Așteptăm cu mare nerăbdare venirea poștașului. A trecut vremea când ne aducea scrisori recomandate ori telegrame. Vederi sau alte trimiteri poștale.
Acum îl așteptăm chiar cu cărțile scrise de noi. Sunt zile memorabile care greu… Citiți tot articolul →
Am avut posibilitatea, în mai multe rânduri, să relatez etape din viața profesională, în care am avut șansa să mă intersectez cu traiectoriile Maestrului Ion Cristoiu.
Astăzi, despre o nouă filă din această istorie, atât… Citiți tot articolul →
Chiar așa, a mai căzut un guvern, se mai ridică olimpiadă. Executivul care a fost eliminat este cel de la Palatul Victoria, iar olimpiada care suie mereu în atenția noastră este ediția de iarnă China… Citiți tot articolul →
Mai sunt puține ore până la votarea moțiunii de cenzură în Parlamentul României, în momentul în care scriu aceste rânduri. Ce va fi vom vedea. Acum vreau să vă dau ceva cert despre moțiune. Dar… Citiți tot articolul →
Ca în fiecare domeniu, și olimpismul este guvernat de știri care ne bucură, dar și informații care ne întristează.
Acest debut de brumar 2021 a fost marcat și de decesul unui om dedicat celor cinci… Citiți tot articolul →
Suntem deja bine intrați în brumărel. Căldura zilelor când oamenii mergeau pe stradă în tricou sau pantaloni scurți a trecut, iar acum ne căutăm prin debarale hainele mai groase. Razele de soare mai reușesc să… Citiți tot articolul →
Peste numai câteva zile va avea loc primul eveniment legat de viitoarea ediție a Olimpiadei de iarnă. Flacăra olimpică pentru Jocurile de iarnă de la Beijing 2022 se va aprinde, pe 18 octombrie, în Olympia… Citiți tot articolul →
Nu s-au stins încă prea bine ecourile ediției de vară a Jocurilor Olimpice, găzduite recent, cu mult fast, de Japonia, iar Franța așteaptă, cu entuziasm, viitoarea Olimpiadă de vară ce va fi organizată la Paris… Citiți tot articolul →
Am scris recent, în acest spațiu, despre faptul că sportivii remarcați la JO vor primi o mașină.
Marți seara a avut loc evenimentul, iar acum putem să vă dăm ceva detalii de la acest spectacol.… Citiți tot articolul →
După atâtea figuri de pictori care animă actualitatea artistică din țara noastră, azi vă oferim ceva deosebit.
Un pictor expune în Suedia.
Dar, să vedem despre ce este vorba concret.
Expoziția retrospectivă „Spiritualizarea acuarelei”,… Citiți tot articolul →
Vă salut din zorii unei zile speciale, scriind despre preocuparea umanității pentru protejarea mediului în care trăiește. Este o zi specială, deoarece 27 septembrie este aniversarea lui Dumitru Prunariu, 69 de ani, iar seara este… Citiți tot articolul →
Un nou personaj își face intrarea pe poarta largă a atenției publice.
Lumea se pregătește să îl salute pe Bing Dwen Dwen, un simpatic ursuleț panda, ales ca mascotă a Jocurilor Olimpice de iarnă Beijing… Citiți tot articolul →
Alături de numeroasele bizarerii despre care am tot scris în ultimele săptămâni, mișcarea olimpică are și multe părți bune. Mai puțin cunoscută este aceea că dă mașini cadou! Ei, nu chiar la oricine, ci doar… Citiți tot articolul →
La o lună și jumătate de la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de vară din Japonia, această ediție are noi elemente ciudate.
Spre exemplu, abia acum avem un cuvânt de salut din partea șefului… Citiți tot articolul →
Ne pregătim pentru o nouă ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă. Tot foarte bizară va fi, așa precum a fost Olimpiada de vară.
Într-o lume marcată de distanțare socială, de deosebiri și, mai mult, de… Citiți tot articolul →
Noi știam că olimpiada se ține din 4 în 4 ani. Da, este adevărat, dar asta e olimpiada de vară. Mai este olimpiada de iarnă. Cum olimpiada de vară de anul trecut s-a ținut recent,… Citiți tot articolul →