În urmă cu doi ani, la 12 iulie 2017, septuagenarul Luiz Inácio Lula da Silva, ex-președintele Braziliei în perioada 2003-2011, a fost condamnat, în apel, la 9 ani și 6 luni închisoare pentru corupție. Instanța de control judiciar i-a redus astfel pedeapsa inițială de 12 ani aplicată de judecătorul Sérgio Moro, devenit apoi ministrul Justiției în mandatul lui Jair Bolsonaro, validat în 2018. Completul a stabilit că fondatorul Partidului Muncitorilor (PT) a primit cu titlu de mită, prin intermedierea unei firme de construcții, suma de 1,2 milioane de dolari, adică echivalentul modernizării apartamentului personal situat pe o plajă din mirifica Guarujá (acolo unde locuiește și Pelé), la vreo 60 de kilometri distanță de Santos. În contrapartidă, împricinatul a facilitat concernului Petroleo Brasileiro încheierea unor contracte avantajoase cu statul, în tradiția oricărei societăți întemeiate pe capitalul sălbatic. Considerat un fel de „Mandela al Braziliei”, înaltul demnitar, acum încarcerat, este probabil personajul cel mai charismatic al Americii de Sud din ultimele decenii. Întrucât, la părăsirea președinției, cota sa de încredere se ridica la 83 %, destui concetățeni au încercat să-l convingă să modifice textul constituțional ce-l împiedica să candideze. Citiți tot articolul →

Demult, prin anii '70, făcea furori filmul Five from hell, tradus la noi Cinci pentru Infern. Împlinisem pe atunci 9 ani și abia învățasem să citesc, așa că cinematograful din Cernavodă îmi devenise a doua școală. Parcă aveam program acolo, fiindcă mergeam aproape zilnic în casa cu năluci colorate, vrăjit de poveștile derulate pe dreptunghiul alb de pânză. Ei bine, aventurile celor cinci americani - Sam McCarth, Johnny „Chicken” White, Nick Amadori, Ad Siarcusa și Captain Nixon - în teritoriile naziste, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mă fascinaseră pur și simplu. Desigur, ca-n orice material propagandistic, eroii yankei își duc la îndeplinire îndrăznețul plan și soldații lui Hitler vor suferi încă o înfrângere usturătoare... Nu știu cum de filmul acesta mi-a venit în minte tocmai în clipa în care, la Cotroceni, într-o zi a negrei superstiții - 13 iunie 2019 -, cinci inși fluturau o bucată de hârtie intitulată pompos Acordul politic Național pentru consolidarea parcursului european al României. Indivizii cu pricina nu erau fitecine, ci ditamai învingătorii scrutinelor din 26 mai 2019, cu Klaus Iohannis în frunte, inundat de un rânjet de-o aroganță sfidătoare și deloc bine prevestitoare. Citiți tot articolul →

Un prieten îmi trimite un text din opera lui Sun Tzu, un chinez care a trăit în secolul al IV-lea înainte de Hristos. Ei, bine, generalul ăsta, despre care se zice că ar fi părintele științei militare, ne învață că „arta supremă a războiului este înfrângerea inamicului prin înșelătorie, fără luptă.” Dar ca să izbândești e musai să respecți niște reguli precise, și anume: „
1. Discreditaţi tot ceea ce merge bine în ţara inamicului.
2. Implicaţi reprezentanţii claselor conducătoare ai ţării inamice în afaceri dubioase. Distrugeţi-le reputaţia şi, la momentul potrivit, supuneţi-i dispreţului propriilor concetăţeni.
3. Utilizaţi creaturile cele mai ticăloase şi mai abjecte.
4. Răspândiţi discordia şi conflictele între cetăţenii ţărilor ostile. Întărâtaţi-i pe tineri contra bătrânilor.
5. Ridiculizaţi tradiţiile adversarilor. Discreditaţi-le luminătorii de conştiinţă.
6. Induceţi-l în eroare pe inamic, spre a-l conduce la temporizare și neglijență, apoi avansați cu repeziciune. Citiți tot articolul →

Privesc cu un soi aparte de încântare raftul din bibliotecă pe care am așezat volumele ce-mi poartă numele. Zăbovesc la picioarele lor și mă întreb nedumerit dacă „orice carte tipărită este o sinucidere”. Probabil, fiindcă între paginile ei îți înmormântezi o parte din ființă, din viul tău ca muritor. O sinucidere lentă, progresivă, nu cu cianură, ci cu cerneală, în doze din ce în ce mai mari. La autopsie, criticii legiști vor descoperi în exces urme de sensibilitate și-o inimă ferfenițită de trăiri. Analizele de laborator vor releva prezența unor substanțe interzise oamenilor de rând - inspirație, har, fantezie, nebunie... Concluzia va fi seacă: „Decesul a survenit din cauza supradozei de cuvinte și de idei stupefiante, în amestec letal cu celuloza ingerată cu stiloul.” Soția unui fotbalist (!?) lovit de nenorocire a găsit o frază memorabilă, de o frumusețe tulburătoare: „Rana e locul prin care intră multă lumină.” Dar pe aici pătrunde invaziv și suferința, înnegrind sufletul, sufocându-l. Citiți tot articolul →

De câteva luni, Venezuela este devastată de un cumplit conflict civil între două găști susținute, fiecare în parte, de o altă putere mondială cu interese precise în zonă. Dintotdeauna, lumea-i „condusă de dorința oamenilor de a-și domina semenii. Exploatarea omului de către om. Marx avea dreptate !” Din păcate... Sufragiul universal nu mai contează, are valoarea unei cepe degerate, și d-aia beligeranții își revendică de pe vehiculele blindate părelnicul triumf de la urne. Țara sângerează, sfășiată de gâlceava stârnită și întreținută cinic cu arme americane și rusești. În dosul decorului macabru, băieții deștepți își freacă mâinile de satisfacție în „deliranta încâlceală a afacerilor” suprastatale. Să nu uităm că un procent infim de 1% din populația globului deținea în 2017 o avere egală cu a celorlalți 99 %... Toată „această demență mecanică planetară” s-a pus iarăși în mișcare ca un monstru cu mii de capete, cu „energia a mii de oameni care se înfruntă, complotează, vând bogății incalculabile, adună miliarde în conturi secrete, fac curte adversarilor și se iau de gât cu aliații, își târăsc țările în războaie de ani de zile, înfometează ținuturi întregi, plătesc legiuni de scribi care le ridică în slavă politica.” Capitalismul pur, hulit fie pe veci ! Cei doi lideri ai dezastrului național își revendică sforăitor și demagogic inutilele izbânzi, ignorând sutele de trupuri sfârtecate ale propriilor concetățeni. Discursuri odioase, un bălegar de minciuni, promisiuni populiste și tembele rostite în numele... democrației și libertății. Citiți tot articolul →

Pe o prispă a literaturii române, Dinu Săraru șade bine înfipt și se uită cu nesaț la lumea care trece pe drum și-l salută: „Sărut mâna, boierule !” Iar asemenea bunicului său patern, tot Constantin, nu răspunde pentru că n-aude în secunda-n care țăranul spune „Sărut mâna, boierule!”, și după vreo câteva secunde, când țăranul trece, atunci el îl strigă și îl blagoslovește: „«Aba, mă, nărodule, tu nu știi să dai bună ziua ?» «Păi, dădui, boierule !» «Dăduși pe dracu!»” și îl mai blagoslovește o dată, așa încât până dimineața înjură un sat întreg! Cu această imagine, vie și colțuroasă, am rămas după ce am terminat de citit Jurnalul unui personaj controversat, lansat recent de octogenarul scriitor. Sigur, în rememorările provocate de Vartan Arachelian, Maestrului i-au rămas destui neînjurați, însă spiritul său polemic, ascuțit, complex nu i-a menajat deloc pe fariseii întâlniți de-a lungul vremii. Ehee, și ce vremuri... Dar mărturisitorul și le asumă cu sinceritate, altminteri n-ar fi publicat și memoriul adresat din detenția dobrogeană autorităților comuniste, un document delicat prin care cerea iertare și îndurare. Și nu oricum, ci renegându-și originea, în special un bunic, un „chiabur în toată puterea cuvântului”, „foarte înstărit care provenise la această situație” în urma căsătoriei, prilej să dobândească „pământ și o cârciumă cu ajutorul cărora prin exploatare și-a mărit averea.” Nu lipsește nici denunțarea legionarilor Gh. Iliescu și Ridiche C. și nici angajamentul ferm: „Eu nu pot concepe viața mea în afara liniei partidului nostru. Tot ceea ce am făcut, tot ceea ce am gândit, tot ceea ce am scris și publicat, fiecare rând, au fost pătrunse de încrederea mea de nezdruncinat în cauza partidului. (...) Mă adresez Dumneavoastră cu încredere că mă veți înțelege și că-mi veți da putința să-mi aduc contribuția mea la realizarea marii opere a construirii socialismului, pentru că altfel viața mea nu mai are niciun sens și deci nici nu mai trebuie trăită.” Viitorul prozator avea atunci doar 21 de ani și vremelnicul, scurtul statut de deținut politic l-a obligat să deprindă arta dedublării, ca modalitate de supraviețuire și parvenire într-o țară a limbajului premeditat disociat. Citiți tot articolul →

Dacă aș fi în locul liberalilor, m-aș teme de victoria asta clară și, de ce să n-o recunoaștem ?, surprinzătoare. Căci nimic n-o prevestea, un lider de cârpă, o marionetă, și un program remorcat la sloganul de pomină „Muie, PSD!” De azi înainte, partidul istoric reformat cu oamenii lui Băsescu, va fi izbit nemilos din două părți. Din stânga va lovi PSD, iar din dreapta, USR - PLUS. Bașca orgoliul maladiv al „îmbulzitului de sine” Rareș Bogdan, care se va deda la orice vicleșug ca să-l înlăture pe părelnicul lider Ludovic Orban. În definitiv, și nu de ieri, ci dintotdeauna, în politica de la noi și de aiurea, e valabilă remarca unui personaj dostoievskian: „O năpârcă înghite o altă năpârcă” ! D-aia mă miră prostia de a propune la Camera Deputaților o individă compromisă, pe numele subretei Raluca Turcan. Urmașii Brătienilor au cea mai delicată poziție, ori acceptă guvernarea ori rămân în opoziție. Și într-un caz și în altul, vor pierde. La butoanele executivului, șansele să repete isprava din 26 mai 2019 vor scădea considerabil, deoarece până la anu' nimeni nu e în stare de minuni. În banca veșnic nemulțumiților, iarăși nicio șansă să se mențină în frunte, întrucât electoratul îi va considera lași, impotenți. Pe de altă parte, useriștii îi vor ataca furibund, pe motiv de antecedente politice, de alianțe contra naturii. Că tot suntem aici, formațiunea fără chip născocită de serviciile secrete devine principala prioritate a părinților ei fondatori. Alde Barna încep să fie incontrolabili, rezultatele inimaginabile le-au umflat deja egourile nemăsurate. „Eu te-am făcut, eu te omor!” va fi sloganul șoptit în laboratoarele păpușarilor din umbră. Mă aștept ca de-acu' înainte să apară fel de fel de dezvăluiri stânjenitoare despre huliganii civici întruchipați de politrucii Pâslaru și Ghinea. Pe de altă parte, cum să-ți închipui că puberii ăștia ifosizați și fanatizați vor înțelege mecanismele administrației de la Popreaca, Țăndărei ori Vișeul de Sus? Citiți tot articolul →