Ce se întâmplă cu interceptările SRI declarate ilegale de Curtea Constituțională?

Ce se întâmplă cu interceptările SRI declarate ilegale de Curtea Constituțională?

Text&foto: Traian Horia
O interpelare a publicației cristoiublog.ro referitoare la o inițiativă de distrugere a acelor interceptări efectuate de SRI care au fost puse în afara cadrului legal prin Decizie de Curte Constituțională (CCR), a fost trimisă la Parlament de Comisia pentru Controlul SRI, în vederea „determinării oportunității modificării legislației”. Există și un precedent în Uniunea Europeană: în 2017, Parlamentul din Luxemburg a dispus distrugerea a zeci de mii de interceptări efectuate ilegal și stocate de serviciul secret local SREL, pe vremea când responsabil pentru legalitatea operațiunilor respectivei agenturi era Jean Claude Juncker, actualul președinte al Comisiei Europene și omul cu „sciatica bahică”. Ce se întâmplă așadar, în România, cu interceptările devenite ilegale prin Decizie CCR și încă stocate de SRI?
Cum a început „nebunia”
În februarie 2016, Curtea Constituțională a României (CCR) decidea că SRI nu poate face interceptări în dosare penale, deoarece nu este organ de urmărire penală, Decizia nr. 51/2016 fiind aplicabilă pentru dosarele care sunt în curs de soluționare sau se vor naște. Altfel spus, SRI trebuia să își reia atribuțiile conferite de lege, fiindcă implicarea Serviciului pe dosare penale (de corupție sau de altă natură) nu aveau nici o legătură cu asigurarea securității naționale. În logica prezenței ofițerilor de informații ca „anchetatori anti-corupție”, la câtă corupție exportă multinaționalele din Franța ale lui Emmanuel Macron, probabil Republica Franceză ar fi trebuit demult să se mute pe un alt continent, sau să rămână condusă cu directori ai serviciului secret Direction Générale de la Sécurité Extérieure (DGSE).

Citiți tot articolul

Scrisoare către Ambasada Franței: abuzurile Jandarmeriei franceze la reprimarea protestelor „vestele galbene” trebuie anchetate

Scrisoare către Ambasada Franței: abuzurile Jandarmeriei franceze la reprimarea protestelor „vestele galbene” trebuie anchetate

Text&foto de Traian Horia
Scânteia lui Macron
Aceasta a fost scânteia cea mare care a aprins revolta „vestelor galbene” în Franța: protestele de stradă din Franța care au lăsat până la 8 decembrie, potrivit BBC, 874 răniți, 2230 arestări și 7 morți (9 în prezent) își au de fapt sursa în iunie 2018, atunci când, aflat la un eveniment prilejuit de comemorarea generalului Charles de Gaulle, președintele francez Emmanuel Macron umilea în public un elev de liceu care îl abordase mult prea prietenește, cu apelativul „Manu”. Iritat, Macron l-a apostrofat pe adolescent că i s-a adresat prea familiar, în loc să folosească „Excelență” sau „Domnule președinte”. Câteva luni mai târziu, în luna octombrie, același Macron zâmbea fericit în timpul unei vizite oficiale într-un dominion de peste mări (insula St Martin), cuibărit între doi tineri jamaicani despuiați până la brâu: ca să fie mai convingător pentru fotografi, unul dintre cei doi tineri expunea public „Semnul F” cu degetul mijlociu (de la “F..ck off”- “Să te f..t”- n.n.), fapt care a fost considerat amuzant de președintele Franței. Discriminarea jenantă făcută de președintele Franței și nu de vreun șef de aprozar din Place Pigalle - Paris, confirma o dată în plus că Uniunea Europeană trăiește în prezent „vremuri interesante”; nu pentru că ar fi problemele mult prea mari, ci pentru că sunt liderii mult prea mici.

