De ce câștigul Vioricăi Dăncilă va fi pierderea lui Klaus Iohannis

La acest sfârșit de săptămână va avea loc evenimentul care va consacra „ungerea” Vioricăi Dăncilă drept președinte PSD, premier până la viitoarele alegeri și, de ce nu, candidat la președinție. Cel puțin acesta este unul dintre pașii pe care cei care susțin parcursul lui Klaus Iohannis către un nou mandat de președinte îl vad ca fiind absolut necesar pentru netezirea drumului politic. Nimic mai greșit. Odată cu dispariția lui Liviu Dragnea de pe scena politică, acțiunea publică a actualului președinte a devenit din ce în ce mai complicată și mai puțin vizibilă. Dispariția Răului Absolut a dus, inevitabil, la dispariția țintei politice. În confruntarea cu Liviu Dragnea, Klaus Iohannis era o opțiune nu doar pentru susținătorii personali, cât și pentru opozanții lui Dragnea, dar care nu îl prea înghițeau pe Iohannis. Aceștia înțelegeau sensul opțiunii utile și nu își permiteau să riște mizând pe un cal mort. În condițiile date, Viorica Dăncilă este departe de a fi un opozant care să inspire orice fel de teamă și astfel să unească opoziția în jurul Președintelui. De ce? 1. Nu are niciun proiect contondent care să aducă in discuție tema justiției, statului de drept, etc – așa cum a avut predecesorul ei. Citiți tot articolul

Firea se pregătește să elibereze scaunul de la București. Pentru cine?

La mai puțin de un an până la alegerile locale, doamna Firea pare toropită de căldura care a cuprins Bucureștiul. Inertă în fața hoardelor de țânțari, înecată în  mizeria de la fiecare colț de stradă, resemnată în fața traficului infernal, preocuparea majoră în comunicarea publică pare a fi lupta deja pierdută din PSD. Falimentul celui mai important oraș din România pare a fi acceptat cu o resemnare mai mare decât insuccesul unei bătălii cu premierul pentru scaunul din vârful PSD. Lăsată din brațe de primarii de sector și de rețeaua de partid, pentru Firea bătălia pentru București pare a fi încheiată. Pe partea cealaltă, strategii de partid așa cum nu identifică încă o soluție pentru o candidatură la Președinția României (deși au rămas doar patru luni până la intrarea în bătălie), la fel de lipsiți de preocupare par pentru a găsi o alternativă la București, pe care par să îl predea fără prea mari zbateri, partidelor de dreapta. Dar, mai precis, cui? 1. USR – PLUS Citiți tot articolul

Scorul UDMR la europarlamentare și Valea Uzului, părți ale unui troc ocult PSD – UDMR?

În data de 8 martie a acestui an scriam chiar aici, pe cristoiublog.ro (Filiera Trump în România: politicieni, securiști si oameni de afaceri. Jocul cu americanii „buni”/), despre venirea în țară a lui Brad Parscale, directorul de campanie a lui Donald Trump, acesta având o conferință la Academia Română. Mișcarea era de natură să genereze și să potențeze un curent ideologic naționalist, cu un discurs pe care fostul Președinte PSD l-a adoptat imediat, de ridicare a valorilor și a sentimentului național. În plan european, acest curent ar fi dus la afilierea PSD -ului la grupul euro-sceptic din Parlamentul European, grup care s-ar fi plasat în opoziție cu mișcarea naționalistă a lui Macron. Dar pentru ca toate acestea să se întâmple trebuiau parcurși niște pași importanți, unii la vedere, alții ascunși dezbaterii publice, dar care puteau genera în subliminalul colectiv terenul fertil de care o astfel de mișcare ar fi avut nevoie. Întărirea discursului naționalist și conturarea unei personalități puternice care să intre în campania electorală pentru Președinția României La începutul lunii martie, Dragnea lansează, la Slobozia, întrebarea retorică sub care avea să subsumeze, ideologic, toate discursurile și frazările publice: ”Vreți să fim sclavi în propria noastră țară?” O săptămână mai târziu, pe 15 martie, linia naționalistă a discursului se intensifică: „Să fim ce? Eventual chiriași în propria țară, poate și sclavi. Muncitori pe plantație pentru cine? Pentru alții. Luați în serios lucrurile astea”. ”(…) nu, nu suntem de acord să vă dăm resursele noastre pe degeaba, avem și noi dreptul la acest mic colț de lume pe care ni l-a dat Dumnezeu”, pentru ca în aprilie, cu o lună înainte de alegeri, demonizarea străinului să prindă contur perfect în discursurile președintelui PSD: „Noi le cerem doar să respecte legea și să-ți plătească taxele [...] E prea mult ce le cerem? Înseamnă că nu suntem europeni?” ”(...)Prea mult timp ni s-a spus: «Învățați-vă cu salariile mici, că altfel nu vin investitorii». Și au stat românii ani și ani cu salarii de mizerie [...] Că în România numai așa puteau fi invitați străinii care dau salarii de sclavi.” Iar până la acel moment, planul unei candidaturi asumate de Liviu Dragnea, capabile să mobilizeze sentimente naționaliste și euro-sceptice, părea că funcționează perfect. Paralel cu această mișcarea în interiorul țării Citiți tot articolul

Tăriceanu – de la omul providențial, la cel mai răsunător eșec. Ce variante poate juca ALDE în viitorul apropiat?

Două rezultate au fost evenimentele – șoc ale alegerilor parlamentare. Primul dintre ele, cu o cotă mai mare de predictibilitate, are în centru intrarea în Parlamentul European a partidului lui Victor Ponta. Cel de-al doilea, complet neașteptat, este eșecul răsunător al partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu. Marele câștigător al acestui eveniment este unul singur: Klaus Iohannis. Pe parcursul ultimelor 12 luni casele de sondare au testat variantele de candidaturi, cu evoluții dintre care mai diverse. Totuși, singurul scenariu care ar fi dat oareșce bătăi de cap actualului Președinte ar fi fost unul în care Călin Popescu Tăriceanu își consolida creșterea estimată și ar fi devenit candidat unic la Președinție din partea PSD - ALDE. De altfel, cu puțin  înaintea alegerilor europarlamentare, președintele Senatului își anunță ferm intenția de a candida, în speranța unui anunț comun din partea coaliției de guvernare, imediat după alegerile europarlamentare. Iar cel mai probabil, suplimentar față de asta, în calculele strategului Dorin Marian, chemat în unitatea de luptă pro-Tăriceanu, un astfel de anunț ar fi fost de natură să mobilizeze simpatizanții celui de-al doilea om în stat cu un vot pro ALDE. Doar că, aparent, anunțul a avut efectul advers. Eșecul răsunător al lui Tăriceanu netezește calea către un nou mandat pentru președintele Iohannis, care acum se vede în situația de a lupta pe un singur front, cel deschis curând de anunțul lui Cioloș și Barna de a avea un candidat propriu la Președinție. Un Tăriceanu puternic ar fi însemnat o ecuație complicată pentru Klaus Iohannis care s-ar fi văzut hărțuit din două direcții diferite, miza fiind un electoral cu valențe comune. În momentul de față, Tăriceanu are toate caracteristicile unui pierzător care încă nu s-a trezit din loviturile încasate. Dar ce opțiuni are președintele ALDE pentru viitor, căci este evident că se confruntă cu amenințarea extrem de puternică atât de a dispărea complet de pe harta politică, cât și de a pierde în 2020 imunitatea atât de folositoare în  confruntarea cu cererile procurorilor DNA?

Citiți tot articolul

Sacrificarea Ralucăi Turcan – între prostie și strategie politică pentru 2020

Nimeni nu se îndoiește de teoria lansată de către experimentatul jurnalist Ion Cristoiu, primul care a spus ca alegerile europarlamentare au avut rol de turul I pentru alegerile parlamentare. Cei sceptici vor accepta că a fost un tur 1 psihologic în comportamentul electoral, cei mai aproape de realitate vor recunoaște în europarlamentare testarea unor comportamente explicite de vor pentru 2020. Dar care a fost end-game-ul? Care este scopul final al acestui proces complex? Până acum câteva zile răspunsul era limpede și direct: schimbarea guvernării la scurt timp după începerea alegerilor europarlamentare. Iar pentru asta s-au folosit toate rețetele aplicate de către partide și media în mai toate alegerile trecute. A fost nevoie de demonizarea adversarului – s-a bifat înșurubarea cu succes a conceptului „PSD – Ciuma Roșie”. Era nevoie de personificarea răului – Liviu Dragnea a fost perfect în rolul acestui personaj.  A fost nevoie de vot negativ și pentru asta partidele și presa au generat o agenda emoțională versus una tehnică, specifică unor astfel de alegeri. Rețeta s-a aplicat simetric: la fel a fost atunci când Băsescu l-a bătut pe Năstase, la fel a fost atunci când Klaus Iohannis l-a învins pe Ponta. Valul de emoție a fost de natură să genereze un vot masiv anti PSD și anti Dragnea. Suplimentar, decizia instanței în cazul Dragnea, la doar 24 de ore după încheierea votului a dis emoția populară la apogeu. Și asta, pentru că, pentru orice fel de studiu sociologic nu a contat justiția, cât dreptatea socială care s-a înfăptuit. Chiar între cele două concepte este o diferență uriașă: justiția presupune înregistrarea la rece și fără tresăriri a unei încălcări de normă juridică în urma căreia un individ suportă consecințele, pe când dreptatea socială are rol de execuție publică, de ovații și emoții în pedepsirea indezirabilului. Că Dragnea este un corupt, un infractor ajuns la vârful politicii este un adevăr acceptat chiar și de către susținătorii săi, dar evenimentele de luni l-au transformat dintr-un supus al legii într-un supus al mulțimii care îl voia legat de stâlpul infamiei, cu pelerinaje dedicate scuipatului.

Citiți tot articolul

Mesajul lui Liviu Dragnea pentru interiorul partidului și al coaliției

Anunțul mult trâmbițat de către Liviu Dragnea de săptămâna viitoare îi este adresat în principal activului propriu de partid, dar și lui Călin Popescu Tăriceanu: așa cum a fost evident faptul că timp de trei ani președintele ALDE a crescut spectaculos în sondajele de opinie, la fel de adevărat este faptul că Liviu Dragnea nu a reușit să găsească o soluție alternativă, contrapondere la cota de încredere în creștere a lui Tăriceanu. Deși Liviu Dragnea l-a atacat în valuri atât pe Președintele Iohannis, statul de drept și pe exponenții lui, Călin Popescu Tăriceanu este văzut drept principala alternativă a coaliției de guvernare pentru candidatura actualului Președinte. În aceste condiții, ceasul a început să ticăie pentru președintele PSD care vede pericolul de a fi scos din joc în curând, miza luptei politice mutându-se între Iohannis și Tăriceanu, dacă acesta din urmă va obține candidatura unică din partea coaliției PSD - ALDE. Un astfel de scenariu are note extrem de sumbre pentru președintele PSD, echivalând, de altfel, cu moartea sa politică. Altfel spus, ce nu a reușit statul de drept, justiția sau opoziția poate să facă aliatul său fidel, Călin Popescu Tăriceanu: să îl arunce pe Liviu Dragnea în irelevanță, la periferia jocului politic. Și asta pentru că, pe de o parte adversarii politici se vor raporta la Tăriceanu și nu va mai conta ce spune Liviu Dragnea, iar pe de altă parte – și cel mai important – PSD nu este un partid care să accepte că este condus de către lideri secundari, lideri ce nu reușesc să își câștige propriile bătălii. Dacă PSD va abandona ideea unui candidat propriu în favoarea lui Tăriceanu, acest fapt va fi considerat drept o înfrângere categorică a lui Liviu Dragnea de către un candidat din partea unui partid fără istorie și fără ideologie, intrat de câțiva ani pe scena politică.

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Julia Luca

Ruptura Dragnea – Dăncilă: evoluția unui scenariu cu două tăișuri

Că alegerile europarlamentare reprezintă doar o așezare în tranșee pentru adevărata luptă politică ce va urma, este un adevăr general acceptat. Dar în acest început de vară începem să întrezărim mișcările strategice pe care le pregătesc principalii jucători de pe scena politică. Un prim semnal a fost transmis de către PSD prin mutarea Ancăi Alexandrescu de la Guvern la sediul PSD – locul de unde va fi coordonată cea mai importantă bătălie: cea pentru funcția de Președinte al României. Greșit interpretat de către majoritatea analiștilor politici (intenționat sau din comoditatea raționamentului), mutarea Ancăi Alexandrescu are rol de mișcare strategică: este cea mai credibilă variantă prin care poți induce ideea unui conflict între premier și Liviu Dragnea, adică partid. De fapt, gestul poate avea o dublă semnificație: Introducerea unei dezbateri pe tema rupturii dintre guvern și partid poate disocia convenabil acțiunea guvernamentală de comunicarea politică. Militanții politici ai PSD din teritoriu vor putea invoca faptul că orice eșec sau neîmplinire a Guvernului Dăncilă nu este rezultatul unei strategii de partid, că PSD nu controlează și deci nu poate răspunde pentru ce se întâmplă în Guvern, cu alte cuvinte că Dăncilă este de capul ei. În felul asta se va putea promite de către militant o nouă proiecție, un nou deziderat, un nou guvern. Se ridică în acest fel presiunea performanței de pe partid, PSD rămânând să gestioneze doar comunicarea politică, nu și cea guvernamentală. Cu alte cuvinte, teritoriul poate să o înjure pe Dăncilă cot la cot cu PNL și USR. PSD a avut pierderi serioase în plan strategic atunci când au fost dezvăluite rând pe rând rețelele de bani direcționate către presă sau grupurile de influență. Acțiunea Antifraudei care a declanșat controale ce au vizat unele instituții de presă și case de sondare apropiate PSD, dinamitarea unei rețele de distribuire a finanțărilor care funcționa (Bușcu - Mihalcescu) sau cazul Drăghici (omul de bani din internul PSD) – toate acestea au dus la nevoia de securizare a viitoarelor acțiuni.

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Julia Luca

Cui folosește securismul lui Băsescu?

„Reporter: Ați folosit numele de cod Petrov? Traian Băsescu: Nu!”, a fost răspunsul fostului președinte al României și un reporter Antena 3. Dialogul sintetizează dezvăluirea ce a ținut agenda mass-media, când surse din CNSAS vorbesc despre noi documente care ar duce la calitatea de colaborator al Securității a fostului președinte, deși aceeași instituție a eliberat de-a lungul timpului nu mai puțin de 4 adeverințe prin care se atestă faptul că omul politic Traian Băsescu nu a colaborat cu Securitatea. Adevărul acestui caz balansează între două paradigme: așa cum este adevărat faptul că un personaj cu anvergura pe care o avea Traian Băsescu înainte de evenimentele din decembrie 1989 nu putea să fie străin de contactele cu Securitatea, la fel de adevărat este faptul că acesta a obținut de la instituția abilitată dovada că nu a avut calitatea de colaborator. Se poate intui și faptul că ”noile documente” nu sunt deloc noi. Că ele sunt doar folosite la timpuri noi. Băsescu este unul dintre cele mai contondente și incomode personaje pentru clasa politică. Bun negociator hărșit în relația cu oamenii vremilor și cu instituțiile care contează acesta este o piatră tare în orice negociere. Mai ales în cele care urmează să aibă loc. În vara anului 2017 un comunicat de presă al PMP infirma intenția unei fuziuni cu PNL. Reacția părea venită din nimic, căci subiectul nu exista pe agenda publică. Dar nu mai târziu de un an, mai precis în iulie 2018, doi liberali de frunte – Victor Paul Dobre și Marian Petrache – ridicau în cadrul unei ședințe a conducerii centrale necesitatea unificării dreptei, inclusiv a unei fuziuni cu PMP. Dar nu în orice condiții: ”PNL ar putea să facă o fuziune prin absorbție cu PMP-ului, dar fără „băsist” - adică fără Traian Băsescu – spunea Victor Paul Dobre.

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Julia Luca

Dragnea, Ciolos, Orban, Tăriceanu – după ei potopul!

După intrarea în Uniunea Europeană, România nu și-a asumat în anii ce au urmat niciun proiect de țară major. ”Să scăpăm de PSD”, ”Să distrugem PNL” sau să vină Gigel sau Ionel pe vreuna dintre funcțiile de prim rang în statul român nu pot fi catalogate nici pe departe drept proiecte ce conferă o viziune asupra viitorului națiunii. Iar toată această zbatere sterilă, această măcinare permanentă în proiecte mici și extrem de personale vine din incapacitatea clasei politice de a genera lideri. Puterea, chiar și în interiorul unui partid, este privită ca o resursă personală, nu ca pe un mijloc de impunere a unui proiect major pentru o țară. Privind în trecut, vedem că liderii puternici se nasc din conflict, din dezbaterea de idei, din medierea curentelor de opinie din propriile organizații. Cei care reușesc să își depășească înfrângerile de etapă, cei care cred suficient de mult într-o idee, cei care au puterea de a nu fi nimiciți pe parcursul drumului lor politic, sunt cei care reușesc. Zdrobirea competiției interne, anihilarea oricăror păreri contrare, stoparea dezbaterilor sunt cele mai sigure căi nu doar către autoritarism, dar și către deșertizarea pepinierei de lideri. Toată aceasta situație este și rezultatul dramatic al unui proces de demonizare a politicului, cu accent susținut asupra partidelor. Ce nu s-a văzut în timpul campaniei anticorupție ce a acaparat spațiul public românesc spre finalul anului 2013 a fost tocmai că acest fenomen a izbit în credibilitatea și așa precară a partidelor politice. Răul absolut era întrupat în liderul politic, în activistul de partid, în siglă și slogan. Sintagma ”PSD, PNL – aceeași mizerie !” sintetizează cel mai bine procesul de distrugere a politicului, încercând în schimb o promovare direct sau în subliminal a oamenilor neafiliați. Cu toate acestea, la mai bine de 5 ani de la debutul acestui fenomen, este mai mult decât evident faptul că democrația se dezvoltă și este protejată pe măsură ce partidele politice se dezvoltă mai sănătos.

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Julia Luca

Picătura de cerneală care poate colora un pahar cu apă: experimentul ratat „România fără lideri”

Când rogi pe cineva să îți vorbească despre istoria recentă sau mai îndepărtată a României, îți va segmenta discuția în funcție de lideri. Îți va vorbi de epoca Ceaușescu și mai puțin de comunism, îți va vorbi de Iliescu și mai puțin de tranziție, îți va vorbi de Băsescu, Ponta, Antonescu sau Dragnea și mai puțin de democrație și jocurile ei. Românul nu are nevoie de referiri la epoci istorice, cât de referiri la persoane concrete, așa cum nu își împarte viața în decenii sau mandate, ci în amintiri legate de impactul direct sau indirect al unei personalități asupra destinului propriu. Și asta pentru că românul are nevoie de lideri. Are nevoie să personalizeze binele sau răul din viața lui, tragicul sau ridicolul trebuie să aibă o față umană. Și tocmai de aceea, puțini dintre noi sunt aceia care se revendică ideologic, pe când mulțimea celor care sunt băsiști, dragniști, iohanniști, cioloșiști, etc e tot mai mare. Iar, urmărind acest raționament, realizezi că fluctuația cotei de popularitate sau impactul electoral al unui partid este dependent de forța liderului care îl reprezintă. Anii 2013 – 2014 sunt relevanți prin perspectiva eșecului înregistrat de experimentul „România fără lideri”. Adică, o Românie fără voce, o Românie fără chip. Unul după altul, liderii puterii (ex: Ponta) sau cei ai opoziției (ex: Antonescu) au fost trași pe linie moartă din primul plan al politicii, la aceștia adăugându-se și mulțimea lidership-ului secundar al partidelor. Partidele au devenit treptat locuri în care nu se mai întâmpla nimic, iar știrile veneau din zona justiției, zonă care schimba de fapt și dinamica de putere între forțele politice.

Citiți tot articolul
1 2
Interviu Dan Barna

Joi, 12 decembrie 2019, a debutat la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, seria de interviuri dedicată candidaților la prezidențiale care nu au intrat în turul al 2-lea. Analiza prestaței lor făcută chiar de ei; ce concluzii pentru cariera politică viitoare trag din experiența primului tur?; ce vor face mai departe?
La această primă emisiune invitat a fost Dan Barna, președintele USR. Redăm mai jos înregistrarea integrală a emisiunii.

Circulă pe Net
Am venit. Am văzut. Am filmat

Vila Hadriana. Tivoli