Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de luni, 28 septembrie 2015

Klaus Iohannis și Carmen Iohannis - doi porumbei care au zburat pînă la New York pe banii statului

Sunt de acord cu Mircea Marian care scrie în Evenimentul zilei că prezența lui Klaus Iohannis la cea de a 70-a Adunare generală a ONU e o netă pierdere de timp. Și de bani de la Bugetul României - aș adăuga eu. La rubrica Amintiri a acestui blog se poate citi, de mai multe numere, însemnările mele despre prezența lui Ion Iliescu la cea de a 56-a Sesiune a Adunării Generale a ONU din 10 noiembrie 2001. Părerea mea despre ONU și despre rolul acestei Organizații în viața lumii acum, cînd Marile Puteri fac și desfac fără a le păsa de instituția creată în 1945, se regăsește condensat în titlul serialului O instituţie cheie a ONU: Restaurantul de la parter. Din agenda Călătoriei la New York singurul moment care merită măcar o parte din banii cheltuiți de la Buget rămîne întîlnirea cu o parte dintre românii din America, petrecută sîmbătă, 26 septembrie 2015. Citiți tot articolul

Legea Crucii anticomuniste gigant: Cînd au votat o asemenea năstrușnicie, senatorii erau în sală sau la curve?!

Legea Crucii anticomuniste gigant: Cînd au votat o asemenea năstrușnicie, senatorii erau în sală sau la curve?!

Toată presa a difuzat știrea despre adoptarea de către Senatul României, în ședința de marți, 22 septembrie 2015, a unui Legi, inițiate de senatorul PSD Sorin Ilieșiu, prin care ar urma să se ridice în Centrul Bucureștilor, mai precis în Piața Universității, pe rondul din mijlocul intersecției, o Cruce anticomunistă, luminată zi și noapte, de 25-30 de metri, în orice caz mai mare decît Clădirea Universității. Cum se întîmplă în mod obișnuit cu astfel de știri, cea despre Legea Crucii gigant a fost preluată de redacții de pe o agenție de presă și nu de la sursă, adică de pe site-ul Senatului. Agenția de presă a redactat un material propriu, reprezentînd o prezentare pe scurt a Legii. Site-urile de știri, de ziare, televiziunile de știri au preluat materialul așa cum le-a fost trimis de agenție. Multe site-uri, dintre cele cărora eu le spun fomiste, pentru că au fost înființate de persoane date afară de la ziare sau de la televiziuni pentru incompetență, dar care au găsit un cîrnățar dispus să finanțeze un site cu banii care-i rămîn ibovnicei după ce se depilează, au copiat pur și simplu materialul de pe alte site-uri. Eu însă, credincios documentării la sursă, am accesat site-ul Senatului și am aflat de acolo multe amănunte despre Legea în urma căreia România are toate șansele de a intra în Cartea Recordurilor la Capitolul: Ce-i mai trece omului prin cap cînd se scobește-n nas. Citiți tot articolul

Pentru că nu și-a luat vineri, 25 septembrie 2015, porția zilnică de lecitină, Ion Iliescu a confundat alegerea Președintelui PSD cu alegerea Secretarului general al PCUS

Pentru că nu și-a luat vineri, 25 septembrie 2015, porția zilnică de lecitină, Ion Iliescu a confundat alegerea Președintelui PSD cu alegerea Secretarului general al PCUS

Pacea serii de vineri, 25 septembrie 2015, timp de weekend deja, a fost sfîșiată de sirenele de alarmă ale titlurilor din presa on line și de la televiziunile de știri: Explodează PSD? Iliescu sare la beregata lui Dragnea, Se rupe PSD? Ion Iliescu îi dă lovitura FATALĂ lui Liviu Dragnea, Iliescu aruncă grenada înaintea Congresului PSD. Deși știu mania site-urilor de știri și a televiziunilor de știri de a pune titluri clișeu , care trebuie să conțină neapărat cuvîntul Lovitură, unor banalități de ordinul unui cotcodăcit, am purces de îndată la lectura conținutului, curios să aflu dacă Ion Iliescu a fost adus din nou din Mausoleul lui Lenin de la Moscova sau a trimis de acolo o telegramă în timpul programului de vizitare. Și am aflat astfel că e vorba de o Declarație dată de Ion Iliescu, vineri seara, în România și nu în URSS, despre felul cum se desfășoară competiția pentru șefia PSD: „Cum pot sa voteze toti membrii de partid? Practica din toate partidele lumii si din istoria noastra – de aceea se convoaca congrese – pentru ca membrii deleaga niste oameni cu un mandat si acolo in congres delibereaza si se pronunta. (…) Sistemul acesta… Ceausescu incercase candva sa faca un fel de recensamant national. Ca toti sa voteze, de la oras si sat pentru tovarasul Ceausescu. Deci nu stiu cum anume practic, tehnic se face asa ceva. De aceea se convoaca congrese, pentru ca delegatii vin cu un mandat din partea membrilor si deliberează” Citiți tot articolul

Gîndul de vineri, 25 septembrie 2015

Știind că oricum Sentința în cazul Liviu Dragnea va fi un politică, DNA a trimis ÎCCJ, în loc de Motivare juridică, o bucată de proză imbecilă!

Sîmbătă, 21 martie 2015, scriam pe cristoiublog.ro sub titlul Ah, de ce nu m-am făcut procuror DNA? Textele mele ar fi fost lăudate de toți deontologii și deontoloagele din presa noastră de ofițeri acoperiți: „Bag seamă că procurorii DNA au ambiții gazetărești. Cînd nu arestează pe cei care îndrăznesc să nu repete zilnic Codruța Kovesi trebuie să candideze la Președinția României, după cum văd că sună ordinul pe unitate, procurorii DNA se ocupă cu scrisul în vederea publicării. Rechizitoriile lor agramate, compuse cu cotul, sunt publicate pe toate site-urile, în toate ziarele și la toate televiziunile. Ah, de ce nu m-am făcut procuror DNA?! Aș fi fost publicat de toată presa românească. Au trecut de atunci șase luni. În toată această perioadă, invidia mea față de procurorii DNA a crescut. Citiți tot articolul

Gîndul de joi, 24 septembrie 2015

Lui Liviu Dragnea i s-au arătat două mîțe. Una a fost retrasă deja

Marți, 22 septembrie 2015, deschizînd ca de obicei site-urile de știri pentru a vedea ce se mai întîmplă prin Lumea asta mare, mi-au căzut privirile pe o suită de titluri care conțineau toate formularea Lovitură DNA pentru Liviu Dragnea. Hait! mi-am zis, te pomenești că DNA i-a deschis un Dosar penal lui Liviu Dragnea cu tot tacîmul: descinderi cu mascați, documente date Diviziei Presă, reținerea acuzatului. Reacția mea de surprindere se baza pe ceea ce știu despre negustoria dintre Liviu Dragnea și Sistem în privința celui care va fi președinte al PSD, altul decît Liviu Dragnea, desigur. Era greu de presupus că Binomul SRI-DNA va încălca înțelegerea pînă la Congresul PSD. Scrisesem despre această negustorie. Dacă DNA se năpustise asupra lui Liviu Dragnea, mă vedeam constrîns să declar că m-am înșelat. Citiți tot articolul

Credeți că miercuri, la Consiliul UE dedicat refugiaților, România va fi scutită de cota obligatorie pentru că președintele Klaus Iohannis a bătut cu pumnu-n masă?

Credeți că miercuri, la Consiliul UE dedicat refugiaților, România va fi scutită de cota obligatorie pentru că președintele Klaus Iohannis a bătut cu pumnu-n masă?

Consiliul JAI a decis impunerea unor cote obligatorii de imigranți (eu nu folosesc termenul de refugiați, deoarece pînă la ora actuală nimeni nu poate spune cu precizie cîți dintre cei veniți pe Mediterana au fugit de Războaiele din Orientul Apropiat și cîți au luat-o spre țările bogate ale Europei pentru a trăi nemțește, nici măcar românește). Pînă la ora la care scriu acest comentariu numărul precis care revine României n-a fost dat oficial. Unele surse dau 6.351, cît a zis data trecută Jean Claude Juncker c-ar reveni României. Alte surse dau doar două mii și ceva. N-are importanță. Importanță are că președintele României a anunțat luni, 7 septembrie 2015, într-o Declarație oficială, că România acceptă doar 1.785 de imigranți. Nici mai mult, nici mai puțin. După Declarația asta, site-urile și televiziunile s-au umplut de limbi groase înălțate către Înaltul Fund Prezidențial. Ce Bărbat de stat e Klaus Iohannis! Cum a zis el, cu o precizie nemțească, 1.785, după care a tăcut pentru a sublinia punctul! Cum, în fine, Klaus Iohannis a dovedit că tace și face! Citiți tot articolul

Gîndul de marți, 22 septembrie 2015

Cazul Rareș Bogdan sau Despre plăcerea secretă a magistraților de a ne vîrî în rahat pe noi, jurnaliștii

Toate televiziunile și site-urile de știri au publicat luni, 21 septembrie 2015, informația potrivit căreia Sorin Oprescu a dezvăluit în fața Curții de Apel București că Rareș Bogdan îi dădea „informații pe surse” de la DNA că va fi arestat. La această informație, devenită principală în întreaga presă, Rareș Bogdan a răspuns cu un text ironic pe site-ul DCNews.ro. Citez din chiar debutul textului rîndurile care dezvăluie felul în în care a găsit de cuviință Rareș Bogdan să răspundă unei acuzații care a fost cultivată de întreaga presă sub titluri precum BOMBĂ în dosarul Sorin Oprescu: Rareș Bogdan și Cozmin Gușă veneau cu surse de la DNA: „AUTODENUNŢ: DA, L-AM AVERTIZAT PE OPRESCU Celor care, cu duioasă aplecare spre a-mi face publicitate, îşi freacă mâinile de bucurie auzind că Oprescu „spune tot”, şi anume că l-am avertizat că va fi arestat, doresc să le transmit că mă autodenunţ public: da, l-am avertizat pe primarul general că o s-o încurce. Îi dădeam informaţii, în direct, în fiecare ediţie „Jocuri de Putere” în care eu și colaboratorii emisiunii dezvăluiau noi mizerii, noi furăciuni orchestrate la Primăria Capitalei sub nasul Doctorului.Citiți tot articolul

O instituţie cheie a ONU: Restaurantul de la parter. 12. Atmosfera unei zile de crivăț în stepa rusească

12. Atmosfera unei zile de crivăț în stepa rusească

Iulie 2004. Ajung din nou la ONU. Data trecută, în noiembrie 2001, îl însoțeam pe președintele Ion Iliescu. Acum îl însoțesc pe premierul Adrian Năstase. Cu trei ani în urmă, clădirea ONU fusese țelul final al călătoriei noastre în SUA. Acum, clădirea ONU e doar un loc de trecere, o poștă, un han, un caravanserai în drumul spre adevărata Meccă a voiajului nostru: Casa Albă, și nu atît Casa Albă, cît mai ales Biroul Oval. Nu sînt singurele deosebiri față de prima călătorie. Mai sînt și alte cîteva:
  • îmi permit să parcurg controalele pe cont propriu, dat fiind că, spre deosebire de prima călătorie, în cea de acum sînt major și vaccinat în materie de verificări;
Citiți tot articolul

Cînd au statui şi oamenii mărunţi

Nu numai oamenii mari au statui. Au statui şi oamenii mărunţi. Cel puţin la Hamburg. În multe locuri din oraş vei întîlni simbolul Hamburgului – Wasseträger Hummel (Hummel, cărătorul de apă). Alcătuirea reprezintă un personaj real: Johann Wilhelm Bentz (1787-1854). Numitul s-a remarcat prin faptul că lua apa din Elba şi o căra prăvăliilor şi caselor burgheze. Citiți tot articolul

Limbajul datului din mîini

La prima mea călătorie în Anglia, am fost cazat la hotel Cora din Londra. Micul dejun e inclus în costul camerei. Cum, deseori, dimineața, mă scol înaintea celorlalți, sătul de așteptat, intru singur la masă. De la primii pași în încăpere și pînă la sosirea ospătăriței mă simt amenințat din toate părțile. Dacă îi trăsnește prin cap cuiva să-mi spună ceva în englezește? Șefului de sală, de exemplu, un domn bine, care se plimbă de colo pînă colo cu aerul de parcă ar aștepta pe cineva. Cum privirile i se îndreaptă spre mine, îl întîmpin rapid cu un zîmbet multilateral dezvoltat. La rîndu-i, zîmbește, zicînd: All right! All right! fac eu triumfător, cu sentimentul copleșitor că, totuși, mai sînt pe lume asta și lucruri în regulă. De altfel, în tot timpul vizitei am realizat ce importantă e tăcerea în viața omului. Citiți tot articolul

Nicolae Titulescu avea boala shoppingului

Despre cheltuitorul Nicolae Titulescu am scris şi – dacă nu mă înşel – chiar am publicat un eseu sau, mă rog! o notă. Citînd un apropiat, arătam că Nicolae Titulescu, ministrul nostru de Externe, costa bugetul sărac al ţării, atît prin bacşişul dat ziarelor străine, ca să-l răsfeţe din profil şi din faţă, cît şi prin luxul cerut de el în deplasările peste hotare. Iată Nota: Nicolae I. Ottescu, unul din secretarii avocatului N. Titulescu, înainte ca acesta să ajungă ministru, de Finanţe, mai întîi, de Externe, mai apoi, îşi aminteşte în „Nicolae Titulescu – o statuie fără piedestal”, Editura Istros, Brăila, 2009, mania şefului său de a cumpăra. În lumea de azi se numeşte boala shoppingului, şi s-au găsit chiar şi cetăţeni gata a se declara vindecători ai acestuia: „Intră, de pildă, într-un magazin de coloniale (de pe Calea Victoriei peste drum de Palat) să cumpere un kilogram de cafea. «Dă-mi te rog un kilogram... ba nu... dă-mi cinci kilograme de cafea». «Să nu vă dau mai bine un săculeţ de douăzeci şi cinci? Am o cafea minunată!» «Bine, dă-mi un săculeţ!«»...”. Citiți tot articolul

Internet pentru cai

Potcovăria din sat e închisă. Culai Buric, potcovarul, e plecat la Bucureşti, la cursuri. Potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă, date recent de Guvern, meseriile tradiţionale nu se mai pot practica fără absolvirea unor cursuri de perfecţionare. Ţara – susţinu primul ministru într-un discurs televizat – trebuie să se adapteze la mersul vremurilor. Şi mersul vremurilor e rapid – adăugase el. Astfel că nu numai potcovarii, dar şi tîmplarii, florăresele, hingherii, rupătoarele de bilete la WC-urile publice, liftierii, bagajiştii, morarii şi vidanjorii erau obligaţi să urmeze cursurile de perfecţionare, fără a căror diplomă de absolvire nu mai pot practica nici măcar o clipă. Citiți tot articolul

Gîndul de luni, 23 septembrie

Mare freamăt printre babuinii din politică și din presă. A venit un nou ambasador american! Și a adus cu el un coș de banane!

Luni, 14 septembrie 2015, noul ambasador al SUA la București, își va prezenta scrisorile de acreditare președintelui Klaus Iohannis. Ceremonia a fost programată luni, la început de program săptămînal, pentru ca bugetarul Klaus Iohannis să aibă mintea odihnită după zilele de week-end. De trei ani, mai precis din 14 decembrie 2012, Ambasada SUA la București a fost condusă de cine s-a nimerit să vină la rînd pe lista personalului. La început, de însărcinatul cu afaceri, apoi de însărcinatul cu afaceri ad interim. Dacă mai dura absența unui ambasador titular, după principiul cine vine la rînd pe listă, la un moment dat, Ambasada Americii la București ar fi fost condusă de femeia de serviciu. Ceea n-ar fi fost chiar surprinzător dacă ne gîndim că de regulă din zona celor care dau cu mopul sunt ofițerii CIA sub acoperire de angajați ai Ambasadei. Deși condusă de niște neica nimeni în țara lor - după ce pleacă de la noi sunt plasați la Departamentul de Stat într-un birou cu încă vreo patru funcționari, visînd la vremurile cînd erau la București Guvernatori - Ambasada SUA a fost timp de trei ani o permanență în visările mai mult sau mai puțin erotice ale babuinilor din politica și din presa românească. Citiți tot articolul

Liviu Dragnea a lăsat să se înțeleagă că Victor Ponta e mai slab ca o muiere!

Liviu Dragnea a lăsat să se înțeleagă că Victor Ponta e mai slab ca o muiere!

Joi, 17 septembrie 2015, premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată de către DNA. Nu cred că va fi fost cineva surprins de decizia DNA. Încă din 5 iunie 2015, cînd s-a declanșat Operațiunea Să-i dăm lui Klaus Iohannis Guvernul Meu! era limpede că Binomul SRI-DNA va merge cu Afacerea pînă la capăt. Indiferent de costurile politice și sociale ale Afacerii. Viorel Hrebenciuc a făcut pușcărie. Dar nu numai el. A făcut pușcărie și fiul său, Andrei Hrebenciuc, ceea ce pentru un părinte e o adevărată dramă. A făcut pușcărie și Elena Udrea. A făcut pușcărie și Adrian Sârbu. A fost la închisoare și Adrian Năstase. E la închisoare Miron Mitrea. E la închisoare Dan Voiculescu. E la închisoare și Alina Bica. Față de ce li s-a întîmplat altora, pentru Victor Ponta trimiterea în judecată e floare la ureche. Citiți tot articolul

Prostia colectivă în marș forțat: Adunarea Generală a Oamenilor Muncii de la DNA adoptă în unanimitate o Rezoluție de condamnare a inculpatului Victor Ponta!

Prostia colectivă în marș forțat: Adunarea Generală a Oamenilor Muncii de la DNA adoptă în unanimitate o Rezoluție de condamnare a inculpatului Victor Ponta!

Joi, 17 septembrie 2015, în timp ce Klaus Iohannis producea unul dintre cele mai năștrușnice fapte postdecembriste - amînarea unei conferințe de presă despre Criza refugiaților pe motiv că trebuie să aștepte coborîrea în groapă a lui Corneliu Vadim Tudor - DNA anunța opinia publică de la noi că l-a trimis în judecată pe Victor Ponta. În replică, tot joi, 17 septembrie 2015, Victor Ponta posta pe Facebook următoarele: „În trei ani, România va depăși economic mai multe țări europene – spune FMI! Cred cu tărie că acest lucru este realizabil, prin munca românilor și printr-o guvernare eficientă, și atunci, în 2018, ne vom gîndi că nu au fost rele timpurile în care economia crește, salariile și pensiile la fel, absorbim fonduri europene și ajutăm Moldova, și singura problemă a țării este obsesia unui procuror total neprofesionist în a se afirma în carieră inventînd și imaginînd fapte și situații neadevărate din urmă cu 10 ani”. Citiți tot articolul

Dacă rușii ar fi vrut să invadeze Europa, acum erau la Atlantic!

Dacă rușii ar fi vrut să invadeze Europa, acum erau la Atlantic!

Miercuri seara, premierul croat Zoran Milanovic (social-democrat, ca și Victor Ponta) declara tiribombistic că imigranții respinși de Ungaria sînt bineveniți în țara sa: „Ei (migranții) pot trece prin Croația și lucrăm în acest sens... Sîntem gata să îi acceptăm pe acești oameni, indiferent de religia lor și culoarea pielii și să-i conducem spre destinațiile unde doresc să meargă, Germania și Scandinavia. Acești oameni sînt deja aici... dar nu doresc să vină în Croația sau în Ungaria și nu înțeleg care-i problema să-i lăsăm să treacă”. Auzindu-l, mi-am zis: Uite un umanist! Îl întrece doar Victor Ponta de la noi. Joi seara, același politician s-a grăbit să anunțe că țara sa nu mai face faţă exodului de imigranți, că va trimite Armata la graniță, ca să nu-i lase pe imigranți să intre. Păi, cum vine asta? Miercuri seara, Croația era noua Mamă iubitoare și primitoare de refugiați. Descinși din trenuri, refugiații mulțumeau Croației în direct la televiziunile planetare. Joi seara, era o zgripțuroaică. Citiți tot articolul
1 230 231 232 233 234 296