Nicolae Ciucă: Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici. Rămânem în Executiv ca să împiedicăm escaladarea abuzurilor

Fascinaţia Occidentului la ruşi

Secvenţă din proza lui Cehov, Marfă vie, publicată în Mirskoi tolk, din 6 august 1882, găsită de mine în volumul 1, Opere, A.P. Cehov. Ivan Petrovici Bugrov, un îmbogăţit peste noapte, şi-a adus la vile din Crimeea nişte franţuzoaice, curve de lux. Noapte de noapte petrece cu ele, deşi habar n-are de franceză, pe terasă, hîrjonindu-se prosteşte. Ridicîndu-le de subţiori, se preface că le aruncă peste balustradă. Explicîndu-se vecinului de vilă, Groholski, Bugrov zice: „Să nu vă închipuiţi că sînt nişte femei oarecare, spuse el. E drept, sînt franţuzoaice, beau vin... şi fac multă gălăgie, dar e ştiut că toţi francezi sînt crescuţi aşa! (...) Pe una o cheamă Fanny, iar pe cealaltă Isabella... Ce înseamnă Europa! Ha-ha-ha... Occidentul!“ Să ne oprim niţel asupra secvenţei. Citiți tot articolul

Cum m-au călcat în picioare nişte thailandeze

În maldărul de pliante de la hotelul Amari, unul dintre cele mai luxoase din Bangkok, descopăr broşura cu titlul “Relaxare cu un masaj”. Oricît de novice ai fi într-ale planetei, e imposibil să nu ştii de celebrul masaj thailandez. Fie că ţi-au spus cei ajunşi din întîmplare prin această parte a lumii, fie că ai văzut, pe şest, cu storurile trase, „Emmanuelle 2“. Aşadar, orice bărbat de pe Pămîntul ce se învîrte fără rost în jurul soarelui, numai pentru a-i face pe plac lui Copernic, tresare ambiguu descoperind expresia masaj thailandez. Eu însă n-am împărtăşit această zguduire sufletească în clipa cînd, luînd pliantele de pe masă, pentru le şterpeli sub pretext de suvenir, am dat peste pisăloaga ofertă de a merge la Centrul de sănătate al hotelului. N-aş putea spune că nu eram curios să trăiesc, pe viu şi nemijlocit, experienţa masajului thailandez. Şi nu pentru că mă ducea gîndul la scenele deocheate din „Emmanuelle 2“, ci pentru că varianta englezească a paginii Masaj Meniu expunea următoarea introducere:
Citiți tot articolul

Ideea că aş putea fi laş mă scoate din minți!

N-aţi regretat niciodată alegerea făcută? Nu. Niciodată n-am regretat lucrurile pe care le-am făcut repede, instinctiv, şi care nu mi-au lăsat cale de întoarcere. De fiecare dată cînd am hotărît să fac ceva, am făcut. Cînd am simţit că trebuie să plec de la „Evenimentul zilei“, am plecat. Mi-e greu să spun de ce. Iau decizii iraţionale. Aşa a fost şi cînd am renunţat la cariera universitară. Nu pot să spun că am regrete, pentru că pînă la urmă s-a dovedit a fi bine. Ce puteam să fac? Să scriu o carte de Socialism ştiinţific? Pînă la urmă m-am afirmat ca un bun gazetar şi ca un bun redactor-şef. La „Viaţa studenţească“ am fost coleg cu Tudor Octavian, cu Sorin Roşca Stănescu şi cu atîţia alţii. După ce a plecat Niculae Stoian, redactor-şef a fost Nicolae Dan Fruntelată. Eu am fost numit redactor-şef adjunct, iar Mihai Tatulici – secretar general de redacţie.   Citiți tot articolul

Și-n anii interbelici, reclama era imbecilă

Pînă la apariția televiziunii, presa românească apela la trucul istorioarelor cu desene pentru a face publicitate. Din ”Realitatea ilustrată” din 1933, am reținut o reclamă la o cremă de înlăturat coșurile de pe fața doamnelor. Din cîte se vede, reclama e imbecilă indiferent de timp și spațiu.
Citiți tot articolul

Cum devine rentabilă o conferinţă de presă

E lucru deja ştiut că o conferinţă de presă în străinătate e alcătuită dintr-o chestiune principială şi mai multe chestiuni secundare. Chestiunea principală e reprezentantă, fireşte, de tema Conferinţei de presă, generos anunţată pe invitaţia graţie căreia poţi participa la respectivul eveniment. Chestiunile secundare sunt reprezentate de locul unde se desfăşoară conferinţa, aparatura de traducere în limbile de circulaţie internaţională, scaunele şi mesele la care se aşează participanţii, accesoriile de pe mese: pliante, apă minerală, chibrituri.
Citiți tot articolul

Meşterul fără frică

Adrian Dănuţ lucrează la Întreprinderea de scule aşchietoare din Florești. Nu e prea clar ce face el acolo. Sigur este ce face el aici, în Vintileasa, după orele de producţie: electronică aplicată. Lui Dănuţ i-au plăcut încă de mic maşinăriile complicate. A vrut să urmeze Informatica, dar nu l-a lăsat taică-său, Fănică Adrian, faimos în sat, pentru că a dat în judecată, pe vremea comuniştilor, statul de democraţie populară pe motiv că i-a încălcat proprietatea privată, prin comasare. Cum era de aşteptat a pierdut procesul. Avocatul statului socialist a invocat - şi pe drept cuvînt - Constituţia RPR.
Citiți tot articolul

Unde-i Roma? Unde-i Roma cea măreaţă?

La Librăria de pe Bulevard, dirijată de o doamnă tipic librăreasă (de cîte ori mă vede se interesează cînd o să-mi apară o nouă carte), găsesc, într-o colecţie înfiinţată aventuros de o editură curajoasă cărticica lui Maxim Gorki, Copilăria. Copilăria de Maxim Gorki!!! Ca naratorul central din În căutarea timpului pierdut, după ce a muşcat din madelenă, izvorăşte în mine, ca bulbul de petrol din pămîntul colonistului sărac, trecutul numit copilărie. Citiți tot articolul
1 312 313 314 315 316 319