Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Cînd își poate bate nevasta bărbatul de tip nou

Scînteia avea să organizeze o amplă discuţie, în cîteva numere consecutive, cu trimitere de la pagina întîi, pe tema dacă un bărbat de tip nou, cu o conştiinţă înaintată, are voie sau nu să-şi bată nevasta. Se primiră scrisori din toată ţara, publicate de ziar la loc de cinste, împreună cu ample reproduceri în facsimil. Asta pentru a dovedi, graţie greşelilor de gramatică evidente, că scrisorile aparţineau ţăranilor săraci şi nu chiaburilor, zişi şi lipitorile satului. Unii însă ţinură morţiş să se prezinte personal la redacţie cu punctul lor de vedere. Stîrni mare emoţie chiar şi la nivel de conducere Vasile Bebeangă din Şimleul Silvanei, îmbrăcat într-un cojoc întors pe dos, sprijinindu-şi trupul masiv într-o bîtă înflorită artistic, venit pe jos pînă la Bucureşti. Cioban sărac, acesta refuzase maşina redacţiei, venită să-l ia. – Vreau să văd cu ochii mei măreţele realizări ale socialismului, motivase el. Citiți tot articolul

Cine va scrie Vieţile cîinilor mai ceva ca Vieţile Sfinţilor

Nu mai puţin de patru tablete – Necrologul lui Pussy, Cîinele şi omul, Pedeapsa cu biciul şi Ave Maria – consacră publicistul Tudor Arghezi, Măriei Sale, Cîinele, în Clipa din 28 septembrie 1924,  5 octombrie 1924, 12 octombrie 1925 şi, respectiv, 26 octombrie 1924. Prima tabletă, Necrologul lui Pussy, explică izvorul în real al celor patru texte: Moartea cîinelui său, Pussy. Debutul e marcat de dangăte de clopot, solemne: „Fără morţi apropiaţi de noi, viaţa noastră moare fără să simţim. Timpul se isprăveşte, alunecînd implacabil, ca un fir de făină, prin gaura de ac a unei singure veşnice clipe fixe. Numai cînd a murit în preajma noastră cineva, ne amintim că tăcutul timp munceşte şi răstoarnă, executor precis al sentinţelor primitive“. Citiți tot articolul

Ca şi Cutremurul, racheta de croazieră loveşte orbeşte

(29 martie 1999) La Belgrad fiind, am aflat, la cîteva minute de la întîmplare, că-n România a fost cutremur. Nu devastator, dar suficient de măricel pentru ca o parte dintre români, bucureştenii, mai ales, să-şi amintească deodată că există şi asemenea nenorociri pe lume. Ce înspăimîntă la un cutremur? Imprevizibilitatea sa. Stai liniştit, văzîndu-ţi de treburi şi, pe neaşteptate, începe dezastrul care-ţi poate aduce moartea. Cutremurul e mîna oarbă a destinului, cea care loveşte pe neaşteptate, fără a te preveni măcar că te-a ales drept victimă. Cred că, ieri, mulţi români au realizat asta. Şi de aceea cred că mulţi români vor înţelege acum ceea ce simte un sîrb după ce se dă alarma de bombardament. Citiți tot articolul

În familia noastră, tata era Președinte, iar mama, Premier

Asta a fost copilăria mea! Dar am rezistat! Eu îl moştenesc pe bunicul dinspre mamă, iar fratele meu - pe bunicul dinspre tată. Fiica mea seamănă cu mine, dar acum a devenit prea occidentală pentru un tradiţionalist ca mine. Multe elemente din comportamentul maică-mii se regăsesc şi la mine: înverşunarea, ambiţia, permanenta conştiinciozitate. E şi ea fiica tatălui ei! Bunicul meu dinspre mamă era un fruntaş ţărănist. Uite că puteam să mă înscriu în PNŢCD! El era din Buzău şi nu avea moliciunea aceea pe care o au moldovenii, mai ales bărbaţii, acel „Lasă-mă să te las“. A făcut o şcoală agricolă, a lucrat la boier şi, printr-o muncă îndîrjită, a devenit chiabur, dar după 23 august i-a fost luat pămîntul cu forţa. Iată că acum pot să mă dau şi eu dizident! Citiți tot articolul
1 295 296 297 298 299