Prin tribunale ca prin viață | Victimele violenței domestice pot obține ordine de protecție împotriva agresorilor cibernetici

Cât de importantă este cunoașterea legii? Esențială aș spune eu. Să fii informat înseamnă să fii un om și educat din punct de vedere juridic! Din acest motiv, lipsa informației, te îndepărtează de realitate și te afundă într-o realitate mult prea îndepărtată. Plecând de la această chestiune, știați că la începutul lunii iulie a fost publicată în Monitorul Oficial prevederea care include în sfera violenței domestice, faptele de violență cibernetică? În esență, la data de 6 iulie 2020, a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 106/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, lege care introduce conceptul de „violenţă cibernetică” în sfera „violenţei domestic” şi defineşte fenomenul prin enumerarea faptelor care pot intra sub incidenţa acestuia. Prezenta lege a intrat în vigoare în data de 9 iulie 2020. Citiți tot articolul

Prin tribunale ca prin viață | În prima duminică a lunii iulie se sărbătorește Ziua Justiției

Când eram mică îmi imaginam că Justiția este ca-n filmele americane, că oamenii dreptății te ajută și astfel adevărul triumfă și dă fiecăruia ce i se cuvine. Astăzi, cred că în România, justiția este un curcubeu care naște multe pasiuni, frustrări și îndoieli. Aproape că nu este nicio persoană care să nu aibă câte ceva de spus. De la schimbări continue până la sentimentul pe care mulți îl au că justiția este populată de juriști lipsiți de umanitate, fără suflet, la sentimentul că justiția este coruptă, însă nu de puține ori descoperim că, de fapt, nu știm cum este ea cu adevărat. Citiți tot articolul

Prin tribunale ca prin viață | Nemulțumirile unor părinți față de Unitatea de Primire Urgență continuă să curgă precum apa pe Dâmbovița

O familie din Ilfov s-a dus cu fetița la Urgențe, pentru că micuța de nici un anișor avea febră peste 39. Mama fetiței acuză că au fost trimiși acasă de către medic, fără analize de sânge sau alte investigații pentru a se stabili diagnosticul și identificată problema medicală care genera starea febrilă a fetiței. Un gest incalificabil, de neiertat, cum este posibil așa ceva? A fost trimisă acasă din nepăsare, indiferență sau prostie? Cum adică dacă nu cedează febra, să se întoarcă peste patru zile? Este o glumă sau a uitat de Jurământul lui Hipocrate? Doamna Doctor, Jurământul lui Hipocrate este un jurământ care cuprinde îndatoririle morale ale unui medic în exercitarea profesiunii sale. Dumneavoastră ce faceți, ați crezut vreodată în acest jurământ? Citiți tot articolul

Prin tribunale ca prin viață | Cele mai importante probleme cu care poliţiştii se confruntă în instrumentarea cauzelor cu victime vârstnice sunt legate de retragerea plângerilor şi reticenţa faţă de procedurile penale percepute ca fiind greoaie

Astăzi am înregistrat un mesaj video de aproximativ 5 minute pentru campania „Contează pe mine” derulată de Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați cu ocazia „Zilei mondiale de conştientizare a abuzului faţă de vârstnici”, marcată în… Citiți tot articolul

Prin tribunale ca prin viață | Violența cibernetică inclusă în Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice

Dacă o adolescentă își va face curaj și va reclama la poliție că vecinul X, de șaizeci de ani,  o șantajează și o hărțuiește pe Facebook, polițistul nu o mai trimite acasă, ca până mai ieri, pentru că acum, va avea un instrument legal la îndemână. Așadar, Parlamentul României a votat de curând incriminarea violenței cibernetice. Cu alte cuvinte hărțuirea, amenințările online sau difuzarea de imagini intime vor fi sancționate prin lege. Citiți tot articolul

Prin tribunale ca prin viață | Nu cred că școala românească este pregătită pentru a introduce de mâine educația sexuală în școli

Toată lumea cred că este de acord că în școală copilul trebuie să învețe lucruri esențiale despre igienă și cum să se protejeze împotriva violenței sexuale. Recent, legea care prevede ca în unitățile școlare să fie organizate, cel puţin o dată pe semestru, programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, a fost modificată de Camera Deputaților. Citiți tot articolul

Prin tribunale ca prin viață | Dacă un pedofil nu este prins la timp, automat alți copii vor fi abuzați!

Săptămâna trecută au fost prinși doi pedofili la Cluj-Napoca. Ca de obicei, știrea a făcut turul televiziunilor, au comentat câțiva specialiști, după care subiectul a intrat în umbră. Până când? Până la următoarea agresiune sexuală. De ce? Simplu, așa funcționează la noi terapia prevenției. Atunci când se întâmplă, multe întrebări, puține soluții din partea statului. Mă refer în mod special la o lipsă de servicii şi instituţii ale statului care să prevină astfel de violențe sexuale. Citiți tot articolul

Prin tribunale ca prin viață | Ce face școala pentru tinerii care trec prin acte de violență fizică și psihologică în sânul familiei, vă las pe dumneavoastră să trageți concluziile!

Sunt îngrijorată și nu pot să cred că un cadru didactic, diriginta unei eleve din județul Vâlcea, poate avea o asemenea exprimare, citez: „Nu era atât de bătută, dar a venit la școală și bătută de tatăl ei... a venit o singură dată bătută la școală. Fata provine dintr-o familie ciudată,  pentru că părinții nu sunt căsătoriți...” Sunt indignată de modul cum gândește un cadru didactic, diriginta unei eleve de 15 ani care avea mare nevoie de suport din partea acesteia. Îmi dau seama că tânăra și-a pus capăt zilelor, pentru că nu a găsit un dram de afecțiune nicăieri. Ce face școala pentru tinerii care trec prin acte de violență fizică și psihologică în sânul familiei, vă las pe dumneavoastră să trageți concluziile! Citiți tot articolul

Prin tribunale ca prin viață | Covid-19 a schimbat până și justiția!

Nici nu am trecut bine de ziua de 15 mai când România a intrat în stare de alertă și spre surprinderea mea sunt asaltată de telefoane de la câțiva grefieri de instanță. De ce? Pentru că se vor repune pe rol dosarele suspendate, sunt dosare cu termene deja fixate, iar grefierii vor emite citații și alte acte procedurale. Ce este frumos în toată această procedură, după starea de urgență? Amabilitatea și interesul grefierului de a te înștiința cu privire la data, ora și toate celelalte proceduri de prevenție cu privire la respectarea regulilor de distanțare socială, atât la instanțe, cât și la parchete. Citiți tot articolul
1 2 3 4 5
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
📹 Videoblitz 📹
Loading