Trenul înaintează decis prin vara bătrînă.
De o parte şi de alta a terasamentului se văd, ca într-un film documentar în alb-negru, combine încremenite, balastiere dezmembrate, după ce li s-au furat roţile şi motorul, muncitori dormind pe rupte, cu batiste murdare pe feţe, trei cai priponiţi într-o mirişte, dînd din cap în sus şi-n jos, ca şi cum ar fi cu totul şi cu totul de-acord.
La un moment dat, trenul frînează brusc, lăsînd o clipă impresia că vagoanele au făcut un mic, imperceptibil aproape, salt înainte, căzînd tot pe linie, evident.
E clar!
S-a întîmplat ceva!
Capete curioase apar la ferestre.
Cineva goleşte pe terasament, imperturbabil, de la înălţimea compartimentului, o sticlă cu apă coclită.
Mulţi au coborît.
De teamă să nu plece trenul fără ei, fricoşii se ţin cu mîna de bara uşii.
Citiți tot articolul →