Clădirea Parlamentului, The Houses of Parliament, prezentă pe toate cărţile poştale în vînzare la Londra, se află, fireşte, pe strada Parlamentului, The Parliament Street. Ea aparţine acelei categorii de instituţii ce trebuie neapărat vizitate într-o călătorie peste hotare. La întoarcerea acasă, un asemenea obiectiv ocupă un loc central în toate discuţiile particulare avînd tema: Cum a fost în Anglia? — Ai fost în Anglia? Parlamentul l-ai văzut? — Oh, nu, era închis! te scuzi, stînjenit de un asemenea ghinion. Dacă eşti un diletant într-ale călătoriei în străinătate, desigur. Dacă eşti un clasic al unor astfel de situaţii, răspunzi fără să clipeşti: Nu, era sesiune, tocmai se dezbătea Proiectul Legii cărbunelui, pe care laburiştii îşi pun în joc situaţia lor guvernamentală. Cu astfel de precizări, impresia e zdrobitoare: Interlocutorii realizează, rapid şi definitiv, că între tine şi cunoscuta dezbatere parlamentară din Anglia, despre care s-a scris şi în ziare, e o legătură indisolubilă. Citiți tot articolul →

Zicala Viaţa bate filmul e cum nu se poate mai potrivită în cazul Mafiei. Cel puţin aşa înţeleg din Istoria Mafiei, carte de popularizare a sălbăticiei mafiote – dacă popularizare ar putea fi în astfel de caz — iscălită de Giorgio Vergulini. Reglările de conturi întrec în violenţă peliculele lui Scorsese, acuzate de a fi promovat oribilul pe marile ecrane. Tomasso Buscetta, celebrul pocăit din Marele Proces de la Palermo, se decide să dea în gît organizaţia după ce află că fii săi, Antonio şi Benedetto, soţul fiicei sale, Felicia, fratele Vicenzo, verii, nepoţii şi prietenii, au fost masacraţi în reglările de conturi declanşate de clanul Corleonezilor. În bătălia Cosei Nostra americane pentru teritoriile crimei organizate, asasinatul cu sînge rece nu cunoaşte hotare. O dată decisă lichidarea cuiva, întreaga energie a unui clan se pune în mişcare. La rîndu-i, cel vizat îşi mobilizează oamenii, banii şi isteţimea pentru a se apăra. Dar şi pentru a ataca, la rîndu-i. Atingerea ţintei convoacă mijloace dintre cele mai sofisticate. Simpla transcriere cinematografică a unora ar fi de-ajuns pentru a birui fantezia celor mai năstruşnici scenarişti. Citiți tot articolul →

În tramvai, ca de obicei, mare înghesuială. Prin staţii vatmanul încearcă să facă faţă năvalei asediatoare. Oameni buni! – răcneşte el - mai sînt trei tramvaie în urmă, nu vă mai îmbulziţi în ăsta! Înăuntru, o atmosferă mai mult decît încordată. Ce mai încolo şi încoace! Miroase a praf de puşcă! — Nu te supăra, domnule! strigă cu ultimele puteri o femeie de vîrstă indecisă, nu te mai lăsa pe mine, opune şi dumneata rezistenţă. Citiți tot articolul →

Spectacolul avea loc în sala mică a Casei de cultură, destinată, de obicei, plenarelor de Comitet judeţean PCR. Era o încăpere dreptunghiulară, cu trei uşi în peretele dinspre culoar şi, pe partea opusă, cu ferestrele mari, de sus pînă jos, dînd spre mica piaţă din Centru. Pe una din laturile mici ale dreptunghiului de parchet proaspăt lustruit, cu scaune pluşate rabatabile, se găsea o altă uşă, de fapt, cea pe care se pătrundea, practic, în sală. Pe stînga cum intrai, se ridica un podium de scînduri, susţinînd masa lungă a prezidiilor de obicei acoperită cu o pînză roşie. Acum, la masa asta luase loc juriul, mai precis cîţiva dintre membrii acestuia, care lăsaseră spectacolul din Sala mare şi veniseră să vadă piesa experimentală, pusă în scenă de un tînăr cu părul vîlvoi, descheiat pînă la piept, ca un marinar beat. Citiți tot articolul →

Ultimii ani au adus în presa noastră cea de toate zilele o controversă ajunsă deja de rutină prin repetare ciclică: A fost sau nu huiduit de adevăratelea politicianul X în cutare împrejurare? O parte a presei proclamă că, da: e semnul că Poporul îl urăşte pe politicianul X. Cealaltă parte nu stă pe gînduri şi declară că huiduirea nu exprimă nimic, deoarece a fost regizată de duşmanii politicianului X. Că despre un fapt al realităţii pot exista mai multe propoziţii net diferite, care să se bată cap în cap, nu trebuie să ne mire. I.L. Caragiale, cel mai mare specialist în presa românească din toate timpurile, a suprins magistral această realitate tipic moldo-valahă în schiţa Temă şi variaţiuni: Partizanatul orb al presei de tip Trompetă! A fost sa nu huiduit politicianul X? Oricît ar părea de ciudat, nu ţin deloc să aflu răspunsul. Citiți tot articolul →

Nu ştiu cum sînt alţi călători în străinătate, dar eu, cînd se apropie momentul aterizării, mă prăpădesc de emoţie. S-ar putea crede că-mi imaginez o aterizare forţată, cu explozia avionului. Că mă întreb, a nu ştiu cîta oară, dacă mă va lăsa inima să nu iau cu mine, sărind pe toboganul de urgenţă, servieta din compartimentul de sus, al bagajelor de mînă. Aşa cum mă ştiu, n-ar fi exclus să mai moşmondesc pe la butoane şi după ce demult aparatul a sărit în aer. Nu, nici vorbă de aşa ceva. Mă face să mă perpelesc un moment banal pentru orice alt călător în străinătate: Prezentarea paşaportului la intrare. Deşi am fost de zeci de ori pînă acum peste graniţă, tot mai aştept cu inima cît un purice studierea documentului de către poliţistul de frontieră. Pe toate aeroporturile lumii, inclusiv pe Otopeniul băştinaş, momentul numit verificarea documentelor începe cu tradiţionala coadă. Citiți tot articolul →

10. Investitorii au zvîntat carnea

Următorul punct din Programul primei zile la Moscova: Forumul oamenilor de afaceri româno-rus. N-aveam nici un chef să merg la Hotelul Mejdunarodnîi, unde avea loc mult invocatul Forum. De la aeroport ne oprisem direct la Duma de Stat a Rusiei. Nu ne cazasem. Nu mîncasem nimic. Nu văzusem nimic din Moscova lui Vladimir Putin. Şi cu toate acestea, m-am urcat în microbuz şi m-am aşezat cuminte pe scaun. Pentru că: 1. Institutul era la mama dracului, pe una din colinele Moscovei. Romantic, dacă aş fi vrut să privesc Moscova de sus. Dramatic, dacă ar fi trebuit să ajung singur la hotel. 2. Nu mîncasem nimic de azi-dimineaţă. Citiți tot articolul →