Prioritate – ororile comuniste

A fost comunismul mai rău ca nazismul? Este o ideologie extremistă, de preferat în dauna alteia? De ce nu reușim să arătăm totalitarismul în adevăratul lui sens ci ne preocupăm să scoatem în evidentă doar etape din trecutul stângii și nu și din partea dreaptă? Mergem pe ideea că tot ceea ce s-a întâmplat pe perioada în care regimul a funcționat a fost rău sau încercăm să cuprindem epoca în complexitatea ei? Într-o societate precum România, aflată în derivă din punct de vedere cultural, considerăm că este nevoie de cât mai multe muzee. Cu siguranță, cei care trec pragurile unui muzeu, află, cunosc, pleacă cu idei despre specializarea muzeului vizitat. Cu condiția ca poveștile să fie bazate pe documente istorice, pe adevărul istoric. Spre exemplu, cu aviz din partea unor istorici preocupați de adevărul istoric și nu de genul unora precum Lucian Boia sau Vladimir Tismăneanu. De-a lungul timpului au mai existat tentative de înființare a unui muzeu al Durerii la Cluj-Napoca din inițiativa deputaților PRM la acea vreme, Ioan Miclea și Radu Ciuceanu, în 2003. În 2012, parlamentarii Giurgiu Mircia, Movilă Petru, Amet Aledin și Tudor Ciuhodaru au depus un proiect de înființare a Muzeului Comunismului pentru ca un an mai târziu să apară un alt proiect al deputatului Todirașcu Valeriu pentru preluarea Casei Radio din București și transformarea ei în Complex Muzeal care să cuprindă Muzeul Dictaturii Comuniste. Citiți tot articolul

Oportunitatea oportuniștilor

Cum în domeniul nostru, al istoricilor, ești numit istoric nu fiindcă ai o diplomă, ci pentru ceea ce ai produs ca și cercetător, ce ai adus nou în specializarea ta, așa ar trebui să-i catalogăm și pe politicienii noștri. Așa zisa bătălie a celor trei candidați ar fi trebuit privită în special după criteriul performanței. Cu ce sunt mai buni Dăncilă – Teodorovici – Fifor decât fosta conducere? Actuala conducere ar fi trebuit să ne explice un plan de acțiune, o strategie rezonabilă (promisiunile se întorc tot timpul împotriva omului politic) sau măcar a identificării ”dușmanului”. De ce PSD este mai bun ca celelalte partide, de ce trebuie ca românii să aleagă o persoană de stânga la Cotroceni? Mai mult, de ce PSD este un partid în defensivă și nu unul care atacă? Nu este în stare să facă agenda publică? Nu are comunicatori? Urmărind activitatea membrilor social democrați de când au ajuns la guvernare cât și prestația lor de la Congresul din week-end constatăm fără prea multă greutate că alegerile au fost mai degrabă o răfuială decât o luptă, că până și candidații au știut că vor pierde în fața Vioricăi Dăncilă, că cei înscriși în cursă au vrut să se audă nu să câștige poziția de președinte al Partidului. Citiți tot articolul

Erdoğan pierde și Istanbulul

Ekrem İmamoğlu a câștigat alegerile din Istanbul cu 54,03%. Binali Yıldırım a strâns 45,09%. În Istanbul au fost 31186 secții de vot, 10570222 de votanți, 8868664 de voturi exprimate dintre care 8696552 validate. Spre deosebide de alegerile din martie, de data aceasta, candidatul CHP a câștigat în plus 11 sectoare. Pentru președintele turc Erdoğan cât și pentru Turcia aceste alegeri au adus o imagine dezastruoasă. În caz că protejatul său devenea primar al Istanbulului, toată lumea considera că a fost impus de el în fruntea orașului. În cazul de față, câștigătorul Ekrem İmamoğlu a dovedit că alegerile nu au fost furate, așa cum declarase liderul Turciei ci pur și simplu oamenii au dat un semnal că s-au săturat de măsurile ”benefice” luate de conducerea Turciei care au dus la creșterea șomajului, situarea la limita recesiunii economice, dezastrul diplomației care a încordat relațiile cu U.E., cu Israelul, cu Statele Unite și cu multe state vecine. Citiți tot articolul

Relațiile greco-turce la 100 de ani de la război

Zilele trecut m-am aflat la Salonic unde am participat la o conferință dedicată războiului greco-turc. O sută de ani este o perioadă suficient de mare ca istoricii să poată ajunge la concluzii bazate pe știință și nu pe subiectivism. La noi, anul trecut, în Anul Centenarului, istoricii au evocat Marea Unire și din prisma împlinirii acesteia. Acum, în Grecia, am ascultat istorici greci care au evocat războiul greco-turc cu amărăciunea neîmplinirii. Pentru grecii din 1919, războiul era oportun și punea în discuție recuperarea Constantinopolului cu toată zona Traciei și a Izmirului. În fond, cei mai mulți greci locuiau la Izmir (Smyrna) iar sediul Patriarhiei era (este și acum) la Constantinopol. Toți știau că aceste zone au fost ale grecilor, că le-au pierdut când Imperiul Otoman le-a preluat cu forța iar momentul declinului Imperiului Otoman le aducea șansa istorică de a reveni și a îndrepta un fapt istoric. Turcii se vedeau neputincioși în fața celor care îi ocupaseră, creștinii reușiseră să ajungă în Constantinopol după aproximativ 500 de ani. Grecii credeau că aliații au ocupat capitala imperiului pentru ei, iar Venizelos o să conducă Grecia de la Con­stan­tinopol. Armenii încurajați de ideile președintelui american W. Wilson sperau și ei la construirea vechii Armeniei iar kurzii aspirau la rândul lor la independență. Nu erau acestea ideile exprimate la Tratatele de Pace de la Paris?
Interesele Marilor Puteri
La Tratatele de Pace de la Paris se manifesta un reviriment al opiniei publice favorabil Ankarei. Vechile simpatii pentru turci s-au redeșteptat subit, inima patriotică a francezilor arătându-se mișcată de lupta lor curajoasă pentru existența națională. Italia, la rândul său se exprima în favoarea unei Turcii independente. O Grecie puternică în Mediterană nu-i convenea, chiar dacă noile teritorii acordate lui Venizelos în Asia Minoră de vest pentru ajutorul său militar s-au dat pe seama sferei de interese italiene. Prin supărarea Franței și Italiei se poate explica de ce s-a oprit înaintarea trupelor grecești. Cu totul neașteptat pentru turci, aceștia au primit un cadou nesperat. Citiți tot articolul

Ce rămâne în urma lui Dragnea

Membrii social democrați ne demonstrează pe zi ce trece că știu să distrugă un partid. De la preluarea guvernării până la alegerile parlamentare au scăzut constant ca procentaj. O mare parte din acțiunile PSD au venit în contradicție cu viziunea alegătorilor, în special a celor care i-au votat. Pe fondul unei opoziții terne, a unui președinte preocupat mai mult cu plimbările, PSD a pierdut din credibilitate. În științele politice, cazul PSD (2016 – 2020) poate fi predat  ca studiu de caz cu câteva capitole de genul: cum se pierde o guvernare, cum îți dai jos propriul guvern, cum îți enervezi propriul electorat sau cum să promovezi mediocrități în funcții publice! În lipsa unor juriști de prestigiu, atât la Parlament cât și la Guvern, PSD s-a angajat în schimbarea legilor cu caracter juridic. Chiar dacă aceste legi necesitau o anumită îmbunătățire, guvernarea PSD-ALDE nu a știut să-și argumenteze punctul de vedere, să explice de ce sunt necesare aceste legi, care este scopul lor și impactul pe care-l vor produce în societate. Astfel PSD a reușit să adune o mare masă de nemulțumiți care au înțeles că orice lege din domeniul juridic are ca scop salvarea lui Liviu Dragnea. Nu au știut să explice că Legile Justiției țin de organizarea judiciară și nu de faptele penale. Ceea ce surprinde pentru oricine urmărește activitatea politică de la noi este faptul că PSD s-a transformat de mult timp într-un partid inert, fără reacție, fără viziune. Și-a pierdut dinamica și entuziasmul creat foarte bine în jurul alegerilor din 2016 iar ”liderii” partidului, creați de L. Dragnea,  nu au avut propria personalitate de a-și susține ideile. În cazul în care le-ar fi avut! Astfel, starea de fapt din PSD l-a transformat pe Liviu Dragnea într-un factotum. Liviu Dragnea nu a știut sau nu a înțeles că nu trebuie să aibă mai mult de 2-3 probleme de rezolvat în același timp astfel că pe lângă problemele create de președinte, și-a creat la rândul său propriile probleme de genul restructurării guvernului, a schimbării propriului guvern sau a schimbării propriilor prim miniștri (Sorin Grindeanu, Mihai Tudose), a mutării capitalei de la Tel Aviv la Ierusalim, plus cele clasice pentru PSD cum sunt cele cu statul paralel, cu DNA, cu L.C. Kovesi, etc. Citiți tot articolul

Între ură și iubire cu gândul la schimbarea Constituției

Din 1990 și până astăzi niciun partid nu a adunat mai multă emoție negativă ca PSD. Ura (nejustificată în orice împrejurare) împotriva lui Iliescu, a lui Adrian Năstase sau a lui Dragnea au atins în preajma alegerilor tensiuni inexplicabile. De prisos să amintim că ura nu ajută la nimic, că cei ponegriți au și ei dreptul la explicații sau că a vota cu x să nu iasă y ar trebui să nu mai existe în mentalul românilor ci convingerea că un anumit partid merită încrederea în detrimentul celuilalt. Atacul la persoane în detrimentul ideilor este apanajul oamenilor fără cunoaștere. Liviu Dragnea este deja în închisoare iar PSD a căzut în opțiunile de vot cel mai mult de la revoluție până azi. Profită opoziția? Poate profita? Știe să profite? Sau poate și din cauza Opoziției a ajuns PSD la un maxim de ură în rândul alegătorilor? Alegerile europarlamentare plus referendumul inițiat de președinte au arătat încă o dată că românii sunt nehotărâți iar votul și-l exprimă pe baza emoției, amplificate în preajma campaniilor electorale de mass-media și servicii, după caz. Chiar și PRO TV s-a mobilizat și au transmis un mesaj prin care au îndemnat la vot, la cele mai urmărite emisiuni ale postului. Cum principala regulă într-o democrație este că alegătorul are întotdeauna dreptate, rezultatele de săptămâna trecută oferă posibilitatea opoziției să se pretindă la guvernare precum și guvernanților să le aducă aminte celor care le contestă guvernul, că sunt expresia majorității, că dețin încă majoritatea în Parlamentul României. Cum cei de la PSD nu au citit despre Ion I.C. Brătianu, nu au luat în calcul ieșirea de la guvernare acum pentru a reveni ulterior, după ce tinerii frumoși și liberi ar prelua guvernarea după un mod total inelegant precum demersul cerut de unul dintre europarlamentarii USR/PLUS, Clotilde-Marie-Brigitte Armand: „Totuși, dacă doamna Dăncilă vrea să ne convingă eu îi propun următoarele: desființarea Secției Speciale de anchetare a magistraților; demiterea lui Carmen Dan și a conducerii Jandarmeriei Române; să urgenteze Dosarul 10 august”. Faptul că cei de la USR și PLUS nu au o minimă educație civică ne va aduce, în următorii ani prejudicii de imagine și mai multă tensiune socială. Această declarație dovedește încă o dată derapajele antidemocratice ale acestui grup politic. Pe parcursul acestei săptămâni, s-au putut observa multe dintre strategiile partidelor pentru viitorul apropiat cât și cristalizarea unor scenarii pentru prezidențiale.

Citiți tot articolul

Cum a reușit PSD să revigoreze dreapta

Dacă vrei să înțelegi viața, asta să-ți fie învățătură de la început și temelia tuturor raționamentelor și dorințelor tale: nu ai drept la nimic și nimeni nu-ți este dator cu nimic, nici societatea, nici natura. Dacă le ceri fericirea, ești un prost; iar dacă te crezi nedreptățit pentru ca nu ți-o dau, ești încă și mai prost. Hippolyte Adolphe Taine Am pierdut alegerile din cauza strategiei adoptate de PSD! Am primit o lecție! Trebuie să facem schimbări majore! Am pierdut contactul cu alegătorii! Cam așa ar fi trebuit să înceapă președintele PSD discursul de aseară și nu cu anunțul privind prezidențialele, într-o seară neagră pentru socialiști. Românii sunt euforici după fiecare scrutin. De fiecare dată, emoția emanată din campania electorală se transformă într-un entuziasm greu de priceput pentru un om normal. La alegerile din 2016, euforia câștigării de către PSD, era însoțită de românii care visau la salarii și beneficii greu e imaginat într-un stat. Azi, emoția populară are un raționament greu de înțeles pentru cei care cunosc istorie și anume, scăparea de ciuma roșie. În fond, ciclic, românii se bucură la fiecare rând de alegeri și se întristează după câteva săptămâni când își dau seama că schimbarea visată nu este chiar așa cum au crezut ei. De ce a pierdut PSD alegerile? Comunicarea! Nu au reușit să comunice societății ideile principale. Acea sută de lei în plus la salariu, motivată de Lia Olguța Vasilescu sau Codrin Ștefănescu, puși parcă cu scopul de a crea antipatie, a arătat că PSD nu are comunicatori de meserie. Spre exemplu, energia partizanului Moise Guran se pare că a fost mai eficientă decât partizanatul liniștitor al lui Bogdan Chirieac. Justiția! Românii nu au înțeles de ce trebuie schimbate legile Justiției, de ce a fost nevoie de OUG pe Justiție și de ce sunt capitale aceste legi. Chiar dacă sunt necesare unele schimbări, PSD nu a putut avea mai mult de un Șerban Nicolae, Eugen Nicolicea sau Florin Iordache, toți mai degrabă mediocri în domeniul juridic. Selecția reprezentanților guvernamentali. PSD a mizat pe un altfel de a face politică! Oameni necunoscuți și fără un bagaj de cunoștințe în domeniul respectiv au ajuns să conducă ministere. De aici, gafe, bâlbâieli în comunicare și minimalizarea realizărilor promise. Guvernul! A fost locomotiva dreptei. 3 schimbări de premieri într-un timp atât de scurt nu putea rămâne fără urmări. Sorin Grindeanu, Mihai Tudose sau Viorica Dăncilă nu cred că se așteptau să ajungă premieri.

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Ionuț Cojocaru

Succese vremelnice

Campania pentru europarlamentare nu cadrează cu preocupările românilor. Aceștia își văd, cum este și firesc,  de viața lor. Simt doar cum ritmul promisiunilor crește progresiv,  iar încrederea acestora în viața înmiit mai bună promisă de toți candidații, dacă merg pe mâna după promisiunile lor, nu le mai trezește după 30 de ani, nici măcar o tresărire. Poate doar celor sentimentali, care nu se pot lecui de gândurile încropite în creierul lor de strategii politicienilor, care-i îndeamnă să promită tot felul de lucruri, în mare parte, promisiuni devenite banalități: autostrăzi, infrastructură, investiții străine și,  evident,  aderarea la spațiul Schengen plus alte câteva idei la fel de banale pentru cei de dreapta care promit să răpună ciuma roșie sau să interzică pentru totdeauna comunismul. Cei care ar trebui să vegheze la necesitățile României, nu au timp să răspundă cu celeritate situațiilor ivite de genul celei din cimitirul eroilor de pe Valea Uzului. De multă vreme, așteptăm reacții în loc să fim informați despre cum autoritățile au prevenit situații de genul acesta. Președintele României, prins între lansări de carte și mitinguri, nu și-a găsit timp nici de data aceasta să aibă un punct de vedere fată de învelirea crucilor eroilor români cu saci de gunoi. Aceeași tăcere și la Palatul Victoria sau la MAE. Un gest mai teribil nici că se putea. Scurt istoric: Între împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire și 100 de ani de la Trianon, care se împlinesc pe 4 iunie 2020, România a fost prezentă la Tratatele de Pace de la Paris cu demnitate, cu hotărâre, cu determinare și mai cu seamă cu politicieni de marcă conduși de Ionel Brătianu. Nu mă aștept ca politicienii de azi să cunoască activitatea Reginei Maria la Tratatele de Pace, coordonată de Ionel Brătianu sau a Comitetului Național Român de la Paris, compus din Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Traian Vuia, Octavian Goga, Ioan C. Cantacuzino, Nicolae Petrescu Comnen, Vasile Lucaci și mulți alții (delegația României era compusă din 38 de persoane) nici lupta cu președintele american Woodrow Wilson care la început dorea o autonomie a statelor în imperiul Austro-Ungar sau poate lecția Marilor Puteri din Tratatul de Alianță a României cu Antanta (însoțit și de o convenție militară) prin care România se angaja să intre în război împotriva Puterilor Centrale iar Antanta să recunoască drepturile României în teritoriile locuite de români: Transilvania, Crișana, Banat, Maramureș, Bucovina și Banat, după încheierea primului război mondial. La Tratatele de Pace, Marile Puteri nu-și mai țin promisiunea față de România.

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Ionuț Cojocaru

Cum a pierdut Erdoğan alegerile din Istanbul

Știrea politică a acestei săptămâni cred că este decizia Comisiei Electorale din Turcia care a anulat alegerile locale din Istanbul. Summitul de la Sibiu, de o formalitate protocolară, a ieșit în evidență doar prin mustrarea primită de la premierul olandez care a ținut să ne arate că vine într-o țară nedemnă de o personalitate ca a sa. Cum spuneam în articolul trecut, Klaus Iohannis a zâmbit pe toată perioada summitului, iar a doua zi a ținut să facă împreună cu Angela Merkel o vizită la sediul Forumului Democrat al Germanilor din România, o instituție, probabil de o ”importanță colosală pentru coeziunea unității românilor”. Mitingurile de campanie ne-au arătat încă o dată discursurile eliptice ale politicienilor care doresc să prindă un mandat de europarlamentar. Printre aceștia Rovana Plumb sau Carmen Avram, care cer un vot fără a convinge, fără a propune proiecte, ci doar prin a ne arată ceea ce știm. Și de a ne arătă că sunt cu intenții de bine! De partea cealaltă, partidele vin cu discursuri anti PSD, nu cu ceea ce vor face, în caz că vor ajunge la Bruxelles. De aceea cred că este important să ne oprim și asupra situației din Turcia. Anularea unor alegeri reprezintă un moment de reflecție și o atentă analiză asupra liderilor care se vor apropia de Turcia și de modelul său politic de acum încolo. Dincolo de scandalurile de corupție, de desele alegeri, de atentatele cu bombă, terminate ca prin minune după consolidarea puterii partidului de guvernământ, de referendumul prin care Turcia a devenit, legal, la dispoziția președintelui, avem o decizie pe care niciun lider din Turcia nu și-a permis să o facă, și anume să anuleze alegerile și să le reorganizeze în așa fel încât să le recâștige la următorul scrutin din 23 iunie 2019.

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Ionuț Cojocaru

Klaus Iohannis, majordomul Consiliului European, la el acasă

În așteptarea summitului de la Sibiu (de ce a fost ales Sibiul, este o altă discuție), în România se vorbește despre lipsa prim ministrului român de la întâlnire.  Cum motive raționale nu se pot găsi în această decizie, chiar dacă unii precum Traian Băsescu încearcă să convingă că premierul nu trebuie să fie acolo, nimeni nu ar fi surprins de la Consiliul European să vadă la Summit premierul român, în perioada în care România deține președinția Consiliului Uniunii Europene iar întâlnirea are loc într-un oraș românesc. Semănând mai mult cu o decizie a unui complexat răzbunător, mulți critici ai PSD se vor bucura și-l vor felicita pe președintele României că o ține departe pe Viorica Dăncilă de ”treburile serioase”. Având în vedere că inteligența unui om politic responsabil se dovedește  prin fapte practice, se poate aprecia că președintele Klaus Iohannis este iresponsabil și egoist în același timp. Putem înțelege luptele politice interne dar, având în vedere că președintele României reprezintă România, când este vorba de a participa la ședințe, de a fi prezent în discuții cu alți lideri, rața noastră mecanică, cum bine l-a definit Ion Cristoiu, denigrează pur și simplu România, cu alte cuvinte se denigrează pe sine, printr-un comportament de pârâcios. Aflat în Italia, a declarat: „Situația este foarte complicată în România. Nu vreau să o zugrăvesc mai roz decât este de fapt. Independența justiției de la noi este amenințată, avem abordări populiste, avem tot felul de situații complicate, și, dacă ne referim la arhitectura sistemului nostru politic, ne confruntăm cu ceea ce noi numim o coabitare dură între Președinte și majoritatea guvernamentală”. Din această frază reiese că președintele român se comportă și se pronunță ca un jurnalist care se exprimă la ordin, fără argumente. Ca un spectator, care înclină să fie părtinitor, frustrat că nu poate mai mult, merge în Italia, de data acesta, pentru a denigra imaginea României. Și, mulțumit, revine acasă pentru a arăta că ”s-a luptat pentru români”. În același timp, dă un semnal pentru potențialii investitori, să stea departe de România. De investițiile germane, promise în campania din 2014, majoritatea au uitat. Probabil, chiar și președintele.

Citiți tot articolul
1 2 3
Interviu cu Alexandru Cumpănașu, despre cazul Caracal, despre candidatura lui la președinție

Miercuri, 4 septembrie 2019, de la ora 19.00 la ora 20.00, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, am avut un dialog cu Alexandru Cumpănașu. Aceasta este redarea integrală a emisiunii.

Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: