Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Gîndul de vineri, 14 august 2015

Tiberiu Nițu a luat în serios plîngerea penală fantasmagorică a lui Vadim împotriva lui Traian Băsescu. E drogat sau e ticălos?!

Pe 18 noiembrie 2009, cînd Corneliu Vadim Tudor a depus plângere penală împotriva lui Traian Băsescu pe motiv că şi-ar fi însuşit o parte din banii pentru răscumpărarea ziariștilor răpiți toată lumea a fost convinsă că e o tiribombă de tip Vadim. După decembrie 1989, C.V. Tudor s-a afirmat spectaculos ca un tipic reprezentant al unui partid extremist. Lipsite de o bază de masă, dar mai ales de perspectiva cucerii Puterii în această viață, partidele extremiste se bazează cu precădere pe scandalul politico-mediatic cu orice preț. Le Pen în Franța a fost mai degrabă vedetă mediatică decât lider politic prin declarații intenționat şocante în chestiuni demult aşezate de lumea modernă sub semnul prudenței cerute de politically correct. Tipului de politician extremist din Vest C.V. Tudor îi aducea un specific românesc, ivit din esența de mahala a vieții noastre publice: Cultivarea pe scară largă a gogoaşei de presă cu vădite note de calomnie pur şi simplu. Citiți tot articolul

Gîndul de joi, 13 august 2015

Ce ți-e și cu viața asta! Un rus cerșește pe un mare bulevard din Berlin cîntînd la armonică un cîntec din Războiul cu nemții - Katiușa

Bulevardul de mari magazine din Berlin, Kurfürstendamm, în față la Karstadt. Un bărbat cerșește cîntînd la armonică. Nu, nu e un român, și prin urmare, nu cîntă Valurile Dunării. E un rus. Și cîntă Katiușa (Vezi filmul). La 14 iulie 1941, în Războiul cu nemții, rămas în memoria rușilor drept Marele Război de Apărare a Patriei, a debutat una dintre armele care stîrnea panică în răndurile inamicului și prin înspăimîntătorul spectacol de sunet de sunet și lumini: Citiți tot articolul

Cum a devenit Victor Ponta din 2015 un Nicolae Văcăroiu din anii 1992 – 1996

Cum a devenit Victor Ponta din 2015 un Nicolae Văcăroiu din anii 1992 - 1996

După cum era de aşteptat, interviul de la România Tv n-a adus cu sine anunțul demisiei lui Victor Ponta. Asta nu înseamnă însă că el n-a cuprins multe lucruri de interes, toate pînă la urmă lămuriri ale chestiunilor confuze lăsate în urmă de premier la plecarea în concediu şi pe parcursul acestuia. După parvenirea ca şef interimar, în chip nestatutar, fireşte, Liviu Dragnea s-a manifestat ca un fel de superpremier în numele partidului de guvernămînt. Din motive diferite - unii pentru a-i zădărî orgoliul, alții, adepți ai bărbăției în politică - Victor Ponta a fost îndemnat să reacționeze dur la aroganța lui Liviu Dragnea, de tip ordonanță făcută mareşal peste noapte. Premierul n-a reacționat nicicum. De aici şi ipoteza demisiei. S-a imaginat astfel un Victor Ponta zicîndu-i fostului subordonat - cum îl sfătuia Traian Băsescu la tv - să-şi ia Guvernul şi să se spele cu el pe cap. Citiți tot articolul

Victor Ponta n-a cedat. Va ceda Gabriel Oprea? La șantaj, desigur

Victor Ponta n-a cedat. Va ceda Gabriel Oprea? La șantaj, desigur

Nu întîmplător, Cristina Șincai și-a început interviul cu Victor Ponta de la România Tv întrebîndu-l dacă demisionează. S-a desfășurat următorul dialog: „Pentru că aici aş începe din start cu întrebarea care stă pe buzele tuturor, în principal ale opoziţiei, dar şi ale colegilor dvs, să ştiţi: vă daţi demisia de la guvern? Victor Ponta: Nu. Victor Ciutacu: E un răspuns definitiv? Victor Ponta: Mă şi gândeam cum să vă răspund ca să nu îmi puneţi a doua întrebare.” La emisiunea anterioară, cea de la 17, Cristina Șincai m-a invitat prin telefon să comentez zvonurile privind demisia lui Victor Ponta. Citiți tot articolul

O instituţie cheie a ONU: Restaurantul de la parter

6. New York- un oraș pentru călătorii bătuți în cap

Am fost cazați la Hotel Edison, pe o străduță care răspunde în inima Broadway-ului. Din doi pași te trezești în iarmarocul de sunete și lumini. Nu-mi fac probleme că mă voi rătăci prin New York:
  1. nu sînt întîia oară în acest oraș, care-ți cere, de fiecare dată, cel puțin o zi de adaptare a gîtului la zgîrîie-nori.
  2. am hartă.
Dar chiar și fără aceste atuuri, m-aș descurca. Multe orașe din lume par alcătuite dinadins pentru anumite categorii de călători. Citiți tot articolul

Regina Elisabeta își duce fiica în spate

La moartea Reginei Elisabeta – 18 februarie 1916- întreaga presă românească publică fotografii care o surprind pe Marea dispărută în ipostaze pînă atunci necunoscute publicului larg. Gazeta ilustrată din 27 februarie 1916 o surprinde ducîndu-și în spate fiica, Mărioara, cea care va muri în 1874, la vîrsta de doar trei ani, și în costum național. Citiți tot articolul

Magazinele de pe pătură

6. Cum am supărat un japonez arătîndu-i un transformator coreean

Ghidul „A look into Tokyo” vorbește mai mult decît convingător despre piața de mărfuri electronice din capitala Japoniei. Această piață poartă titlul pompos de Akihabara Electrical Products District. Potrivit textului, se găsesc aici șase sute de magazine cu produse electronice de ultimul răcnet, cu atît mai îmbietoare cu cît sînt mai ieftine cu cincizeci la sută decît în restul orașului. Nu de asta am insistat eu pe lîngă însoțitoare să facem o descindere în cunoscutul district. Luasem cu mine computerul personal, sedus de persectiva de a-mi trimite în țară, prin modem, corespondențele de la fața locului. La doar cîteva minute de la intrarea în camera de hotel, am reușit să-i stric computerului transformatorul. Citiți tot articolul

Nemţii au fost înfrînţi şi de înapoierea Rusiei sovietice

Capitolul Hubrisul lui Hitler: Bătălia amînată pentru Moscova din eseul Stalingrad semnat de Antony Beevor, în 1998 la Viking Pres, debutează cu observaţia făcută de feldmareşalul Gerd von Rundstedt într-o scrisoare trimisă soţiei la 12 august 1941: „Nemărginirea Rusie ne devorează“. Era după ce armatele lui von Rundstedt încercuiseră Armata Roşie la Uman. Epistola se referă la un moment (august 1941), cînd nemţii înaintau nestăvilit în teritoriul URSS. Cu toate acestea, potrivit lui Antony Beevor, starea de spirit a comandanţilor germani „începuse să penduleze între automulţumire şi nelinişte“. Explicaţia? Citiți tot articolul

Autobuz experimental

Printr-o Hotărîre a Comitetului Central al Partidului, noul autobuz, destinat transportului în comun prin satele noastre, a fost repartizat traseului Malu de Sus–Vidreşti. E doar un autobuz, introdus experimental. Celelalte de pe traseu au rămas neschimbate. De la roţi pînă la acoperiş vehicolul respiră o eleganţă ce te îndeamnă să scrii reportaje entuziaste şi să le trimiţi la Scînteia, pentru pagina Talente din popor. Instalaţia de aer condiţionat a fost scoasă, pentru economii. Are însă cauciucuri care se galvanizează din mers. Şoferul apasă pe o pedală şi pana de cauciuc se repară pe şest, fără ca cineva din maşină să-şi dea seama. De altfel, nici nu şi-ar putea da seama cineva, deoarece în atubuz se discută de zor despre cît de mult se fură în ţara asta. Toată lumea e de-acord că, da, se fură pe rupte, cu excepţia unui elev, care nu participă la discuţie: Citiți tot articolul

Va fi Victor Ponta atît de generos cu dușmanii săi din Servicii și din Politică, încît să le ofere marele cadou care e demisia sa?!

Va fi Victor Ponta atît de generos cu dușmanii săi din Servicii și din Politică, încît să le ofere marele cadou care e demisia sa?!

Rădulescu Motru trecea în revistă, în Jurnalul său, zvonurile paranoice în circulație prin Bucureşti în preajma lui 23 August 1944. Încercînd să le găsesc o explicație, m-a dus gîndul la tensiunea din acele zile. Ceva trebuia să se întâmple, avînd în vedere dinamica evenimentelor de pe Front. Zilele acestea au fost marcate de zvonul că Victor Ponta îşi va da demisia. De luat în seamă din start că nu e vorba de căderea Guvernului, ci de demisia lui Victor Ponta. Precizare nu lipsită de semnificații. Căderea Guvernului cere o Moțiune de cenzură. Citiți tot articolul

Gîndul de duminică, 9 august 2015

Foștii constructori de avioane în România fac acum crocodili de nisip în Germania, la Hamburg

Jungfernstieg, strada de lux a Hamburgului, e astfel prezentată de ghidul Ville libre et hanseatique – Hamburg, apărut la Kraichghau Verlag în 2014: „Această arteră celebră în lumea întreagă pentru promenadele și magazinele sale e mărginită de cele mai bune adrese ale lumii de afaceri hamburgheze, cu precădere de magazine de bijuterii și buticuri de modă, dar și de un cinema faimos și un restaurant de lux celebru.” Cuvîntul lux revine de mai multe ori în text pentru a defini Jungfernstieg, arteră celebră și prin perspectiva asupra lacului Alster, dincolo de care se pitesc printre copaci o parte dintre vilele celor 700 de milionari ai Hamburgului, oraș al capitalismului mondial triumfător. Citiți tot articolul

Prin poziția lui Liviu Dragnea față de Codul fiscal, PSD a mai făcut un pas spre debarcarea Guvernului Victor Ponta

Prin poziția lui Liviu Dragnea față de Codul fiscal, PSD a mai făcut un pas spre debarcarea Guvernului Victor Ponta

Gabriel Oprea a intervenit în Scandalul Codului Fiscal propunînd, în replică la controversele de pe scena politică, un dialog între toate forțele parlamentare, pentru a se ajunge la un compromis. PNL, cel care, pentru a ieși din încurcătura în care i-a vîrît respingerea de către Șeful de la Cotroceni a Codului fiscal votat de ei cu urale, a promovat teza unor discuții între partidele parlamentare, s-a grăbit să salute gestul lui Gabriel Oprea și să- i perie nițel ciubotele Generalului. La o zi de la conferința de presă a lui Gabriel Oprea, Liviu Dragnea (aflat după unii în Brazilia, după alții la întîlniri cu liderii socialiști europeni) și-a exprimat și el, în numele PSD, entuziasmul față de organizarea cît mai rapidă a unor discuții între partidele parlamentare. Cu acest prilej, Liviu Dragnea s-a lansat și în unele considerații de politică generală: Citiți tot articolul

Un Document care confirmă: Ion Iliescu a chemat minerii la București în cadrul Mineriadei din 13-15 iunie 1990!

Un Document care confirmă: Ion Iliescu a chemat minerii la București în cadrul Mineriadei din 13-15 iunie 1990!

Am publicat în Evenimentul zilei (textul integral îl veți găsi la finalul gândului) un Document zdrobitor despre Mineriada din 13-15 iunie 1990, document care confirmă adevărul că minerii n-au venit în chip spontan la București, ci chemați de însuși Ion Iliescu. E vorba de înregistrarea audio a Discursului pe care Ion Iliescu îl ține în zorii zilei de 14 iunie 1990 din balconul clădirii din Piața Victoriei minerilor aduși de la Gară direct în Piață pentru a afla de la Ion Iliescu unde să meargă în București și cum să facă ordine. Pentru cititorii acestui blog redau înregistrarea audio și transcrierea sa. Cuvântarea lui Ion Iliescu în zorii zilei de 14 iunie 1990 adresată minerilor din balconul Palatului Victoria Citiți tot articolul

România e condusă de persoane numite în urma unor bătălii de culise și nu alese de Popor în urma unor bătălii electorale

România e condusă de persoane numite în urma unor bătălii de culise și nu alese de Popor în urma unor bătălii electorale

Victor Ciutacu m-a contactat miercuri, 5 august 2015, pentru un dialog la România Tv despre comentariul meu de pe cristoiublog.ro dedicat întrebării: Cine conduce, de fapt, România? După cum am reușit să- i spun (telefonul m-a prins în trenul Lübek -Hamburg tocmai cînd controlorul îmi cerea biletul), întrebarea mea nu izvorîse din situația aparte de acum, când Preşedintele e în vacanță, premierul în concediu, iar preşedintele PSD în Brazilia. Plecam în întrebarea mea de la o altă realitate, ivită în ultimul timp. Klaus Iohannis pare interesat doar de consumarea înainte de termen a Bugetului alocat Preşedinției. Premierul Victor Ponta e tot mai slăbit de asalturile Binomului SRI-DNA și de ambițiile lui Liviu Dragnea de a fi un soi de premier de control. Parlamentul e masacrat de același Binom. În multe județe şi oraşe, preşedinții Consiliilor județene și primarii sunt suspendați sau arestați. Citiți tot articolul

Mugur Isărescu – adevăratul Președinte al României!

Mugur Isărescu - adevăratul Președinte al României!

Potrivit presei românești, pe care o citesc în varianta online,departe de țară, Klaus Iohannis și-a luat o vacanță de două săptămîni la Neptun. Și-a luat o vacanță din punct de vedere oficial. Practic, neoficial, Iohannis e în vacanță de opt luni, de cînd a preluat mandatul de președinte. Tot din presă aflu că președintele va conduce țara de la Neptun. De ce s-a dus Klaus Iohannis la Neptun, la vila lui Nicolae Ceaușescu? Din două motive: Citiți tot articolul

Efectele neașteptate ale unei premiere postdecembriste: Premierul nu e și șeful partidului de Guvernămînt

Efectele neașteptate ale unei premiere postdecembriste: Premierul nu e și șeful partidului de Guvernămînt

Prin demisia lui Victor Ponta din funcția de președinte al PSD și alegerea nestatutară a lui Liviu Dragnea ca președinte plin sub acoperire de președinte interimar, se înregistrează o premieră postdecembristă: Premierul nu e și șeful partidului de Guvernămînt. Pe la televiziunile de știri, liderii PSD, trecuți peste noapte de partea lui Liviu Dragnea, se întrec în a invoca drept precedent mandatul lui Nicolae Văcăroiu. Da, într-adevăr, la numirea sa, Nicolae Văcăroiu nu era nici măcar membru PSD și cu toate acestea a fost numit premier deși președintele PSD era Oliviu Gherman. Da, dar cele două situații n-au nimic în comun: Citiți tot articolul
1 236 237 238 239 240 299