi ești înconjurat de pelerini și clerici ai celor trei religii monoteiste. Este imposibil să nu te întrebi de ce acest loc, de ce a ales Dumnezeu Ierusalimul, de ce a ales Dumnezeu Ierusalimul ca centru al celor trei religii? Ce are de gând cu acest loc? Ca istoric te întrebi de unde a pornit și cum se va termina această ”sfântă” luptă pentru izbăvirea sufletelor. Au dreptate evreii când proclamă dreptul în întregime la Muntele Templului sau musulmanii care se bucură de proprietatea unei mari părți din Muntele Templului? Au procedat corect musulmanii când au hotărât să construiască moscheea Al-Aqsa în centrul Sfântului Templu? Unde vor duce aceste tensiuni inimaginabile care fac din Ierusalim un oraș în care ”sfântul” nu pare a avea corespondent în practică, dacă ne referim la sutele de mii de morți de-a lungul timpului cât și a conflictelor ce au ținut și vor mai ține un loc central pe arena relațiilor internaționale. Citiți tot articolul

Declarațiile președintelui

Să gândești este dificil. De aceea, majoritatea oamenilor judecă. Carl Jung Românii sunt emoționali. Influențele balcanice, chiar dacă suntem europeni, ne fac să acționăm instinctiv, să acționăm de multe ori pe baza unor rațiuni sentimentale și nu calculate. Evenimentele de la Caracal ne arată din plin acest lucru. Nu voi scrie despre acestea (nu sunt în aria expertizei mele) dar voi analiza declarațiile președintelui. Un fapt atipic pentru acesta este că a dat trei declarații de presă în trei zile consecutive! Spre deosebire de restul celor implicați, este un președinte care cere și face declarații. Nu este un președinte constructiv, un președinte faptic, unul care se pune la dispoziția instituțiilor în scopul eficientizării acestora. Nu este un președinte care se oferă model ci unul care provoacă, politizează orice eveniment, dramă, cu scopul câștigării celui de-al doilea mandat. În afara declarațiilor și a participărilor la evenimente, care este activitatea președintelui? Mai trebuie menținută Constituția actuală care produce din ce în ce mai multe coliziuni între puterile statului sau ar fi cazul să fie schimbată iar românii să opteze pentru instituția care să dețină puterea? Vrem un sistem prezidențial, parlamentar sau executiv? Acum avem un președinte care cere și numește șefii serviciilor! Pentru a observa aceste lucruri, mai jos facem o analiză după ultimele sale declarații. Citiți tot articolul

Călin Popescu Tăriceanu, beneficiarul all inclusive al PSD

Este Călin Popescu Tăriceanu o variantă mai bună ca Viorica Dăncilă? Este candidatul ALDE o alternativă mai bună ca cel al PSD? Cu ce este acesta mai bun ca ceilalți candidați? Din declarațiile lui C.P. Tăriceanu am dedus că acesta se înscrie în cursă pentru a merge până la capăt. Vor putea cei de la ALDE să nu-și atace colegii de guvernare în campanie? Vor rămâne parteneri de coaliție sau vor încerca să cadă guvernul Dăncilă cu prețul trecerii într-o altă coaliție? Eventul o alianță cu Pro România? Par mai responsabili cei de la ALDE în detrimentul celor de la PSD? Poate fi vorba de o Coaliție cu șanse egale ale celor două partide având în vedere procentele aduse de partide? Vor înghiți rectificarea bugetară sau o vor folosi ca pretext pentru a da vina pe ”guvernarea PSD”? Care sunt ideile implementate de ALDE în legislatura actuală? Sunt doar câteva dintre întrebările care se pun în acest moment cu privire la Coaliția PSD, după ce Călin Popescu Tăriceanu ține să candideze. Ce poate face un partid ca ALDE, mânat de ambiția lui Călin Popescu Tăriceanu de a ajunge președinte? În mod normal, ar trebui să se preocupe de a rămâne partid parlamentar și de a ieși la pețit pentru a fi luat la guvernare. Alegerile europarlamentare au dus la ieșirea ALDE din Parlamentul European. La ce pretenții are liderul ALDE este foarte probabil să ducă ALDE și în afara Parlamentului de la noi. Dorința de a conduce, jocurile de culise care-i dau speranțe președintelui ALDE nu fac altceva decât a rupe o Coaliție în care nu există niciun document sau promisiune că președintele ALDE trebuie să fie candidatul comun la președinție. Citiți tot articolul

Premieră mondială! O familie vrea să candideze la Președinție

Într-un interviu prietenesc luat de Marius Tucă Gabrielei Firea aflăm că actualul primar al Bucureștiului își dorește să câștige și următorul mandat de primar al Capitalei dar în același timp își dorește să candideze la prezidențiale. Pentru a dovedi cât de important este partidul pentru ea, lasă de înțeles că ar putea candida și independent, dacă nerecunoscătorii ei colegi, nu o desemnează pe ea ci pe Viorica Dăncilă. Recomandată doar de funcție, actualul primar al Bucureștiului și-a propus să se bată cu Iohannis pentru postul cel mai râvnit de un politician. Singura asemănare între cei doi este aceea că nu au făcut mare lucru (de fapt au încurcat mai mult) ci au încercat prin declarații critice să transfere capital politic. În România, mulți nu se uită la fapte ci la imagine. Gabriela Firea, după Dragnea, a revenit în partid și vrea să candideze, probabil pentru a-i dovedi soțului ei, F. Pandele că poate și ea să candideze. Preocupată de ”soarta partidului”, soția candidatului F. Pandele la președinție, face apel nu doar la PSD ci și la ALDE și Pro România să susțină candidatul comun care ar putea fi ea. Care sunt realizările sale ca politician? Ca primar? Ce o recomandă? Citiți tot articolul

De la lovitura de stat la rachetele S-400

Este Turcia, membru NATO amenințată din punct de vedere al securității? Există dubii ca în cazul unei amenințări aliații din NATO nu și-ar respecta obligațiile? Sau este o decizie de schimbare a direcției diplomatice și militare a Turciei? Dincolo de motive, realitatea este evidentă. Pentru prima dată în istoria NATO, un stat membru a cumpărat armament din Rusia. De ce? Pentru că Federația Rusă este aliatul de încredere al Ankarei în acest moment. O astfel de apropiere a mai existat. Ignorate la Tratatele de Pace de la Paris, la 16 martie 1921 Rusia sovietică prin Lenin și Turcia lui Mustafa Kemal, semnează la Moscova un tratat de prietenie prin care este stabilită frontiera turco-sovietică din Transcaucazia. Cu aceste tratate încep practic relațiile (sub o nouă formulă) dintre cele două state. Neconsolidat, statul turc, prin conducătorii săi manifesta interes deosebit față de Uniunea Sovietică. Fiind cel mai puternic vecin al său, Turcia a căutat soluții pentru a coopera benefic cu sovieticii. Pe parcursul perioadei interbelice a ”ascultat” de prietenul rus. Spre exemplu, Turcia nu a semnat Pactul Balcanic (1934) înainte de a avea permisiunea Moscovei. La trei ani de la evenimente, în Turcia și în toate ambasadele sale se sărbătorește Ziua Democrației și Unității Naționale. Ce pot înțelege oficialitățile care trec pragul ambasadelor turcești? Că ziua în care s-a tras cu tancurile, elicopterele și avioanele pe străzile din Turcia este ziua democrației? Că până atunci nu era democrație? Că președintele turc a instaurat democrația? Că ”democrația turcească” diferă de celelalte democrații? Sau că unitatea națională înseamnă răbdarea societății turce în preocuparea oficialilor de a rezolva problemele economice? Citiți tot articolul

Prioritate – ororile comuniste

A fost comunismul mai rău ca nazismul? Este o ideologie extremistă, de preferat în dauna alteia? De ce nu reușim să arătăm totalitarismul în adevăratul lui sens ci ne preocupăm să scoatem în evidentă doar etape din trecutul stângii și nu și din partea dreaptă? Mergem pe ideea că tot ceea ce s-a întâmplat pe perioada în care regimul a funcționat a fost rău sau încercăm să cuprindem epoca în complexitatea ei? Într-o societate precum România, aflată în derivă din punct de vedere cultural, considerăm că este nevoie de cât mai multe muzee. Cu siguranță, cei care trec pragurile unui muzeu, află, cunosc, pleacă cu idei despre specializarea muzeului vizitat. Cu condiția ca poveștile să fie bazate pe documente istorice, pe adevărul istoric. Spre exemplu, cu aviz din partea unor istorici preocupați de adevărul istoric și nu de genul unora precum Lucian Boia sau Vladimir Tismăneanu. De-a lungul timpului au mai existat tentative de înființare a unui muzeu al Durerii la Cluj-Napoca din inițiativa deputaților PRM la acea vreme, Ioan Miclea și Radu Ciuceanu, în 2003. În 2012, parlamentarii Giurgiu Mircia, Movilă Petru, Amet Aledin și Tudor Ciuhodaru au depus un proiect de înființare a Muzeului Comunismului pentru ca un an mai târziu să apară un alt proiect al deputatului Todirașcu Valeriu pentru preluarea Casei Radio din București și transformarea ei în Complex Muzeal care să cuprindă Muzeul Dictaturii Comuniste. Citiți tot articolul
1 2 3 4
Începînd de a doua zi după al doilea tur, dușmanul de moarte al PNL va fi USR și nu PSD

Emisiunea Gândurile lui Cristoiu, joi, 14 noiembrie 2019, transmisă pe Mediafax și Gandul.info

Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”:



Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi