Marcel Ciolacu: Îmi voi pune mandatul pe masă în Parlament pentru reforme și dreptate socială

Iohannis amână alegerile atunci când le pierde, nu când mor românii cu miile

Totul în jurul nostru intră în lockdown. Țară după țară. E o chestiune de timp, probabil, până când întreg continentul european va urma aceeași cale, întrucât este singura variantă de a controla situația. Dacă nu ar fi fost presiunea alegerilor, cu siguranță, și România ar fi fost de mult în stare de urgență. Însă, când e vorba de puterea politică totală, restul nu mai contează. Nici măcar sacrificiul uman. Ceva similar am experimentat și în primăvară, când Klaus Iohannis a insistat cu anticipatele până în marginea prăpastiei. Citiți tot articolul

Stânga unită fără Ponta

Dreapta unită s-a dovedit a fi un eșec. A murit înainte să se nască. Au reușit, în schimb, o butaforie menită să păcălească încă o dată poporul, la vot. Și a mers. Însă doar la Primăria Capitalei, unde a câștigat un candidat care nu este membru nici la unii, nici la ceilalți. Dar s-a dat drept „candidatul dreptei”. Stânga, în schimb, se poate uni. Peste tot, în toată țara. Fiindcă stânga are ceea ce dreapta nu are și nici nu a avut niciodată: un bazin electoral cvasi-omogen bine definit, profund și tăcut. O parte a acestui bazin, nu s-a mai regăsit în comportamentul guvernamental al PSD din ultimii ani, așa cum bine a intuit Victor Ponta, care a și încercat să-l aducă în siajul noului său partid. Citiți tot articolul

Dovada blatului Iohannis-Ciolacu: „PSD e de vină!”

Fix când domnul Ciolacu se pregătește de împărțit locuri pe listele de locale și funcții la congres, apare intempestiv Președintele Iohannis, după atâta tăcere, și îi dă o mână de ajutor, ca să-și consolideze definitiv poziția în partid. Cum? Simplu, înjurând PSD. Tehnica e veche și cu rezultate dovedite, mai ales în politica românească. Nu de multă vreme am avut un blat identic, (doar că jucătorii erau cu câteva clase peste cei de acum) și mă refer la tandemul Ponta-Băsescu. Atacându-l zilnic (la ora 18:00, mai țineți minte?) pe Victor Ponta, Traian Băsescu a bipolarizat lupta politică, transferându-i mecanic tânărului pesedist din greutatea sa politică. Citiți tot articolul

Iohannis nu-l mai vrea pe Orban. Ciolacu, execută!

Nici până astăzi nu avem explicate clar și cu argumente beneficiile pentru România sau măcar cele pentru PSD ale primei moțiuni de cenzură depusă de Marcel Ciolacu, în primăvară. Subiectul alegerii primarilor din două tururi nu stă în picioare, pentru că PSD și UDMR, care dețineau atunci, și au și acum, majoritatea în Parlament, puteau să modifice orice proiect pe care și-ar fi angajat răspunderea Guvernul Orban. Citiți tot articolul

A apărut al doilea volum din colecția „Proză Politică”: „Cui i-e frică de mareșalul Antonescu?”

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog