Începând din 13 noiembrie, îl puteți urmări pe Ion Cristoiu și pe Canal33, unde scrie, săptămânal, un editorial

Galerie foto. Draga a plecat cu miile de petale de trandafiri de la soțul ei lângă ea

Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de preoți, pe platoul Curții Domnești, în preajma bisericii Binecredinciosului Voevod Ștefan cel Mare și Sfânt, în prezenta oficialităților, a actorilor de la Teatrul Tineretului, a membrilor trupei de teatru pentru neprofesioniști, „Teatrul Vostru” și a peste o mie de oameni, veniți să-i aducă un ultim omagiu. Înaintea coborârii în mormânt, actrița Draga Olteanu Matei a primit onoruri militare. Citiți tot articolul

Un om născut spre a se dărui

Cei mai mulți dintre noi, după ce depășim vârsta până la care putem practica meseria căreia ne-am dedicat, având mai multă sau mai puțină aplecare către ea, rămânem, spre a ne trăi restul vieții, doar în orizontul familiei. Sunt însă profesii ce presupun o vocație specială și de aceea, cei care le practică rămân sub vraja lor mulți ani după ce au pășit pragul vârstei de pensionare. Preoții și actorii fac parte din această categorie, fiecare dintre ei având o formă aparte de slujire. Citiți tot articolul

A apărut al doilea volum din colecția „Proză Politică”: „Cui i-e frică de mareșalul Antonescu?”

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog