“Operațiunea din Venezuela” aruncă definitiv în aer Ordinea Mondială. Asistăm la un “concert al marilor puteri” și o revenire la sfere de influență (Ștefan Popescu)>

MedikaTv: O româncă, în echipa care dezvoltă unul dintre cele mai avansate vaccinuri anti-covid. Ce spune cercetătoarea despre vaccinul la care lucrează

Crina Petec Călin, cercetătoare în Germania, face parte din echipa care dezvoltă vaccinul anti-COVID la care lucrează echipe din Germania și SUA, de la marile companii BioNTech și Pfizer. Românca a acordat un interviu publicației Actual de Cluj, în care a vorbit și despre vaccinul propus și fazele sale de cercetare. Heinrich (dr. Heinrich Haas, vicepreședintele BioNTech – N.R.) a împachetat într-un nou vector nanometric 3 ARN-uri de la trei virusuri COVID mutaționali, care exprimă o anumită proteină dominantă a acestora. Citiți tot articolul

InPolitics: Cum a ieșit din schemă ultimul mohican „coldist” din SRI

Informația trecerii în rezervă a directorului adunct al SRI, generalul George Voinescu, a fost difuzată sec și în două rănduri, săptămîna trecută, de toată presa, dar nimeni nu a ridicat vreun pic din sprîncene, cum ar fi fost firesc. Pentru că atunci cînd pleacă netam-nesam din SRI un personaj de asemenea gabarit, niște motive trebuie să existe. Unele serioase, am spune. Klaus Iohannis l-a trecut în rezervă pe 31 iulie pe generalul cu trei stele George Voinescu, înlocuindu-l cu generalul Gheorghe Stancu Răducu. Citiți tot articolul

Mediafax: Cristi Puiu a refuzat să poarte masca pe scena TIFF: „Suntem trataţi ca vitele”. Discurs manifest al regizorului: „O să mergeţi în mâini dacă vi se cere”

Cristi Puiu a refuzat să poate masca atunci când a fost invitat pe scena Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Cristi Puiu a afirmat că este inuman că cineva să stea cu mască pe faţă 200 de minute, atât cât dura proiecţia filmului Malkrog. Cristi Puiu a refuzat să poarte masca atunci când a fost invitat pe scena Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Organizatorii i-au cerut în mod special să îşi pună masca înainte să apară în faţa oamenilor, dar regizorul a refuzat. Citiți tot articolul

Mediafax: Liviu Mihaiu: 15 motive pentru care România este într-un mare, mare, rahat

Nu există trei instituţii sau oameni în ţara asta care să tragă în aceeaşi direcţie. Singura dată când „au tras pentru ţară” a fost pentru integrarea în UE şi în NATO. Statul român este cel mai anticapitalist stat capitalist din UE - avem cel mai mare număr de controale pe cap de societate şi cel mai mic număr de firme mici şi mijlocii din UE. Securistul/ Comunistul este încă cea mai protejată penal specie profesională a României. Avem cei mai mulţi agenţi secreţi pe cap de vită spionată. Şi cele mai scumpe şi mai puţin controlate servicii secrete din UE. Citiți tot articolul

Libertatea: Tragicomedia 10 august sau despre cum să ocolești o investigație incomodă. DIICOT a evitat câteva lămuriri, care nu convin nici PNL și nici PSD!

Intervenția șefei DIICOT, prin care a infirmat soluția de clasare în cazul mitingului disporei, va deveni un pas către adevăr doar dacă se pun întrebările incomode pentru toate forțele implicate în demonstrația de la 10 august, dar necesare aflării adevărului! Sub presiunea valului de critici din presă și societatea civilă, DIICOT revine în dosarul 10 august și decide infirmarea soluțiilor de clasare asupra reprezentanților Jandarmeriei. Citiți tot articolul

Presacurată: EXCLUSIV. Robert Negoiţă, clasat pe linie de DNA În dosarele deschise chiar de DNA

DNA a închis şi al doilea dosar Renal împotriva lui Robert Negoiță, Primarul sectorului 3, în care-l acuzase de un Prejudiciu de 77, 1 milioane de lei. DNA susţine acum că „fapta nu există” şi „exclude existenţa vreunui element fraudulos” în dosarul deschis chiar de DNA sub mandatul Laurei Codruţa Koveşi. În februarie şi aprilie 2016, procurorii DNA, conduşi de Laura Codruţa Koveşi, i-au deschis 2 dosare penale lui Robert Negoiţă, primarul sectorului 3, în care începuseră urmărirea penală şi îl făcuseră şi suspect. Citiți tot articolul

DEZVĂLUIRI DE PE PATUL DE SPITAL. Cum se simte dr. Zoican, confirmat cu COVID-19, cu cine a intrat în contact. El este candidatul PNL la Primăria Buzău

Dezvăluiri de pe patul de spital. Medicul Adrian Zoican, șeful Unității de Primiri Urgențe din Spitalul Județean și candidatul PNL la funcția de primar al Buzăului, dezvăluie pentru șansanews.ro cum se simte după ce a fost confirmat cu COVID-19. El este internat în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean și acolo va rămâne până ce se va negativa. „Starea mea este bună, am simptome de răceală, de gripă, am rinită, dar alte simptome nu am. Nu am fenomene de insuficiență respiratorie sau alte manifestări.” Citiți tot articolul

Știripesurse: BOMBĂ Spitalul Victor Babeș din Timișoara și-a PLĂTIT PROMOVARE în presa locală, în plină pandemie de coronavirus

Multe din informațiile alarmante privind evoluția pandemiei de coronavirus în Timiș, care au fost demontate de cifre și de realitatea din teren, au venit de la medici de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara. Medicul Virgil Musta a anunțat în repetate rânduri că secția ATI e plină, însă la nivel de județ există doar zece bolnavi internați la ATI. Nici directorul unității medicale, medicul Cristian Oancea, uns în funcție de PNL, nu s-a lăsat mai prejos. Acesta a simțit nevoia să insulte românii care nu se sperie de pandemie și să îi invite la spital, unde a anunțat că îi așteaptă cu lumânări. Citiți tot articolul

Forumul Judecătorilor din România spune că sediile instanțelor de judecată au devenit deja focare de răspândire a noului coronavirus

Forumul Judecătorilor din România a constatat că sediile instanțelor de judecată au devenit deja focare de răspândire a virusului SARS-CoV-2, existând cazuri numeroase în foarte multe dintre instanțele mari din municipiile importante ale țării. Acest fapt a determinat închiderea temporară a unor instanțe și amânarea judecării unor dosare. Lipsa unui plan serios de reluare graduală a activității instanțelor judecătorești, la încetarea stării de urgență, de natură a permite și a asigura distanțarea fizică între participanții la actul de justiție și protejarea sănătății publice... Citiți tot articolul

Sunt o mamă care își iubește copiii, și am obligația să-i apăr atunci când le sunt încălcate drepturile

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE GUVERNUL ROMÂNIEI Mă numesc Alina Gemănaru, am 37 de ani şi locuiesc împreună cu familia mea în judeţul Prahova, localitatea Lipănești. Sunt mama a trei copii, pe care, mulţumesc lui Dumnezeu, am cu ce să îi cresc, dar, în afară, de bunuri materiale trebuie să le imprim fiilor mei şi dorinţa de a lua atitudine atunci când drepturile le sunt încălcate şi legile nu sunt respectate, chiar de cei care le dau. Sunt profund indignată în legătură cu modul în Guvernul Orban a decis ca legea majorării alocaţiei de stat pentru copii să nu fie aplicată nici până acum Citiți tot articolul

InPolitics: Lista rîsului și o întrebare-cheie: sacrifică Orban capitala pe altarul puterii personale?

Scriam ieri, mai în glumă, mai în serios, la scurt timp după marele anunț privind constituirea alianței PNL-USR/PLUS, că liberalii trebuie să se lase de bancuri și să scoată pe masă lista reală de candidați, pentru că cea livrată ieri aduce a sitcom politic. Din păcate pentru susținătorii dreptei, surprizele neplăcute furnizate de struțo-cămila născută ieri nu s-au terminat, iar la orizont se conturează o ipoteză terifiantă, aceea că Ludovic Orban a preferat să sacrifice bătălia pentru București pentru a nu permite apariția unor noi poli de putere în partid. Citiți tot articolul

Agrointel: Aberații în Ordinul antiincendii: Fermierii trebuie să bată toaca și clopotul în lanuri pentru a anunța focul!

Seria aberațiilor din ”Ordinul antiincendii” apar pe măsură ce parcurgi cele peste 100 de pagini de prevederi care de care mai ciudate, unele aberante, altele ”împrumutate” din alte vremuri demult apuse. Un exemplu este acela că, potrivit Ordinului 182/2020 semnat de ministrul Oros, emis de Ministerul Agriculturii și publicat pe 30 iulie în Monitorul Oficial, fermierii sunt obligați ca pentru alarmarea focului din lanuri să înființeze posturi de observare cu dispozitive de semnalizare acustică precum: clopot, toacă, sirenă sau chiar…trompetă! Citiți tot articolul

Bzi.ro: Pacienții internați cu COVID-19 la Infecțioase, îndopați cu antidepresive!

Toţi pacienţii internaţi cu COVID-19 la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi primesc antidepresive. Prof. dr. Carmen Dorobăţ spune că Anxiarul, medicamentul antidepresiv, nu provoacă dependenţă şi poate fi prescris pacienţilor cu coronavirus de către medicul curant. Pacienţii cu COVID-19 internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi primesc în pliculeţul cu medicamente pe care trebuie să le ia zilnic şi Anxiar, un antidepresiv. Chiar şi cei care nu suferă de tulburări de anxietate sunt nevoiţi să ia „preventiv” acest medicament. Citiți tot articolul

Știripesurse: ALERTĂ! Peste 100 de tipuri de măști neconforme

InfoCons revine cu o nouă alertă emisă prin Sistemul de alertă rapidă european, astfel conform celor 12 alerte transmise numericul mastilor de protectie neconforme ajunge la 101. Prima alertă a fost transmisă în data de 28 Aprilie 2020 pentru 4 tipuri de măști, cea de-a doua alertă a fost transmisă în data de 9 Mai 2020 pentru alte 7 noi tipuri de măști.,cea de-a treia alerta in data de 22 Mai 2020 pentru alte 6 noi tipuri de masti, cea de-a patra alerta in data de 29 Mai 2020 pentru alte 15 tipuri de masti, cea de-a cincea alerta in data de 05 Iunie 2020 pentru alte 7 tipuri de masti Citiți tot articolul

Presa Curată: „Afacerea Pandemia”. România a umflat până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut

Ministerul Sănătăţii, condus de Nelu Tătaru, recunoaşte că a făcut în perioada stării de urgenţă 3 contracte prin proceduri interne de încredinţare directă cu Unifarm şi Stimpex ca să cumpere măşti, echipamente de protecţie, dezinfectanţi, medicamente şi izolete pentru a le trimite la Chişinău. Au fost constatate zeci de nereguli în cele 3 contracte, potrivit Curţii de Conturi: actele verificate nu se potrivesc, contractele au şi 2 originale, preţul de cumpărare al măştilor de la Unifarm putea să fie cu aproape 600.000 de euro mai mic. Citiți tot articolul
1 159 160 161 162 163 172