Invitații cristoiublog.ro – Ionuț Cojocaru

Klaus Iohannis, majordomul Consiliului European, la el acasă

În așteptarea summitului de la Sibiu (de ce a fost ales Sibiul, este o altă discuție), în România se vorbește despre lipsa prim ministrului român de la întâlnire.  Cum motive raționale nu se pot găsi în această decizie, chiar dacă unii precum Traian Băsescu încearcă să convingă că premierul nu trebuie să fie acolo, nimeni nu ar fi surprins de la Consiliul European să vadă la Summit premierul român, în perioada în care România deține președinția Consiliului Uniunii Europene iar întâlnirea are loc într-un oraș românesc. Semănând mai mult cu o decizie a unui complexat răzbunător, mulți critici ai PSD se vor bucura și-l vor felicita pe președintele României că o ține departe pe Viorica Dăncilă de ”treburile serioase”. Având în vedere că inteligența unui om politic responsabil se dovedește  prin fapte practice, se poate aprecia că președintele Klaus Iohannis este iresponsabil și egoist în același timp. Putem înțelege luptele politice interne dar, având în vedere că președintele României reprezintă România, când este vorba de a participa la ședințe, de a fi prezent în discuții cu alți lideri, rața noastră mecanică, cum bine l-a definit Ion Cristoiu, denigrează pur și simplu România, cu alte cuvinte se denigrează pe sine, printr-un comportament de pârâcios. Aflat în Italia, a declarat: „Situația este foarte complicată în România. Nu vreau să o zugrăvesc mai roz decât este de fapt. Independența justiției de la noi este amenințată, avem abordări populiste, avem tot felul de situații complicate, și, dacă ne referim la arhitectura sistemului nostru politic, ne confruntăm cu ceea ce noi numim o coabitare dură între Președinte și majoritatea guvernamentală”. Din această frază reiese că președintele român se comportă și se pronunță ca un jurnalist care se exprimă la ordin, fără argumente. Ca un spectator, care înclină să fie părtinitor, frustrat că nu poate mai mult, merge în Italia, de data acesta, pentru a denigra imaginea României. Și, mulțumit, revine acasă pentru a arăta că ”s-a luptat pentru români”. În același timp, dă un semnal pentru potențialii investitori, să stea departe de România. De investițiile germane, promise în campania din 2014, majoritatea au uitat. Probabil, chiar și președintele.

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Ionuț Cojocaru

Jocul dublu al lui Victor Ponta

Un proverb sârbesc spune despre timp și timpuri că prezentul se cunoaște, viitorul este previzibil, trecutul este foarte dificil de stabilit. Acest proverb cred că i se potrivește cel mai bine lui Victor Ponta, cetățean sârb și cetățean român. Strategia sa politică pare că este despre consolidarea viitorului cu promisiunile și soluțiile oferite în prezent. Iar din trecut, pentru a demonstra că este un lider veritabil, ni se evocă anumite parți din biografia sa care compun o partitură dătătoare de speranță celor care trăiesc doar prezentul. Discursul politic s-a schimbat radical în ultima perioadă. De mult timp nu se mai dezbat idei, programe, nu se mai ține cont de ideologii. Echipele de conducere ale partidelor nu vin cu proiecte ci promovează persoane fără o pregătire temeinică în funcții importante. Doar atacuri la persoană. De aici, și rezultatele politice. Nu există dialog nici măcar pe câteva dintre proiectele de importanță națională , ci doar tabere partizane care refuză dialogul. Putem concluziona că de când Klaus Iohannis a devenit președintele românilor, justiția este principalul subiect politic. Continuu, într-o campanie electorală, românii vor fi așteptați să-și dea cu părerea despre Justiție ,iar partidele politice care susțin demersul vor sublinia ”importanța istorică” a referendumului. Ca într-o piesă provincială, toți cei angrenați în acest proces, politicienii sau jurnaliștii partizani vor sublinia că doar cei care sunt de acord cu salvarea penalilor nu vor merge la referendum. Cei de la PSD arată că nu au maturitate politică de vreme ce consideră subiectul referendumului un joc de campanie electorală al președintelui, un referendum inutil. Cu toate că se exprimă împotriva referendumului, de ce sunt de acord cu el? De ce nu se opun democratic prin toate pârghiile posibile? Știm din istorie că deciziile asumate produc efecte pozitive. Oficial, partidele politice au intrat în campania electorală pentru alegerile europarlamentare. Prilej de a analiza activitatea câte unui partid până la încheierea campaniei europarlamentare. Astfel, vom începe cu Pro România. PRO România este partidul înființat de Victor Ponta în 20 februarie 2018 cu scopul de a crea un altfel de PSD, un PSD după felul și chipul său. Cum pentru public dă bine să arați atașamentul pentru valorile de stânga, acesta nu și-a dat demisia din PSD, ci a căutat să fie exclus. Pentru a forța excluderea din PSD s-a grăbit să ocupe funcția de Secretar General al Guvernului în ultimele zile ale guvernului Grindeanu chiar cu riscul de a deveni penibil, cu scopul de a forța o cădere a guvernului PSD (al cărui membru era), ajutat de un prim ministru, fără experiență politică, venit și dispărut fără urmă.

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Ionuț Cojocaru

De procurori, nici revoluțiile nu scapă

1989 a fost anul marilor schimbări politice în Europa. Regimurile socialist-totalitare din Europa de Est s-au prăbușit ca într-un joc de domino. Schimbările de regim nu au fost întâmplătoare ci au avut legătură cu modificarea raportului de forțe între marile puteri. Evident, problemele cu care se confrunta Uniunea Sovietică erau evidente, ceea ce au dat speranță statelor aflate în sfera sa de influență de a lupta pentru schimbare. Istoric, putem observa că în secolul naționalităților, când imperiile erau în metastază, naționalitățile din Balcani au reușit să lupte pentru independența statelor lor. Rezultă din aceste exemple că atunci când sistemul este consolidat, orice urmă de rezistență nu prinde contur. Astfel, ceea ce a încercat să facă Mihail Gorbaciov cu Uniunea Sovietică, era evident o utopie. O slăbire a măsurilor  represive nu se putea solda decât cu dezintegrarea U.R.S.S. Pentru a înțelege cum s-a dezintegrat Uniunea Sovietică, postez mai jos un fragment din memoriile ”marelui democrat” W. Churchill care explică cum statele din zona Europei de Est au intrat în sfera de influență a lui Stalin: „În timp ce se traducea aceasta, eu am scris pe o coală de hârtie: România: Rusia – 90%; Ceilalți – 10%; Grecia: Marea Britanie (de acord cu S.U.A.) – 90%; Rusia – 10%; Iugoslavia: 50% – 50%; Ungaria: 50% – 50%; Bulgaria: Rusia – 75%; Ceilalți – 25%. Am împins hârtia asta spre Stalin, care între timp auzise traducerea. A urmat o mică pauză. Apoi a luat creionul lui albastru și a făcut un mare semn aprobator și ne-a dat-o înapoi. S-a stabilit totul într-un timp nu mai lung decât a durat ca să punem pe hârtie”. În 1985 ajunge să conducă destinele Uniunii Sovietice Mihail Gorbaciov. Liderul rus a primit premiul Nobel pentru Pace deoarece într-un timp scurt a reușit să dezintegreze Uniunea Sovietică, fără să vrea și să ofere spațiu vital statelor capitaliste. Relațiile lui Nicolae Ceaușescu cu Gorbaciov nu au fost niciodată pozitive. De aceea, în 1989 când Nicolae Ceaușescu se confrunta cu ostilitatea românilor, liderul rus îl privea cu dispreț. Despre episodul în care Boris Elțin a tras cu tunurile în Parlamentul rus, Gorbaciov a scris în memoriile sale:

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Ionuț Cojocaru

Turbulențe în Balcani. România stă și se uită

Prinși cu probleme ”capitale” de genul, dacă dă sau nu dă Tudorel Toader OUG să-l scape pe Liviu Dragnea, iar U.E. cu alegerile europarlamentare, mare parte din mass-media nu relatează ce se întâmplă în proximitatea României, unde deciziile politicienilor sunt mult mai abrupte, democrația cunoscând accente de interpretare balcanice. Ocupat cu implementarea neo-otomanismului în zona fostului Imperiu Otoman, Recep Tayyip Erdoğan care, de la sfârșitul anului 2013, și-a pus în aplicare planul de a elimina orice urmă de opoziție și a-și instaura un regim după propria voință (a și reușit), a ajuns într-un punct în care partitura pregătită pentru alegerile din 31 martie 2019 a îndrăznit să nu respecte planul. Așa am ajuns în situația, cum spunea fostul președinte turc Abdullah Gül, ca Turcia să se îndepărteze de principiile democratice (nu că ar fi fost vreodată înrădăcinate) ca din 1950 de când se fac alegeri, să treacă două săptămâni iar rezultatul în privința câștigătorului să nu fie acceptat. Din timpul Bizanțului, cine controlează Constantinopolul, controlează întreaga zonă. Chiar dacă numele orașului s-a schimbat în Istanbul (1927), principiul  a rămas. Cum ceilalți primari de orașe și-au intrat în atribuții, în cazul marii metropole de pe malul Bosforului, acceptarea câștigării de către opoziție a primăriei este greu de tolerat de către partidul de guvernământ. Ekrem İmamoğlu, candidatul partidului Republican, înființat de Atatürk, CHP, nu este validat de către Înalta Autoritate Electorală din cauza contestațiilor depuse de partidul președintelui turc (conform Constituției Turciei, acesta este și președintele Partidului, nu doar al Țării). Pe lângă procesul de numărare și renumărare a voturilor care ține din 31 martie 2019, întrebarea care se pune în toată Turcia este dacă Ekrem İmamoğlu, câștigătorul primăriei Istanbul este sau nu validat ca și câștigător? Tărăgănarea prin motive extra electorale, de genul renumărarea voturilor anulate, renumărarea voturilor la diferite secții din Istanbul, renumărarea tuturor voturilor de la toate secțiile sau trimiterea unor echipe ale poliției din cartierul Büyükçekmece acasă la alegători pentru a observa dacă alegătorii există și dacă au votat, este interpretarea unui principiu pe care președintele turc, l-a denumit democrație turcească. În plan extern, președintele turc este prins între Statele Unite și Federația Rusă. Este imprevizibil în privința relațiilor cu U.E. și curtează China în special în încercarea de a se stabiliza economic. În plan regional se vrea un model pentru lumea arabă. Vrea să cumpere armament de la amândouă puterile, numai că Donald Trump nu este de acord ca Turcia să achiziționeze, ca membru NATO, rachete S400 de la ruși.

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Ionuț Cojocaru

Augustin Lazăr salvat de incompetența CNSAS

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a rămas ancorat în realitățile secolului trecut. Am putea spune paralel cu timpul. Un președinte cu grad de ministru, zece membri ai Colegiului CNSAS cu statut de demnitar de stat, un aparat stufos dar fără o poziție clară, tranșantă, atunci când situația o cere. În fond, a fost conceput pentru a răspunde cu celeritate și a oferi o expertiză științifică. Plecat de la o idee bună, deconspirarea celor care au făcut poliție politică, celor care au colaborat cu securitatea, celor care au suprimat drepturi și libertăți în regimul socialist-totalitar să nu poată ocupa funcții publice, să nu poată face politică. Din nefericire, această instituție nu poate fi considerată apolitică având în vedere că atât președintele cât și membrii colegiului CNSAS, cu rang de secretar de stat sunt numiți de Parlament, la propunerea Guvernului și a partidelor politice. Evident, partidele își trimit oamenii în Colegiu pentru a le reprezenta interesele, pentru a-i răsplăti cu o funcție, pentru a răspunde la dorințele partidului. De aceea, cei de la USR, care se luptă să adopte în Parlament un proiect privind interzicerea ”regimului dictatorial comunist” pe de o parte s-au situat contrar ideilor exprimate în Parlament, și anume, de partea procurorului general al României, Augustin Lazăr, un binefăcător al regimului socialist-totalitar. Reprezentantul USR în colegiu, Germina Ana Nagâț, dorind să fie pe plac luptătorilor anticomuniști de la USR și PLUS s-a antepronunțat hotărârii Colegiului, într-un interviu la Europa Liberă asupra reverificării lui Augustin Lazăr, de către Colegiu:

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Ionuț Cojocaru

Referendumul președintelui și victimizarea lui Kovesi

Nu se mai poate, este una dintre expresiile politicienilor din opoziție. O auzim foarte des în preajma alegerilor. Atât de ”importantă” a devenit  plecarea PSD de la putere încât președintele vrea să dea un semnal prin organizarea unui referendum pe Justiție. Cum bine știm, puterea juridică este una dintre cele trei puteri dintr-o democrație. A chema alegătorii să se pronunțe asupra unei ”științe” - cea juridică, pare o măsură disperată, cum nu a mai fost luată până acum în istoria noastră.  Într-o democrație consolidată, juriștii sunt cei care se pronunță asupra legilor, societatea prin reprezentanții din Parlament propun legi care, după ce sunt dezbătute, contestate, modificate, se promulgă. Lui Klaus Iohannis probabil i s-a spus de către specialiștii din societatea sa civilă că referendumul trebuie să atingă un prag electoral , iar apoi, în cazul în care atinge pragul electoral, să fie ratificat de către Parlament unde președintele nu are majoritate. Doar că, mergând cu idei ce decredibilizează România, (organizarea unui referendum pe Justiție) această metodă slăbește foarte mult imaginea propriei țări. Din 2016 legile justiției sunt dezbătute zilnic, iar consecința este că tot românul a ajuns să fie bombardat cu știri despre justiție. De aproape trei ani ascultăm și citim știri cum că PSD-ul se scapă de pușcărie, cum dau ordonanțe după ordonanțe după ce în prealabil ”au trecut legile justiției” cu un singur scop: toți infractorii să fie liberi. Observăm săptămânal „tineri frumoși și liberi” care de grija legilor Justiției sau a OUG 7 renunță la propriile preocupări pentru a se sacrifica în diferitele piețe pentru a cere demisii. Actori și profesori universitari din instituții publice cer demisia guvernului și anularea diferitelor legi din justiție. Cum jurnaliștii neutri sunt pe cale de dispariție s-au înmulțit cei partizani. Funcție de interesul stației tv, deciziile luate de diferitele instanțe cu privire la privarea de libertate sau arestarea propriu zisă a unor politicieni erau apărate iar acum, de când fostul șef al DNA este anchetat critică deciziile instanțelor. Oare ce să înțeleagă românul dezinteresat de persona Kovesi? Când un guvern, încă legitim, reprezentant al României face o recomandare către Bruxelles, iar cei care conduc Uniunea Europeană nu țin cont de recomandările României, cum putem vorbi de așa numita coeziune enunțată cu drag de majoritatea politicienilor?

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Ionuț Cojocaru

Grija USR pentru comuniști

Cei de la USR fac politică într-un mod total diferit față de orice alt partid. Cum parcă în țara aceasta totul merge atât de bine încât opoziția nu mai poate face mare lucru, cei de la USR s-au gândit în prag de primăvară să se ocupe de comuniști. Să-i scoată în afara legii, de parcă aceștia ar conta sau ar putea conta în prezent sau în viitorul apropiat. Sunt atât de grijulii încât proiectul lor de lege, depus doar, începe cu „pentru prevenirea instaurării regimului dictatorial comunist”. De ce nu și fascist? Sau nazist? Sau pentru interzicerea instaurării oricărui regim totalitar? Nu știm de unde acești deputați s-au grăbit să demareze procedurile pentru aplicarea unei legi organice împotriva comuniștilor dar cert este că România de azi nu este în pragul instaurării unui regim socialist-totalitar aplicat, să presupunem, de un eventual Partid Comunist. Pentru o mai bună cunoaștere a trecutului, putem demonstra istoric, că în România nu a existat „regim dictatorial comunist”, cum de fapt nu a existat niciunde în lume, nici măcar în Coreea de Nord sau alte țări asiatice cu regimuri mult mai dure.

Citiți tot articolul
1 2
La 26 mai 2019 a avut loc o fraudă uriașă pentru ca Liviu Dragnea să poată fi scos din joc prin condamnarea cu executare
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: