Lui Klaus Iohannis i-a zburat porumbelul din gură

Are multă dreptate Ion Cristoiu atunci când spune și scrie că, de fapt, Klaus Iohannis nu este decât un purtător de cuvânt al guWERNului (încă) în exercițiu. Ba încă unul foarte inabil, care le creează și, cu siguranță, le va mai crea, lui Ludovic Orban și băieților lui, multe și tot mai gogonate probleme! Afirm asta nu pentru că aș vrea să îl flatez pe titularul blogului care îmi găzduiește modestele însemnări, ci pentru că așa o dovedesc faptele. În primul rând, super-catastrofala logoree cu pretenție de conferință de presă de joi seară, când tele-logoreicul personaj a dat dovadă de o crasă nepricepere în materie. Citiți tot articolul

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Ce înseamnă să fii băiatul lui domnu’ Maurer… Prin toamna lui 1971, la scurtă vreme după ce am devenit, cum s-ar zice, ziarist cu acte în regulă, am fost trimis pe teren la Sibiu. Urma să relatez, de la fața locului, despre manifestările care aveau loc în acest superb oraș,apreciat și renumit pentru efervescența vieții sale culturale. Aveam, recunosc, și alte câteva motive mai personale ca să vin la Sibiu, dar despre asta am să povestesc, poate, cu altă ocazie. De data asta aș vrea să scriu, în premieră, după aproape cincizeci de ani, despre o întâmplare foarte nostimă pe care am aflat-o cu ocazia descinderii mele la Sibiu. Întâmplare despre care se va înțelege lesne și de ce, la acea vreme, mi-am autocenzurat plăcerea de a o povesti la gazetă… Citiți tot articolul

Dragă pasager, Te informăm că te-am luat de fraier…

Nu îmi stă în fire să mă folosesc de cota de credibilitate a celor pe care le scriu și le semnez pe diverse canale media (bună sau rea, mică sau mare, cât o fi ea!) pentru a-mi rezolva probleme personale. Există, însă, anumite situații în care cred că unele dintre cele pe care îmi este dat să le pat s-ar putea să nu fie doar fapt divers sau, mă rog, doar de interes particular, așa încât simt nevoia să le fac publice, doar-doar de se va găsi un cineva, pe la diverse instituții... Citiți tot articolul

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

A(m) fost odată un reporter arestat A stârnit o vie emoție și multă indignare isprava vigilenților noștri jandarmi care, surprinzându-l în metrou pe un tânăr fără masca trasă fix peste nas, au tăbărât pe el, l-au legat fedeleș și nu s-au lăsat până nu i-au aplicat 4 (patru!) amenzi. Bravo lor, vor zice vajnicii propagandiști ai isteriei Covid-19, așa îi trebuie dacă nu respectă regulile jocului! Așa aș fi spus și eu, dar bag de seamă că mai mulți oameni cu toate țiglele pe casă nu mi-au atras atenția că tânărul cu pricina putea fi atenționat să își pună masca așa cum trebuie, iar, în cazul în care ar fi fost recalcitrant, putea fi legitimat și sancționat fără să fie nevoie de un ditamai comando și de un asemenea tămbălău. Citiți tot articolul

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Cum a rezolvat Pavca problema complexelor lui Conu Alecu în fața lui Nicolae Ceaușescu! Fără doar și poate, una dintre figurile cele mai interesante din galeria personajelor pe care le-am cunoscut și cu care am lucrat în perioada 1971-1989 în presa de tineret rămâne A. I. Zăinescu. Poet și publicist care a fost o bună bucată de vreme redactor-șef adjunct al cotidianului „Scânteia tineretului”. Om inteligent și citit, având la purtător o vorbă cu tâlc pentru mai fiecare ocazie și, mai ales, un fler aparte în a mirosi impostura, atât în scris cât și în viața de fiecare zi. Tare morale sau profesionale pe care Conul Alecu (așa cum îl apelau cu simpatie prietenii și colaboratorii) le sancționa cu replici memorabile Citiți tot articolul

Proroc mincinos sau politruc sadea?

„Nu există să nu se infecteze cineva”. Asta a prorocit, aseară, la emisiunea „Subiectiv”, difuzată pe canalul Antena 3, șeful DSU, Raed Arafat. „Dacă te duci la un astfel de miting și fără mască - și-a întărit supramediatizatul propagandist al Covidoparanoiei afirmațiile -, nu există câteva persoane care să nu se infecteze”. După care, a transmis acest mesaj pătruns de o cutremurătoare solidaritate umanistă: „Îi așteptăm la spitale”. Las la o parte, deocamdată, amănuntul (?!) că a lansa în spațiul public o asemenea concluzie și, de fapt, un asemenea raționament este un act absolut incompatibil cu calitatea oficială în care se află (încă!) doctorul Raed Arafat și fac mențiunea că, până la ora când scriu rândurile de față, nu avem știință că măcar unul sau doi–trei-cinci ș.a.m.d. dintre participanții la mitingul de ieri după amiază din Piața Victoriei să se afle în spital fiind subit infectați cu Covid-19. Citiți tot articolul

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Tamango, eroul de la… telecinematecă Student fiind, intrase în ritualul venirilor mele la redacția revistei „Contemporanul”, aflată în corul C al fostei Case Scânteii, ca, după ce îmi predam textulețele pentru numărul viitor, de obicei lui N. Popescu-Bogdănești sau lui Mihai Mazaneț, să îl însoțesc pe Bădia, adică pe C. N. Constantiniu, fabulosul redactor șef adjunct al revistei, în descinderile sale pe terase de renume. Nu eram, firește, singurul beneficiar al acestei alese companii,fiindcă din desant făceau parte nume grele ale redacției, precum Laurențiu Ulici, Călin Căliman sau Dinu Kivu. La început, adică prin 1966-1967, descinderile aveau ca punct terminus Orly-ul, adică esplanada Aeroportului Băneasa, așa cum îi plăcea lui Bădia să o răsfețe. Numai că, după conflictul armat din 1967 din Orientul Mijlociu, urmat de valul de atentate teroriste care au lovit mai multe state din Occident, au fost luate și la noi măsuri severe de securitate, așa că era și normal ca acest aeroport, singura poartă aeriană a Capitalei (fiindcă viitorul Aeroport Otopeni era, pe atunci în construcție), să intre sub incidența acestor restricții. Citiți tot articolul

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

O ilustră anonimă: Greta Garbo O care cu adevărat de excepție a publicat, recent, la editura POLIROM, Aurora Liiceanu. Cartea se numește „Sindromul Greta Garbo” și are subtitlul „Despre celebritate și anonimat”. Este o analiză a personalității Gretei Garbo, marea stea a studiourilor de la Hollywood din anii 20-30 ai veacului trecut și care, în anul 1941, după cvasi-eșecul filmului „Femeia cu două fețe”, a decis să se retragă cu promisiunea că, după terminarea războiului, va reveni în lumina reflectoarelor și în prim-planul unor noi pelicule. Diva avea, atunci, 36 de ani, dar nu și-a mai onorat niciodată promisiunea. Citiți tot articolul

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Toma cu șopârla Povestind, așa, ca să ne mai treacă frica de Covid-19 pe care ne-o induc și o întrețin cu încăpățânare guWERNatorii scumpei noastre patrii, nu puteam să nu ajung cu gândul la Toma Caragiu, personaj de legendă al teatrului și al ecranului românesc. Cel care, în orice antologie a umorului nostru,va figura, cu siguranță, dimpreună cu acea scenetă cu și despre partida de tenis. Scenetă al cărei refren era: Haida dârla, dârla, / Toma cu șopârla. Citiți tot articolul
1 2 3 4 9