Departe de noi şi, prin asta, trecută cu vederea de presa românească, se desfăşoară Intervenţia militară israeliană în Gaza. Mii de morţi şi răniţi dintre civili, blocuri întregi transformate în pîlniile gropilor create în pămînt de exploziile rachetelor, proteste în capitalele Occidentale. Pentru cine se uită doar la televiziunile noastre, pare a fi vorba de un fleac, de un fapt banal, care nu merită nici măcar atenţia acordată noii gravidităţi îndoilenice a noii starlete. Televiziunile din lumea arabă transmit însă zi şi noapte, în buclă, secvenţe zguduitoare din hotarele acestei tragedii. Despre Efectul moral-politic al acestor secvenţe în lumea arabă am scris – culmea! – cu patru ani în urmă, cînd, aflat în Siria, am putut vedea efectele unor alte secvenţe transmise de televiziunile arabe: Asaltul militar israelian asupra flotilei Libertatea care se îndrepta spre fîşia Gaza. Iată ce-am scris atunci! Citiți tot articolul →

La Düsseldorf, pe o ploaie măruntă, zisă în România, cîinoasă, un ins pricăjit ne aţine calea cu vădita intenţie de a ne convinge să luăm un afiş din maldărul ţinut sub braţ. Neamţ veritabil, ghidul nostru trece mai departe nepăsător, fără să-l ia în seamă. Rămaşi puţin în urmă, ezităm între tendinţa de a mai face rost de un afiş pe gratis şi necesitatea de a ne supune străvechiului principiu al oricărei călătorii în străinătate: În momente ambigue, fă şi tu ce face ghidul! Biruie, în cele din urmă, principiul şi, drept urmare, o rupem la fugă după ghid. Aflaţi la o distanţă suficientă pentru ca insul cu pricina să nu ne mai poată ajunge din urmă, realizăm, deodată, pericolul prin care tocmai am trecut: Afişele respective se dădeau contracost, nu pe gratis! Citiți tot articolul →

14. Plăcerea de a interzice

De la poarta Kremlinului ne ia pe noi, jurnaliştii, să ne ducă la locul istoric al semnării Tratatului româno-rus, o rusoaică tipică vîrstei coapte. Un zdrahon cu fustă, pe care-l poţi întîlni peste tot în Rusia. La hoteluri, pe post de menajeră, la toaletele publice, pe post de casieriţă, la puşcărie, pe post de gardian, în familii, pe post de Mătuşă. Altfel, femeie de treabă, gata să te ducă în spate dacă te faci pulbere după o beţie cu votcă falsificată, sau să te asculte o noapte întreagă depănînd povestea unui amor nefericit. În drum spre Administraţia prezidenţială, trecem prin zona plină de turişti a Clopotului Ţar şi a Tunului Ţar. Turiştii străini filmează şi fotografiază pe rupte. Dăm s-o facem şi noi. Însoţitoarea intervine imediat şi poruncitor. N-avem voie! Zadarnic încercăm să-i spunem că aici e voie. Ca toţi funcţionarii ruşi, inclusiv cei din Administraţia prezidenţială, nu ştie o boabă dintr-o limbă străină şi, în general, reacţionează la tentativa de a i te adresa altfel decît în ruseşte cu o oroare nedisimulată, de parcă i-ai propune un viol cu perversiuni. Această imensă plăcere de a interzice, de a striga la tine să nu faci ceva, de a-ţi pune mîna în piept şi a te îmbrînci cît acolo, dacă dai semne că nu te conformezi ordinelor, am întîlnit-o peste tot în în Rusia. Citiți tot articolul →