Citiți tot articolul

Cum vrea Klaus Iohannis să umple țara de migranți ilegali

Cum vrea Klaus Iohannis să umple țara de migranți ilegali

Text&foto: Traian Horia
Pe 10 decembrie 2018, România a semnat la Marrakesh (Maroc) un controversat Pact Global Compact pentru Migrație inițiat de Națiunile Unite (ONU). Președintele României ,Klaus Iohannis, care intuiește că susținerea migrației ilegale dinspre Africa spre Uniunea Europeană- UE, specific spre România, i-ar distruge șansele pentru un nou mandat , a anunțat pe toate canalele că „a aprobat” așa-numitul Compact Global la „recomandarea” Guvernului Dăncilă, în speță, a ministrului de Externe Theodor Meleșcanu. S-a lăsat astfel impresia că Iohannis a fost pus în fața unui fapt împlinit de o inițiativă a Guvernului. În fapt, Klaus Iohannis semnase deja pentru Pact (de două ori în patru luni), după ce, în întâlniri succesive, discutase (și aprobase tot ce i se spusese) la București cu şeful Adunării Generale a ONU, Miroslav Lajčák (iunie 2018), cel supranumit „Mesagerul lui Soros” și cu Comisarul ONU pentru refugiați, Filippo Grandi (septembrie 2018). Circ de Cotroceni, pâine de Marrakesh Cele două personaje – Lajčák și Grandi, fac parte dintr-o ilustră colecție umană de la ONU, cu vechime în promovarea migrației ilegale spre Europa, iar discuțiile cu Iohannis au relevat că ei se pricep doar la migrație: spre exemplu, nu s-a interesat niciunul – în patru cuvinte, cum mai trăiesc românii. Miroslav Lajčák este cel care organizase celebrul discurs al Codruței Kovesi la ONU, cu puțin timp înainte de revocarea ei din funcția de șef al DNA, iar Grandi este puiul de globalist care, fără niciun fel de mandat din partea UE, a cerut Israelului în aprilie a.c., transferul în Europa a cca 17 000 migranți africani ilegali pe care statul evreu, potrivit legislației, încercase să îi deporteze înapoi în Africa.

Citiți tot articolul

În atenția Curții de Conturi: Banii pentru informatorii și denunțătorii Parchetului General au dispărut misterios din buget!

În atenția Curții de Conturi: Banii pentru informatorii și denunțătorii Parchetului General au dispărut misterios din buget!

Text&foto: Traian Horia

Un proiect pe drum trecea

Între anii 2013-2015, Ministerul Public a rulat alături de Direcția Generală Anti-Corupție (DGA) un proiect de îmbunătățire și unificare a metodelor de „protejare” și „folosire” a informatorilor-denunțătorilor folosiți în anchete: în toată această perioadă, la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a existat la dispoziția procurorului-șef un fond special instituit de lege, pentru cheltuielile cu „sifoanele” (argou românesc), respectiv cu informatorii și „flagrantele” procurorilor. Este de menționat aici, însă, că DIICOT nu este singura Secție componentă a Ministerului Public care lucrează cu „surse externe” și rememorăm aici deja-celebrii denunțători din dosarele Direcției Naționale anti-Corupție (DNA). Din 2015, anul când Proiectul procurorului Sutiman a luat sfârșit, a dispărut și înscrierea în buget a fondului de cheltuieli cu informatorii-denunțătorii „protejați” ai Parchetului lui Lazăr, cu toate că legea impunea prezența acestor resurse financiare într-un fond separat. Altfel spus, „protejarea” informatorilor la Ministerul lui Lazăr se face mai degrabă în istoricul proiectelor europene decât în bugetul defalcat al Ministerului Public. La sesizarea publicației cristoiublog.ro, Curtea de Conturi ne-a transmis că va verifica hățișul contabilicesc de la Ministerul Public.

Citiți tot articolul

EXCLUSIV Academia Serviciului Român de Informații a „instruit” procurori ai Parchetului General începând cu 2015, anul când Eduard Hellvig a sosit la comanda SRI

EXCLUSIV Academia Serviciului Român de Informații a „instruit” procurori ai Parchetului General începând cu 2015, anul când Eduard Hellvig a sosit la comanda SRI

Ca să fie complet „multiculturalismul” instruirii, procurorii Parchetului General au urmat “cursuri” și la Ambasada Statelor Unite, Text&foto: Traian Horia Ochiu și Timpanu, la instruire Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV) a SRI, care este parte componentă a Serviciului Român de Informații și este condusă în prezent de „multiculturalistul” Adrian-Liviu Ivan, a „pregătit” din 2015 procurori ai Parchetului General: potrivit rapoartelor Ministerului Public, cursanții trimiși pentru perfecționări la Academia SRI au provenit dintr-un grup de 120 de procurori care au fost orientați inclusiv spre traininguri organizate de Ambasada SUA la București (ironic, marele critic al reformei Justiției) sau la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM): în 2015 au fost propuși 72 de procurori pentru „pregătire”, în 2016 au existat 39, iar în 2017 (anul când presa independentă a cerut publicarea Protocoalelor SRI-Justiție), numărul lor a scăzut dramatic la 9 (nouă). Este posibil ca numărul de procurori propuși pentru pregătire la Academia SRI pentru 2018 să fie nul, în contextul denunțării interne și internaționale ale Protocoalelor SRI cu Justiția. Știi mai mult, ești mai trist. Pe Protocoale De asemenea, și reducerea numărului de cursanți din 2017 poate fi interpretat ca un posibil semnal că scandalurile din presă și din clasa politică declanșate de publicarea unui număr de Protocoale ale SRI cu instituții din Justiție au clătinat „colaborarea”. Conform legii, responsabilitatea pentru formarea profesională continuă a acestora revine Institutului Național al Magistraturii (INM), conducătorilor instanțelor sau parchetelor la care aceștia își desfășoară activitatea, precum și fiecărui judecător și procuror, prin pregătire individuală. Citiți tot articolul

Cum a rezistat SRI la subiectul „rezist”

Cum a rezistat SRI la subiectul „rezist”

Foto&text: Traian Horia În martie 2017, prezent la bilanțul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), directorul Serviciului Român de Informații (SRI), Eduard Hellvig, declara textual: „Vom continua să utilizăm eficient și responsabil această armă (informația-n.n.) , pentru a vă pune (către MAI-n.n.) la dispoziție informații utile, pentru asigurarea ordinii publice și a siguranței cetățenilor României”. Nu foarte departe de eveniment, în 2018, ulterior așa-zisului Miting al Diasporei din 10 Avg., s-a văzut că “informația” livrată de SRI pentru uzul forțelor MAI care păzeau sediul Guvernului a fost perfect inutilă: cu jandarmi trimiși în cămăși și fără căști, să înfrunte pietrele aruncate de grupuri “rezist” extrem de agresive, infiltrate cu “activiști” Antifa sosiți din Occident. Ce știa, așadar, SRI despre grupurile “rezist” și despre “Antifa”? Ne-au scris jandarmii cristoiublog.ro a dezvăluit în exclusivitate, încă din 18 august a.c., că metaforele cu titlu de “informații” transmise de SRI către Ministerul Afacerilor Interne înainte de evenimentele din 10 august, au fost perfect inutile, iar asta s-a văzut pe teren: au fost consemnate atunci vandalisme, ciocniri, cu întreg centrul Capitalei blocat și aruncat în haos (după ce “manifestanții” își pregătiseră acțiunile de timpuriu, prin comunicări pe Facebook) dar și cca 500 de răniți- manifestanți și jandarmi, dintre care cel puțin 70 spitalizați. Într-un mesaj transmis publicației noastre, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a ținut să precizeze că „la nivel instituțional au fost valorificate toate informațiile disponibile, atât cele provenite de al instituții cu atribuții pe această linie, cât și cele provenite din surse deschise.”. Citiți tot articolul

Publicația cristoiublog.ro confirmată de Raportul Afacerilor Interne asupra mitingului din 10 August: SRI nu a transmis Dispozitivului de jandarmi “informații și date”, ci o sumă de generalități care au indus ideea de miting “Mușcă-și-Fugi”, în timp ce grupurile masive “hashtag rezist” și afiliații anunțaseră pe “circuit închis” un miting “Mușcă-și-Intră-Peste-Ei”

Publicația cristoiublog.ro confirmată de Raportul Afacerilor Interne asupra mitingului din 10 August: SRI nu a transmis Dispozitivului de jandarmi "informații și date", ci o sumă de generalități care au indus ideea de miting "Mușcă-și-Fugi", în timp ce grupurile masive "hashtag rezist" și afiliații anunțaseră pe "circuit închis" un miting "Mușcă-și-Intră-Peste-Ei"

Text&foto: Traian Horia Studiu de caz Marea Britanie: COBRA  Cabinet Office Briefing Room A (COBRA) din Marea Britanie este un organism echivalent (prin funcțiile sale) al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din România, dar mult mai flexibil, mai rapid și mai productiv, și este condus de prim-ministru: COBRA are rol de a răspunde rapid la o situație de risc pentru siguranța națională (sau, după caz, regională), iar o reuniune COBRA dă semnal populației că "se întâmplă ceva" în Regat. COBRA se întrunește deopotrivă pentru o grevă de amploare, o demonstrație violentă anti-guvernamentală sau un atac terorist, și reunește șeful Guvernului, reponsabili din serviciile secrete, din poliție, membri ai guvernului britanic cu atribuții în siguranța națională și publică. În timp ce Klaus Iohannis stă țapăn în scaunul lui de șef CSAT (un Consiliu redus efectiv la un nume și la o pagină de Internet) și ascultă metafore prezentate sub formă de "rapoarte", în Marea Britanie ședințele COBRA pot fi prezidate de oricare dintre membrii săi (în funcție de amploarea evenimentului) și este urmărită latura practică a rezolvării (rapid și cu minime consecințe) oricărei crize. În august 2011, reîntors din vacanța în Italia, prim-ministrul britanic David Cameron convoca de urgență COBRA după ce în centrul și suburbiile Londrei, grupuri masive de vandali ocupaseră străzile ca urmare a împușcării de către Poliție a unui tânăr. Citiți tot articolul

Cum s-a stricat peștele de la cap la Consiliul Suprem de Apărare a Țării, cu voie de la SRI

Din cîte au putut observa cititorii cristoiublog.ro, întreprind o anchetă pe cont propriu asupra Tulburărilor din 10 august 2018. E o investigație sub semnul strictei curiozități jurnalistice, așa cu cum am procedat din decembrie 1989 încoace și cum voi proceda cînd în România se vor petrece evenimente enigmatice. Ipoteza mea de lucru – cea folosită în cazul tuturor evenimentelor tulburi- de la Căderea lui Ceaușescu pînă la Victoria în alegerile prezidențiale a unui candidat practic absent din campanie, plimbat ca un prapure prin București - e simplă: Sînt evenimente în care s-au implicat profund Serviciile secrete, române sau străine, singurele instituții din lumea de azi în stare să ne facă să credem că tot ceea ce vedem e chiar adevărat deși adevărate sînt doar Jocurile lor operaționale, presupunînd strategii complicate, mulți bani și mai ales penetrare a tuturor instituțiilor statului de drept, inclusiv instituția numită Jandarmeria. Ca de obicei ediția de sîmbătă a cristoiublog.ro găzduiește articolul semnat de talentatul gazetar Traian Horia, din Marea Britanie. Domnia sa are un alt punct de vedere decît al meu în privința celor implicați în Tulburări. Îl găzduiesc nu numai, pentru că e interesant, dar și pentru că lămurirea Evenimentelor din 10 august 2018 presupune, ba chiar cere puncte de vedere cît mai diverse. Pînă la urmă din confruntarea punctelor de vedere iese Adevărul. Ion Cristoiu Citiți tot articolul

Ce propune „libertatea de expresie” tefelistă pentru protestul din 10 August: obținerea de arme, ocuparea sediilor PSD-ALDE, incendierea Palatului Victoria, blocarea circulației în București

Ce propune „libertatea de expresie” tefelistă pentru protestul din 10 August: obținerea de arme, ocuparea sediilor PSD-ALDE, incendierea Palatului Victoria, blocarea circulației în București

Text&foto: Traian Horia Despre riscuri. Naționale. Pe 18 Mai 2018, publicația cristoiublog.ro a întrebat Serviciul Român de Informații (SRI) dacă, în opinia autorizată a instituției, sectorul non-guvernamental poate să furnizeze riscuri pentru securitatea națională și dacă finanțarea din exterior a unor campanii împotriva guvernului României poate reprezenta un risc major pentru țară. Pe 6 Iunie, SRI ne-a transmis un răspuns din care se deducea că tefelismul (eventual grupurile "rezist" și "cloștile" sale de pe site-urile de socializare, cu ideologul suprem GDS- Grupul de Dialog social care i-a și premiat în 2017 pe "civism") este libertate de expresie și este bătaie cu flori. Între timp, progresul în organizare al mitingului gen "rezist" de la București, programat pentru 10 August, a permis să se vadă că "libertatea de expresie" a grupurilor de "activiști" evoluează periculos în direcții radicale: pe site-uri de socializare, tefeliștii studiază filmulețe ale ciocnirilor cu poliția ca să învețe cum trebuie "combătuți" jandarmii, cer arme, propun mercenari, planifică incendierea Palatului Victoria, blocarea circulației, luarea cu asalt a Capitalei. Toate acestea, în contextul în care organizatorii mitingului estimează sosirea în Piața Victoriei a sute de mii de oameni. Citiți tot articolul
1 11 12 13
Invitații cristoiuTv: Constantin Șolga | De ce nu măresc pensiile actualii guvernanți
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Gândurile lui Cristoiu (Mediafax): Și Orban, și Iohannis, și Ciolacu îl vor pe Nicușor Dan candidat la Primăria Capitalei